Ştii cât eşti de important/ă?

Motto:
Dacă pentru întreaga lume tu eşti doar o altă persoană,
pentru o persoană anume tu eşti întreaga lume

Singurătatea şi liniştea din casă l-au determinat să se ridice din fotoliul vechi şi să pornească cu paşi obosiţi către scara podului. Dacă l-ai fi întrebat de ce a făcut asta, nu ar fi ştiut să-ţi răspundă: pur şi simplu trebuia să dea ascultare unui impuls care venea de undeva din adâncurile minţii sale.
Scârţâitul treptelor vechi de lemn se intercala cu ticăitul greu al pendulului din salon.
A răsuflat greu după ultima treaptă, apoi a deschis uşa podului. A rămas câteva clipe în prag, pentru ca vederea să i se obişnuiască cu penumbra. Apoi, a început să vadă clar mormanele de cărţi, lăzile de jucării, cutiile cu reviste de modă şi de sport, adică toate acele lucruri ale zilelor de ieri care nu au mai putut ţine pasul cu ziua de azi, şi care rând pe rând şi-au găsit locul de liniştită existenţă sub un strat fin de praf, în umbra calmă a podului.
A înaintat încet, târând alene papucii de casă, spre un colţ al încăperii, în care în aceeaşi uitare ca şi celelalte obiecte, încremenise un scaun balansoar, mai vechi decât toate lucrurile care se găseau în întreaga casă. A netezit uşor cu mâna aspră, cu degete noduroase, catifeaua veche şi ciupită de molii şi de trecerea timpului, urmărind cu un zâmbet vag norişorul de praf pe care tocmai îl crease. A renunţat să-l mai şteargă şi s-a aşezat în el, oferind un plăcut repaus picioarelor sale.
Nu ştia cât timp a stat aşa, privind în gol în timp ce scaunul se legăna uşor, într-un ritm extrem de lent dar parcă mai regulat decât al secundelor care răsunau înfundat de jos, prin uşa lăsată întredeschisă. De fapt, nu privise de loc în gol. A văzut în acest timp o mulţime de imagini, toate din vremea în care casa era vie, animată de zgomotele familiare din bucătărie, unde soţia sa pregătea o cină de care acum îi era dor, de chiotele fiului său care probabil că cucerise din nou (a câta oară?) cetatea imaginară din biroul său de lucru (mda, va trebui probabil să-şi pună din nou în ordine registrele contabile şi celelalte documente, Jimmy habar nu avea care sunt responsabilităţile sale!).
Da, trebuia neapărat să-i vadă din nou.
Întinse mâna şi trase la picioarele sale o cutie mare de carton, plină ochi cu albume de fotografii. Le privi o clipă, apoi alese dintre ele unul, îl aşeză pe genunchi şi-l deschise.
Un zâmbet se născu imediat pe faţa sa, întinzând ridurile apărute în atâţia ani de nopţi petrecute în faţa tabelelor de calcul, cu pixul în mână, sau mai apoi în faţa unui calculator care i-ar fi făcut pe puştii de azi să se strice de râs dar care lui i s-a părut la acel moment a opta minune a lumii.
Din fotografii zâmbea soţia sa, supraveghind primii paşi ai lui Jimmy. De fapt, după cât de caraghios era întins pe burtă, ca o ţestoasă în iarbă, Jimmy tocmai terminase de făcut primii săi paşi.
Nu se putu opri să nu mângâie cu palma fotografia decolorată, înainte de a da pagina mai departe. Un barbeque în curtea din spate cu câţiva prieteni, prima zi de grădiniţă, apoi prima zi de şcoală … şi se găsi scufundat deodată într-o mare de amintiri. Mai departe… Soţia sa la revenirea acasă după înternare, Jimmy cu echipa sa de fotbal, Jimmy la liceu… Zâmbetul se transformă în mirare când lângă chipul lui Jimmy apăru zâmbetul larg al unei fete cu bucle blonde şi cu privirea jucăuşă. Cine era? oare o adusese Jimmy vreodată acasă? Hm, episodul ăsta îl sărise.
Fotografie după fotografie, pagină după pagină, sfârşi de răsfoit albumul. Îl puse grijuliu înapoi în cutie şi în timp ce căuta un altul, zări un colţ de copertă albastră cu steluţe galbene. De fapt, strălucirea fugară a unei steluţe îi atrăsese atenţia.
Trase cu grijă de copertă şi scoase afară un jurnal pe care era scris apăsat cu pixul, simplu, „Jimmy”. Nu ştia că Jimmy ţinuse un jurnal!
Se lăsă din nou pe spate şi deschise jurnalul. Zâmbetul i se aşternu din nou pe faţă pe măsură ce, pagină după pagină, citea interpretarea naivă, inocentă şi copilărească a lui Jimmy despre evenimentele zilelor respective. Mda, Jimmy văzuse cumva viaţa altfel decât o văzuse el. Dar cât de diferit?
Ideea apăru fulgerător. Se ridică ţinând în mână jurnalul încă deschis al lui Jimmy şi părăsi podul, făcând în sens invers întregul drum până în salon. De acolo trecu în birou şi deschise cu mâna liberă dulăpiorul cu registre. Scoase din raft propriul său jurnal de afaceri şi le aşeză pe amândouă pe mahonul înnegrit de timp al biroului.
Jurnalul său era învelit într-o piele moale, bine păstrată, şi în dreapta jos avea gravat numele său cu litere aurite.
Îl deschise şi-l răsfoi câteva clipe, privind lungile şiruri de întâlniri de afaceri de care acum nu-şi mai amintea nimeni, cifrele reprezentând oferte sau rezultate ale unor negocieri grele…
Se opri în dreptul unei pagini care, spre deosebire de toate celelalte conţinea o singură însemnare, foarte scurtă şi de aceea foarte evidentă: „Am pierdut întreaga zi la pescuit cu Jimmy. N-am prins nimic.
Emoţionat se îndreptă spre jurnalul lui Jimmy, deschizându-l la aceeaşi dată.
Pe o întreagă pagină, cu litere mari şi apăsate, Jimmy scrisese:
Azi am fost la pescuit cu tata. CEA MAI GROZAVĂ ZI DIN VIAŢA MEA!

One response

  1. si cat de mult iti doresti sa mai traiesti acele clipe…. sa fi din nou alaturi de cei dragi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: