Şiretul

Unu.
Deschise ochii nedumerit şi zăpăcit de-a dreptul de sunetele aiuritoare şi puternice pe care le scotea ceasul deşteptător. In timp ce se freca la ochi simţi prima emoţie: era aproape 7,30, era al cincilea apel al ceasului, ceea ce însemna că era deja în întârziere cu aproape o jumătate de oră.
Sări pur şi simplu din pat, traversă în goană camera hotelului şi se opri sub duş. Nu, nu mai avea timp să se desfete sub şuvoaiele de apă fierbinte…
Se şterse rapid şi începu să se îmbrace.
Intr-o jumătate de oră trebuia să fie la sediul partenerilor săi din acest oraş, pentru a încheia cel mai important contract al său de până acum. Cu siguranţă că nu mai avea timp să sune acum şi să ureze „bună dimineaţa” soţiei şi fetiţei sale. O va face fie din autobuz, fie după semnarea contractului.
Sări direct în pantofi, apucă servieta cu laptopul şi documentele, şi o zbughi pur şi simplu pe uşă. Aproape că o răsturnă pe menajeră în goana sa spre uşile deschise ale liftului. Numără în gând cifrele, odată cu clipirea lor pe micul ecran din lift iar când uşile s-au deschis… ei bine, orice echipă de rugby l-ar fi dorit pentru acea străpungere prin grupul de turişti care aştepta în hol.
Cele 5 trepte ale intrării au însemnat un singur pas.
Zâmbetul îi apăru pe faţa contorsionată de efort când văzu autobuzul în staţia de peste drum: da, avea să reuşească!
Şi chiar atunci, întreaga lume îi fugi de sub picioare… la propriu!
In secunda de plutire până să ia din nou contact cu pământul, înţelese: călcase pe şiretul unuia dintre pantofi, şiret care fie rămăsese dezlegat, fie se desfăcuse între timp.
Fiind luat pe nepregătite, contactul cu solul a fost dur. I-au trebuit aproape 10 secunde până când a schiţat prima mişcare. Totul îl durea! Durerea a devenit parcă şi mai intensă când a reuşit în sfârşit să se ridice în picioare.
Se aplecă uşor, pentru a-şi lega la loc şiretul, ocazie minunată pentru a face cunoştinţă cu viitoarele sale vânătăi.
Se ridică şi privi spre staţie: autobuzul a lăsat un camion să treacă, apoi a demarat alene, luând parcă cu el şi succesul său. Următorul autobuz venea peste… oare mai conta? Se dusese, ce nu înţelegea?! Şi meetingul, şi contractul, şi banii, şi succesul… toate plecaseră, târâte alene de autobuzul cât un pachebot..
Oftă prelung şi se întoarse.
 .
Doi.
Oftă prelung şi se întoarse.
Cu o singură mişcare, precisă şi îndelung exersată în numeroasele dimineţi petrecute prin hoteluri, apăsă butonul ceasului şi sunetul strident al soneriei încetă imediat.
In timp ce se freca la ochi simţi prima emoţie: era aproape 7,30, era al cincilea apel al ceasului, ceea ce însemna că era deja în întârziere cu aproape o jumătate de oră.
Sări pur şi simplu din pat, traversă în goană camera hotelului şi se opri sub duş. Nu, nu mai avea timp să se desfete sub şuvoaiele de apă fierbinte…
Se şterse rapid şi începu să se îmbrace.
Intr-o jumătate de oră trebuia să fie la sediul partenerilor săi din acest oraş, pentru a încheia cel mai important contract al său de până acum. Cu siguranţă că nu mai avea timp să sune acum şi să ureze „bună dimineaţa” soţiei şi fetiţei sale. O va face fie din autobuz, fie după semnarea contractului.
Sări direct în pantofi, apucă servieta cu laptopul şi documentele, şi o zbughi pur şi simplu pe uşă. Aproape că o răsturnă pe menajeră în goana sa spre uşile deschise ale liftului. Numără în gând cifrele, odată cu clipirea lor pe micul ecran din lift iar când uşile s-au deschis… ei bine, orice echipă de rugby l-ar fi dorit pentru acea străpungere prin grupul de turişti care aştepta în hol.
Cele 5 trepte ale intrării au însemnat un singur pas.
Zâmbetul îi apăru pe faţa contorsionată de efort când văzu autobuzul în staţia de peste drum: da, avea să reuşească! Din câţiva paşi urma să fie pe cealaltă parte a drumului şi va putea urca în autobuz.
Dacă l-ar fi văzut, l-ar fi evitat. Dar nu l-a văzut!
Camionul venise destul de lent, dar accelerase pentru a depăşi staţia înainte ca autobuzul să o părăsească şi să se plaseze în faţa sa.
Nu a simţit nimic. De fapt chiar acest nimic îl înspăimântă: oare nu trebuia să simţi ceva, să te doară ceva atunci când eşti izbit în plin de ditamai camionul?
Şi de ce nu putea să vadă nimic?
 ..
.
Zero.
Oare de ce nu putea să vadă nimic?
Scoase alene o mână de sub pernă, pipăi suprafaţa rece a noptierei şi găsi butonul: Fiat Lux!
Clipi de câteva ori des şi privi ceasul: era 5 şi ceva. Era destul de răcoare, dar el era ud leoarcă. Işi şterse cu dosul palmei fruntea plină de broboane şi oftă prelung.
Doamne ce vis!
Se pipăi şi chiar se ciupi uşor, cumva neîncrezător în trezirea sa, dorind să se convingă că era întreg şi treaz. Da, era.
Respiră de câteva ori prelung şi profund, rememorând clişee din vis.
Se întinse spre noptieră şi luă telefonul. Un efort minim, apelare rapidă 1, şi auzi în receptor sunetul de apel.
A durat ceva până să răspundă, şi zâmbi cu gura până la urechi auzind foşnetele de la celălalt capăt al firului.
– Bună dimineaţa, iubito!
– Neaţa! S-a întâmplat ceva, e abia 5?
– Da, s-a întâmplat că trebuia să-ţi spun că te iubesc şi că mi-am amintit cuvintele tale.
– Şi eu te iubesc, nesuferitule! Ce cuvinte ţi.ai amintit?
– Că lucrurile mici creează diferenţe mari!
Savură cele câteva clipe de linişte, în timp ce privirea îi alunecă prin camera luminată discret de veioză.
– Şi care ar fi lucrurile alea mici, care la ora asta creează diferenţe mari?
Lângă uşă, stăteau cuminţi pantofii lustruiţi impecabil, lucind cumva sfidător în lumina caldă. Şireturile atârnau molatic, de-o parte şi de alta.
– Acest telefon micuţ, care îmi permite să te trezesc cu noaptea-n cap, pentru a-ţi spune „te iubesc”.
.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: