Pur şi simplu despre a fi

Există două moduri fundamentale de a exista în lume şi în viaţă:
  1. Starea de uitare a fiinţei;
  2. Starea de asumare a fiinţei.
.
Atunci când o persoană trăieşte într-o stare de uitare a fiinţei, aceasta vieţuieşte într-o lume a obiectelor şi se cufundă în distracţiile (venind de la distragere, nu neapărat de la ceea ce generează plăcerea) cotidiene ale vieţii. Aceşti oameni sunt omogenizaţi, absorbiţi de zgomotul de fond al societăţii, de vorbăria inutilă care parazitează comunicarea reală şi în impersonalul se.
Aceste persoane capitulează zilnic în faţa lumii de fiecare zi.
Preocuparea lor fundamentală este reprezentată de grija pentru cum sunt lucrurile.
.
In cealaltă stare, cea de asumare a fiinţei, preocuparea fundamentală nu este legată de cum sunt lucrurile ci de faptul că sunt. Şi această preocupare este reprezentată pe de-o parte de o mirare şi curiozitate continuă a faptului că ele, lucrurile, sunt, iar pe de altă parte de o bucurie autentică a faptului că respectiva persoană este martoră la existenţa şi manifestarea a ceea ce este.
A exista în acest fel înseamnă a ţine seama în permanenţă de fiinţă. Şi asta înseamnă să fii atent(ă) nu numai la fragilitatea ta ci şi la responsabilităţile pe care le ai faţă de tine. Această modalitate ontologică este unica ce ne oferă contactul cu EU-ul nostru autentic, cu propria autocreaţie.
Această modalitate de a exista este singurul loc în care putem găsi puterea de a ne schimba. Atunci când simţim nevoia, dacă vrem, şi aşa cum vrem.
.
În mod obişnuit şi din păcate într-o proporţie covârşitoare, atât a numărului cât şi a timpului, oamenii trăiesc în prima stare. Uitarea de sine este modul cotidian de existenţă.
Heidegger numeşte acest mod de viaţă inautentic, un mod în care persoana nu conştientizează cine este autorul lumii şi vieţii sale, un mod de viaţă în care persoana cade şi din care evadează, în care e tranchilizată, în care evită alegerile şi în care, prin raportarea perpetuă la exterior şi la lucruri, se simte confiscată de ceilalţi, un ceilalţi atât de impersonal de fapt încât într-un târziu, persoana îşi simte viaţa confiscată de nimeni.
Atunci când cineva intră în al doilea mod de a fi, acela de asumare a fiinţei, atunci acea persoană există în mod autentic. In această stare, persoana ajunge să-şi dea seama cine este: un EU transcendental, care creează şi construieşte, dar şi un EU empiric, creat şi construit.
In acest mod de existenţă persoana îşi acceptă şi îşi îmbrăţişează posibilităţile şi limitele. Se confruntă cu propria libertate dar şi cu libertăţile celorlalţi.
In această stare, persoana înţelege şi se confruntă cu infinitatea de posibilităţi ale secundei dar şi cu imprevizibilitatea şi neantul secundei morţii. Este cuprinsă de angoasă în faţa lor, iar această angoasă determină deschiderea uşilor spre sine.
Găsirea şi experimentarea echilibrului între prezent şi neant reprezintă condiţia ce face posibilă viaţa autentică.
.
comentariu după Martin Heidegger şi Irvin Yalom
.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: