Despre hipnoterapie (2)

Nu ştim, nici măcar cu o precizie de un secol, când şi cum s-a desfăşurat prima şedinţă de hipnoză din istoria omenirii. Ceea ce ştim, şi am expus deja în prima parte a articolului, este că hipnoza are o vechime foarte mare ca tehnică terapeutică. Şi mai ştim că acest instrument terapeutic, al inducerii unei stări de transă propice vindecării mentale sau somatice, a fost multă vreme prezentat oamenilor fie într-un veşmânt religios, prin practicarea sa de către preoţii unor culte sau temple, fie aureolat de misterul care înconjoară tot ceea ce este ocult şi ezoteric şi accesibil doar iniţiaţilor.
Şi cum să nu te înclini plin de admiraţie, cum să nu venerezi un personaj ca acela al unui Mare Preot care are o putere pe care tu, muritor de rând, salahor la ridicarea piramidelor sau simplu pescar în Egee, nu poţi să o înţelegi şi poate că nici nu ai un cuvânt prin care să o denumeşti? Şi cum să nu-ţi fie teamă de un astfel de personaj?
Asta se întâmpla acum 2000-3000 de ani. Sau cel puţin aşa îmi imaginez.
De atunci s-au schimbat multe lucruri privitoare la circulaţia cunoştinţelor şi descoperirilor ştiinţifice, la liberul acces al oamenilor la aproape tot ce înseamnă zestrea de cunoaştere şi înţelepciune a umanităţii.
Cu toate acestea, hipnoza şi transa hipnotică au rămas până şi în zilele noastre, cel puţin într-o oarecare măsură, victime ale ignoranţei şi fricii. Acestea sunt două dintre principalele motive pentru care hipnoterapia a parcurs un ciclu istoric extrem de zbuciumat. Acest drum a cuprins, îndată după descoperire, aproape toate atitudinile sociale posibile: aplicare, scepticism, demonizare, entuziasm, obtuzitate, ignorare, denigrare, pentru a ajunge în final la acceptare.
In cele ce urmează o să demontez câteva dintre cele mai comune şi mai răspândite (şi din păcate, încă circulante) mituri referitoare la hipnoză. Textul este o compilaţie construită din extrase din tratatele şi publicaţiile cu caracter ştiinţific ce tratează hipnoza, din prelegerile unor hipnoterapeuţi de renume, de pe site-urile de specialitate precum şi din propriile notiţe luate la cursurile sau seminariile la care am participat.
.
14 mituri referitoare la hipnoză
.
1. Pacientul hipnotizat este inconştient ;
Starea de transă este o stare de conştienţă modificată, ce nu are nimic comun cu somnul. Este o stare asemănătoare celei în care vizionăm un film sau citim o carte, fiind profund cuprinşi de acţiunea derulată pe ecran sau desprinsă din paginile cărţii. Este o stare de relaxare, în cursul căreia putem auzi ceea ce se petrece în jurul nostru, iar dacă ceva ne alarmează, ne deranjează sau ne crează disconfort, cel mai probabil că vom deschide ochii şi vom ieşi din transă.
De asemenea, dacă sugestiile date de hipnoterapeut sunt, din diferite motive, deranjante sau neplăcute, rezultatul va fi acelaşi : deschidem ochii şi ieşim din transă.
2. Pacientul hipnotizat se supune oricărei sugestii venite din partea hipnotizatorului ;
In timpul transei, aşa cum am descris-o mai sus, pacientul păstrează nealterată capacitatea de a gândi şi de a face propriile sale alegeri, inclusiv de respingere a sugestiilor hipnotice primite de la hipnoterapeut. In cel mai simplu mod, va deschide ochii şi va refuza sugestiile.
3. Pacientul hipnotizat poate fi determinat să ofere informaţii pe care nu doreşte să le furnizeze;
Pacientul îşi păstrează deplina personalitate în timpul transei, inclusiv discernământul privind relevarea de informaţii despre sine sau despre evenimentele din viaţa sa. Dacă el nu va dori să comunice unele lucruri, pur şi simplu nu o va face, fie răspunzând negativ întrebărilor puse sau declarând că nu doreşte să vorbească despre acel subiect, fie minţind.
4. Pacientul hipnotizat nu poate minţi;
Având în vedere că pacientul este perfect conştient de sine, că poate gândi şi că poate discerne informaţiile solicitate, deşi este total contraproductivă, minciuna este posibilă în timpul transei. Am spus că este contraproductivă pentru că a minţi înseamnă a furniza informaţii false în locul celor reale, ceea ce poate direcţiona întregul proces terapeutic pe o pistă falsă.
5. Transa este generată de “forţa psihică” a hipnoterapeutului;
Teoria acceptată la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, care promova ideea existenţei unei “forţe psihice” sau a unui “magnetism” al hipnoterapeutului, a devenit desuetă şi nu mai ţine decât de domeniul picanteriei. Această teorie a apărut prin imposibilitatea hipnotizatorilor acelor vremuri de a-şi explica, lor sau altora, mecanismul de inducţie al transei ca şi starea obţinută de pacient în timpul acesteia. Dacă adăugăm şi teatralismul ce a caracterizat acele vremuri vom găsi explicaţia completă pentru existenţa teoriei.
Ca urmare a unui training specializat, oricine poate deprinde tehnicile de inducere a unei transe, ceea ce înseamnă că oricine poate hipnotiza o altă persoană, această  abilitate neavând nimic de-a face cu forţa psihică sau magnetismul.
Dar, atenţie! Ceea ce facem în cursul unei transe, conţinutul care dă valoare terapeutică hipnozei, se învaţă numai în formările specializate de hipnoterapie şi psihoterapie. Cu alte cuvinte: don’t do this at home!
6. Doar anumite categorii de persoane pot fi hipnotizate;
Orice persoană poate fi hipnotizată. Există, e-adevărat, susceptibilităţi individuale, diferite, faţă de inducţia hipnotică (caracteristici ce pot fi măsurate cu ajutorul scalelor de inducţie hipnotică şi al testelor de sugestibilitate hipnotică). Acestea indică doar cât de uşor sau greu sau cât de repede sau încet poate fi indusă o transă hipnotică unei persoane, dar, orice persoană poate fi hipnotizată.
7. După ce ai fost hipnotizat o dată, nu mai poţi opune rezistenţă;
Procesul de inducere a transei ca şi starea de conştienţă modificată aferentă acesteia sunt de fiecare dată similare. Ceea ce înseamnă că, beneficiind de prezenţa nealterată în vreun fel a propriei gândiri şi a propriului discernământ, pacientul poate reacţiona de fiecare dată fie prin acceptarea sugestiilor şi intrarea în transă, fie prin respingerea acestora şi implicit refuzul transei.
8. Pacientul hipnotizat se confruntă cu pericolul imposibilităţii revenirii din transă;
Pur şi simplu nu există un astfel de pericol. In mod similar sugestiilor de inducere a transei, există sugestii referitoare la încetarea acestei stări şi revenirea în starea de conştienţă uzuală, obişnuită. Deoarece pacienţii percep starea din timpul transei ca una de relaxare foarte plăcută, poate exista tendinţa din partea acestora de a-şi prelungi “şederea” în transă, dar aceste prelungiri, destul de rare, sunt de ordinul a câteva secunde sau zeci de secunde, după care deschid ochii şi revin în starea de veghe pe care o cunoaştem cu toţii.
Intr-o proporţie extrem de redusă, influenţată şi de particularităţile clinice ale unora dintre pacienţi, aceştia nu urmează sugestiile de revenire din transă. De aici înainte sunt posibile două tipuri de finaluri:
– transa în care se află pacientul se superficializează în mod natural astfel încât acesta se trezeşte în mod spontan;
– transa pacientului devine mai profundă şi acesta adoarme. După un somn foarte liniştit şi odihnitor, acesta se trezeşte spontan, mai liniştit şi mai odihnit.
9. Persoanele hipnotizabile sunt slabe;
Acest tip de afirmaţie este făcut de regulă tocami de persoane care ele însele se tem, în mod nejustificat, de hipnoză. Intrarea în transa hipnotică necesită mobilizarea şi utilizarea de către pacient a resurselor sale personale de imaginativitate, de creativitate şi de inteligenţă. Cu siguranţă că nu putem eticheta drept slabă o persoană, pentru că posedă şi ştie să utilizeze aceste resurse, de altfel foarte apreciate în viaţa de zi cu zi.
Ca să nu mai spun că hipnoza nu are cu nimic de a face cu greutatea sau cu muşchii !
10. Hipnoza poate periclita sănătatea pacientului;
Hipnoterapia a apărut ca abordare psihoterapeutică tocmai pentru că, prin mobilizarea şi utilizarea resurselor inconştiente ale pacienţilor, reuşeşte să redea sau să îmbunătăţească starea de sănătate a acestora. Premisa din subtitlu nu are nici cel mai mic fundament ştiinţific, fiind generată cel mai probabil din ignoranţă sau teamă, iar rezultatele obţinute de-a lungul a multe decenii de hipnoterapie sunt elocvente în acest sens.
11. Pacientul tratat prin hipnoterapie devine inevitabil dependent;
Indiferent cât de plăcută este starea pe care pacientul o trăieşte în cursul unei transe, aceasta nu creează vreun fel de dependenţă. La fel cum nici cel mai frumos film vizionat vreodată sau cea mai frumoasă carte pe care am citit-o vreodată nu creează vreo dependenţă cuiva, nici transa hipnotică nu provoacă adicţia. Oricât de mult ne-ar place sau ne-am dori să revedem sau să recitim acele filme sau cărţi, dacă aceasta nu se întâmplă, nu trăim vreun fenomen de sevraj. In mod similar nici absenţa transelor hipnotice din viaţa noastră, după una sau mai multe şedinţe de hipnoterapie, nu ne va furniza vreun semn sau simptom de dependenţă.
12. Inducerea transei implică întotdeauna un ritual monoton;
Inducerea transei se poate face în multe feluri, iar modalitatea prin care hipnoterapeutul “recită” monoton un text ce conţine sugestiile de relaxare şi intrare în transă nu este decât unul dintre acestea. Tehnicile de inducere a transei diferă de la o abordare hipnoterapeutică la alta, dar este bine de ştiut că se poate obţine intrarea în transă şi “instant”, din două fraze. Experienţa lui Milton Erickson, părintele hipnoterapiei moderne, ce-i poartă numele, sunt relevante în acest sens.
13. Pentru a intra în transă persoana trebuie neapărat să se relaxeze mai întâi;
Am explicat şi mai sus că există tehnici şi modalităţi de a induce transa hipnotică în aproape orice condiţii şi fără nici un fel de relaxare prealabilă. Aceste tehnici constau în principal în deturnarea bruscă a atenţiei pacientului spre un subiect paradoxal şi utilizarea stării de “stupoare” apărute pentru a obţine transa hipnotică.
14. Prin hipnoterapie poate fi evocată cu acurateţe o amintire
Hipnoterapia vizează accesarea, mobilizarea şi utilizarea resurselor inconştiente ale unui pacient în scopul îndepărtării unor suferinţe psihice, a unor emoţii nedorite sau a unor comportamente dăunătoare vieţii sau intereselor acestuia. Ca atare, în stare de transă, pacientul va accesa şi evenimente sau stări petrecute în trecut, dar din cuprinsul cărora îşi va reaminti doar ceea ce este relevant pentru problema sa actuală şi pentru rezolvarea acesteia. De exemplu, dacă pentru rezolvarea unei probleme este important ca pacientul să evoce faptul că a înotat odată, cândva, el îşi va aminti probabil acest lucru, dar nu va şti să ne spună ce culoare sau model avea costumul său de baie din acel moment.
.
*********************************************************
Demersul meu are o finalitate simplă şi la vedere: dacă vreodată, de-a lungul vieţii tale, vei fi în postura de a decide cu privire la folosirea hipnoterapiei pentru a-ţi îmbunătăţi viaţa, să o poţi face în cunoştinţă de cauză. Să poţi face o alegere liberă, neinfluenţată nici de ignoranţa unora şi nici de fricile sau bigotismul altora. Să poţi face o astfel de alegere fără a transplanta în tine problemele sau credinţele (raţionale sau nu), care bulversează sau afectează vieţile altora.
Pentru că alegerea ta îţi va afecta viaţa ta.
.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: