Să aleg? Să nu aleg?

Nu ne putem întoarce în timp.
Sau cel puţin nu acum, nu în această etapă a evoluţiei noastre.
Astfel încât ne parcurgem fiecare linia noastră temporală cu sens unic, construindu-ne istoria personală prin aşezarea una după alta a alegerilor şi deciziilor noastre şi a efectelor acestora.
Acest sens unic al înaintării noastre în timp reprezintă una dintre cele mai importante presiuni pe care le resimţim în viaţă.
Imposibilitatea întoarcerii pentru a face lucrurile altfel generează resimţirea necesităţii ca fiecare alegere, fiecare decizie să fie perfectă, să fie cea mai bună cu putinţă.
Orice alegere sau decizie ne apare astfel ca fiind o şansă unică, irepetabilă. Ştim că niciodată nu vom putea face aceeaşi alegere, ştim că niciodată nu ne vom afla în faţa aceleiaşi decizii.
Odată ce ai ales, lucrurile se mişcă într-o direcţie sau alta, generează un set de efecte sau altul. Opţiunile, posibilităţile, s-au consumat.
Şi ştim că nu vom putea anula asta niciodată. Pentru că nu ne putem întoarce în timp la momentul dinaintea alegerii.
.
Flip the coin
.
Privind lucrurile din această perspectivă, putem obţine o nouă explicaţie a indeciziei, a blocării în faţa unei alegeri: este teama resimţită în faţa unicului, a irepetabilului. Este neasumarea riscului de a consuma opţiunile şi şansele disponibile.
Şi în această situaţie, singura atitudine rămasă este aceea de a sta. De a nu alege.
Pentru că atât timp cât nu alegem, toate posibilităţile rămân intacte.
Atât timp cât nu alegem, timpul şi istoria personală par să se fi oprit.
.
Indecizie
.
Şi aparent, aşa este.
Rămâne însă să decizi tu însuţi dacă asta este o realitate sau nu.
.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: