Silence is better than bullshit

Unul dintre prietenii mei este pictor. O persoană adesea fascinantă, atât prin stilul de viaţă cât şi prin viziunea sa artistică, prin perspectivele pe care arta sa le prezintă.
Nu demult, în atmosfera boemă a unei seri încărcată de fum şi vin, printre poveştile depănate acolo, a fost şi cea despre o expoziţie de-a sa, ieşită cu totul din tiparele obişnuite. O expoziţie în care a prezentat o colecţie de tablouri cu o, hai să-i spunem, mai neobişnuită perspectivă asupra vieţii.
Printre invitaţi, alături de prieteni, cunoscuţi, oficialităţi şi vipuri, şi doi critici de artă, care sunt în acelaşi timp şi redactori la două dintre cele mai prestigioase publicaţii din domeniu.
Cu foarte puţin timp înainte de începerea evenimentului a fost informat că urmează să mai sosească şi un al treilea critic de artă, care era încă pe drum pentru că venea de la câteva sute de km distanţă.
Ok, a spus prietenul meu, cu cât mai mulţi, cu atât mai bine!
Evenimentul a început şi s-a derulat într-un tempo şi un stil cu adevărat boem, cu speech-uri scurte şi concise străbătute de inteligenţa ce creează umorul de bună calitate. O sărbătoare a artei şi o celebrare a vieţii!
Apoi… imaginaţi-vă că pe la mijlocul unui concert ce prezintă Sonata Lunii, cineva loveşte cu un topor pianul!
Asta a fost discursul celui de-al treilea critic: acid, devalorizant, cinic, colţuros şi plin de atribute negative. Un discurs ţinut parcă sub eticheta „arta ta e un gunoi, iar tu eşti cel care produce acest gunoi”.
In liniştea glacială care s-a aşternut, prietenul meu a luat cuvântul şi i-a mulţumit călduros criticului pentru comentariile sale, apreciind în termeni elogioşi contribuţia acestuia la reuşita evenimentului.
Oarecum contrariat, criticul l-a întrebat:
– Eşti sigur că asta ai vrut să spui? Eu am demonstrat că ceea ce tu prezinţi aici nu poate fi numit artă, tot aşa cum nici tu nu poţi fi considerat un artist.
.
Critic 1
.
– Sunt sigur maestre, a sunat răspunsul prietenului meu. Azi ne-ai îmbogăţit pe toţi cu ceva ce nimeni nu spera. Cuvintele mele sunt în arta mea, singura care vorbeşte despre mine şi pe care o poate vedea toată lumea. Cuvintele dumneavoastră, care vorbesc despre dumneavoastră, au fost marea surpriză a acestei seri. Şi vă mulţumesc că aţi străbătut sute de km pentru a le expune aici.
– Domnule, dar nu-mi placi deloc!
– Şi pentru asta vă mulţumesc. Iar acum, spuse el adresându-se publicului, putem viziona expoziţia, şi dacă doriţi puteţi cumpăra aceste gunoaie. Oricând pot să mai fac altele.
Şi le-a vândut.
Pe toate.

Un răspuns

  1. simona marschall | Răspunde

    e mai mult decat frumos acest articol, demonstreaza inca o data cat de diferit este gustul omului si ceea ce e cel mai important e ca poti sa transformi un fiasco intr-o superba victorie. in plus, oamenii care vor sa te faca praf , o pot face , daca te lasi facut praf de ei si asta depinde intr-adevar numai de tine. articolul a venit intr-un moment in care am avut nevoie de l, multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: