Terapia de grup

GENERALITĂŢI  PRIVIND  TERAPIA  DE  GRUP (pagina 7)
.
Prin terapie de grup se intelege procesul de interactiune dintr-un grup, interactiune care este privita ca factor terapeutic.
Terapia de grup porneste de la premiza ca grupul este mai mult decat suma partilor. Pentru Irvin Yalom, terapia de grup se bazeaza pe o relatie interpersonala in care membrii grupului si terapeutul sunt vazuti ca tovarasi ai unei calatorii care are ca scop eliminarea progresiva a obstacolelor in calea dezvoltarii personale.
Impartasindu-si experientele, trairile si interactionand unul cu altul, invatand sa asculte si sa vorbeasca, membrii isi articuleaza sentimentele lor, mania, tristetea, bucuria, resentimentul sau linistea de trairilor altora din grup si astfel grupul isi creeaza propria dinamica.
Pentru aceasta grupul trebuie sa aibe un anume format. Astfel, numarul participantilor nu trebuie sa fie nici prea mic si nici sa depaseasca 8-12 membrui.
Recrutarea membrilor este bine sa se faca printr-un interviu preliminar cu fiecare membru in parte pentru a se vedea capacitatile cognitive si motivatia membruului, abilitatea de a interactiona in grup, disponibilitatea de a se conforma programului grupului, etc. Trebuie avut in vedere ca clientii care apar potriviti pentru terapia de grup la interviul preliminar pot avea o rata mare de absente ulterioare pentru ca in grup ei se relationareaza altfel decat intr-o relatie diadica. In general se considera ca rata obisnuita de absenteism este in jur de 35%.
Prezenta membruilor la grup trebuie sa fie suficient de constanta pentru a se creea legaturile care sa duca la fluidizarea discutiei si sa creeze dinamica proprie. Nu este dezirabila fluctuatia participantilor si cei noi veniti trebuie sa fie destul de putini fata de cei vechi astfel incat sa existe pacienti in diferite stadii de reabilitare, lucru care conduce la o dinamica echilibrata, membrii aproape de sfarsitul programului reprezentand modelele sau provocarile pentru cei mai noi. Pe de alta parte, se stie ca participantii la terapia de grup sunt mai dispusi sa dezvaluie problemele lor intr-un grup constant decat atunci cand exista fluctuatie si mereu sunt figuri noi in grup.
In general nimeni nu poate prezice cum se vor influenta reciproc membrii grupului, sau longevitatea grupului, ea depinzand de factori variati precum structura grupului (care este de multe ori o variabila care scapa moderatorului), variabile demografice, prezenta personalitatilor accentuate sau a trasaturilor psihopatologice. Analiza factoriala a variabilelor gasite ca influenteaza prezenta in grup contureaza patru factori: trasaturi accentuate de dependenta interpersonala (frica de singuratate, frica de separare, sentiment de izolare si de neajutorare, etc), ostilitate-manie (persoane argumentative, lisa de control, agresivitate verbala, etc.), inhibitie sau fobie sociala (timiditate, retractibilitate, lipsa de curaj, dificultati de socializare, sentiment de esec, etc.), slabiciune a eului (nevoie crescuta de aprobare, sensibilitate la critica, incapacitate de decizie, probleme de identitate, etc.).
Grupul terapeutic trebuie sa aibe unul sau doi facilitatori. Prezenta facilitatorilor aduce mai multe avantaje: creste obiectivitatea si autenticitatea discutiei, asigura continuitatea grupului, controleaza situatiile de criza (conflict, confruntare, manie, tacere), asigura pastrarea scopului si mentine constant transferul afectelor.
In functie de formatul terapeutic, grupul poate fi de doua feluri: grup terapeutic directiv, orientat spre un anume membru sau tehnica si grupul nondirectiv orientat mai mult spre discutie deschisa.
Grupul terapeutic nondirectiv este ghidat in principal de catre participanti, iar facilitatorul joaca un rol activ doar atunci cand discutia tinde sa lancezeasca sau devine lipsita de semnificatie terapeutica. Facilitatorul controleaza grupul, porneste discutia, antreneaza membrii pasivi sau noi, mentine o dinamica adecvata, previne confruntarea sau sentimentele negative. Astfel, facilitatorul determina ca fiecare participant sa vorbeasca despre starile lui emotionale, sa-si spuna opiniile, preocuparile, temerile sau esecurile. Facilitatorul trebuie sa incurajeze disputa membrilor, dezbaterea si chiar confruntarea bazata pe argumente contribuind astfel la evidentierea mecanismelor de aparare a comportamentului de consum precum negarea, minimalizarea, externalizarea, proiectia, etc. Facilitatorul poate conduce discutia conform orientarii lui doctrinare (de exemplu, psihanalitic, existential, comportamental, etc.).
Grupul terapeutic directiv este orientat permanent spre o anume tematica a discutiei si facilitatorul nu numai ca urmareaste si asculta discutia ci joaca un rol mult mai activ conducand grupul si ghidand dinamica lui. Facilitatorul se comporta ca un participant activ si exercita controlul asupra continutului discutiei mentinand permanent focusul discutiei. Si aici abordarea doctrinara a facilitatorului poate juca un rol dar abordarea comprehensiva si orientarea pedagogica este recomandata.
Cele mai raspandite grupuri directive sunt cele care abordeaza modelele cognitive de modificare a expectantelor si schemelor ce intretin consumul de alcool si cele comportamentale de evidentiere a situatiilor de risc si eviare a lor prin cresterea competentei de coping. Grupul terapeutic directiv cel mai utilizat este cel destinat alcoolicilor care sunt incapabili de a mentine mai mult timp motivatia terapeutica.
.
In ambele formate terapeutice, facilitatorii pot utiliza diferite alte tehnici pentru a aduce valente terapeutice dinamicii grupului. Astfel se poate redacta o agenda a grupului privind temele abordate, se pot folosi tehnicile de “play-role”, abordari specifice grupurilor de dezbatere sau imprumutate din psihodrama. Facilitatorul trebuie sa foloseasca acele tehnici care sa permita eliberarea sentimentelor, gandurilor sau opiniilor autentice ale membruilor ceea ce conduce la construirea unui stereotip al exprimarii oneste in grup si demotiveaza pe cei care ar dori sa ramana la o conversatie
superficiala ca expresie a defenselor lor preformate. Prin dinamica care se construieste pe baza liberei exprimari, grupul sfarseste prin a avea propriile atitudini, comentarii, pareri, optiuni fata de metodele de tratament care uneori pot fi chiar diferite de cele ale terapeutului. Aceasta nu constituie o amenintare fata de destinul terapeutic ale grupului, cel mai mare pericol ce pandeste grupul fiind maximalizarea fortelor negative, nonterapeutice, ce pot aparea la un moment dat precum ipocrizia, negarea sau lipsa de onestitate.
In final se poate spune ca un grup este terapeutic in masura in care permite unui membru sa-si exprime emotiile si trairile si ii furnizeaza un feedback fata de acestea dandu-i astfel sentimentul ca nu este singur, ca trairile lui nu sunt unice si ca este acceptat, ceea ce creeaza premizele cresterii stimei de sine si speranta in recuperare si imbunatatire a vietii lui emotionale.
Dupa initierea unui grup terapeutic, facilitatorul trebuie sa tina cont de ritmul intrarilor si iesirilor participantilor astfel incat balanta sa incline intotdeauna catre cei care sunt mai “vechi” fara ca acestia sa devina persoane stagnante. Desigur ca cel mai adecvat grup este cel care porneste si sfarseste cu aceiasi participanti. Aceasta precautie este legata in special de continuitatea dinamicii terapeutice a grupului. Este bine de reamintit ca la debutul grupului terapeutic exista o faza de constituire caracterizata de o participare ezitanta sau chiar opozanta la crearea normelor grupului.
Participantii incearca sa urmareasca facilitatorul, sa caute indrumarile lui, sa fie dirijati de el fara sa dezvolte initiativa sau sa creieze relatii autentice intre ei. Ulterior participantii trec printr-o faza caracterizata de conflicte, criticism, atacuri verbale, cautarea dominantei, constituirea unor ierarhii. In final grupul isi stabileste coeziunea si valentele terapeutice. Participantii gasesc acum aici, in grup, identitatea, intimitatea, afectiunea de care au nevoie pentru siguranta si onestitatea destainuirilor, sfaramarii defenselor si gasirii resurselor personale pentru reabilitare. Doar acum grupul a capatat valente terapeutice.
Castigarea dinamicii terapeutice se petrece atunci cand grupul, prin tranzactii libere sau dirijate mai mult sau mai putin de facilitator, ajunge sa-si dobandeasca un scop comun pentru membrii grupului, o cale pentru dobandirea acestui scop. Multi autori au studiat dinamica grupurilor terapeutice si se considera ca grupul strabate un drum care s-ar putea descrie ca o calatorie de la haos la ordine, pentru ca in final sa se dobandeasca o
structura.
Tuckman si Jensen descriu patru faze pe care grupul le parcurge in dobandirea maturitatii si structurii:
1)    stadiul de formare caracterizat prin orientare, testare si dependenta;
2)    stadiul de turbulenta caracterizat prin conflict si emotionalitate;
3)    stadiul normativ cand se dezvolta coeziunea grupului si apar primele reguli si roluri; si
4)    stadiul de performanta in care apare o noua structura a grupului care ii permite sa atinga scopurile propuse.
Scopurile grupului terapeutic se creioneaza aluziv la inceput, se neaga sau se resping ca treptat ele sa apara ca unica modalitate de rezolvare a problemei pentru care  participantii au acceptat sa intre in program.
.
Confruntarea cu altii care experimenteaza acelasi probleme, care trec prin aceleasi vicisitudini, fac ca membrul sa nu mai considere ca problemele lui sau situatia lui este unica, particulara si ca nu merita infatisata pentru ca ceilalti nu au capacitatea de a-l intelege. Astfel ei inteleg ca exista un numitor comun al problemelor lor.
Intr-un grup de terapie sunt împărtăşite sentimente, experienţe, gânduri. Cineva ar putea povesti despre evenimentele prin care a trecut cu o săptămână în urmă, cum a făcut faţă, care au fost reacţiile sale faţă de aceste evenimente, poate spune ce simte şi ce gândeşte în legătură cu ultima şedinţă de terapie de grup, în legătură cu ceea ce au spus alţii sau terapeutul în acea şedinţă. Alţi participanţi pot avea diverse reacţii faţă de ceea ce s-a spus, pot oferi un feedback, pot fi suportivi sau critici şi îşi pot împărtăşi şi ei gândurile şi sentimentele.
Persoanele care formează un grup de terapie vor simţi că nu sunt singurele care au o “problemă” sau mai multe, ci că şi alţii trec prin situaţii similare şi astfel grupul devine o sursă de sprijin într-o perioadă mai dificilă.
.
Dacă te decizi să începi această terapie de grup, este bine să ştii că nu vei fi presat(ă) să vorbeşti despre tine sau să dezvălui anumite lucruri pe care le consideri prea personale, dacă nu doreşti să faci acest lucru, dar pot să-ţi spun că cu cât vei participa mai mult, cu cât vei vorbi mai mult despre tine, despre ceea ce simţi şi gândeşti, cu atât vei avea mai mult de câştigat din această experienţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: