Umbra

Cine vrea să capete un răspuns la problema răului, aşa cum se pune azi, are nevoie, aşadar, în primul rând de o cunoaştere temeinică de sine, adică o cunoaştere cât se poate de bună a totalităţii sale. Trebuie să ştie fără menajamente de cât bine şi de câte fapte ruşinoase este capabil şi să se ferească s-o ia pe una drept reală şi pe cealaltă drept iluzie. Ca posibilitate, ambele sunt adevărate şi el nu va scăpa total nici de una, nici de cealaltă, dacă – aşa cum ar trebui s-o facă de fapt de la sine – vrea să trăiască fără a se minţi şi fără a se amăgi pe sine.

Carl Gustav Jung

.

„Străbunii au povestit părinţilor noştri despre acele veri fierbinţi, în care soarele este de-a dreptul clocotitor. Atât de fierbinţi încât Umbra oamenilor prinde viaţă şi începe să lupte cu Sufletul

Folclorul tribului Sioux

.
Umbra reprezintă ansamblul forţelor, al puterilor care îţi blochează Calea.
In Umbră se găseşte tot ceea ce stă între tine şi adevăratul tău Sine.
O persoană care-şi neagă Umbra se identifică cu masca sa, cu ceea ce pretinde că este, pierzându-se astfel pe sine.
Atunci când îţi vezi şi identifici Umbra, tot ceea ce vezi ar putea să te sperie. Nu ai motive pentru aşa ceva, Umbra este o parte constantă din tine. A crescut odată cu tine şi te-a urmat peste tot. Este o parte din ceea ce eşti acum.
Dar de ce s-ar confrunta cineva cu Umbra sa?
Pentru că în energiile refulate va găsi acele potenţiale care sunt toate pozitive, în esenţa lor, devenind negre doar prin refuzul de a fi acceptate.
Pentru că se va întregi pe sine.
A refuza existenţa unei părţi din tine nu înseamnă şi că aceasta nu se va manifesta. Ba chiar se va manifesta din plin, pentru că tot ceea ce este îngropat în profunzimi are un singur ţel: să iasă la lumină.
Vei vedea probabil lucruri despre tine care nu au să-ţi placă sau au să te uimească. Dar tocmai pe acelea este necesar să le accepţi mai mult. Şi ele sunt o parte din tine.
A identifica şi accepta Umbra nu înseamnă însă că şi trebuie să o trăieşti, că trebuie să o experimentezi la nesfârşit.
A integra Umbra înseamnă a recunoaşte şi accepta cine eşti, chiar şi în acele aspecte care nu corespund imaginii sau ideii pe care o aveai despre tine. Inseamnă a trăi în adevăr şi într-o congruenţă interioară.
Minciuna interioară nu constă din a nu trăi Umbra, ci în a nu vrea să ştii cine eşti şi cum eşti.
Recunoaşterea Umbrei este un proces profund şi intens, unul dintre ultimii paşi spre cunoaşterea şi acceptarea de sine. Inseamnă să ajungi la un EU al tău atât de profund încât nimic din ceea ce te făcea să suferi nu te mai atinge.
Este un proces iniţiatic, spiritual.
.
Iată un scurt chestionar care te va ajuta să identifici Umbra din tine. E un inventar al unor aspecte ale personalităţii tale, pe care cândva, din motive pe care numai tu le poţi cunoaşte, ai decis să le îngropi adânc în tine:
1. Ce anume judeci cu cea mai mare asprime?
2. Ce comportamente negative urăşti cel mai mult?
3. Ce valori nu vei adopta niciodată?
4. Ce este total inacceptabil în cărţile pe care le-ai cititi ori despre care ai auzit?
5. Ce situatii îţi provoacă greaţă?
6. De cine îţi place cel mai puţin?
7. Ce nu ai face niciodată?
8. Ce urăşti sau condamni cel mai mult?
9. Pentru ce anume merită cineva să fie pedepsit?
10. Ce anume îndreptăţeşte răzbunarea şi represaliile?
.

Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta…

Cine priveşte în afară, visează. Cine priveşte înăuntru, se trezeşte.

Carl Gustav Jung

.

Un răspuns

  1. „Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta…”

    Da… Chiar asa se face.

    Multumesc pentru aceasta frumoasa si buna asezare la vedere a Umbrei.
    Imi amintesc de intalnirea cu ea, prima data… Cea mai adanca pestera – atinsa atunci – cea mai urata infatisare a mea. Cea mai dureroasa regasire, cea mai dueroasa re-cunoastere, cea mai blanda atingere, cea mai dulce imbratisare, agatare acolo, in ochii inlacrimati ai Umbrei – ai mei.
    Dupa… dupa a fost intregire, renastere, eliberare, bucurie…
    Apoi viata, in sfarsit, viata… simpla si frumoasa.
    Si da, a inceput vederea.

    Nimic nu e intamplator. Chiar azi am de impletit cate ceva despre Umbra. Si uite ce vad! Imi place ce am gasit aici. Inspirat, inspirator.
    Imi dau seama de un drum parcurs si iti multumesc ca l-ai facut, ca il faci, draga Calator. Si ca impartasesti cele descoperite.
    Vanturi bune si vreme buna!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: