A treia cale

Toata nefericirea umana provine din a nu accepta realitatea exact asa cum este.
Buddha
 .
Ştiinţa explică mii de ani de evoluţie umană prin alternanţa a două mecanisme psihice de răspuns la numeroasele provocări externe: luptă sau fugă.
In cele ce urmează nu am să mă refer la acţiunea fizică, mecanică, de a a lupta cu un obstacol, adversar sau pericol, sau de a te îndepărta de acestea, ci la atitudinea şi la reacţiile similare cu lupta şi fuga care se sunt generate în interiorul minţii noastre.
.
In esenţă, a lupta înseamnă a nu accepta realitatea aşa cum este ea şi a angaja toate resursele necesare pentru a o transforma de aşa manieră încât să ne simţim confortabil în interiorul ei.
Tot aşa, a fugi semnifică aceeaşi neacceptare a realităţii, reacţia la ea fiind însă aceea refuzării sale totale şi de regăsire a sinelui într-o realitate „alternativă”, cu acelaşi obiectiv – sentimentul de confort în interiorul ei.
.
Ce-ar fi să existe şi a treia cale?
Ca de exemplu… curgere… prezenţă… îmbrăţişare a realităţii… acceptare!
Finalitatea acestei a treia căi ar fi descoperirea unei noi experienţe individuale de viaţă, generatoare a propriei evoluţii.
Acceptarea nu înseamnă resemnare, abandon, ci înseamnă a lua pur şi simplu act de o anumită formă a realităţii, cu componentele sale non-şanjabile şi a te folosi de aceasta, aşa cum este ea, pentru a evolua.
Această a treia cale mai înseamnă ceva: acceptarea şi a modificărilor pe care realitatea însăşi le operează asupra ta, modificări care îţi sunt utile şi care te propulsează înainte pe drumul tău. Până la urmă, evoluţia înseamnă schimbare interioară, nu-i aşa?
.
Orice pârâu, oricât de mic ar fi el, „ştie” încă din stadiul de izvor că trebuie să accepte relieful exact aşa cum este el şi să se folosească de teren pentru ca în timp să devină fluviu şi să găsească oceanul.
Nici o cascadă, oricât de mare, spectaculoasă şi tumultuoasă ar fi ea, nu reprezintă în esenţă o luptă între apă şi piatră, chiar dacă la prima vedere valurile înspumate şi stropii aruncaţi până departe par expresia unei încleştări teribile.
.
E o acceptare reciprocă, atât pentru prezent, cât şi pentru schimbările pe care interacţiunea le generează în timp. Acceptând să cadă de pe stâncă, apa îşi pune în valoare potenţialul şi îşi sporeşte viteza de parcurs.
.
Intr-un mod similar, şi viaţa ne aruncă uneori din locuri prin care nu ne mai găsim rostul şi din situaţii în care nu mai avem ce face, din relaţii care nu ne mai aduc nimic bun. Căderea poate fi însoţită de teamă, dar jos există întotdeauna un nou orizont, la fel de bun pentru a ne continua drumul.
Aşa că, ridică-te şi mergi mai departe!
.

Un răspuns

  1. „Chiar si cele mai dificile momente ne aduc daruri. Si astfel viata ne poate cere sa fim putin “filosofici” din cand in cand; sa imbratisam “caderile” cu “ridicarile”. Smecheria este, bineinteles, recunostinta. Acolo, in interiorul tau iti vei gasi atat pacea cat si bucuria” – .Asta zice si prietenul Neale si sunt perfect de acord.
    Multumesc, Radu, pentru metafora in care ai imbracat ideea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: