Triunghiul iubirii

Doar iubesc. Ştiu că undeva, cumva, îţi face bine.

A.S.

 .
Da… Eventualele zâmbete care se înfiripează uşor în colţul gurii sunt justificate, pentru că singura asociere pe care ne-o oferă societatea în mijlocul căreia trăim, este aceea a unui clasic şi cumva banal triunghi amoros: El, Ea plus „al treilea”, adică un alt El sau o altă Ea.
Şi nu că acest subiect nu ar merita şi el să fie comentat, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum. Nu ăsta este subiectul acestui articol.
Triunghiul iubirii la care am să mă refer este un model, deopotrivă descriptiv şi explicativ, al iubirii, al formelor pe care acest sentiment le poate lua în vieţile noastre. Este vorba despre modelul propus de psihologul Robert Sternberg. Acesta nu s-a lăsat impresionat de multitudinea de definiţii şi de descrieri ale iubirii pe care ni le oferă literatura sau cinematografia şi a căutat să lămurească tendinţele emoţionale, comportamentale şi cognitive ale stării de a iubi.
 .
De ce iubim? De ce ne dorim să fim iubiţi?
Pentru că avem nevoie de iubire. Pur şi simplu. Cea dintâi dintre nevoile psihologice fundamentale ale unei fiinţe umane este aceea de a iubi şi de a fi iubită. Cu alte cuvinte toate iubirile noastre, laolaltă cu toate căutările noastre, mai mult sau mai puţin reuşite, în căutarea iubirii, nu fac altceva decât să răspundă acestei nevoi fundamentale.
De ce avem această nevoie? Greu de dat un răspuns. Sau cel puţin eu nu găsesc un răspuns care să stea în picioare în faţa tuturor criticilor. Dar aş face o încercare: avem această nevoie ca să ne amintească de faptul că suntem cu toţii parte a ceva mai mare, mai complex, mai înalt, mai frumos şi mai bun.
Aproape toate vechile civilizaţii terestre au avut undeva în centrul credinţelor lor ideea că toate lucrurile şi fiinţele sunt legate între ele, formând un tot complex. Legătura cu natura şi cu divinitatea nu era văzută ca ceva distinct de viaţa de zi cu zi, ci ca o legătură firească, prezentă în fiecare clipă şi în fiecare gest.
In Lak’ech A Lak’in! spuneau vechii tolteci, şi mai apoi mayaşii şi aztecii. Adică: „Eu sunt un alt Tu!”. Iubindu-te pe tine, mă iubesc de fapt pe mine; iar pentru a mă iubi deplin pe mine, este necesar să te iubesc pe tine!… şi pe tine!… şi pe tine! Cu alte cuvinte, pentru ca Eu să fiu împlinit din punct de vedere emoţional (să mă iubesc pe mine), am nevoie să te iubesc pe tine.
De gândit, nu-i aşa?
 .
Lăsându-i acum pe tolteci şi pe mayaşi acolo unde i-a aşezat istoria, am să revin la teoria iubirii a lui Robert Sternberg.
Acesta a identificat ca principale coordonate sau componente ale relaţiilor interumane etichetate ca „iubiri”, următoarele: intimitatea, pasiunea şi angajamentul. Haideţi să vedem ce înseamnă fiecare dintre acestea şi care este contribuţie fiecăreia la relaţia de iubire, cum modifică fiecare dintre ele legătura dintre doi oameni.
Intimitatea este acea componentă a iubirii care se referă la sentimentul de apropiere, de deschidere şi de încredere existent între două persoane, la legătura profundă care se realizează între ele, la comunicarea existentă în cadrul unei relaţii. Intimitatea este legătura emoţională prin care oferi celui de lângă tine informaţii personale fără nici o rezervă şi fără nici o teamă. Intimitatea se referă şi la capacitatea de acceptare reciprocă a două persoane. Intimitatea se referă la încredere şi la cunoaşterea profundă a celuilalt. 
Pasiunea este acea componentă a iubirii care are în vedere dorinţa emoţională şi sexuală, care materializează cât de puternic cele două persoane se doresc una pe cealaltă. Pasiunea este involuntară şi motivaţională şi poate domina gândurile şi comportamentul. Pasiunea înseamnă a-ţi dori intimitatea sexuală cu persoana iubită, incluzând astfel în structura sa şi atracţia sexuală. Pasiunea cunoaşte atât aspecte pozitive (starea de fericire, de bună-dispoziţie, senzaţia de plutire şi mai ales faimoşii “fluturaşi în stomac”), dar şi negative (pasiunea poate conduce către disperare şi gânduri negative) şi este modificată de trecerea timpului. Pasiunea poate fi adusă la viaţă foarte uşor, dar poate fi la fel de repede stinsă. Pasiunea este cea care produce tot ceea ce poate fi descris sub numele de romantism.
Angajamentul reprezinta componenta cognitivă, logică şi decisivă a unei iubiri. In cadrul unei iubiri pot fi identificate două tipuri de angajament: pe termen scurt şi pe termen lung. Persoana în cauză decide dacă este îndrăgostită. Persoana în cauză decinde dacă merge sau nu mai departe, continuând relaţia, încercând să menţină iubirea sau dacă doreşte să se oprească din a se mai apropia de cealaltă persoană.
 .
Ca orice trei puncte diferite, oricum le-am aşeza în spaţiu ele descriu un triunghi. Acesta este triunghiul iubirii la care m-am referit de la bun început.
Fiecare punct, fiecare latură a acestui triunghi are în acest context propria sa semnificaţie, descriind formele în care noi toţi trăim şi experimentăm iubirea.
 .
 .
Examinând acest triunghi în toate combinaţiile posibile, de câte unul, două sau trei elemente, Robert Sternberg a descris cele 8 niveluri posibile ale iubirii.
 .
Non-iubirea: este acea relaţie în care nu există nici intimitate, nici pasiune şi nici angajament. Nu putem vorbi aşadar de iubire la acest nivel. O formă de manifestare a acestui tip de relaţie, non-iubirea, este reprezentată de legăturile care se stabilesc atunci când elevul se „îndrăgosteşte” de profesorul său, sau când pacientul se „îndrăgosteşte” de medicul său, situaţii în care este evident vorba despre transfer.
 .
Urmează iubirile “punctuale” reprezentate pe diagramă printr-un singur punct respectiv prin câte unul dintre vârfurile triunghiului:
 .
Iubirea-prietenie: reprezintă acea relaţie caracterizată doar de intimitate, dar fără pasiune sau angajament. Există aici foarte multă deschidere, căldură sufletească, înţelegere şi acceptare. Dar nu există atracţie sexuală şi nici decizii referitoare la durata de viaţă a acestei relaţii. Atunci când circumstanţele îi îndepărtează fizic-geografic sau profesional pe cei doi, relaţia se stinge treptat.
 .
Iubirea-nebună (sau infatuată): caracterizează acea relaţie în care singurul pilon pe care aceasta se sprijină este reprezentat de pasiune. Fără intimitate, fără angajament. Exemplul cel mai bun (tipic aş putea spune) al unei astfel de iubiri este iubirea la prima vedere. O atracţie fizică sălbatică, fără putinţă de a fi stăpânită şi care cere să fie stinsă prin eliberarea impulsului sexual. Cele două persoane nu au nimic altceva în comun decât timpul petrecut împreună în actul dragostei; nu ştiu aproape nimic una despre cealaltă, şi, la acest nivel, în lipsa angajamentului, adică a unei decizii despre viitorul lor, asta nici nu contează. Sunt aventurile de-o noapte, iubirile de-o vară. Se sting la fel de brusc precum au început.
 .
Iubirea-vidă (goală): este iubirea ce caracterizează relaţia între doi parteneri care îşi asumă angajamentul, şi deci decizia asupra viitorului, ducând relaţia mai departe, însă în absenţa intimităţii sau a pasiunii. Nu există deschidere şi schimb de informaţii, nu există nici atracţie sexuală între cei doi, doar o viaţă în comun, liber consimţită şi asumată de ambii. Acest nivel al iubirii se manifestă în cazurile în care două persoane sunt de mult timp împreună dar în timp pasiunea s-a stins şi care nu mai experimentează nici măcar deschiderea şi intimitatea celuilalt. Apare în acele relaţii în care, la un moment dat, s-a produs un blocaj neremediat al comunicării, care a închis în timp şi calea pasiunii. Este vizibilă o astfel de relaţie în cadrul unora dintre “căsătoriile aranjate” sau al relaţiilor “consumate complet”. Motivaţiile pentru care două persoane ar accepta să convieţuiască în acest mod sunt multiple, cele mai importante fiind teama de schimbare, teama de singurătate, sentimentul existenţei unei obligaţii, sentimentul “datoriei” şi al unui “spirit de sacrificiu” prost înţeles.
 .
Iubirile duale, conţinând fiecare câte două dintre cele trei componente şi reprezentate pe diagramă prin câte una dintre laturile triunghiului:
 .
Iubirea romantică: intimitate + pasiune.
Imbină foarte armonios (şi foarte plăcut spun unii) intimitatea şi pasiunea. Cele două persoane sunt foarte deschise una spre cealaltă, împărtăşesc fără reţineri multe lucruri şi informaţii, sunt foarte atrase fizic şi sexual una de cealaltă, dar nu-şi asumă vreun angajament cu privire la viitorul relaţiei, ceea ce într-un mod subliminal arată că nici nu şi-o imaginează ca fiind pe termen lung. Intr-o astfel de relaţie, cei doi se idealizează reciproc, cunoaşterea reciprocă este distorsionată de proiecţii şi de efectul de halou, care elimină complet orice defect al celuilalt. In fapt, cei doi trăiesc cu impresia că sunt îndrăgostiţi şi că se iubesc. Dacă s-ar iubi cu adevărat, angajamentul ar face parte din relaţia lor, asigurând acesteia un viitor.
 .
Iubirea prietenească (sau de companion): intimitate + angajament.
Apare de regulă în cazul şi în cadrul cuplurilor cu o oarecare vechime, care conduce la un nivel ridicat de apropiere şi de intimitate. Cei doi au împărtăşit aceeaşi viaţă, au interese şi preferinţe în majoritate comune, dar pasiunea erotică, atracţia fizică a pălit şi s-a şters. Ceea ce a rezistat timpului şi circumstanţelor sunt intimitatea, legătura emoţională profundă, şi angajamentul, adică decizia de a merge mai departe în doi. Ei doi.
 .
Iubirea fără sens ( sau, cum îi mai spunea Sternberg, stupidă): pasiune + angajament.
Intre cele două persoane există şi se manifestă o puternică atracţie fizică, pasiunea, pe baza căreia ei decid să meargă mai departe în această relaţie. Atât cât pot, pentru că în absenţa intimităţii, legătura emoţională care să cimenteze relaţia, mai devreme sau mai târziu aceasta colapsează. Neavând practic nimic în comun în afara sexului, cei doi nu se pot sprijini reciproc în cadrul relaţiei. Este cazul multora dintre relaţiile “de iubire” de tip Hollywood, constituite sub imboldul momentului: s-au văzut, s-au plăcut şi s-au luat. Explicaţia populară cea mai plauzibilă este aceea că relaţia s-a constituit când cei doi se aflau în “săptămâna oarbă”.
 .
Şi în fine, întregul:
Iubirea desăvârşită: intimitate + pasiune + angajament.
Este nivelul de iubire către care tindem cu toţii, este cea mai înaltă expresie a unei relaţii ce poate exista între două fiinţe umane. Este completă şi complexă. Existenţa şi împletirea tuturor celor trei componente fac ca această iubire să fie mai trainică decât oricare dintre celelalte iar cei implicaţi în ea să se simtă profund şi deplin împliniţi. Uneori, când timpul şi poate instalarea rutinei determină erodarea şi dispariţia pasiunii, această iubire se transformă în iubire prietenească (companion).
Sternberg emite un avertisment, valabil pentru toate nivelurile de iubire, inclusiv pentru aceasta, desăvârşită: iubirea trebuie exprimată, arătată, pentru a putea fi trăită. Fără comunicare, totul se reduce la o fantasmă, la o trăire interioară, iluzorie şi neîmplinitoare.
*****
In fapt, fiecare persoană are în orice moment două triunghiuri ale iubirii: unul al relaţiei actuale, în care fiecare trăieşte, şi unul care descrie relaţia şi iubirea ideală, aşa cum acesta/aceasta o vede. Relaţiile cele mai reuşite şi mai trainice au loc între persoane ale căror triunghiuri personale sunt cât mai compatibile.
*****
Am postat mai sus şi o diagramă, o reprezentare grafică a triunghiului iubirii în acord cu teoria lui Robert Sternberg.
Ai putea privi această diagramă ca pe o hartă, o hartă a iubirii tale, a relaţiei pe care o trăieşti în prezent. Şi ca de fiecare dată când priveşti o hartă, ai putea să te întrebi:
– unde mă aflu eu acum, pe această hartă? (în ce fel de relaţie mă aflu: există în această relaţie intimitate? dar pasiune? dar angajament?)
– unde aş dori să ajung? de ce?
– care este drumul de urmat pentru a ajunge acolo unde îmi doresc?
Iar apoi ai putea să reflectezi:
– care sunt factorii care m-ar putea ajuta?
– care sunt factorii care m-ar putea împiedica?
– ce anume depinde de mine şi ce nu?
In final, adoptă singura atitudine sănătoasă posibilă: fă tot ceea ce depinde de tine, foloseşte tot ceea ce te-ar putea ajuta, ocoleşte tot ceea ce te-ar putea bloca sau îndepărta de iubire.
Iubeşte!
 .
Să fii iubit(ă)!
.

10 răspunsuri

  1. […] te-ar putea bloca sau îndepărta de iubire. Iubeşte!  . Să fii iubit(ă)!   Articol scris de Radu Albota &laquo Precedent Respiră…Share0+ […]

  2. Felicitări pentru postare, sincer! Fireşte, se poate nuanţa la nesfârşit (ai reuşit să aduni laolaltă „concepte deschise” – aşa ar zice Constantin Noica dacă ar mai fi printre noi – R.I.P.)
    Nu comentez mai mult. Am sentimentul că restul nerostit intră la capitolul „confidenţialitate”, „straight”, şi înţeleg de ce contează asta la un psiholog sau psihanalist care se respectă.
    Toate cele bune îţi urez. Recunosc ceea ce majoritatea bloggerilor nu recunosc: prea des citim în diagonală ce scriu ceilalţi – folosim blog-ul ca pe o oglindă. Ne citim pe noi şi ne enervează că nu suntem citiţi… OK. Te-am citit cu interes, deşi iniţial aveam de gând să „dau la glezne” (aveam impresia că e ceva sirop sublimat – ceea ce detest…) Ai fost suficient de raţional-analitic – lucru rar în ziua de azi.

  3. @ Felix-Gabriel Lefter:
    Eu cred că blogurile noastre, ale tuturor, chiar sunt nişte oglinzi. Şi pentru noi înşine, dar mai ales pentru cei ce aleg să le citească. Dacă ceea ce scriem este problema noastră, ceea ce fac cititorii cu aceste materiale e problema lor: ce „văd” în ceea ce am scris, ce emoţii le generează şi cum le gestionează. Oglinzile create de alţii, respectiv materiale publicate sub orice formă, amplifică şi aprofundează cunoaşterea personală a celor ce le citesc, revelând aspecte ale personalităţii lor pe care fie le intuiau că există, fie le ignorau complet. Această „opintire” a oglindirii merită toate eforturile pentru o persoană doritoare de a fi cât mai conştientă de sine, de potenţialul şi limitele sale.
    Fireşte, nu toate oglinzile au aceeaşi calitate şi acesta este momentul în care îţi mulţumesc pentru calitatea cu care ai investit oglinda de mai sus.
    Personal cred că toţi oamenii au dreptul să-şi decidă singuri vieţile, cu tot ceea ce conţin acestea. Şi mai cred că deciziile pe care le iau în procesul de creere a propriilor vieţi vor fi cu atât mai bune cu cât se vor cunoaşte mai bine.
    Poate că uneori materialele mele sunt nişte reale provocări la cunoaştere de sine şi autoanaliză. Dar a răspunde sau nu acestor provocări ţine de alegerea cititorului. Cu siguranţă că cei pregătiţi să dea faţă cu aspectele mai puţin cunoscute sau plăcute ale personalităţii lor acceptă provocarea.

    Mulţumesc încă o dată pentru vizită şi pentru aprecieri.

  4. Şi eu mulţumesc. Să sperăm că blogosfera n-o să ne sufoce prin inflaţie (are şi „ea” partea asta rea, din neputinţă fizică şi psihică: nu ai timp să citeşti tot şi să alegi mai mult decât fărâme preţioase… -dar bun şi atât, iar libertatea scrisului merită totul cu prisosinţă: dacă e ceva pe lumea asta sublunară pentru care merită într-adevăr să faci revoluţii, asta e!)

  5. Cel mai mult mi-a placut primul rand. Acela cu „undeva, cumva,stiu ca iti face bine”.Asa ceva ti-ar spune cineva care ti-a fost multa vreme alaturi, indiferent in ce postura, si care a inteles ca iubirea nu e conditionata de implinirea asteptarilor noastre de la o persoana.Ea doar exista.Esti acolo pentru acea persoana, orice s-ar intampla..
    In contextul asta,am o nedumerire: cum ai prelucra afirmatia unui prieten vechi ca s-a indragostit de tine, in conditiile in care o buna perioada te-a evitat,desi stia ca treci printr-o perioada dificila?.Un prieten impreuna cu care i-ai descoperit in adolescenta pe Shakespeare, pe Moliere, care ti-a citit piesa de teatru scrisa in facultate.Nu se pune problema unei relatii, ci doar de intelegerea fenomenului in sine.Se poate cineva indragosti doar de mintea ta?Sau e doar o „erectie intelectuala”, cum o numesc eu, din moment ce suportul afectiv nu e prezent?
    Si as mai avea un comentariu: toate aceste tipuri de iubire pot fi doar faze ale unei relatii, ingredientul cel mai important fiind rabdarea. Pentru ca si relatiile ca si indivizii, evolueaza. Am vazut prea multe persoane singure care ieseau foarte repede din relatii, fara a astepta macar o vreme sa observe cum evolueaza omul de langa ele. Si poate ca au pierdut ceva.

  6. […] un rost relațiile de dragoste ce le trăim ? Păi sigur că au un rost, atât doar că dragostea nu înseamnă doar romantism ori pasiune, ci implică pe lângă asumarea ei în realitate și nu […]

  7. @Alina: Aşa este, Alina. Aşa cum nimic nu stagnează în Univers, nici relaţiile noastre nu sunt cantonate într-un singur punct, într-o singură ipostază.
    Orice relaţie evoluează. Referindu-mă la modelul lui Sternberg, cred că orice relaţie are punctul de plecare într-unul dintre punctele ce descriu vârfurile triunghiului, apoi, cu o viteză mai mare sau mai mică şi în funcţie de particularităţile celor doi protagonişti, cuprinde una dintre laturile adiacente, devenind ceea ce am denumit „iubire bipolara”.
    Indiferent unde şi cum începe, orice relaţie are toate drumurile deschise şi toate posibilităţile de evoluţie la dispoziţie. Nimic nu este blocat.
    Iar acest înţeles deschide şi drumul răspunsului la întrebarea ta: atunci demult, ai împărtăşit lucruri cu prietenul tău, unul dintre acestea fiind descoperirea scriitorilor pomeniţi de tine. Această descoperire comună şi împărtăşită nu ar fi fost posibilă dacă scrierile lor nu ar fi dat naştere în voi unor trăiri similare. Şi de fapt, cred că asta aţi şi împărtăşit: emoţiile. Cum? Printr-o comunicare deschisă şi lipsită de rezerve şi inhibiţii. Adică intimitate. Dacă am putea vorbi despre ceea ce tu numeşti „erecţie intelectuală” probabil că atunci s-ar fi produs.
    Dar ceea ce te nedumereşte este faptul că „s-a îndrăgostit”. Dacă prietenul tău nu foloseşte acest termen într-un sens figurat, atunci în el s-a trezit pasiunea, adică atracţia fizică, orientată spre sexualitate.
    Şi te mai nedumereşte faptul că nu a fost lângă tine atunci când ai trecut printr-o perioadă grea. Explicabil prin faptul că lipsea angajamentul. Cu siguranţă că prietenul tău are motivele sale (care ţin doar de el, de experienţa lui de viaţă, de structura personalităţii sale şi în ultimă instanţă de temerile sale) pentru care nu a fost „acolo”, lângă tine. Dacă veţi regăsi intimitatea de altădată, le vei afla. Şi poate vei înţelege şi cum şi de ce abia acum a apărut pasiunea în el.
    Cât despre actualizarea relaţiei despre care „nu se pune problema” pot să-ţi spun un singur lucru: orice relaţie există dacă şi-o doresc amândoi sau deloc. Şi la fel şi despre evoluţia ei: evoluează doar dacă cei doi evoluează în aceeaşi direcţie. Altfel, vorbim despre disoluţie şi despre rupere.

  8. […] ce te-ar putea bloca sau îndepărta de iubire. Iubeşte! Să fii iubit(ă)! Articol scris de Radu Albota si preluat de pe http://www.ursula-sandner.com/?p=3335   Rate this: Like this:LikeBe the first […]

  9. oare de ce unele persoane au parte de „viata fara iubire”?de ce aceasta se ascunde,cand de fapt iubirea… este asa de mult dorita?

  10. […] iubirii (2) Discuţiile avute în urma publicării articolului „Triunghiul iubirii” ca şi unele dintre comentariile ulterioare, postate aici sau pe Facebook, mă determină să revin […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: