Aleea ocaziilor pierdute

Ştii, aş vrea să-ţi vorbesc acum despre acele momente din viaţă, pe care le avem fiecare dintre noi, când ne aşezăm (la propriu sau la figurat) şi ne examinăm cu minuţiozitate viaţa parcursă până atunci.
Sunt multe lucruri pe care dorim să le revedem!
Sunt şi multe lucruri pe care am dori să nu le mai vedem sau să le fi făcut.
Toate aceste lucruri vorbesc însă despre acel “EU” care ai fost atunci când toate s-au întâmplat. Tot ceea ce evocă mintea ta, nu vorbeşte absolut deloc despre cel sau cea care eşti acum.
Unele dintre lucrurile din trecut care ne afectează cel mai puternic sunt reprezentate de ceea ce am crezut că sunt “ocazii pierdute”.
Si ştii de ce ne afectează atât de mult ?
Pentru că acesta este singurul mod în care am fost învăţaţi să le privim: ca ocazii pierdute.
Dar…
Fiecare uşă închisă din vieţile noastre a determinat deschiderea alteia.
Fiecare iniţiativă sau plan, stopat sau doar întrerupt, s-au constituit de fapt în noi începuturi. Care au fireşte, alte sfârşituri.
Uneori avem tentaţia de a privi doar motivele pentru care nu am realizat ceea ce ne-am propus, sau ceea ce s-a aşteptat de la noi să realizăm.
Ei bine, de câte ori facem acest lucru, de câte ori privim faptele în acest mod limitat şi limitant, scăpăm din vedere exact ceea ce este mai important : ceea ce am realizat de fapt !
Lăsând deoparte această viziune, vei descoperi că ori de câte ori ţi-ai propus să faci ceva ce ai considerat că este important pentru tine şi nu ai realizat acel lucru, ai făcut în schimb cu totul altceva, ai obţinut o altă realizare, care a demonstrat în timp că era mai importantă, mai necesară şi mai benefică pentru evoluţia ta.
Nu te-ai întâlnit cu o persoană! Ai considerat asta ca fiind tragic atunci şi ai trecut acest fapt la capitolul ocaziilor pierdute. Dar poţi descoperi acum că de fapt, te-ai întâlnit cu altcineva, la fel de important acum în viaţa ta sau că pur şi simplu ai făcut ceva ce a fost important pentru tine atunci. Chiar dacă în acel moment nu-i recunoşteai importanţa.
****
Poţi face oricând o excursie în trecutul tău, plimbându-te pe aleea “ocaziilor pierdute” şi vei constata că dacă vei lăsa deoparte viziunea limitată cu care am fost învăţaţi, vei descoperi cu mirare dar şi cu bucurie că va trebui să redenumeşti această alee. Pentru că ea este de fapt “aleea oportunităţilor”.
Abia atunci plimbarea ta se va transforma, şi dintr-un pelerinaj dureros, adesea repetat, pe la locurile dureroase ale trecutului, va deveni altceva. Poate că nu va deveni un marş trimfal, dar cu siguranţă că va fi o privire conştientă şi plină de înţelegere a faptului că numai astfel ai putut deveni TU, cel sau cea care acum citeşte aceste rânduri.
.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: