Despre invidie

„văgăuna murdară şi dezgustătoare
în care locuieşte invidia,
e o gaură înfricoşătoare şi întunecată,
invadată de frig care-ţi împietreşte inima,
fără a fi vreodată încălzită de focul vesel,
veşnic învăluită în amărăciune.”
Ovidius – Metamorfoze

Câteva cuvinte despre ceea ce este invidia:

–         dorinţa incontrolabilă şi intens manifestată pentru ceea ce nu poţi să ai, nu poţi să fi sau să devii. O dorinţă manifestată în exces atât de mult, încât consumă şi alterează, energia lui „a face”;

–         discrepanţa, conştientizată şi transpusă emoţional, dintre poziţia ta şi a celui care a reuşit. Invidia poate apărea când urmăreşti rezultatul şi nu calea . Când nu accepţi faptul că tu eşti cel care trebuie să te schimbi, să acţionezi;

–         o oglindă a ceea ce crezi că sunt neputinţele sau defectele tale;

–         incapacitatea de a te putea bucura pentru altcineva. Relevă o fractură emoţională manifestată prin neputinţa iubirii aproapelui şi incapacitatea de a înţelege interdependenţele ce leagă fiinţele umane între ele (starea ta de bine mă face şi pe mine să fiu bine, şi invers).
Invidia ascunde de fapt, dorinţa de a te apropia de cel care a reuşit, dar relevă incapacitatea de a înţelege că sensul natural, evolutiv, al acestei apropieri, este de la tine către el şi nu invers. Cu alte cuvinte, cel situat pe un nivel inferior, indiferent despre ce fel de nivel vorbim, dar invidios pe cel de pe un nivel superior şi doritor să fie egalul lui, îl „trage” pe acesta în jos, în loc să urce el.

Invidia este o emoţie puternică, extrem de dureroasă, care se manifestă intens la nivel somatic: simţi o strângere în zona pieptului, respiraţia devine şuierătoare, iar sângele parcă nu mai reuşeşte să-ţi irige faţa, care devine palidă.

Invidia se alimentează în principal din ego, din frustrările acumulate în timp, din sentimentul de insecuritate şi din neacceptarea de sine în condiţiile momentului (aici, acum şi aşa). Invidiosul interpretează viaţa ca fiind nedreaptă, considerând că aceasta îi neagă sau fură accesul la ceea ce el consideră că are dreptul. In egală măsură consideră că cei care au acces la obiective identice sau similare, sunt norocoşi, favorizaţi de soartă sau că, într-un fel sau altul, l-au dat deoparte pe el.
Invidiosul ignoră faptul că poate atinge obiectivele ce au declanşat invidia, că acestea nu sunt limitate la cei ce le-au atins deja, şi nici nu este dispus să parcurgă drumul spre obţinerea lor, sau să plătească preţul lor, indiferent de natura acestuia. Nu, el doreşte doar obiectivul în sine, posesia, fie ea materială, afectivă, profesională sau de orice altă natură.
Doreşte să fie ca ceilalţi, care l-au atins. Doreşte să fie în locul lor. Atât. Pentru el nu contează dacă acele obiective îi sunt utile sau nu. Pur şi simplu le doreşte şi este convins că nu le poate obţine sau atinge.

Invidia denotă o stimă de sine scăzută în toate componentele sale: imaginea de sine, idealul de sine şi încrederea în sine.

Invidiosul nu este împăcat cu imaginea sa, nu o acceptă şi încearcă prin orice mijloace să o înlocuiască cu o altă imagine, a celui invidiat.

Invidiosul nu are un ideal propriu, pentru că nu este dispus să urmeze căi naturale sau normale de evoluţie. Idealurile sale sunt cele împrumutate de la cei invidiaţi şi în final se suprapun într-unul singur: să fie altfel sau altceva.

Invidiosul nu are încredere în propriile sale forţe care i-ar putea ghida şi susţine evoluţia. Cheia întregului complex emoţional este faptul că el invidiază ceva ce crede că nu poate atinge. Cu cât este mai convins de neputinţa sa cu atât invidia va fi mai intensă. Invidiosul demolează complet ceea ce nu poate construi, fiind incapabil să rezoneze cu starea şi emoţiile succesului, ale reuşitei.
Singura valenţă pozitivă a invidiei este că, în condiţiile în care reuşeşti să conştientizezi această stare, ea îţi va indica exact cum stai, situaţia ta şi nivelul atins la acel moment. Renunţarea la ego şi conştientizarea invidiei îţi realimentează potenţialul de acţiune, permiţându-ţi să parcurgi în mod natural necesarul drum spre atingerea obiectivelor. Acceptarea imperfecţiunilor tale îţi va permite să te apreciezi la adevărata ta valoare, să apreciezi autenticitatea şi unicitatea ta. Să trăieşti mai bine cu tine însuţi.

Cu siguranţă poţi aceasta!

4 responses

    1. Multumesc, Laura.

  1. ghilvaci gabriela mariANA | Răspunde

    este un adevar care se regaseste in cartile lui osho,deepak chopra,paul ferrini si multi altii. ogorul inimii trebuie ingrijit si pazit ! in rest …iubire multa.
    gabi-Baia mare

  2. antoneta doina | Răspunde

    Adevaruri dureroase ,dar atat de necesar a fi relevate lumii de astazi! Multumiri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: