Despre Minte, Corp şi Suferinţă

La început, a fost o emoţie
Apoi alta. Apoi un gând, apoi un cuvânt sau un gest.
Generate zilnic cu miile, gândurile, cuvintele şi gesturile tale, dorite sau nevoite, sunt cele care aparent îţi modelează viaţa, împingând-o în tipare şi scenarii pe care singur le-ai construit de-a lungul timpului.
De la scenariile asemănătoare unor călătorii frumoase şi plăcute, până la chinuitoare labirinturi ce par să nu se mai temine niciodată.
Scenarii pe care nu le vei vedea pe nici unul dintre ecranele lumii, dar pe care le vei interpreta în cel mai autentic mod posibil, pentru că aceste scenarii îţi descriu viaţa.
Sunt scenarii la finalul cărora vei zâmbi senin spre zenit iar liniştea din tine nu poate fi egalată de nici o recompensă umană. Şi sunt scenarii la finalul cărora nu există nici un Oscar, nici o cupă de şampanie, ci doar cupa amară a dezamăgirilor, a neîmplinirii şi uneori, chiar a disperării.
Deşi sună paradoxal, între mintea ta şi lumea din jurul tău se află ceva ce-ţi aparţine: corpul tău. Un paratrăznet involuntar şi inconştient al tuturor emoţiilor şi gândurilor tale negative. La fel de paradoxal, cele mai multe dintre suferinţele corpului tău sunt generate de mintea ta. Şi am să-ţi explic de ce: scopul final al unei emoţii este să fie exprimată, să fie eliberată, iar existenţa sa efemeră să conducă la eliberare. Dar dacă Eu-ul pe care ţi l-ai construit în timp nu ştie, nu poate sau nu vrea să se exprime, emoţiile vor rămâne prizoniere în tine, continuând însă căutarea unei breşe salvatoare. Această breşă va fi, în ultimă instanţă, corpul tău, prin ceea ce se numeşte somatizare.
De la omniprezenta şi banala durere de cap şi până la cele mai grave sau dramatice afecţiuni şi boli, toate au o importantă determinare psihică, care fie generează boala, fie determină evoluţia sau agravarea acesteia.
Până şi kilogramele în plus sunt programate să fie acumulate cu mult timp înainte ca vreun cântar să le măsoare, datorită unui tipar decizional emoţional, mental şi comportamental.

Şi toate astea de ce?
Pentru că undeva, cândva, a fost o emoţie…
.
Psihoterapia îţi permite să rescrii scenariul care nu te mulţumeşte, să îţi reconstruieşti viaţa şi să-ţi optimizezi deopotrivă mintea şi corpul.
Iţi permite să te regăseşti pe tine în forma ta iniţială: liber(ă).
.

2 răspunsuri

  1. Foarte frumos si foarte adevarat,
    Dar pacat ca ne trebuie o viata intreaga sa ne dam seama cine suntem, ce suntem, si mai ales ce ne dorim, spunem ca ne dorim libertatea, dar ne legam cu lanturi de oamenii din jurul nostru, de parinti, de omul iubit, de copii nostrii, de prietenii nostri, caram poverile zalelor si apoi ne plingem ca totul este prea greu pentru noi care nu suntem decit niste oameni. Cautam simplitatea dar alegem complexitatea lucrurilor, si apoi suntem dezamagiti si suparati ca viata este grea. Purtam razboaie si lupte uneori inutile si care de cele mai multe ori nu sunt ale noastre. Si in final suntem iar dezamagiti ca nu le castigam, cand totul este atat de simplu. Nu trebuie decat sa fii tu si sa fii liber!

  2. Psihosomatica bolilor e un subiect care ma preocupa de cativa ani si care m-a facut sa vad multe lucruri din viata mea intr-o alta lumina. Ceea ce ma preocupa acum -si inca nu am gasit nicio sursa care sa-mi ofere un raspuns- este „timpul de incubatie” dintre aparitia suferintei sufletului si declansarea bolii in planul fizic Sau poate ca singurul raspuns este ca ar trebui pur si implu sa ne ascultam mai mult vocea interioara, atunci cand ne sopteste ca ceva nu e in regula.
    In alta ordine de idei: superb bradutul si multumesc pentru primii fulgi de zapada de anul asta :).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: