Părerea ta

Documentându-mă pe Internet pentru un articol, am efectuat o căutare pe Google după sintagma ce ne afectează viaţa. Îţi vine sau nu să crezi, motorul de căutare a returnat peste 440.000 de rezultate. Am început să le răsfoiesc şi m-am cutremurat conştientizând cât de multe lucruri ne afectează viaţa sau măcar o influenţează: vitaminele, cutremurele, ora de vară, temperatura, Ophiuchus (?), Alzheimerul, cariera profesională, vara, stresul, psoriazisul, carnea cu dioxină, internetul, amintirile din copilărie, calculatorul, grăsimile, globalizarea, deciziile edililor, poluarea …
Crede-mă că aş putea să o ţin aşa mult şi bine! Dar nu asta este ideea acestei postări.
M-am repliat rapid pe domeniul de care sunt interesat şi în care lucrez, şi mi-a venit ideea de a identifica ce anume ne afectează viaţa interioară, care sunt factorii care au o influenţă asupra sănătăţii noastre psihice. Şi nu mi-am dorit un răspuns provenit din cărţi sau tratate de specialitate.
Am dorit să aflu direct de la tine, ce anume crezi că-ţi afectează cel mai mult viaţa.
De aceea am realizat sondajul postat în dreapta paginii, la care te rog să răspunzi. Poţi alege una dintre variantele preformulate (evenimentele din viaţa ta, relaţiile, alegerile pe care le faci în viaţă sau reacţiile tale la ceea ce se şi ţi se întâmplă) sau poţi formula propriul tău răspuns în caseta etichetată Others.
După vot poţi vedea rezultatele momentului respectiv şi poţi să-ţi dai seama cam cât de mulţi oameni gândesc şi simt aşa cum gândeşti şi simţi tu. La închiderea sondajului voi reveni asupra subiectului cu un comentariu-analiză asupra rezultatelor.
Şi încă ceva: nu există răspunsuri corecte şi răspunsuri greşite.
Aşa cum am mai spus pe acest site, tu, ca dealtfel fiecare dintre noi, suntem unici. Fiecare avem personalitatea noastră, diferită de a celorlalţi. Fiecare avem propriile noastre percepţii asupra realităţii şi asupra vieţii.
Exprimă-ţi personalitatea şi percepţiile prin alegerea pe care o faci în cadrul acestui sondaj.
Exprimă-ţi unicitatea în cadrul diversităţii cititorilor acestui site.
Nu am să-ţi spun, ca într-o campanie electorală, să votezi pentru că votul tău contează.
Dar sunt interesat de decizia pe care o vei lua: vei aştepta să vezi ce zic alţii sau îţi vei exprima punctul de vedere?
Oricare ar fi decizia ta, sunt convins că ea este în acord cu tine şi cu personalitatea ta, şi-ţi mulţumesc pentru ea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: