Arhive etichetă: atasament

Teoria ataşamentului a lui John Bowlby


Cat de mult influenteaza atasamentul fata de mama relatia de cuplu? 
 
John Bowlby, specialist in psihanaliza copilului, a incercat sa raspunda la diverse intrebari legate de oameni, de felul in care se indragostesc si relatiile pe care le au: 
Care sunt motivele pentru care unii oameni se indragostesc foarte usor si au relatii intime extrem de satisfacatoare?
De ce unele persoane evita sa se indragosteasca si sa aiba o relatie intima?
De ce alte persoane se chinuie sa intalneasca femeia/barbatul potrivit/a cu care sa aiba o relatie plina de traire si sens si nu o gasesc? 
Teoria atasamentului a lui Bowlby aduce in prim plan experientele din copilarie ale indivizilor si anume atasamentul fata de mama lor. Desi atasamentul este innascut, felul in care acesta se manifesta depinde de relatia copilului cu mama sa (sau persoana care are grija de el). Astfel, bebelusii au nevoie sa simta siguranta si incredere vis a vis de persoana care ii ingrijeste, unii dintre ei putand suferi ingrozitor daca sunt despartiti de aceasta, chiar si pentru perioade scurte. 
Premisele principale ale teoriei atasamentului (John Bowlby apud Ayala Malach Pines, 2011):
  • Experientele timpurii ale copilului, sau modelele de lucru internalizate vis a vis de relatia cu mama sunt esentiale, acestea determinand atitudinea si comportamentul fata de indragostire si relatii intime ale viitorului adult.
  • Pe baza acestor experiente, indivizii ajung sa considere ca merita sau nu sa fie iubiti si ca ceilalti pot sau nu sa le ofere ajutor sau dragoste. 
  • Aceste experiente modeleaza tipurile de relatii pe care indivizii le vor avea pe parcursul vietii, si mai ales felul in care persoanele vor interpreta aceste relatii. 
 
Studenta lui Bowlby, Mary Ainsworth a realizat un studiu, observand 76 de copii mici si felul in care mamele lor raspundeau la nevoile acestora (hranire, plans, mangaiere, contactul vizual si zambet).
Aceasta a vrut sa observe si felul in reactioneaza copiii la separarea de mama.
Intr-o camera cu jucarii a adus mama si copilul; un asistent de cercetare cu o atitudine prietenoasa ii arata copilului jucariile, lasandu-l sa se joace cu acestea.
Apoi mama iesea din incapere in 3 intervale, de fiecare data timp de 3 minute. In doua dintre intervale, asistentul ramanea in camera, iar in al treilea iesea si el, copilul ramanand singur. Ainswoth a constatat ca bebelusii se comportau diferit la separarea de mama si revenirea acesteia, in functie de 3 tipare: 
  1. Cei cu atasament de tip sigur (doua treimi din cazuri) vroiau sa exploreze camera independent de mama lor, dar se uitau si dupa aceasta, pentru a vedea daca e acolo. Cand au fost separati de aceasta au plans, dar la revenirea mamei, s-au bucurat si si-au intins mainile spre ea
  2. Cei cu atasament de tip anxios sau ambivalent( 10%) pareau foarte nesiguri, tematori. Nu vroiau sa se desprinda de mame si sa exploreze camera de unii singuri. Cand au fost separati de mama lor, au fost foarte afectati, agitati peste masura si plangand foarte mult. Cand mama s-a intors, au cautat sa se apropei de aceasta, dar in acelasi timp au respins-o furiosi, nevrand sa fie calmati si luati in brate de aceasta 
  3. Cei cu atasament de tip evitant (20-25%) pareau independenti, au explorat camera fara ajutorul mamei si spre deosebire de copiii incadrati in tipul de atasament sigur, nu s-au uitat sa vada daca mama lor era aproape de ei sau nu. Cand au fost separati de mama, au fost foarte detasati, si totusi, analizandu-se bataia inimii, s-a constatat ca nu se simteau tocmai bine. La revenirea mamei, acestia ori au certat-o ori au evitat-o. 
Dupa ce a observat relatia mama-copil, a ajuns la urmatoarele concluzii
  • Mamele care aveau copii cu atasament sigur erau foarte receptive la nevoile copiilor in cele ce priveau hranirea si afectiunea. Si aveau grija sa raspunda indicilor nonverbali ai copiilor( de exemplu zambeau si ele atunci cand copii lor zambeau). 
  • Mamele copiilor cu atasament anxios nu erau foarte receptive la nevoile copiilor; ori raspundeau destul de tarziu.
  • Mamele copiilor cu atasament evitant isi respingeau copii (fizic sau emotional).
  • Bebelusul de tip anxios vrea cu orice pret sa-si faca mama atenta la nevoile sale, doreste sa i se acorde atentie si iubire. Recurge la atitudini disperate, pentru ca a observat ca asta e o modalitate sigura de a-si atrage mama, care reactioneaza simtindu-se vinovata. Se agata de mama disperat, iar cand  aceasta nu-i raspunde, devine furios si da in ea. Este foarte dependent de mama sa si face orice pentru ca ea sa reactioneze.
  • Bebelusul de tip evitant face exact opusul. De regula, isi neaga sau ignora emotiile, sentimentele si nevoile. Acesta , desi este furios pe mama sa, la fel ca bebelusul cu atasament anxios, prefera sa se indeparteze si s-o ignore pe aceasta, considerand ca se poate descurca si singur.
 
Ulterior, s-a constatat ca tipurile de atasament, aparute in perioada timpurie a copilariei, se pastreaza si in perioada adulta, in ceea ce priveste relatiile cu ceilalti indivizi, si mai ales relatiile intime.
Astfel, s-a constatat ca exista 3 tipuri de atasament: 
1.            Atasamentul sigur
Persoanele din aceasta categorie nu se tem sa depinda de altii sau altii sa depinda de ele; Considera ca sunt demne de iubire si respect si au incredere in oameni, plecand de la premisa ca intentiile acestora sunt bune, in general. Sunt foarte calzi, reusind sa se apropie rapid de ceilalti si sa-si creeze relatii intime, fara teama de a fi abandonati sau sufocati. Nu se tem nici de singuratate. 
2.            Atasamentul anxios-ambivalent
Persoanele din aceasta categorie, de regula, sunt foarte nesigure si cer de la partener foarte multe dovezi de afectiune si apropiere, deoarece considera ca acesta nu-i iubeste sau vrea sa-i paraseasca. Au convingerea ca nu sunt iubiti si apreciati asa cum ar trebui. Au o stima de sine scazuta si tendinta de a dezvalui prea mult despre ei. Sunt foarte gelosi si posesivi. De obicei sunt perceputi de ceilalti ca fiind prea insisteni si sufocanti. 
3.            Atasamentul evitant
Aceste persoane apreciaza singuratatea, izolarea. Nu au incredere in celalti si nici nu vor sa depinda de acestia. Se tem de relatiile intime, stabile, preferand mai degraba aventurile de noapte. Intr-o relatie, sunt foarte distanti, desi partenerii lor isi doresc sa se apropie de acestia. Sunt cei mai predispusi sa-si insele partenerul si se despart frecvent.
 
Dupa Kim Bartholomew, exista 4 tipuri de atasament, similar celor 3 de la sus, cu precizarea ca tipul evitant a fost impartit in doua categorii distincte (temator si respingator) iar tipul anxios-ambivalent a fost numit „preocupat”:
  1. Tipul sigur: genul de persoane prietenoase, care interactioneaza usor cu ceilalti. Nu se tem de apropierea emotionala si de relatiile intime; nu se tem de respingerea celorlalti sau de singuratate. Nu au probleme in a depinde de ceilalti sau ceilalti de acestea.
  2. Tipul evitant-temator: cuprinde persoanele care nu se simt foarte confortabil in interactiunea cu alte persoane. Acestia doresc sa aiba parte de relatii cu adevarat intime, doar ca se tem sa se dezvaluie, sa aiba incredere totala si sa depinda de partener. Se tem sa nu sufere daca renunta la scutul de protectie, apropiindu-se emotional de partener sau de alte persoan
  3. Tipul preocupat: aici se incadreaza persoanele care vor sa aiba o relatie pe deplin intima si plina de apropiere si constientizeaza ca celalti indivizi nu-si doresc asta. Au nevoie de relatii foarte apropiate, percepute de ceilalti ca foarte sufocante. Deseori se tem ca nu sunt apreciati la fel cum ei ii apreciaza pe ceilalti.
  4. Tipul evitant respingator: de obicei sunt persoane care nu se simt deloc bine in ipostaza unei relatii apropiate si intime. Prefera sa nu depinda de altii sau altii de ei.
 
Critici aduse teoriei atasamentului:
  • faptul ca se pune prea mult accentul pe relatia mama-copil, excluzand celelalte relatii (cu tatal, bunicii, fratii, prietenii, profesorii etc)
  • faptul ca mama este privita ca principalul repsonsabil vis a vis de relatiile copiilor. Pana la urma, influenta pe care o relatie esuata o are asupra individului, e mai putin importanta decat comportamentul mamei in primele luni de viata ale copilului? 
  • experientele din copilarie sunt considerate a avea un impact mult prea mare si definitoriu pentru indivizi, neluandu-se in considerare faptul ca oamenii evolueaza si invata din interactiuni si relatii pe toata durata vietii. 

Sex, iubire, ataşament


Helen Fisher, PhD – antropolog de profesie, este profesor cercetător al Departamentului de Antropologie din cadrulRutgers University. Autoare a cinci cărți despre evoluția și viitorul sexualității umane, monogamie, adulter și divorț, diferențele de gen și funcționarea creierului, chimia iubirii romantice, și mai recent tipologia personalității umane și motivele pentru care ne îndrăgostim de anumite persoane și nu de altele.       
Potrivit autoarei, ființele umane au trei sisteme de bază la nivelul creierului care sunt responsabile pentru procesele de împerechere și reproducere umană:
  • Pofta (en. lust) – sex sau libido-ul;
  • Atracția romantică – iubirea romantică;
  • Atașamentul – emoțiile profunde de uniune cu un partener pe termen îndelungat.
Fisher este de părere că iubirea poate fi activată prin oricare dintre aceste trei sisteme. Sunt oameni care întâi fac sex și abia apoi se îndrăgostesc. Alții sunt păliți de iubire și abia apoi recurg și la contactul sexual. În timp ce alte persoane simt un atașament pentru o lungă perioadă de timp față de un individ, și abia după câteva luni sau chiar ani ajung să se îndrăgostească și să facă sex. Sistemul corelat cu pofta sau dorința sexuală a evoluat pentru a ne ajuta să căutăm o serie de parteneri; iubirea romantică s-a dezvoltat pentru a ne ajuta să ne focusăm asupra unui singur partener pe moment; și atașamentul are rolul de a ne face să simțim o uniune suficient de profundă cu această persoană încât să ne creștem copiii funcționând ca o echipă.
Dar, există un dar, cele trei sisteme pot fi complicate. Fisher este de părere că, făcând sex nivelul nostru de dopamină în creier crește și ne împinge spre pragul care duce la îndrăgostire. Iar în timpul orgasmului cantitatea crescută de oxitocine și vasoprisene (doi hormoni adesea amintiți în articolele care analizează iubirea umană) ne fac să simțim un nivel crescut de atașament. Fisher este de părere că sexul ocazional nu este mereu ocazional, deoarece acesta poate activa o serie de emoții puternice. Astfel, Fisher consideră că adesea, bărbații și femeile recurg la agățat pentru a activa inconștient aceste sentimente de iubire și atașament.
Dar ce se întâmplă când ne îndrăgostim? În viziunea științifică a lui Helen Fisher îndrăgostirea apare atunci când cineva devine special pentru noi, atunci când universul are un nou centru, atunci când considerăm că tot ceea ce-i aparține persoanei iubite este deosebit, aparte și unic. Deseori persoana îndrăgostită poate identifica lucruri care nu-i plac la celălalt, dar are un mecanism aparte de a trece peste aceste aspecte și de a se conecta doar la ceea ce-i place. Toate aspectele emoționale sunt acompaniate de gândurile obsesive în legătură cu ființa iubită.
Fisher și echipa sa de cercetători au analizat funcționarea creierului la persoanele îndrăgostite și au constata că iubirea romantică este un factor activator mai puternic decât dorința sexuală. Cu alte cuvinte, dacă ocazional invităm pe cineva în patul nostru și primim un refuz, nu ne umbrește depresia sau intenția de suicid, dar suferința este teribilă atunci când iubirea noastră este respinsă. Tot în urma cercetărilor Fisher a constata că medicația de tip anti-depresiv are și potențialul de a estompa emoțiile de iubire romantică, atașament și atracție sexuală.
În înregistrarea de mai jos antropologul Helen Fisher vorbește despre descoperirile sale, dar și despre un subiect recent în domeniu, cel al tipologiilor bazale de personalitate care există transcultural și care pot oferire o posibilă explicație la întrebarea de ce este el sau ea persoana aleasă?
.
.
 
Sursa:
Psih. Gyorgy GASPAR (adaptare după helenfisher.com)
http://psihoterapiafamiliei.com/2012/07/29/sex-iubire-atasament/