Aventuri în lumea uriaşilor

Intr-o bună zi deschizi ochii.
De fapt, nici măcar nu ştii că e zi. Pur şi simplu deschizi ochii şi vezi lumina. Apoi, extinzându-ţi orizontul, vezi o mulţime de uriaşi care se agită vânturându-şi braţele prin aer şi strigă lucruri neînţelese, deschizând ameninţător gurile alea mari ale lor.
Cum ai putea să nu fii înspăimântat de toate acestea? Tu, atât de mic şi de neajutorat, printre atâţia uriaşi! Mai mult decât atât, ai senzaţia că aceste imagini şi aceste emoţii te vor însoţi toată viaţa.
Apoi, după o vreme, observi că unii dintre aceşti uriaşi sunt destul de prietenoşi cu tine şi par chiar să se distreze de minune din cauza neajutorării tale. Iar unul dintre aceştia este chiar foarte interesat de tine: îţi dă de mâncare atunci când îţi e foame, te încălzeşte atunci când îţi e frig, te spală din când în când, atunci când tu… mă rog, scoţi din tine ceva ce lor nu le place.
Timpul trece şi începe chiar să-ţi placă să trăieşti în această lume a uriaşilor, în care tu ai devenit cumva Centrul Universului.
Apoi, într-o bună zi, uriaşul cel binevoitor, în care între timp ai ajuns să ai deplină încredere, strigă la tine ceva ameninţător, se agită într-un fel care te sperie, şi apoi chiar te loveşte!
Ţipi de durere, dar mai ales de surpriză şi de spaimă, iar ţipetele tale par să-i înfurie rău de tot pe uriaşi. Aşa că după o vreme, taci. Taci şi începi să înţelegi că nu e chiar aşa de simplu şi nici chiar atât de sigur să trăieşti printre aceşti uriaşi.
După o vreme, începi să le înveţi limba şi obiceiurile, dar încă nu-ţi explici de ce se bucură şi se distrează ei atât de mult la încercările tale de a vorbi cu ei sau de a-i imita. Oare nu asta aşteptau de la tine? Din nou îţi pui întrebarea: ce am greşit de data asta?
Apoi, după încă o vreme, te iau pe sus şi, împotriva protestelor tale vehemente te duc într-un alt loc şi te lasă acolo. Surprinzător, aici nu e chiar atât de rău cum ţi-ai imaginat: sunt foarte mulţi oameni la fel de mici ca şi tine, şi doar câţiva uriaşi care oricum nu au timp de toţi. Incepi să-i cunoşti pe cei asemenea ţie şi te simţi dintr-odată mai în siguranţă. Uriaşii care te-au adus acolo mai vin şi te iau din când în când, dar acum de-abia aştepţi să te aducă înapoi, între cei asemenea ţie.
Unii dintre aceştia par mult mai deştepţi decât tine şi încep să-ţi explice cam cum stau lucrurile în lumea uriaşilor, ce trebuie să faci dacă vrei să-ţi fie bine, ce nu trebuie să faci dacă vrei să nu-ţi fie rău, cum procedează ei în diferite situaţii… Asculţi cu atenţie şi încerci să bagi totul la cap. Nu se ştie când îţi vor fi de folos aceste informaţii, printre uriaşii ăştia atât de imprevizibili şi de capricioşi. Mai ales că acum nici nu te mai bagă chiar atât de mult în seamă. Mai ales că se pare că au adus de undeva încă un omuleţ, cam tot atât de mare cât erai tu la început. Nu prea îţi pasă de el, ba chiar îţi e cumva ciudă că el a devenit acum centrul universului. Il laşi în pace deocamdată, să se descurce şi el cum te-ai descurcat tu.
Aşa că, începi să faci ce ţi se spune. Când ţi se spune. Ce ciudaţi sunt uriaşii ăştia, e aşa de simplu să te lase în pace dacă le cânţi în strună! Nu te opui, plângi doar dacă e nevoie, râzi mai puţin ca să nu-i faci suspicioşi cu veselia ta… Descoperi că e o întreagă lume pe care ţi-o poţi construi singur atunci când ei te lasă în pace.
Ţi-au adus nişte chestii tipărite, cu desene şi litere, şi par foarte bucuroşi când rămâi multă vreme aplecat deasupra lor. Aşa că, faci ce ţi se spune, mai ales că asta îţi dă ocazia să te întâlneşti din nou cu amicii tăi, omuleţii.
Şi faci chestia asta o grămadă de vreme… până când realizezi că nu mai eşti mic de loc şi că începi să semeni tot mai mult cu cei pe care până atunci i-ai considerat uriaşi. Eşti şi tu acum un uriaş printre ceilalţi, chiar dacă cei mai mulţi dintre ei nu-ţi plac. Şi mai e o chestie care nu-ţi place: încă faci ce ţi se spune, deşi simţi undeva în interiorul tău, impulsuri puternice de a face altceva. Dar nu-i nimic, cândva, o să-ţi împlineşti şi aceste vise…
Toţ uriaşii muncesc. Mă rog, cea mai mare parte dintre ei… Şi vezi că toţi cei din jurul tău asta aşteaptă de la tine. Aşa că, faci din nou ce ţi se spune şi îţi iei o slujbă. E ok, chiar dacă nu este chiar ce ai avut în vedere pentru tine. De-acolo primeşti bani, nişte zdrăngănele cu care se pare că poţi obţine orice. Dar nu ştii de ce, încă simţi un gol în suflet. Acesta cu ce s-o umple oare?
Ai observat încă de mult că uriaşii stau cel mai mult doi câte doi. Nu înţelegeai de ce, pentru că se certau tot timpul, dar ai presupus că atunci când nu-i vedeai se împăcau cumva, pentru că obiceiul acesta se repeta mereu. Uneori mai des decât pentru a fi doar un fapt interesant.
Începi şi tu să cauţi un alt uriaş cu care să stai împreună, întrebându-te dacă o să te cerţi şi tu cu el şi dacă o să reuşeşti să-l împaci după aceea. Pentru că ştii deja despre tine că eşti cam dificil, ţi-au spus-o de o mie de ori.
În fine, ai înţeles totul… cum e cu cearta, cum e cu împăcarea… Ai propria ta pereche şi parcă-ţi place viaţa asta. Te plictisesc îngrozitor uriaşii cei vechi, care încă vin pe la voi şi-ţi spun ce să faci. Ce ciudat, de ce-ţi spun numai ţie şi nu şi perechii tale?!
Dar din fericire, ei nu mai stau acum atât de mult pe capul tău (vostru) aşa că vă continuaţi viaţa, mirându-te de oare se certau ceilalţi atunci când erau încă nişte uriaşi pentru tine.
Apoi afli şi asta: acolo de unde vii tu lucrurile se făceau altfel decât se făceau acolo de unde vine perechea ta. Nici o problemă! Analizaţi cum este mai bine şi faceţi aşa. Apoi treaba asta începe să te irite, să stai să dezbaţi ca la televizor orice aţi vrea să faceţi. Pentru că da, între timp ai făcut rost de televizor. Şi începe să-ţi placă să stai mai mult cu ochii în el decât să tot dezbaţi atâta. Te simţi atras de imaginile colorate din el, mai ales că atunci parcă visezi cu ochii deschişi… la o altă viaţă? Nu, e o prostie, ţi s-a spus de atâtea ori cum trebuie făcute lucrurile încât ar fi trebuit să înveţi asta deja. Ce-i cu gândurile astea? Oare ai vreo problemă?
Nu ai timp să răspunzi la asta pentru că între timp, aşa cum ai învăţat deja, între voi a apărut o fiinţă mică şi neajutorată, care dă toată ziua din mâini şi din picioare. E foarte drăgălaşă, fiinţa asta, dar are perioade în care se pune pe ţipat şi pe plâns şi parcă nimic nu o potoleşte.
Îţi aminteşti vag (sau doar îţi imaginezi?) că aşa trebuie să fi fost şi tu, cândva…
Oricum, te-ai descurcat, ai făcut ce ţi s-a spus şi te-ai descurcat. Se va descurca şi el, cumva…
Până atunci însă, îl priveşti cu atenţie, mai ales când doarme: cât este de mic!
.
Îţi trece prin cap faptul că tu pari un uriaş pe lângă el…
.
Şi acum, gândindu-te la tine, ce o să faci cu el?
.
.
traducere şi adaptare după Paul McKenna

4 responses

  1. ………….., multumesc lui D-zeu, ca te-am cunoscut!

  2. Foarte frumos ceea ce ai scris! Real!
    Viata e frumoasa oricum, trebuie sa traim din plin si sa constientizam ca e unica si imprevizibila!

  3. Am scris acest articol cu gândul la acei oameni care îşi trăiesc viaţa nefericiţi, neîmpăcaţi şi neîmpliniţi, fără măcar a ştii de ce li se întâmplă asta. La modul în care preluăm şi transmitem mai departe credinţe limitative, iraţionale, stereotipuri şi prejudecăţi, din nou fără a ştii cum ne este influenţată viaţa de acestea şi cum influenţăm vieţile celorlalţi prin ele.
    Sigur că viaţa e frumoasă şi merită trăită, dar nu toţi oamenii reuşesc să o trăiescă aşa cum îşi doresc, nu toţi oamenii reuşesc să-i vadă frumuseţea şi bogăţia.
    Profesia mă pune în contact tocmai cu aceşti oameni şi pentru aceştia am descris, metaforic, unele dintre cauzele pentru care simt uneori că nu sunt împliniţi, că nu se înţeleg pe ei înşişi sau pe cei din jurul lor.
    Îndepărtarea de propriul Sine, autodevalorizarea prin intermediul credinţelor autolimitative furnizate generos de societate sau „create” de noi înşine, denaturarea imaginii de sine, sunt printre cele mai frecvente motive pentru care oamenii experimentează nefericirea şi pentru care se simt uneori nişte străini în propriile lor vieţi.
    Conştientizarea a ceea ce ţi se întâmplă este primul pas în drumul spre tine şi spre o viaţă fericită cu tine însuţi.

  4. […] acestea să fie „terminate”. Mai puteţi să coaseţi câteva monede ale împăraţilor sau cu dragon ” target=”_blank”> sub covor. Puneţi aceste covoare lângă uşa principală […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: