Trăind în iad

.
Living in hell
.
Iadul nu este un loc mitic, cu o locaţie neprecizată, în care ajung cei ce încalcă legi şi reguli, reale sau imaginare.
Iadul nu este un loc.
Iadul este într-o mulţime de locuri, răsfirate pe întreg pământul. Pentru că iadul nu este un loc colectiv, ci unul foarte personal.
Fiecare om abuzat şi persecutat, al cărui corp a fost mutilat sau al cărui suflet a fost zdrobit prin suferinţă, fiecare femeie violată sau umilită, fiecare copil a cărui inocenţă a fost călcată în picioare, au experimentat viaţa în iad aici, pe pământ.
Fiecare persoană nevoită să suporte discriminarea sau denigrarea, fiecare persoană silită, prin ignoranţă, răutate sau nepăsare, să se retragă într-o realitate proprie alterată sau chiar imaginară, din cauza unei neputinţe fizice sau mentale, toţi aceştia, au fost deja în iad.
Fiecare dintre ei locuieşte deja într-o bucăţică de iad.
Pentru fiecare dintre ei, iadul înseamnă a-şi aminti fără putinţa de a schimba ceva. Inseamnă a vieţui fără a trăi.
Nu te mira, dragă prietene, dacă vei găsi locuri de iad şi în vile somptuoase, în penthouse-uri sau apartamente de lux, în care îşi duc viaţa oameni ce poartă masca fericirii. Nu te mira să găseşti în aceste iaduri figuri angelice, cu obraji rozalii şi bucle blonde, sau vindecători ce au găsit panaceul, maeştri care au găsit „calea”, preoţi sau predicatori care te ameninţă pe tine cu propriul lor iad.
Pentru fiecare dintre ei, iadul înseamnă a desena cu propria mimică o faţă fericită, aşezată peste goliciunea dinlăuntru. Inseamnă teama de a ieşi din rânduri, teama de a nu fi aliniat la cerinţele de moment ale „sistemului”. Inseamnă neputinţa de a ieşi dintr-o viaţă asemenea unei capcane de lux, care nu îi va omorî niciodată dar care nu le va permite niciodată să zboare pentru a se simţi pe ei înşişi.
In genialitatea sa, Dante a intuit că toţi cei ce locuiesc în iadul lor personal au lăsat afară până şi cea din urmă resursă: speranţa.
Aşadar, dragă prietene, pentru mulţi dintre semenii noştri, iadul este un loc real.
Aici, în această viaţă, pe acest pământ.
***
Ce crezi, cine sau ce îi păzeşte pe aceşti oameni pentru ca să nu poată ieşi de acolo?

4 responses

  1. Salut Radu,
    Cred ca raiul il pot trai si vedea cei care stiu sa iubeasca neconditionat iar iadul este pentru cei care traiesc frica zi de zi. Dragostea invinge totdeauna. Dragostea te ajuta sa te eliberezi de orice frica, stress, frustrare si iti da curaj sa mergi mai departe. Pana la urma dragostea inseamna compasiune, respect, apreciere. Poate mai vorbim. Cata

  2. Muuuuuuuuuuuult adevar in acest articol si e foarte grav faptul ca nici una din sufletele cazute in aceste forme de Iad, nu au puterea sa strige dupa ajutor. Pana si copilasii, numiti expresia divina a sinceritatii, ajung sa fie muti atunci cand ar putea sa strige dupa ajutor.Grav, cat despre iubire si dragoste…cred ca triumful acestora devenit o nulitate, doar cultivarea agresiva a tolerantei mai poate aduce o raza de speranta. Zile faine in continuare.

  3. Mda, e adevarat ca nu prea stim sa cerem ajutorul. Se intampla sa ceri ajutor si sa nu te auda nimeni. Un bun exemplu este Patch Adams, un exemplu de om care incearca sa ajute cu adevarat oamenii. Oare unde as putea cere si eu ajutor? …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: