Hipnoza propriului rol

Nu ştiu dacă ceea ce urmează să citeşti este despre cea mai mare sursă de nefericire…
Sunt dispus însă să pun pariu că este una dintre cele mai mari surse de autosabotaj din viaţa majorităţii oamenilor.
Mai simplu şi mai direct spus: cam toate problemele majore cu care se confruntă un om matur în viață îşi au originea în acest loc.
Eu numesc acest “loc” confuzia de rol sau hipnoza rolului. Ce este de fapt aceasta?
.
Uite câteva exemple:
Munceşti până la ore târzii în noapte şi când ajungi acasă rupt de oboseală adormi fără să apuci să schimbi câteva cuvinte cu cei dragi.
Te străduieşti din răsputeri să fii prietenul tuturor şi din cauza asta nu spui NU când ți se cere ajutorul, ceea ce te face să ratezi termene limită şi atragi dezaprobarea celor din jur.
Te dedici educației copiilor tăi până la punctul în care îți compromiți cariera, viața socială şi îți încalci propriile dorințe şi valori.
Cunoşti pe cineva într-o astfel de situație ?
Eu da !
Ce putem face ?
Hai să explorăm puțin cauzele, după care îți voi propune câteva soluții, urmând ca tu să decizi care e cea mai potrivită pentru tine.
.
Autohipnoza rolului
In orice moment al vieții tale mature te exprimi prin interpretarea unei serii de roluri: parinte, angajat sau antreprenor, soț sau soție, mentor, expert, om de echipa, etc.
Problema este că unul sau două din aceste roluri îți vin “mănuşă” iar altele nu ți se prea potrivesc. Aşa că, începi să petreci tot mai mult timp în rolurile care îți plac şi care ţi se potrivesc şi devii din ce în ce mai bun la ele…
Altfel spus, te manifeşti conform ziselor lui Aristotel: Suntem ceea ce facem în mod repetat, de aceea măiestria nu este un act ci o deprindere.
Rolul pe care îl îmbrățişezi cel mai mult începe să te definească ca om. Tu începi să te percepi pe tine ca ființă prin prisma acelui rol mai mult decât prin oricare altul.
Mi-aduc aminte că în facultate am cunoscut un tip pentru care era atât de important faptul că era student la drept, încât se recomanda când făcea cunoştință cu cineva aşa: Alex, student la drept. La un moment dat, la o petrecere în cadrul căreia a făcut cunoştință cu mai multă lume, ajunsese să uite să mai spună “Alex”. … aşa că am fost martorul uimit al unui tip care dădea mâna cu nişte necunoscuți şi se recomanda “student la drept”…
Atunci mi s-a părut foarte amuzantă situația, dar acum o consider tragi-comică. Dacă ajungi să te autodefineşti prin rolul social pe care îl joci chiar mai mult decât prin propriul tău nume, rişti să nu prea mai ştii cine eşti cu adevărat…
E un soi de autohipnoză a rolului tău, care te scoate din contactul cu tine însuți/însăți.
Asta se traduce printr-o relație foarte proastă cu propria-ți persoană, pentru că în loc să te raportezi la tine ca la acea ființă trăitoare în trupul tău, care are nevoi, valori, inteligență, intuiție, voință şi energie vitală, te raportezi la tine ca la o etichetă socială dictată de şcoală, comunitate sau mass-media.
.
Hipnoza rolului celuilalt
În plus, există o situație de comunicare în care hipnoza rolului poate duce la relații nesănătoase pe termen lung.
Iată un caz concret: Mama şi fiul !
Mama vrea ca fiul ei să se facă doctor iar fiul iubeşte desenul şi vrea să se facă arhitect. Aici avem două roluri: rolul de mamă şi rolul de fiu – ambele roluri foarte puternice.
Sunt ele unicele roluri pe care le joacă cei doi ?
Nu cumva mama mai este pe lângă mamă şi femeie ? Nu cumva mai este şi soție ? Nu este şi gospodină ? Nu este eventual şi femeie de carieră… ?
Copilul, la rândul lui, nu cumva este şi prieten pentru unii din colegii lui ? Nu este şi iubit pentru… iubita lui ? Nu este şi desenator pasionat ? Nu este şi bărbat (chiar dacă în curs de maturizare) ?
Dacă cei doi ar reuşi, cu sau fără ajutor, să iasă din pozițiile fixe din care îşi exercită relația: mamă – fiu, şi ar privi realitatea din toate celelalte roluri, oare ar rămâne la fel de fermi pe poziții ?
Părerea mea este că nu !
Hipnoza pe care o propagă rolul de mamă asupra copilului îl poate face pe acesta să gândească: Nu am de ales… e mama mea şi nu o pot dezamăgi… este important ca un copil să asculte de mama lui…
Hipnoza pe care o propagă rolul de copil asupra mamei o poate face pe aceasta să gândească: Copilul meu e vulnerabil. Trebuie să îl protejez. El trebuie să facă ce îi spun pentru că am trecut prin viață şi ştiu mai bine ca el cum stau lucrurile…
Dar oare chiar aşa să fie ?
Aşa este !
Din perspectiva strictă a rolului de mamă respectiv de copil, aşa pot sta lucrurile !
Şi totuşi… la nivel profund amândoi sunt nemulțumiți…
.
Ce e de făcut ?
Dacă te afli într-o astfel de situație fă o listă cu cele mai importante 5-6 roluri din viața ta şi răspunde la câteva întrebări:
În această situație, cum ar fi bine să acționez din rolul meu de…. ?
Dar din cel de….. ?
Ce alte roluri ar merita să ia parte la decizie ?
Ce îmi spune intuiția ?
Care din rolurile de mai sus mă reprezintă mai mult pe mine ca om şi care sunt mai mult formate prin satisfacerea aşteptărilor celorlalți ?
Cum îmi pot exercita în acest caz mai bine şi alt rol decât cel cu care sunt prins în conflict ?
Răspunzând la aceste întrebări vei căpăta mai multă claritate, iar aceasta este prima condiție pentru ieşirea din blocaj.
O altă modalitate ca să ieşi dintr-un astfel de blocaj este să cauți experiențe prin care percepțiile tale despre roluri se schimbă radical. De exemplu, dacă ai un conflict cu şeful tău, ai putea să cauți modele de rol foarte diferite de cele din zona şef – subaltern. Exemple tipice aici sunt antreprenorii sau liber profesioniştii. Aceştia au moduri de gândire foarte diferite de mentalitatea angajatului sau a managerului clasic pentru că trăiesc în alt tip de lume. În compania lor poți dobândi percepții noi pentru simplul motiv că poți să vezi în acțiune alte roluri şi implicit alte comportamente.
De fapt, presupun că e destul de evident că sfaturile pe care le-ai putea primi de la un manager sau de la un alt subaltern sunt destul de diferite de soluțiile la o astfel de problemă sugerate de un antreprenor sau un freelancer…
.
În concluzie, atunci când simți că te afli într-o situație de blocaj sau eşti în conflict cu cineva, verifică din ce rol ai intrat în acel blocaj sau conflict. Nu cumva există şi alte roluri din viața ta pe care ai putea să le foloseşti drept resurse pentru viitoarele tale alegeri ?
Inlocuieşte personajul şi rolul pe care l-ai identificat cu un alt rol pe care îl ai în acel moment al vieţii tale. O să fii uimit(ă) de cum se schimbă perspectiva şi dinamica alegerii sau opţiunilor pe care le ai. Pentru că, la fel ca într-un film sau într-o piesă de teatru, până la urmă la fel ca şi în viaţă, dacă un personaj se schimbă, dacă îşi schimbă caracterul şi atitudinea, şi celelalte personaje reacţionează în consecinţă.
.
Crezi că acest mecanism va funcţiona şi pe scena vieţii tale?
Eu cred că da !
Dar este dreptul tău să verifici şi să afli cum multiplele tale roluri pot deveni resurse pentru viitoare alegeri.
.
Succes!
Sursa: http://www.andyszekely.ro/hipnoza-rolului/
.
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: