Despre hipnoterapie (1)

Sunt lucruri pe care le ştiţi, dar nu ştiţi că le ştiţi.
Când veţi ştii lucrurile pe care nu ştiţi că le ştiţi, vă veţi vindeca.
(Milton Erickson)
.
*********
– Adică să cotrobăi prin mintea mea? Să mă faci să spun orice despre mine? O să mă pui să fac lucruri nostime, pe care nu le-aş face dacă aş fi treaz?
– Nu, niciuna dintre toate astea.
– Dar o să mă adormi, nu-i aşa?
– Cu riscul să te dezamăgesc, nici asta nu o să se întâmple. Vei rămâne treaz şi în deplin control al persoanei tale.
– Adică dacă nu mai vreau, pot să mă rdic şi să spun „Stop!”?
– Bineînţeles. La fel ca şi în cazul altor tehnici pe care le-am utilizat împreună, totul se desfăşoară doar dacă vrei şi atât timp cât vrei.
– Dar am văzut la televizor că…
– Ceea ce ai văzut a fost un show. Noi vom face hipnoterapie. Sunt convins că există în mintea ta o sumedenie de întrebări legate de hipnoză. Fii liniştit, înainte de a începe o să răspund la ele şi o să-ţi dau toate explicaţiile pe care le doreşti.
*********
.
Un dialog real, din cabinet, înainte de începerea hipnoterapiei.
Imi imaginez că şi tu, cel sau cea care mă vizitezi pe blog, ai propriile întrebări legate de acest instrument terapeutic, hipnoza. Aşa că în cele ce urmează am să încerc să răspund acestora.
.
De ce hipnoterapie?
Dacă viaţa pe care o trăieşti acum nu este chiar cea pe care ai visat-o şi pe care ţi-ai dorit-o, asta se întâmplă pentru că propriile tale gânduri te împiedică să-ţi atingi visele.
Mintea noastră inconştientă este un minunat dar al personalităţii noastre, capabilă să îndeplinească simultan mai multe sarcini. Ea este locul în care sunt stocate, ca într-o arhivă virtuală, toate amintirile noastre, toate emoţiile şi trăirile refulate, precum şi credinţele noastre, despre noi înşine şi despre lume şi viaţă.
Acestea includ credinţele autolimitative, fobiile şi tot ansamblul de frici care acompaniază de regulă o disfuncţie psihică. Credinţele noastre autolimitative pur şi simplu sabotează eforturile noastre de a ne clădi o viaţă conformă cu idealurile noastre, interferând cu acestea. Imaginează-ţi că ele acţionează ca nişte softuri pirat, care deturnează şi blochează programele sănătoase. Ne sună în urechi ca nişte voci din interior, schimbându-ne direcţia şi sensul eforturilor creative.
Hipnoterapia poate face ca aceste voci interioare să se transforme în suporteri înfocaţi ai tăi şi să te sprijine în atingerea idealurilor tale. Mintea ta inconştientă va crea gânduri noi şi idei care să te sprijine în aceste demersuri ale tale.
Mai multe tehnici ne stau la dispoziţie pentru a face ca astea să se întâmple. Tehnici care includ folosirea imaginaţiei tale şi realizarea unui contact între tine şi tine, accesând resurse interioare pe care nici măcar nu ai visat că le ai. Sau, întoarcerea în timp, regresarea la momentele cheie ale vieţii tale, acolo unde viaţa ta a luat-o într-o direcţie nedorită, şi exprimarea şi eliberarea a ceea ce te apasă.
Dacă tu poţi să-ţi imaginezi ceva, dacă poţi să te imaginezi pe tine într-o ipostază dorită, dacă poţi să crezi în asta, atunci vei deveni exact ceea ce-ţi imaginezi.
Şi poţi să faci aşa ceva! Folosind toate acele minunatele  daruri pe care mintea ta inconştientă le deţine, şi care vor deschide un Univers întreg pentru tine.
Şi ştiu că ştii că poţi!
Impreună, putem crea toate acele schimbări pe care ţi le doreşti.
.
Cum putem face aceasta? Hai să luăm lucrurile pe rând.
.
Ce este hipnoterapia?
Hipnoterapia este una dintre multele abordări psihoterapeutice actuale, care, pentru a obţine schimbarea solicitată şi dorită de pacient sau pentru rezolvarea problemelor psihice reclamate de acesta, utilizează intervenţii asupra subconştientului pacientului, uzând de procedee specifice, respectiv de hipnoză, procedeul prin care se induce starea de transă.
Starea de transă este o stare în care atât corpul cât şi mintea conştientă sunt într-o relaxare mai mult sau mai puţin profundă, în timp ce mintea inconştientă se află într-o stare de alertă şi activitate intensă. Este o stare naturală a minţii noastre. Te afli în permanenţă în control, pentru că orice stare de transă implică acceptul tău şi conlucrarea ta. Nimeni nu te poate hipnotiza fără acceptul tău.
Hipnoterapia este un instrument extraordinar pentru a explora noi modalităţi de a gândi şi a simţi. Este un instrument de comunicare directă cu mintea inconştientă, utilizat terapeutic în scopul producerii de schimbări relevante şi dorite de tine.
Nu seamănă cu nimic din ceea ce face un hipnotizator de scenă, într-un show regizat.
Prin hipnoză se obţine o stare de relaxare a corpului şi a minţii, comfortabilă şi plăcută, o stare în care gândurile şi imaginile pozitive pot fi şi sunt amplificate, o stare prielnică producerii schimbărilor.
Mintea ta inconştientă poate fi asemănată cu un computer care învaţă. Dar spre deosebire de computer, care stochează şi procesează doar cantitativ datele introduse, mintea ta procesează deopotrivă informaţii şi emoţii. Cunoscând efectele stării de transă asupra minţii inconştiente, poţi să-ţi îmbunătăţeşti în mod semnificativ modul de gândire ca şi atitudinea asupra evenimentelor din viaţa ta, într-o manieră transformatoare, optimizantă.
.
Istoric
Sugestia şi hipnoza au fost folosite încă din vremuri îndepărtate, atât în scopuri magico-religioase, cât şi curative.
Preoţii şi vrăjitorii induceau stări alterate de conştienţă pentru a ajuta vindecarea prin ritualuri spirituale. Incă cu 3000 de ani înainte de Isus, egiptenii antici aveau Templul Somnului, iar grecii Altarele Vindecării, locuri în care, ca urmare a unui ritual dramatizat de către preoţi şi iniţiaţi, pacienţilor li se dădeau sugestii curative în timpul unui somn indus iar apoi, visele avute în timpul acestui somn erau interpretate ce către Preoţi.
Există mărturii arheologice care se referă la utilizarea unor procedee sugestive, cu un caracter ritual şi/sau terapeutic în templele Romei antice.
Herodot aminteşte că babilonienii îi aduceau pe bolnavi într-o stare specială pentru tratarea unor boli prin sugestie. Intre sistemele de meditaţie yoga, cu o vechime de mii de ani, şi hipnoză există multe similitudini.
In concepţia tuturor anticilor, sufletul capabil de viziune se ridică peste condiţia timpului şi a spaţiului.
Atât Vechiul cât şi Noul Testament cuprind descrieri ale unor tehnici de vindecare care ar putea fi asemănate hipnoterapiei.
Prin sunetele ritmate şi sacadate ale tobelor, acompaniind o incantaţie monotonă şi greu inteligibilă neiniţiaţilor, şi printr-o impresionantă fixaţie a privirii, Shamanii de azi, pot determina inducerea unei stări de transă auditoriului lor, mergând până la o stare cataleptică, la fel cum au făcut-o predecesorii lor, sute de ani la rând. Shamanul apare astfel ca deţinător al unor puteri magice care, combinate cu abilitatea sa de a vindeca diverse boli, îl transformă în figura centrală şi cea mai importantă a tribului sau regiunii. Starea de transă astfel indusă este ceal mai bun vehicul pentru sugestiile pozitive, de şi despre vindecare, pe care apoi shamanul le transmite bolnavului.
Fără nici o urmă de îndoială că, dacă cea mai importantă şi credibilă persoană din viaţa ta ar veni la tine atunci când eşti bolnav/ă şi ţi-ar spune că te vei face bine, cea mai probabilă evoluţie a stării tale va fi spre însănătoşire.
Cu toate aceste date, sursele privind utilizarea tehnicilor sugestive şi hipnotice din vremurile îndepărtate sunt mai mult decât lacunare.
.
Istoria modernă a hipnotismului începe cu medicul vienez Franz Anton Mesmer. Acesta a fost influenţat de teoriile şi practicile magiei, medicinei, magnetismului şi ale teoriei fluidismului, precum şi de contemporanii săi care se ocupau cu magnetizarea bolnavilor. Mesmer credea că starea de transă era rezultatul transmiterii de către hipnotizator, graţie „forţei” cu care acesta era înzestrat, către pacient, a unui „fluid magnetic” ce acţionează asupra sistemului nervos al acestuia. Meritul acestui medic constă în principal în perseverenţa cu care a aplicat, începând cu 1765, un sistem terapeutic nou, pentru lumea imediată, sistem care ducea la unele vindecări efective.
.
Sărind peste alţi câţiva pionieri în ale hipnozei vreau să fac o menţiune specială pentru cel care şi-a adus probabil cea mai importantă contribuţie atât la dezvoltarea cât şi la acceptarea hipnoterapiei ca artă şi ca ştiinţă – dr. Milton Erickson. Psihiatru şi hipnoterapeut de renume şi cu un solid background ştiinţific, Erickson a pus bazele hipnoterapiei moderne şi a terapiei care îi poartă numele. Figură şi nume de legendă, Erickson a lăsat în urmă cazuri clinice rezolvate care uimesc şi acum specialiştii, precum şi numeroase întrebări şi teme de reflecţie pentru toţi terapeuţii, de la cei din vremea sa şi până la cei contemporani nouă.
.
De ce ne adresăm minţii inconştiente?
Aproape toate modelele teoretice ale curentelor psihoterapeutice contemporane descriu existenţa minţii inconştiente (sau a subconştientului) ca parte componentă a psihicului uman. Subconştientul este depozitarul sau arhiva virtuală a tuturor emoţiilor şi afectelor experimentate de-a lungul vieţii şi refulate, al conflictelor şi traumelor suferite dar refuzate de mintea conştientă.
Pentru a se apăra de toate aceste percepţii inacceptabile, „Eul” (mintea conştientă) dezvoltă strategii sub forma unor mecanisme de protecţie, cum ar fi refulările (excluderea impulsurilor din percepţia conştientă), proiecţiile (atribuirea propriilor dorinţe inconştiente altor persoane), adoptarea unui comportament în totală contradicţie cu puternicul impuls inconştient. Categorisirea unui impuls ca inacceptabil rezultă de regulă în urma unor interziceri, a unor norme morale sau a unei cenzuri exercitate de „Supra-Eu” (acea parte a psihismului, structurată pe totalitatea normelor şi regulilor pe care familia şi societatea ne obligă să le învăţăm şi să le respectăm, acele „aşa trebuie” sau „aşa se face asta” pe care le auzim încă din fragedă pruncie). Când exigenţele „Supra-Eului” nu se îndeplinesc, acesta blocând exercitarea unor comportamente conforme cu impulsurile provenite din inconştient, persoana respectivă poate dezvolta un conflict intrapsihic (cel mai adesea un sentiment de ruşine sau culpabilitate) manifestat prin tabloul clinic al uneia dintre numeroasele suferinţe psihice de care se ocupă psihoterapia.
Hipnoterapia consideră că originea problemei psihice actuale este acel eveniment traumatic sau acea emoţie refulată, iar sediul acesteia este în inconştient. Ca atare, hipnoterapeuţii uzează de unealta lor de lucru, hipnoza, pentru a accesa mintea inconştientă, pentru a identifica originea problemei psihice şi a o rezolva în acest fel.
Pentru a obţine o schimbare semnificativă şi persistentă sunt necesare trei componente: dorinţa de schimbare, convingerea că eşti capabil(ă) să te schimbi şi aşteptările privitoare la schimbare.
Atunci când rezultatul dorit nu apare, se identifică ce componentă lipseşte şi se lucrează asupra acesteia.
.
Cum funcţionează mintea inconştientă
Prima sarcină a minţii inconştiente este aceea de a te păstra sănătos şi în siguranţă. Şi aceasta este şi cea mai importantă sarcină a sa. La fel ca un computer, va rula simultan un mare număr de programe: emoţii, creativitate, credinţe mai mult sau mai puţin limitative. Mintea inconştientă va procesa exact ceea ce tu crezi, fără chiar a ştii ce crezi. Iar rezultatul va fi în consecinţă.
Mintea inconştientă nu face nici o diferenţă între realitate şi imaginaţie iar singura bază de date pe care o are la dispoziţie este cea creată prin stocarea informaţiilor din trecutul tău, din experienţele prin care ai trecut în viaţă. Pe baza lor, într-o situaţie de alertă, reală sau imaginară, mintea inconştientă devine extrem de creativă în găsirea unor căi de supravieţuire, respectiv de a face faţă acelei situaţii.
Hipnoterapia intervine chiar aici, substituind o realitate denaturată, împănată cu gânduri patologice, cu acele imagini, sugestii pozitive şi gânduri care îţi pot schimba comportamentul.
Pentru a înţelege puterea minţii inconştiente, imaginează-ţi că ea ocupă 90-95% din psihicul tău, în timp ce mintea conştientă ocupă celelalte 5-10 procente. Iar puterea minţii conştiente este redusă şi de incapacitatea acesteia de a procesa simultan informaţii ce depăşesc 7-10 biţi. Documentându-mă pentru acest articol, am găsit următoarea descriere: dacă examinăm un ecran de televizor care are 4 miliarde de pixeli, a 2000-a parte dintr-un pixel reprezintă cantitatea de informaţie pe care o procesează mintea conştientă la un moment dat. Restul de 3.999.999.999,9995 pixeli se află în imperiul inconştientului.
Mintea inconştientă este creativă, intuitivă şi imaginativă.
Mintea inconştientă va accepta însă doar acele sugestii care corespund cu normele tale morale şi etice. Cu alte cuvinte, în stare de transă, mintea ta inconştientă va accepta doar acele sugestii cu care tu eşti de acord. Iată de ce în starea de transă nimeni nu se va putea folosi de tine împotriva voinţei tale.
.
Credinţele autolimitative
Ne-am născut, am crescut şi trăim într-o societate caracterizată de o anumită cultură şi de anumite credinţe. Părinţii şi profesorii noştri, liderii spirituali precum şi cei politici, ca şi multe alte persoane cu influenţă marcantă asupra societăţii, cu toţii au convingeri şi credinţe pe care le exprimă şi le folosesc pentru a ne forma personalitatea şi pentru a ne insufla anumite valori. Nu întotdeauna toate aceste credinţe, ca forme de educaţie şi dezvoltare sunt valide. Din fericire ele pot fi actualizate şi chiar se întâmplă aceasta.
Credinţele pe care le preluăm de la societate sunt verificate şi validate prin propria experienţă, ajungând în final propriile noastre credinţe. Dar unele dintre ele ne limitează dezvoltarea, ne blochează evoluţia şi ne împiedică să ne atingem scopurile în viaţă, ne împiedică să ducem viaţa pe care dorim să o trăim.
Spre exemplu: un copil este lipsit de talent sau de dorinţa de a excela în cadrul unui joc sportiv, sau pur şi simplu are o zi proastă şi joacă sub aşteptări. Părinţii ar putea fi tentaţi să-l consoleze spunându-i că “nici noi nu am fost prea buni la sport, niciodată”. Şi această credinţă a eşecului moştenit este întărită de fiecare dată când copilul suferă o înfrângere sau un eşec. Copilul şi-ar putea pierde interesul în a descoperi şi scoate din el tot ce are mai bun pentru că mintea lui a preluat deja o credinţă limitativă a altora şi a transformat-o într-una proprie, astfel încât acum el ştie că “noi niciodată nu am fost prea buni la sport”. Ceea ce va face mintea lui inconştientă de-acum înainte, va fi să transfere această credinţă autolimitativă către orice altă provocare care ar putea veni şi către orice competiţie în care copilul ar putea fi angajat. Motivarea va fi din ce în ce mai diminuată, la fel ca şi stima de sine, dar va exista întotdeauna această scuză, că “noi nu suntem buni la …; noi nu facem asta…; pe noi nu ne priveşte …; “ etc.
În opoziţie cu această atitudine, părinţii ar putea să-şi susţină copiii încurajându-i să continue, tocmai pentru a descoperi şi a da tot ce au mai bun în ei. Când copilul nu reuşeşte, părinţii ar putea să-i întărească încrederea în sine: “sunt mândru/ă de felul în care ai jucat, chiar dacă ai pierdut; sunt convins/ă că data viitoare vei juca şi mai bine”. Întărirea unei astfel de credinţe va spori motivaţia copilului, încrederea sa în sine şi îi va modela atitudinea competitivă în faţa provocărilor vieţii.
Credinţele autolimitative pot deveni atât de puternice încât conştientizarea lor, ca şi noile cunoştinţe acumulate ce vin în contradicţie cu ele să fie adesea rejectate, punându-ne în acest fel mari probleme de adaptare în viaţă.
Cele mai nocive credinţe autolimitative sunt cele referitoare la noi înşine, pentru că acestea ne amputează personalitatea şi ne sabotează evoluţia. Oricum, atât persoanele care cred despre ele că pot cât şi cele care cred că nu pot, au dreptate. Pentru că ei se vor comporta în conformitate cu aceste credinţe, astfel încât viaţa nu va face altceva decât să le confirme.
Frica de necunoscut, frica de succes sau de eşec, frica de a fi judecat/ă sau de a fi îndepărtat/ă, frica de a nu fi iubit/ă sau frica de a fi părăsit/ă sunt cele mai comune şi mai întâlnite credinţe autolimitative. Mintea noastră este setată şi programată să acţioneze în concordanţă cu ceea ce credem, chiar dacă aceste credinţe sunt în contradicţie cu ceea ce exprimăm în mod conştient.
Hipnoterapia poate modifica aceste credinţe transformându-le pe cele autolimitative într-unele pozitive, de susţinere şi de progresare în viaţă. Nu contează care ar putea fi obiectivele; schimbarea este acolo, în mintea noastră inconştientă, pentru toţi cei care o caută.
.
Regresia
Pe lângă sugestiile pozitive transmise minţii tale inconştiente, hipnoterapia mai poate fi utilizată, aşa cum am mai menţionat, pentru a descoperi amintiri traumatice, refuzate, refulate şi îngropate adânc în inconştient. Istoria hipnoterapiei menţionează succese deosebite în ajutarea pacienţilor în găsirea momentului şi circumstanţelor din viaţa lor în care cursul normal al acesteia a fost deturnat, sau în identificarea, expunerea şi retrăirea acelor amintiri reprimate din copilărie care pot sta la originea problemelor psihice, emoţionale sau comportamentale de care suferă în prezent.
Intrarea în stare de transă va readuce în faţa ochilor minţii tale toate acele informaţii din trecut care au o relevanţă actuală şi sunt legate de problema sau suferinţa pe care o trăieşti.
Această călătorie în timp a pacientului, de-a lungul propriei sale vieţi, este deopotrivă fascinantă şi utilă.
Este fascinantă pentru că-ţi permite accesul la propriul trecut, un acces viu, credibil şi nealterat de trecerea timpului. Este unica modalitate prin care poţi retrăi ceva. Chiar dacă e vorba de amintiri dureroase, care cel mai adesea au fost traumatizante atunci când reprezentau prezentul, modalitatea în care hipnoterapeutul te însoţeşte în acest drum în timp, face ca evenimentele să fie abordate în condiţii de deplină siguranţă şi privite cu înţelegerea pe care adultul care eşti acum o poate oferi.
Şi cum ar putea fi altfel decât fascinantă atâta vreme cât călătoria în timp, una dintre cele mai arzătoare dorinţe ale omului, a rămas încă un ideal? Hipnoza îţi oferă atingerea acestui ideal, dându-ţi posibilitatea călătoriei în propriul tău timp. Nu în scop turistic, ci pentru a te vindeca de trecutul care te afectează.
.
O chestiune destul de controversată o reprezintă regresia în timp chiar înaintea acestei vieţi, denumită regresia în vieţi anterioare. Neacceptată de comunitatea ştiinţifică academică din multe ţări, printre care şi a noastră, regresia în vieţi anterioare face, în Occident, obiectul practicii şi studierii (inclusiv cu mijloace şi abordări academice) încă de prin anii 1950. S-a scris destul de mult pe această temă dar cele mai multe volume reprezintă de fapt abordări paralele cu subiectul, respectiv puncte de vedere pro şi contra, exprimate din cele mai variate perspective, de la cele religioase şi până la cele ştiinţifice.
Practic, întregul subiect începe cu o singură întrebare: avem sau nu un suflet nemuritor?
Dacă răspunsul este da, şi dacă acest suflet pe care îl avem trăieşte mai mult decât o singură viaţă aşa cum o percepem noi, atunci el memorează şi păstrează în memoria inconştientului toate experienţele şi trăirile din această viaţă ca şi pe cele ale vieţilor anterioare. Asta ar însemna că aceste memorii, legate de vieţile anterioare, pot fi accesate la fel ca şi memoriile din viaţa prezentă. Singura diferenţă ar fi aceea de profunzime a minţii inconştiente la care ar trebui să ajungi pentru a le accesa.
Dacă răspunsul este nu, atunci lucrurile sunt foarte clare, tot ceea ce vezi, simţi şi trăieşti într-o astfel de incursiune hipnotică, nu sunt altceva decât producţii ale minţii tale, propria ta imaginaţie care interferă cu dorinţele tale sau cu problemele cu care te confrunţi.
Ar mai fi ceva: uneori, persoane care au experimentat regresia în vieţi anterioare şi au dorit ulterior să verifice dacă ceea ce au văzut sau trăit în acele transe este real, au fost mai mult sau mai puţin uimite să constate congruenţa unora dintre experienţele din transă cu izvoarele şi consemnările istorice. Ceea ce e mai greu de explicat, nu?
Oricum, problema rămâne controversată la nivel social, ştiinţific şi chiar religios, dar dincolo de sentinţele provenite dintr-o parte sau cealaltă, soluţia este la tine şi în tine: e răspunsul la întrebarea formulată mai sus. Restul sunt detalii.
Un ultim avertisment: nu toată lumea a fost Cleopatra sau Ludovic al XIV-lea, iar uneori s-ar putea să fi murit chiar de plictiseală!

.

11 răspunsuri

  1. Salut!
    Ai scris un articol interesant despre hipnoza.Mi-ar face placere sa stam „la taifas” pe aceasta tema, poate sa facem putin schimb de impresii sau de experiente.
    Poate am ceva de invatat de la tine, poate ai si tu ceva de invatat…Cine stie?

    1. Mulţumesc Andrei. Şi tu ai un site interesant şi o generoasă ofertă de servicii. Avem coordonatele de contact amândoi.
      Toate cele bune!

      1. Merci pentru aprecieri.Ma straduiesc de ceva vreme sa aduc informatii corecte despre hipnoza si sa incerc sa „demistific” acest subiect.Am scris cateva articole pe empower.ro si pregatesc si cateva exemple video.
        Sunt interesat sa aflu si pareri avizate vis-a-vis de tehnicile pe care le prezint.De aceea, daca te intereseaza,mi-ar face placere sa primesc comentariile si sugestiile tale.
        Merci mult!

  2. Super articol !
    Asa este, vindecarea aspectelor traumatizante este mult mai usoara intr-o incursiune hipnotică decat intr-o stare constienta. Dar desigur, e nevoie de un pic de curaj si in acest caz…

    Felictari !
    >:D<

    1. Mulţumesc, Adina. Nu ştiu dacă e vorba chiar de curaj, dar de determinarea, de dorinţa de a duce o viaţă mai bună, mai plăcută şi mai apropiată de ceea ce-ţi doreşti, cu siguranţă este nevoie.

  3. Avem un suflet nemuritor.Trebuie sa stam la „taifas” si sa-mi cunosc inconstientul.

    1. Oricând te vei simţi gata pregătit, Adi. Ştii de unde să mă iei.

  4. Sufletul sau Corpul Astral NU este nemuritor el se descompune murind şi el la câteva luni de la moartea trupului,cred însă că vreţi să vă referiţi la spirit care întradevăr raportat la viaţa omului este nemuritor,dar acesta(spiritul)NU are nimic comun cu fiinţa umană pentru că el este o entitate superioară care doar crează şi dă viaţă omului după care la naşterea pmului,acesta rănâne în stare latentă până în clipa morţii,neparticipând nici odată activ în viaţa omului,ci doar monitorizând-ul pas cu pas.Unii îl numesc îmgerul păzitor,alţii Privitor,oricum el nu face parte din fiinţa umană,pe care doar o asistă dea-lungul vieţii,după care o părăseşte definitiv.Să crezi ca om că ai mai avut trăiri anterioare s-au că va mai fi ceva dincolo pentru tine este o mare greşeală,o amăgire,Pentru om totul se sfârşeşte în clipa morţii.Dacă vrei însă ca conştienţa ta să rămână veşnică,iar tu să rămâi conştient prin intermediul ei,atunci va trebuii să transcezi…dar aceasta este altceva şi nu suflet nemuritor.-Sorry

    1. @ sandy :
      De unde stii aceste lucruri, Sandy…? (=cum de esti atat de sigur/a ?) Ai amintiri de „dincolo”..?

  5. Mi-as dori sa vorbesc cu dumneavoasta dar nu pe internet… Aveti vreun cabinet sau ceva de genu?Daca da, ma puteti va rog frumos informa si pe mine in legatura cu asta?

    1. Aveţi toate datele mele de contact în Pagina 8 – Contact (adresă, telefon, mail, posibilităţi de contactare). De asemenea puteţi apela şi la posibilităţile de contact din pagina de consiliere on-line.
      Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: