Măştile noastre

“Omul este cel mai puţin el însuşi, atunci când vorbeşte în propria persoană. Dă-i o mască, şi el îţi va spune adevărul. ”

Oscar Wilde

Masca (din arăbescul mashara – glumă, derâdere, farsă, păcăleală) reprezintă una dintre cele mai vechi descoperiri ale omului, contemporană focului şi probabil anterioară descoperirii roţii şi altor unelte sau instrumente care ne-au marcat şi îndulcit evoluţia.
Izvorâtă dintr-un psihic pe care nu putem decât să-l reconstituim acum, prin metode aproape arheologice (şi care includ, printre altele, şi arheologia), masca omului primitiv ne vorbeşte despre temerile acestuia, despre pasiunile sale, despre aspiraţiile, idealurile şi aşteptările sale.

Această prezentare necesită JavaScript.


Cred că nu vom găsi niciodată, oricare ar fi metoda de cercetare, acel prim artefact căruia să-i ataşăm mândri eticheta de primă mască a omenirii. Poate că nici nu există aşa ceva şi prima mască a fost doar o expresie a feţei, individualizată pentru o anumită situaţie. Dar dacă ar exista un astfel de artefact, nu ştiu dacă o să reconstituim vreodată ce a gândit acel strămoş al nostru care l-a pus primul pe faţă. Era o mască de venerare a zeilor? Era o mască de vânător sau de războinic neînfricat? Era o mască de fecioară în căutarea dragostei sau a maternităţii?
Cert este însă faptul că din acel moment, în noi s-a produs o schimbare. Am învăţat că putem fi alţii. Am învăţat că putem să fim cine vrem, sau cine avem nevoie să fim într-o anumită situaţie. Sau, de ce nu, cine trebuie să fim.
Cred că din perspectiva observării evoluţiei psihicului uman, acela a fost un moment de cotitură, un moment în care psihicul uman a căpătat un nou instrument de manifestare având o dublă funcţie: depersonalizarea şi personificarea.
Din acel moment vom găsi în toate ritualurile sociale şi/sau religioase, un foarte bogat arsenal de măşti, al căror rol este acela de a-l depersonaliza pe purtător şi de a personifica o valoare contemporană: divinitatea epocii sau zonei respective, elemente ale naturii, idealul de frumuseţe feminină sau masculină al vremii, sau de ce nu, puternicii zilei.
Din acel moment, masca începe o evoluţie istorică proprie, paralelă cu a omului care o utilizează tot mai des, în decursul căreia rolul său principal rămâne acela ambivalent de a ascunde ceva şi de a proiecta altceva în afară, căpătând însă şi roluri noi, cu caracter artistic, tehnic, militar, etc.
Dar se mai întâmplă ceva: dezvoltarea inteligenţei îl învaţă pe om că nici măcar nu are nevoie de o mască materială, de o mască-obiect, în spatele căreia să se ascundă şi din spatele căreia să proiecteze în jurul său o altă imagine de sine. Capacitatea psihică proprie, intrinsecă, de a se ascunde şi de a se transforma în altcineva, devine noua mască. O mască psihică, comportamentală.
După această scurtă introducere cu caracter cvasi-antropologic, mă despart de masca-obiect, rămânând însă în compania măştii psihice.
Masca ne scuteşte de povara de a fi noi înşine
Spuneam mai sus că masca-obiect are două roluri: pe cel de ocultare, de ascundere, şi pe cel de transformare. Exact aceleaşi roluri au fost preluate şi de masca psihică. Rămânem ascunşi, nevăzuţi şi necunoscuţi în spatele măştilor noastre şi devenim ce vrem să părem în faţa celorlalţi.
Dar de ce purtăm măşti?
Ca şi multe altele din structura psihicului uman, şi masca apare pentru a împlini şi a acoperi una sau mai multe nevoi. Şi întrucât am menţionat existenţa a două roluri ale măştii, nevoile împlinite de aceasta sunt tot în număr de două: nevoia compensării fricii generate de neacceptarea de sine şi nevoia de completare sau augmentare a propriei imagini şi personalităţi.
Oricât am încercat să despart aceste două roluri ale măştii, nu am reuşit. Cu cât am stat mai mult pe gânduri, analizând subiectul, cu atât mai fermă a devenit în mine convingerea că aceste două roluri sunt indisolubil legate între ele. Aşa cum masca-obiect are două feţe, una interioară ce se aplică pe figură şi care are rolul de a acoperi ceea ce nu vrem să se vadă, si una exterioară, îndreptată spre ceilalţi şi care reprezintă persoana care vrem să părem, tot aşa şi masca generată psihic, pe de-o parte ascunde starea, emoţiile, inabilităţile, într-un cuvânt defectele pe care nu vrem să le vadă nimeni, iar pe de altă parte, proiectează în societate sau în relaţie, un eu fals dar socotit necesar, pentru că acesta include toate calităţile pe care ni le dorim sau pe care ne imaginăm că ceilalţi le aşteaptă sau le-ar plăcea să le vadă în noi.
Cu toate acestea, pentru a putea aprofunda semnificaţiile lor, o să tratez distinct cele două roluri, ca şi cum ar putea fi separate.
Masca ce ne ascunde
Această mască este generată de frică. Omul care poartă această mască trăieşte teama că în lipsa ei, ceilalţi îl vor vedea exact aşa cum este, iar ceea ce vor vedea îi va face să-l respingă, să-l ocolească sau să-i facă rău. O astfel de persoană este depozitara unei imagini de sine negative şi în consecinţă are o stimă de sine scăzută. Însuşirile pe care o astfel de persoană şi le atribuie, aparţin, parţial sau chiar în totalitatea lor, unui spectru negativ, ele fiind clasificate mai curând ca defecte.
Uneori, persoana în cauză chiar are calităţi ce nu se situează cu nimic sub cele ale altor oameni, dar nu este capabilă să le vadă în acest fel. Ca urmare a unor distorsiuni cognitive, ea se subevaluează şi îşi minimalizează practic orice valoare pe care o posedă, fiind incapabilă să menţină o imagine de sine realistă sau pozitivă. Frica sub spectrul căreia trăieşte este astfel ireală, lipsită de repere obiective, în sensul că persoanele cu care interacţionează pot să nu aibe nici pe departe o imagine atât de negativă precum îşi imaginează subiectul nostru.
În fine, o altă situaţie în care o persoană poată masca fricii este aceea în care, deşi conştientă de calităţile şi capacitaţile sale, aceasta nu are curajul şi tăria de a le afirma în plan social sau afectiv, considerându-le nepotrivite, neoportune sau neconforme cu valorile grupului sau relaţiei în care se află. Astfel încât, pentru a nu pierde locul pe care-l deţine în acel grup sau în acea relaţie, apelează la mască. Putem vorbi aici de o frică de-a dreptul mutilantă, deoarece masca pe care o arborează mutilează serios personalitatea originală a respectivei persoane, unicitatea sa în cadrul omenirii.
Şi într-o situaţie şi în cealaltă, purtătorul de mască trăieşte o frică întensă că dacă oamenii cu care interacţionează l-ar vedea aşa cum este cu adevărat, ar putea să-l respingă. Astfel încât, el îşi va purta cu conştiinciozitate masca. O mască temporară, ocazională sau situaţională poate deveni astfel o mască permanentă, al cărei efect în timp pentru purtătorul ei, va fi cel de rupere a legăturii cu ceea ce este în mod real acesta, de pierdere a identităţii.
O singură întrebare mai simt nevoia să pun: masca îl ascunde şi îl protejează de alţii, dar îl ascunde oare şi de el însuşi?
Masca ce ne transformă
Masca de transformare este acea faţă a măştii orientată spre ceilalţi, este faţa pe care persoana şi-o doreşte să fie văzută şi prin care proiectează asupra sa acele calităţi pe care nu le are dar despre care crede ca îi sunt necesare în societate sau în relaţie, sau pe care pur şi simplu şi le-ar dori să le aibe.
De regulă se foloseşte masca acelui personaj pe care purtătorul crede că societatea sau partenerul său ar vrea să-l vadă în el.
Purtarea acestei măşti este determinată de dorinţa de a accede la o poziţie de putere în societate, la beneficiile acesteia, de dorinţa de a obţine bunăvoinţa sau favorurile cuiva, din lumea reală sau dintr-o lume imaginată, de a intra într-o relaţie sau de a păstra una existentă, de a dobândi ceva sau pentru a nu pierde ceva ce purtătorul măştii deţine deja. Acesta consideră că în absenţa măştii arborate nu va putea atinge vreunul dintre aceste deziderate şi ca atare îşi arogă, prin intermediul măştii, un număr de calităţi pe care în mod real nu le deţine.
Purtătorul măştii de transformare suferă un intens şi perpetuu proces de depersonalizare şi deautentificare. El îşi negociază în mod constant, cu societatea, cu partenerul şi evident cu sine însuşi, chiar identitatea sa, eul său, adaptând în permanenţă atributele măştii la rezultatele acestei negocieri.
Masca de transformare induce în eroare atât prin calităţile, atractive în fond, pe care le afirmă, dar care nu există în mod real, cât şi prin aura de mister care o înconjoară. Această mască atrage şi prin exploatarea dorinţei firesc umane de cunoaştere, de dezvăluire. Oamenii suportă greu necunoscutul, mai ales atunci când acesta se înfăţişează atractiv, şi au o tendinţă naturală spre a afla ce este „dincolo”, în acest caz, dincolo de mască. A te afla în faţa unui om ce deţine o aparentă multitudine de calităţi poate stânjeni prin crearea unui raport de putere favorabil purtătorului de mască, determinând o dată în plus dorinţa de cunoaştere.
Atunci când cunoaşterea penetrează masca şi inaccesibilul devine accesibil, când necunoscutul devine cunoscut, suntem mulţumiţi că am schimbat acest raport. Când însă inaccesibilul rămâne inaccesibil, neputinţa noastră ne face uneori să ne gândim la rău şi chiar la malefic, lăsând în umbră faptul, mult mai apropiat de realitate, că dincolo de mască se află o persoană slabă, incapabilă să răzbească în viaţă şi în societate fără acest accesoriu.
Masca de transformare este o formă de minciună, pentru că adevărul este inacceptabil pentru purtătorul acesteia.
Mască sau măşti?
Negocierea identităţii poate avea loc în condiţii şi în termeni diferiţi, în medii sau situaţii diferite. Consecinţa este că şi rezultatele acesteia vor fi diferite, astfel încât atunci când identitatea negociată diferă în funcţie de situaţie, diferă şi masca arborată. Este posibil deci să nu purtăm o singură mască ci să fim deţinătorii unei adevărate colecţii, din care alegem ceea ce ne trebuie pentru un anumit moment: masca de serviciu, masca de stradă, masca pentru o relaţie sau alta, masca politică, sau, de ce nu, masca impenetrabilă a indiferenţei.
Partea pozitivă a purtării uneia sau mai multor măşti este faptul că aceasta ne optimizează interacţiunile cu societatea şi cu semenii noştri, este un instrument care ne creşte şansele de a accede la rezultatele dorite, de a atinge obiectivele personale.
De obicei o mască vine să compenseze exact atributul care ne lipseşte. Lipsa unui lucru în viaţa noastră sau a unei calităţi considerată necesară, ne face să purtăm acea mască ce proiectează „plinătatea” acelui lucru sau acelei calităţi. Riscul cel mai mare al alegerii acestei măşti este că încercând să arătăm că avem acel lucru, ne putem minţi pe noi înşine atât de mult încât să ajungem să uităm cu adevărat că în realitate nu îl deţinem. Şi asta ne va face să nu-l mai căutăm prin eforturile noastre personale, anulându-ne orice şansă de a-l dobândi în mod real.
Cu mască sau fără mască?
Aşa cum spuneam mai sus, o mască este un instrument prin care ne optimizăm şi ne augmentăm şansele de „a reuşi” în societate şi în relaţii. Viaţa este un continuu bal mascat, la care cele mai frumoase măşti sunt admirate, adulate şi premiate. Purtătorii acestor măşti urcă pe podiumurile vieţii şi sorb şampania succesului. Îşi trăiesc momentele de glorie cu ochii aţintiţi spre următoarea treaptă a podiumului, aflaţi deja într-o căutare inconştientă a următoarei măşti sau a accesoriilor de adăugat celei pe care o poartă.
Să mergi la un bal mascat fără a purta o mască este o sfidare pe faţă a tuturor regulilor, o mănuşă aruncată viguros în feţele/măştile celorlalţi. Iar aceştia nu vor ezita să o ridice: am fi priviţi ciudat de către cei mascaţi, în cel mai fericit caz cu neîncredere. Este posibil să nu tolereze o astfel de încălcare a regulilor, să nu ne primească în jocurile lor, în relaţiile lor. Ar putea fi chiar speriaţi de curajul de a apărea în lume „descoperiţi”, iar această frică a lor s-ar face cu siguranţă resimţită. Cum să-şi accepte propria frică sau neputinţă, bine ascunse în spatele măştii, dar perfect oglindite în ochii şi în faţa ta atât de liber expuse?
Oare te-ar urca pe podium fără o mască?
Pe de altă parte, ce interes am stârni fără o mască? Conform regulilor de mai sus, nu e nimic interesant în a privi faţa reală a unui om. E mai interesant să faci cunoştinţă cu o mască şi apoi să-i ghiceşti caracterul. Şi e în acelaşi timp mult mai sigur: când întâlneşti o mască, un personaj, ştii exact la ce să te aştepţi. Ştii deja rolul pe care îl va interpreta, cuvintele pe care le va spune. Şi la fel şi el, partenerul. Vă cunoaşteţi de-o viaţă, pentru că amândoi cunoaşteţi personajele.
Dar nu vă veţi întâlni cu adevărat niciodată. Personajele voastre pot avea o colaborare fructuoasă sau o relaţie decentă, dar tu şi el nu vă veţi cunoaşte de fapt niciodată.
Din păcate, nu ajungem să purtăm nişte măşti numai pentru a ne ascunde sau pentru a părea alţii, ci şi pentru că asta devenim. Ne negociem identitatea, eul, încă din clipa în care ne naştem. Incă de la cea mai fragedă vârstă luăm contact cu măştile celor din jurul nostru, le observăm, le analizăm, mai profund sau mai superficial, şi în cele din urmă ajungem să învăţăm că putem obţine mai uşor ceea ce ne dorim sau că ne putem ascunde foarte uşor în spatele unor lacrimi sau a unui zâmbet, învăţăm că o atitudine sau alta ne pot aduce avantaje sau dezavantaje, lucruri bune sau neplăcute. Ne achiziţionăm astfel primele măşti din viaţa noastră şi le purtăm mai mult sau mai puţin conştienţi de prezenţa lor, dar cu dezinvoltura, naivitatea şi de ce nu, cu ingeniozitatea copilăriei. Invăţăm apoi care sunt măştile care ne pot face mai populari, care sunt cele care ne aduc prieteni, iubiţi sau iubite. Viaţa ne mai livrează apoi cu generozitate încă un pachet de măşti, pe care le folosim la serviciu: una pentru şefi, una pentru subordonaţi şi încă cel puţin una pentru parteneri şi colaboratori.
Devenind deja experţi în alegerea şi purtarea măştilor, ne îndreptăm tot mai viguros spre centrul carnavalului, încercând să ajungem la podium şi apoi să urcăm pe acesta. Mai mult, mai repede, mai bine, mai sus!
În acest tumult care ne ia pe sus, purtarea diverselor măşti devine deja un automatism. Măştile noastre ni se lipesc pe figură şi se schimbă la comandă. Măştile noastre ne pervertesc simţurile, percepţiile, gândurile, cuvintele. Simţim ce „ar simţi” personajul interpretat, spunem cuvintele pe care le-ar spune acesta, iniţiem acţiunile care i se potrivesc.
Invăţăm că suntem ceea ce se scurge din privirile celorlalţi. Devenim conştienţi de măştile noastre, de rolurile pe care le jucăm, şi ne transformăm pe loc în ceea ce vrem să fim sau în ceea ce ceilalţi vor să vadă în noi. Slăbiciunea, ipocrizia şi superficialitatea ne fac să intrăm tot mai mult în acest joc de-a v-aţi-ascunselea, diversificând rolurile noastre şi acceptând în egală măsură măştile şi rolurile celor cu care interacţionăm.
Pentru că ne e bine aşa, pentru că ne e comod, pentru că suntem scutiţi de a ne suporta sau accepta, pe noi sau pe alţii, aşa cum suntem.
Pentru că o mască şi rolul aferent ei reprezintă o convenţie socială pe care între timp am învăţat-o şi asta ne conferă siguranţă în drumurile şi acţiunile noastre. Pentru că nu cere să ne implicăm, să ne dezvelim în faţa nimănui. Pentru că nu ne obligă să ne confruntăm cu adevăratul eu, al nostru sau al altora. Pentru că devenim dependenţi de masca noastră. Pentru că ne compensează toate lipsurile. Pentru că ne transformă în orice vrem să devenim. Pentru că ne ascunde. Pentru că ne protejează.
Pentru că ne acoperă frica.
Dar… nu am uitat oare ceva pe acest drum al devenirii sociale?
Ba da. Am uitat de eul nostru, ne-am pierdut identitatea şi autenticitatea.
Putem trăi fără nici o mască?
Ce s-ar întâmpla dacă am renunţa la orice mască şi am rămâne descoperiţi?
A trăi fără nici o mască este o alegere a noastră şi ar fi cu siguranţă o alegere grea. Pentru că ne-ar scoate din marasmul neautenticităţii noastre. Pentru că ne-ar scoate dintr-un foarte comod automatism şi conformism social şi relaţional. Pentru că ne-ar obliga să ne vedem aşa cum suntem, mai slabi sau mai puternici, mai buni sau mai puţin buni. Pentru că ne-ar obliga să simţim cu simţurile noastre, să gândim cu mintea noastră. Pentru că ne-ar obliga să ne exhibăm fricile şi să călcăm peste ele.
Viaţa noastră nu ar mai fi un joc de lego, în care să iei bucăţi mari de prefabricate şi doar să le aşezi în poziţiile potrivite pentru a deveni construcţia dorită. Nu. Ar trebui să începem să săpăm fundaţii şi să ne clădim construcţia cărămidă cu cărămidă.
Viaţa noastră ar decurge cu siguranţă mai departe, dar în locul unui carnaval cu mii de măşti am avea de-a face cu un film în care suntem actorul principal. Un film cu personaje principale şi secundare, cu o mulţime de figuranţi şi decoruri. Dar un film în care am mai avea două calităţi: aceea de scenarist şi aceea de regizor. Şi graţie acestor calităţi, stabilim singuri şi decorurile, şi personajele, rolurile lor, intrările şi ieşirile din scenă.
Muncă, travaliu, efort, riscuri! Dar ce filme ar ieşi!
A te debarasa de măştile acumulate în timp seamănă cumva cu prozaicul gest de a curăţa o ceapă. Nimeni nu-ţi garantează că nu vei plânge puţin, ba chiar te-ar putea asigura de contrariu. Şi cu toate astea, milioane de cepe sunt curăţate zilnic. Pentru că albe sau roşii, atunci când sunt curate, dau sens unei reţete.
Şi atunci nu ţi-ai curăţa sufletul pentru a găsi un sens în propria ta viaţă?
***
Evident că despre măştile noastre se poate vorbi sau scrie foarte mult şi foarte multe. La fel de evident este şi faptul că nu toţi cititorii vor fi de acord cu unele puncte de vedere. Admit, ba chiar recunosc că acest articol este puternic impregnat de propria viziune asupra subiectului şi de propriile experienţe de viaţă.
Ceea ce în final doresc să subliniez este că măştile noastre există, le purtăm, le folosim şi ne folosim de ele dar şi că există viaţă şi în afara utilizării lor.
Dacă după citirea articolului îţi vei adresa pentru o clipă întrebarea „cine sunt eu cu adevărat?”, înseamnă că mesajul meu a ajuns exact unde era destinat să ajungă.

13 responses

  1. E un artiol greu, o sa ma gindesc la el.Nu as putea afirma ca nu am afisat niciodata propriile-mi masti si nici nu as putea sa spun ca nu o voi mai face.E o lupta cu tine insati, cu dorintele si nevoile tale ,cu lumea in care traiesti, o lupta din care iesi purtind uneori masca pe care constient sau nu ti-ai asezat-o pe fata.Un lucru stiu sigur:nu imi plac.Dimineata cind ies din casa ies cu dorinta de a fi eu insami pentru ca asa ma simt cel mai bine.Am citit azi ceva despre egoul din noi.Cred ca in momentul in care purtam masti nu facem altceva decit un compromis cu acest ego.In loc sa-l transformam noi, ne transfoma el.Vreau sa fiu eu insami chiar daca e mai dificil si daca imi voi atinge visurile asa va fi cu atit mai bine.Daca nu ..oricum nu imi voi da seama de asta pentru ca speranta moare ultima!

  2. Auzim la tot pasul „viata e o lupta”, atunci trebuie sa iesim din casa cu armura pe noi, nu-i asa? Luptam cu viata si iesim invingatori doar cand ne-am ales masca potrivita zilei pe care o avem in fata. Ne ascundem doza de ipocrizie in spatele uneia sau mai multor masti, in functie de cat de puternici suntem. Eu nu cred ca se poate trai intro societate fara sa folosim masca pentru fiecare rol din viata noastra, fie aceasta si un pic transparenta, tot despre masca e vorba.

    1. Ne ascundem doza de ipocrizie in spatele uneia sau mai multor masti, in functie de cat de puternici suntem.

      Cum asa..? De ce s-ar numi acesta curaj ? Il poate face oricine isi doreste acest lucru.., nu ?

      Personal, numesc CURAJ a alege sa lasi toate mastile deoparte .
      Multi oameni cred ca asa ceva nu e posibil . Dar pot sa va spun ca e posibil .
      Asta se intampla atunci cand constientizezi ca nu ai NIMIC de pierdut .
      Pentru ca nu ai avut cu adevarat nimic niciodata .
      Cand realizezi ca imaginea ta in ochii celorlalti nu te implineste profund ci numai la suprafata…si vine o vreme cand iti doresti mai mult decat o implinire de acest gen.
      Si afli ca implinirea nu vine din exterior …
      Cand mi se intampla sa uit aceste lucruri pe care le-am invatat …revad acest flimulet : click ! ..sau acesta : click ! …si-mi reamintesc..

  3. Nu stiu ce sa comentez la acest articol……???, dar o intrebare as avea, de unde aceasta ideie ? MASTILE M-AU LASAT „”MASCA”” !

    FELICITARI !

  4. cautarea propriei identitati…devine obositoare,deci haideti sa dam mastile jos sa ne ascultam vocea interioata si ea ne va spune ce vom face mai departe..

  5. radu,imi face placere sa citesc ceea ce scrii si tin sa-ti multumesc pe aceasta cale,deoarece aduci in discutie multe aspecte interesante ale psihologiei umane..si gasesc ca-mi raspunzi intr-un mod clar la unele intrebari care ma framanta,cel ptin pe mine..multumesc pentru aceste raspunsuri..

    1. eu iti multumesc, Carla, deopotriva pentru vizita si pentru aprecieri.

  6. Mastile exista asa cum exista gandurile, ploaia sau vantul. Daca noi le consideram bune sau rele, le conferim un sens, le scoatem din starea lor de neutralitate, de pura existenta. O masca poate fi necesara la un moment dat asa cum este necesar un cocon pentru un viitor fluture. El nu poate trai inca la voia intemperiilor si atunci isi ” pune o masca”. E necesar pentru el. Mai tarziu insa se va debarasa de cocon ( masca) pentru ca a capatat puterea de a suporta soarele si vantul ( lumea, daca vreti!). Deci masca e buna sau rea? Depinde de etapa la care ne raportam. Da, trebuie la un moment dat sa renuntam la masca. E spre binele nostru! Dobandim mai multa putere si libertate. E minunat! Dar putem oare sa-i condamnam pe cei care, inca au nevoie de protectia uneu masti?

    1. Nu există conştientizare fără durere.
      Oamenii vor face orice, nu contează cât de absurd ar părea, pentru a evita confruntarea cu propriul lor suflet.
      Nimeni nu va deveni iluminat prin imaginarea de figuri de lumină, ci prin conştientizarea propriului întuneric.

      Carl Gustav Jung

  7. Noi nu naparlim ca serpii ci adaugam in timp pe noi- pe suflet, pe inima, pe creier – straturi…semanand mai mult a viermi de matase.
    Ne inconjuram cu lucrurile pe care le invatam, care ne plac, cu care ne pricopsim fara sa ne dam seama, care „se poarta” – pentru ca vrem sa fin la moda- sau mai putin frivol spus- sa fim in pas cu vremurile si pastram in aceasta „gogoasa” ceea ce ne defineste fara adaugirile datorate vietii. E o inregimentare, hai sa-i spunem moderata-sau o acceptanta moderata a unor lucruri care nu iti plac dar pe care pentru a le combate ti-ar consuma prea multa energie si timp. Se spune ca nimeni nu e suficient de inteligent pentru a demonstra unui prost ca e prost. Si tot in categoria asta intra si combaterea prostului gust, a lipsei de educatie, de cultura, de maniere..
    Majoritatea oamenilor nu vor sa fie salvati, dovada ca se multiplica si se balacesc in propria suficienta. Cei care vor mai mult pentru ei vor sti intotdeauna sa gaseasca acel drum spre rotunjirea sinelui sau unde sa gaseasca sprijin si aliati. Spun aliati pentru ca e felul nostru de a lupta. Chiar si rezistenta e o forma de lupta.
    Si pastrez in „gogoasa ” mea lucrurile care imi plac cu adevarat, care ma emotioneaza, ceea ce gandesc cu adevarat si pe mine cea originara, imperfecta si vulnerabila, fara sa simt vreo secunda nevoia sa impart toate acestea cu toata lumea. Nu simt nevoia de comuniune universala, de unanimitate si gangureala de heruvimi cum pretind atatia si atatia ipocriti. Imi repugna ideea de egalitate. Nu ar exista „AL MEU”, gandurile ar putea fi vizualizate daca ar trebui sa existe doar „NOI” si „AL NOSTRU” si am functiona ca o imensa colonie de amibe (desi am banuieli ca unii chiar se trag din monocelulare direct- pt ca singura ocupatie este sa se divida, sa se inmulteasca altfel nu imi explic de unde atatia handicapati si retardati carora insa le functioneaza aparatul reproducator fara probleme)
    Incerc sa imi imaginez o lume dezgolita de masti si ma cutremur. Cati au miezul atat de clar, de frumos pentru a-ti face placere sa il cunosti? De ce sa schimbam regulile jocului?

    1. Chiar aşa, oare de ce am renunţa la cârje pentru a merge singuri?

      1. Eu vorbeam de protectia sinelui iar tu de cu totul altceva:)

  8. o viziune extraordinara…..! imi pare rau ,ca nu v-am descoperit cu ani in urma.Toata stima !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: