Arhive etichetă: angajament

Triunghiul iubirii (2)


Discuţiile avute în urma publicării articolului „Triunghiul iubirii” ca şi unele dintre comentariile ulterioare, postate aici sau pe Facebook, mă determină să revin asupra subiectului cu unele precizări, cu noi nuanţe şi cu unele interpretări dintr-o altă perspectivă.
Pornind de la acelaşi model de bază, teoria iubirii a lui Robert Sternberg, subiectele pe care am să le ating acum sunt: realitatea iubirilor, mobilitatea şi evoluţia relaţiilor noastre, diferenţele de poziţionare ale partenerilor unei relaţii şi „negativul” triunghiului iubirii.
.
1. Realitatea relaţiilor
Fiecare iubire, ca fiecare relaţie dealtfel, se naşte din motivaţiile celor doi parteneri, în circumstanţe care sunt particulare fiecărei relaţii în parte, prin decizia fiecărui partener de a face parte din acea relaţie, din acea iubire.
Circumstanţele sunt cele care îi pun pe cei doi parteneri faţă în faţă, care îi aduc în acelaşi cadru spaţio-temporal astfel încât aceştia să se cunoască şi să poată simţi emoţii şi sentimente pentru celălalt.
Dacă cei doi nu fac parte din acelaşi spaţiu şi acelaşi timp, ei nu au cum să se cunoască şi ca atare nu au cum să intre într-o relaţie, nu au cum să se iubească. Istoria şi mai ales literatura consemnează situaţii, mai mult sau mai puţin reale, în care o persoană fie „iubeşte” pe cineva aflat la mare depărtare, persoană pe care nu a cunoscut-o cu adevărat niciodată, fie „iubeşte” o persoană dintr-o altă perioadă istorică, despre care a citit sau a auzit, sau i-a văzut reprezentarea grafică a chipului.
In niciuna dintre aceste situaţii nu putem vorbi de existenţa unei relaţii reale, şi cu atât mai puţin de iubire. Persoana situată la depărtare, în timp sau spaţiu, nu reprezintă un partener real, ci cel mai adesea un ideal uman şi de iubire proiectat şi construit în mintea celuilalt.
 
2. Mobilitatea şi evoluţia relaţiilor
Am descris în primul articol pe această temă care sunt, din perspectiva teoriei triangulare a iubirii a lui Robert Sternberg, ingredientele principale, coordonatele pe care se înscriu relaţiile dintre oameni, relaţii pe care adesea le numim iubiri, chiar dacă nu întotdeauna aceste relaţii corespund imaginii clasice despre iubire.
Cele trei coordonate descriu o diagramă, ca o hartă, denumită Triunghiul iubirii, pe care poate fi înscrisă orice relaţie. Fiecare partener al unei relaţii îşi poate regăsi pe această diagramă propiul triunghi, care arată cum stau lucrurile din punctul său de vedere, al dorinţelor, al emoţiilor şi nu în ultimul rând, al intereselor sale.
Triunghiul astfel desenat reprezintă un instantaneu al relaţiei, o fotografie al acelui moment.
Cu toate acestea, ceea ce caracterizează viaţa omenească în cel mai înalt grad este schimbarea, fluenţa, dinamica.
.
.
Astfel că odată cu schimbarea şi evoluţia fiecăruia dintre noi se schimbă şi relaţiile noastre. Unele dintre elementele care ne-au adus şi menţinut într-o relaţie se schimbă, evoluează odată cu noi, astfel încât unele dintre ele diminuează sau dispar, în timp ce altele apar sau se amplifică.
Asta înseamnă, din punctul de vedere al diagramei amintite, că şi aspectul propriului triunghi al iubirii se modifică, înseamnă că ne deplasăm pe această adevărată hartă a relaţiei.
Şi la fel se întâmplă şi cu partenerii noştri.
.
3. Diferenţele de poziţionare ale partenerilor unei relaţii
Atunci când analizăm orice relaţie, trebuie să privim lucrurile ţinând cont pe de-o parte de existenţa a doi parteneri, şi pe de altă parte de cantitatea de energie psihică pe care fiecare dintre aceştia o alocă fiecăruia dintre cei 3 parametri care definesc relaţia. Cu alte cuvinte, identificăm cum arată, cum se dispune efectiv în spaţiu, triunghiul iubirii al fiecărui partener, iar apoi analizăm cât de mult se suprapun (sau nu) cele două triunghiuri.
Vom identifica situaţii în care partenerii investesc mai mult în acelaşi element (spre exemplu amândoi acordă aceeaşi atenţie intimităţii) precum şi situaţii în care ei acordă atenţie deosebită unor parametri diferiţi (spre exemplu unul este centrat pe intimitate în timp ce celălalt este centrat pe pasiune, sau unul este centrat pe pasiune în timp ce celalalt este centrat pe angajament).
.
.
Felul în care arată triunghiul individual al iubirii al fiecărui partener ne indică modul în care acesta priveşte relaţia, în care se raportează la partenerul său la acest moment de timp. Mai laic spus, ce doreşte să primească de la partener, ce doreşte să dăruiască şi ce nu.
Modalitatea şi proporţia în care cele două triunghiuri, ale fiecărui partener se suprapun, şi mai ales diferenţele existente între acestea, ne indică domeniul din care provin eventualele probleme ale relaţiei respective.
 
4. „Negativul” triunghiului iubirii
In primul articol am descris şi am expus grafic cum poate fi interpretată relaţia dintre două persoane în funcţie de existenţa şi prevalenţa fiecăreia dintre cele trei componente: intimitatea, pasiunea şi angajamentul.
Aspecte extrem de interesante apar şi în situaţia în care analizăm situaţia cumva „pe invers”, interpretând de această dată absenţa unuia sau altuia dintre cei trei parametri, cu alte cuvinte definirea unei relaţii prin ceea ce ea nu are. Rezultatul este ceea ce eu am denumit negativul triunghiului iubirii, folosind un termen specific artei fotografice.
.
.
4.1. Relaţia fără angajament (iubirea romantică) – relaţia fără viitor
Caracterizată de existenţa doar a intimităţii şi a pasiunii, iubirea romantică conţine doar comunicare, deschidere faţă de partener şi atracţie fizică, sexuală. Ceea ce lipseşte pentru a fi o iubire completă este angajamentul, decizia pentru viitor, adică exact acel parametru care determină viabilitatea în timp a acestei relaţii. De aceea am denumit negativul acestei relaţii ca fiind iubirea fără viitor.
4.2. Relaţia fără pasiune (iubirea de companion) – relaţia fără plăcere
Această relaţie este caracterizată prin existenţa intimităţii, a deschiderii fără rezerve faţă de partener şi a angajamentului, adică a deciziei comune de a creea pas cu pas viitorul relaţiei. Elementul lipsă al acestei relaţii (faţă de iubirea completă) este pasiunea, atracţia fizică. Faptul că acest element lipseşte, văduveşte relaţia de erotism, una dintre sursele principale de plăcere din vieţile noastre. Acesta este şi motivul pentru care am denumit negativul acestei relaţii ca fiind iubirea fără plăcere.
4.3. Relaţia fără intimitate (iubirea fără sens, sau iubirea stupidă) – relaţia fără celălalt
Iubirea fără sens se bazează pe existenţa în viaţa celor doi parteneri a atracţiei fizice, a erotismului intens şi pasiunii, şi a angajamentului, a deciziei de a duce această relaţie mai departe în timp. Sternberg numeşte această relaţie ca fiind iubirea stupidă pentru că, în absenţa intimităţii, a deschiderii şi a comunicării fără rezerve cu partenerul, nu ai nici măcar cum să ştii cine şi ce este cu adevărat partenerul tău, care sunt nevoile, dorinţele sale, valorile în care crede şi visele pe care doreşte să şi le împlinească. Acesta este motivul pentru care am denumit negativul acestei relaţii ca fiind iubirea fără celălalt.
***
Imi imaginez că, la fel ca şi în momentul în care te-ai aflat în faţa primei diagrame a triunghiului iubirii, vei privi şi această nouă diagramă ca pe o hartă a propriei relaţii, căutând punctul în care te afli pe ea. Dacă înainte ai primit informaţii despre cele ce definesc poziţia ta pe această hartă, sper ca acest articol să-ţi furnizeze un nou set de informaţii, nu despre ceea ce există în relaţia ta, ci despre ceea ce lipseşte.
Analizând tu însuţi/însăţi informaţiile complete, din cele două articole, vei putea să-ţi evaluezi mult mai bine relaţia, propria participare la aceasta, şi vei putea decide ce ai de făcut. Fireşte, dacă vei constata că lucrurile nu te mulţumesc.
Vei putea identifica mai bine ce lipseşte şi către ce te îndrepţi, atât tu cât şi partenerul tău şi relaţia voastră.
Acceptând realitatea relaţiei în care te afli şi comparând-o cu idealul tău propriu, ştiind ceea ce ai şi ceea ce lipseşte, vei şti cu siguranţă ceea ce ai de făcut.
Oricum ar arăta lucrurile, iubeşte şi lasă-te iubit(ă)!
.

Triunghiul iubirii


Doar iubesc. Ştiu că undeva, cumva, îţi face bine.

A.S.

 .
Da… Eventualele zâmbete care se înfiripează uşor în colţul gurii sunt justificate, pentru că singura asociere pe care ne-o oferă societatea în mijlocul căreia trăim, este aceea a unui clasic şi cumva banal triunghi amoros: El, Ea plus „al treilea”, adică un alt El sau o altă Ea.
Şi nu că acest subiect nu ar merita şi el să fie comentat, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum. Nu ăsta este subiectul acestui articol.
Triunghiul iubirii la care am să mă refer este un model, deopotrivă descriptiv şi explicativ, al iubirii, al formelor pe care acest sentiment le poate lua în vieţile noastre. Este vorba despre modelul propus de psihologul Robert Sternberg. Acesta nu s-a lăsat impresionat de multitudinea de definiţii şi de descrieri ale iubirii pe care ni le oferă literatura sau cinematografia şi a căutat să lămurească tendinţele emoţionale, comportamentale şi cognitive ale stării de a iubi.
 .
De ce iubim? De ce ne dorim să fim iubiţi?
Pentru că avem nevoie de iubire. Pur şi simplu. Cea dintâi dintre nevoile psihologice fundamentale ale unei fiinţe umane este aceea de a iubi şi de a fi iubită. Cu alte cuvinte toate iubirile noastre, laolaltă cu toate căutările noastre, mai mult sau mai puţin reuşite, în căutarea iubirii, nu fac altceva decât să răspundă acestei nevoi fundamentale.
De ce avem această nevoie? Greu de dat un răspuns. Sau cel puţin eu nu găsesc un răspuns care să stea în picioare în faţa tuturor criticilor. Dar aş face o încercare: avem această nevoie ca să ne amintească de faptul că suntem cu toţii parte a ceva mai mare, mai complex, mai înalt, mai frumos şi mai bun.
Aproape toate vechile civilizaţii terestre au avut undeva în centrul credinţelor lor ideea că toate lucrurile şi fiinţele sunt legate între ele, formând un tot complex. Legătura cu natura şi cu divinitatea nu era văzută ca ceva distinct de viaţa de zi cu zi, ci ca o legătură firească, prezentă în fiecare clipă şi în fiecare gest.
In Lak’ech A Lak’in! spuneau vechii tolteci, şi mai apoi mayaşii şi aztecii. Adică: „Eu sunt un alt Tu!”. Iubindu-te pe tine, mă iubesc de fapt pe mine; iar pentru a mă iubi deplin pe mine, este necesar să te iubesc pe tine!… şi pe tine!… şi pe tine! Cu alte cuvinte, pentru ca Eu să fiu împlinit din punct de vedere emoţional (să mă iubesc pe mine), am nevoie să te iubesc pe tine.
De gândit, nu-i aşa?
 .
Lăsându-i acum pe tolteci şi pe mayaşi acolo unde i-a aşezat istoria, am să revin la teoria iubirii a lui Robert Sternberg.
Acesta a identificat ca principale coordonate sau componente ale relaţiilor interumane etichetate ca „iubiri”, următoarele: intimitatea, pasiunea şi angajamentul. Haideţi să vedem ce înseamnă fiecare dintre acestea şi care este contribuţie fiecăreia la relaţia de iubire, cum modifică fiecare dintre ele legătura dintre doi oameni.
Intimitatea este acea componentă a iubirii care se referă la sentimentul de apropiere, de deschidere şi de încredere existent între două persoane, la legătura profundă care se realizează între ele, la comunicarea existentă în cadrul unei relaţii. Intimitatea este legătura emoţională prin care oferi celui de lângă tine informaţii personale fără nici o rezervă şi fără nici o teamă. Intimitatea se referă şi la capacitatea de acceptare reciprocă a două persoane. Intimitatea se referă la încredere şi la cunoaşterea profundă a celuilalt. 
Pasiunea este acea componentă a iubirii care are în vedere dorinţa emoţională şi sexuală, care materializează cât de puternic cele două persoane se doresc una pe cealaltă. Pasiunea este involuntară şi motivaţională şi poate domina gândurile şi comportamentul. Pasiunea înseamnă a-ţi dori intimitatea sexuală cu persoana iubită, incluzând astfel în structura sa şi atracţia sexuală. Pasiunea cunoaşte atât aspecte pozitive (starea de fericire, de bună-dispoziţie, senzaţia de plutire şi mai ales faimoşii “fluturaşi în stomac”), dar şi negative (pasiunea poate conduce către disperare şi gânduri negative) şi este modificată de trecerea timpului. Pasiunea poate fi adusă la viaţă foarte uşor, dar poate fi la fel de repede stinsă. Pasiunea este cea care produce tot ceea ce poate fi descris sub numele de romantism.
Angajamentul reprezinta componenta cognitivă, logică şi decisivă a unei iubiri. In cadrul unei iubiri pot fi identificate două tipuri de angajament: pe termen scurt şi pe termen lung. Persoana în cauză decide dacă este îndrăgostită. Persoana în cauză decinde dacă merge sau nu mai departe, continuând relaţia, încercând să menţină iubirea sau dacă doreşte să se oprească din a se mai apropia de cealaltă persoană.
 .
Ca orice trei puncte diferite, oricum le-am aşeza în spaţiu ele descriu un triunghi. Acesta este triunghiul iubirii la care m-am referit de la bun început.
Fiecare punct, fiecare latură a acestui triunghi are în acest context propria sa semnificaţie, descriind formele în care noi toţi trăim şi experimentăm iubirea.
 .
 .
Examinând acest triunghi în toate combinaţiile posibile, de câte unul, două sau trei elemente, Robert Sternberg a descris cele 8 niveluri posibile ale iubirii.
 .
Non-iubirea: este acea relaţie în care nu există nici intimitate, nici pasiune şi nici angajament. Nu putem vorbi aşadar de iubire la acest nivel. O formă de manifestare a acestui tip de relaţie, non-iubirea, este reprezentată de legăturile care se stabilesc atunci când elevul se „îndrăgosteşte” de profesorul său, sau când pacientul se „îndrăgosteşte” de medicul său, situaţii în care este evident vorba despre transfer.
 .
Urmează iubirile “punctuale” reprezentate pe diagramă printr-un singur punct respectiv prin câte unul dintre vârfurile triunghiului:
 .
Iubirea-prietenie: reprezintă acea relaţie caracterizată doar de intimitate, dar fără pasiune sau angajament. Există aici foarte multă deschidere, căldură sufletească, înţelegere şi acceptare. Dar nu există atracţie sexuală şi nici decizii referitoare la durata de viaţă a acestei relaţii. Atunci când circumstanţele îi îndepărtează fizic-geografic sau profesional pe cei doi, relaţia se stinge treptat.
 .
Iubirea-nebună (sau infatuată): caracterizează acea relaţie în care singurul pilon pe care aceasta se sprijină este reprezentat de pasiune. Fără intimitate, fără angajament. Exemplul cel mai bun (tipic aş putea spune) al unei astfel de iubiri este iubirea la prima vedere. O atracţie fizică sălbatică, fără putinţă de a fi stăpânită şi care cere să fie stinsă prin eliberarea impulsului sexual. Cele două persoane nu au nimic altceva în comun decât timpul petrecut împreună în actul dragostei; nu ştiu aproape nimic una despre cealaltă, şi, la acest nivel, în lipsa angajamentului, adică a unei decizii despre viitorul lor, asta nici nu contează. Sunt aventurile de-o noapte, iubirile de-o vară. Se sting la fel de brusc precum au început.
 .
Iubirea-vidă (goală): este iubirea ce caracterizează relaţia între doi parteneri care îşi asumă angajamentul, şi deci decizia asupra viitorului, ducând relaţia mai departe, însă în absenţa intimităţii sau a pasiunii. Nu există deschidere şi schimb de informaţii, nu există nici atracţie sexuală între cei doi, doar o viaţă în comun, liber consimţită şi asumată de ambii. Acest nivel al iubirii se manifestă în cazurile în care două persoane sunt de mult timp împreună dar în timp pasiunea s-a stins şi care nu mai experimentează nici măcar deschiderea şi intimitatea celuilalt. Apare în acele relaţii în care, la un moment dat, s-a produs un blocaj neremediat al comunicării, care a închis în timp şi calea pasiunii. Este vizibilă o astfel de relaţie în cadrul unora dintre “căsătoriile aranjate” sau al relaţiilor “consumate complet”. Motivaţiile pentru care două persoane ar accepta să convieţuiască în acest mod sunt multiple, cele mai importante fiind teama de schimbare, teama de singurătate, sentimentul existenţei unei obligaţii, sentimentul “datoriei” şi al unui “spirit de sacrificiu” prost înţeles.
 .
Iubirile duale, conţinând fiecare câte două dintre cele trei componente şi reprezentate pe diagramă prin câte una dintre laturile triunghiului:
 .
Iubirea romantică: intimitate + pasiune.
Imbină foarte armonios (şi foarte plăcut spun unii) intimitatea şi pasiunea. Cele două persoane sunt foarte deschise una spre cealaltă, împărtăşesc fără reţineri multe lucruri şi informaţii, sunt foarte atrase fizic şi sexual una de cealaltă, dar nu-şi asumă vreun angajament cu privire la viitorul relaţiei, ceea ce într-un mod subliminal arată că nici nu şi-o imaginează ca fiind pe termen lung. Intr-o astfel de relaţie, cei doi se idealizează reciproc, cunoaşterea reciprocă este distorsionată de proiecţii şi de efectul de halou, care elimină complet orice defect al celuilalt. In fapt, cei doi trăiesc cu impresia că sunt îndrăgostiţi şi că se iubesc. Dacă s-ar iubi cu adevărat, angajamentul ar face parte din relaţia lor, asigurând acesteia un viitor.
 .
Iubirea prietenească (sau de companion): intimitate + angajament.
Apare de regulă în cazul şi în cadrul cuplurilor cu o oarecare vechime, care conduce la un nivel ridicat de apropiere şi de intimitate. Cei doi au împărtăşit aceeaşi viaţă, au interese şi preferinţe în majoritate comune, dar pasiunea erotică, atracţia fizică a pălit şi s-a şters. Ceea ce a rezistat timpului şi circumstanţelor sunt intimitatea, legătura emoţională profundă, şi angajamentul, adică decizia de a merge mai departe în doi. Ei doi.
 .
Iubirea fără sens ( sau, cum îi mai spunea Sternberg, stupidă): pasiune + angajament.
Intre cele două persoane există şi se manifestă o puternică atracţie fizică, pasiunea, pe baza căreia ei decid să meargă mai departe în această relaţie. Atât cât pot, pentru că în absenţa intimităţii, legătura emoţională care să cimenteze relaţia, mai devreme sau mai târziu aceasta colapsează. Neavând practic nimic în comun în afara sexului, cei doi nu se pot sprijini reciproc în cadrul relaţiei. Este cazul multora dintre relaţiile “de iubire” de tip Hollywood, constituite sub imboldul momentului: s-au văzut, s-au plăcut şi s-au luat. Explicaţia populară cea mai plauzibilă este aceea că relaţia s-a constituit când cei doi se aflau în “săptămâna oarbă”.
 .
Şi în fine, întregul:
Iubirea desăvârşită: intimitate + pasiune + angajament.
Este nivelul de iubire către care tindem cu toţii, este cea mai înaltă expresie a unei relaţii ce poate exista între două fiinţe umane. Este completă şi complexă. Existenţa şi împletirea tuturor celor trei componente fac ca această iubire să fie mai trainică decât oricare dintre celelalte iar cei implicaţi în ea să se simtă profund şi deplin împliniţi. Uneori, când timpul şi poate instalarea rutinei determină erodarea şi dispariţia pasiunii, această iubire se transformă în iubire prietenească (companion).
Sternberg emite un avertisment, valabil pentru toate nivelurile de iubire, inclusiv pentru aceasta, desăvârşită: iubirea trebuie exprimată, arătată, pentru a putea fi trăită. Fără comunicare, totul se reduce la o fantasmă, la o trăire interioară, iluzorie şi neîmplinitoare.
*****
In fapt, fiecare persoană are în orice moment două triunghiuri ale iubirii: unul al relaţiei actuale, în care fiecare trăieşte, şi unul care descrie relaţia şi iubirea ideală, aşa cum acesta/aceasta o vede. Relaţiile cele mai reuşite şi mai trainice au loc între persoane ale căror triunghiuri personale sunt cât mai compatibile.
*****
Am postat mai sus şi o diagramă, o reprezentare grafică a triunghiului iubirii în acord cu teoria lui Robert Sternberg.
Ai putea privi această diagramă ca pe o hartă, o hartă a iubirii tale, a relaţiei pe care o trăieşti în prezent. Şi ca de fiecare dată când priveşti o hartă, ai putea să te întrebi:
– unde mă aflu eu acum, pe această hartă? (în ce fel de relaţie mă aflu: există în această relaţie intimitate? dar pasiune? dar angajament?)
– unde aş dori să ajung? de ce?
– care este drumul de urmat pentru a ajunge acolo unde îmi doresc?
Iar apoi ai putea să reflectezi:
– care sunt factorii care m-ar putea ajuta?
– care sunt factorii care m-ar putea împiedica?
– ce anume depinde de mine şi ce nu?
In final, adoptă singura atitudine sănătoasă posibilă: fă tot ceea ce depinde de tine, foloseşte tot ceea ce te-ar putea ajuta, ocoleşte tot ceea ce te-ar putea bloca sau îndepărta de iubire.
Iubeşte!
 .
Să fii iubit(ă)!
.