In the name of the game

“Cred că paralizia indivizilor e cea mai mare tară a capitalismului. Întregul nostru sistem educaţional suferă din cauza acestei tare. Elevului îi este insuflată o atitudine competitivă exagerată, el e învăţat, ca pregătire pentru viitoarea carieră, să glorifice reuşita materială.”

~ Albert Einstein ~

Bunica mea a fost o persoană minunată, ea m-a învăţat să joc Monopoly .
Ea a înţeles că esenţa jocului este de a dobândi, de a aduna, de a avea. Şi în timp ce juca, ea aduna într-adevăr tot ce putea, ne zdrobea literalmente, pe ceilalţi. Şi a continuat în acest fel până când, în cele din urmă, a devenit o adevărată maestră a tablei de Monopoly. Iar la sfârşit, după ce cumpăra tot ceea ce era pe tablă, după ce ne lua până şi ultimul dolar, întotdeauna mă privea zâmbind şi-mi spunea:
– Intr-o zi vei învăţa cum să joci acest joc.
 Mult mai târziu, într-o vară, am jucat Monopoly cu ea şi cu vecinii ei. Am jucat întreaga zi şi am simţit cum sunt pătruns de spiritul acestui joc.
Am înţeles că singura cale pentru a câştiga acest joc este aceea de a lua totul: toate proprietăţile, toate firmele şi hotelurile, băncile, toţi banii. TOTUL!
Trebuia să-i las pe ceilalţi parteneri de joc fără nimic. Să le iau totul.
Şi după ce am înţeles asta, m-am aruncat în joc cu atâta motivaţie, cu atâta determinare încât mintea mea nici nu mai vedea alt final decât acela în care eu câştigam, terminându-i pe ceilalţi.
Am jucat ore în şir şi am fost extrem de îndârjit. Eram gata să încalc orice regulă dacă asta îmi mai aducea o proprietate sau nişte bani din ai celorlalţi.
Am fost nemilos şi în cele din urmă, la sfârşitul zilei, i-am terminat pe ceilalţi parteneri de joc. I-am zdrobit financiar şi psihic.
Am zâmbit extrem de satisfăcut când am luat ultimul dolar pe care îl mai avea bunica mea: eram de-acum cel mai bun, cel mai tare.
Eu eram acum maestrul tablei de Monopoly!
Stăpânul tuturor proprietăţilor, deţinătorul tuturor fondurilor !
.
monopoly
.
Ei bine, în acel moment, bunica mea mi-a zâmbit înapoi şi mi-a spus cu blândeţe :
– Ok, acum cred că a venit timpul să mai înveţi ceva.
Respectul faţă de ea m-a împiedicat să izbucnesc în râs, în timp ce-i arătam că totul, TOTUL, era în proprietatea mea.
– Eşti mulţumit de toate lucrurile pe care le-ai dobândit? a continuat ea. De toate casele, şi hotelurile, şi băncile, şi firmele de utilităţi pe care le-ai strâns? De toţi banii pe care i-ai adunat?
– Evident! am răspuns foarte mândru.
– Ei bine, dragul meu, acum toate merg înapoi în cutie.
Doamne, ar fi trebui să fii acolo să-mi vezi faţa. NU VOIAM ca toate să meargă înapoi în cutie. M-a cuprins o confuzie ciudată amestecată cu furie şi cu neputinţă în timp ce în urechile mele răsuna ecoul cuvintelor ei… “înapoi în cutie”… “înapoi în cutie”…
Şi, ca pentru a-mi demonstra implacabila realitate, a luat tabla de joc şi a răsturnat întregul ei conţinut (adunat în faţa mea) înapoi în cutie.
Am reuşit cu greu să mai spun un singur lucru:
– Şi acum eu ce mă fac?
.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: