Spaceland

Edwin Abbott a fost un matematician și scriitor al secolului XIX.
Ceea ce a făcut ca numele său să se distingă printre contemporanii săi și ca istoria să-l rețină, este Flatland, o povestire pentru copii, care avea obiectivul de a-i ajuta pe aceștia să înțeleagă mai ușor geometria.
Dacă însă vei citi această povestire cu ochii tăi de adult, vei putea învăța cu siguranță și altceva decât geometrie.
.
Flatland
.
Flatland este o lume plată, în două dimensiuni. Iar această lume bidimensională este populată cu o mulțime de personaje, de asemenea în două dimensiuni: cercuri, pătrate, triunghiuri, pentagoane și hexagoane, precum și multe alte figuri geometrice. Există acolo chiar și linii drepte și curbe. Și toată ”lumea” are în comun această caracteristică: este bidimensională.
Este o lume liniștită, această lume plată, în care toate figurile geometrice își văd de treburile lor: fac curat, merg la școală sau la serviciu, se plimbă, se împrietenesc sau se ceartă…
Ce mai, o feerie în două dimensiuni!
Și toată această liniște se destramă atunci când în Flatland își face apariția o sferă!
Nimeni nu mai văzuse așa ceva. Era cu totul și cu totul uimitor felul în care acest vizitator neobișnuit își putea modifica cu ușurință, după voia sa, dimensiunile! Și culmea, avea mai mult decât două!
Cu siguranță că era o ființă supranaturală, aceasta era concluzia aproape unanimă a populației din Flatland.
Degeaba a încercat Sfera să le explice că singurul lucru pe care ea îl face este să se ridice și să coboare prin câmpia nesfârșită care era Flatland.
Nu vă mai spun că atunci când a încercat să le explice că în afară de Flatland mai erau și alte lumi, având tot felul de alte dimensiuni, așa cum era de pildă Spaceland, lumea din care venea chiar ea, Sfera, locuitorii din Flatland au fost pur și simplu uluiți de o asemenea grozăvie. Cum adică să mai existe și altceva în afară de stânga-dreapta și față-spate? Ce prostie mai era și chestia asta, sus-jos?
Nu, asta nu era pentru ei!
Sfera nu s-a dat bătută și a găsit printre locuitorii din Flatland un pătrat mai curios și mai curajos decât ceilți, pe care l-a luat cu sine în propria lume, în Spaceland.
A fost o călătorie inimaginabilă!
Mai întâi, Pătratul și-a putut vedea din exterior, de sus, propria lume, și aceasta i-a apărut acum atât de limitată!
Apoi a fost de-a dreptul îngrozit când a intrat în Spaceland și a văzut mulțimea de corpuri geometrice care trăia acolo. Apoi groaza s-a transformat în uimire, și apoi în revelație: Pătratul s-a simțit de-a dreptul binecuvântat și recunoscător pentru înțelegerea pe care a dobândit-o despre cea de-a treia dimensiune.
S-a înclinat plin de respect și recunoștință în fața Sferei și a promis că odată ce se va fi întors în lumea sa, în Flatland, îi va ajuta pe concetățenii săi să înțeleagă minunea celei de-a treia dimensiuni.
Zis și făcut!
Intors acasă, Pătratul și-a dedicat întreaga sa inteligență și pricepere pentru a-i face pe locuitorii din Flatland să vadă și să accepte existența celei de-a treia dimensiuni.
Dar toate eforturile sale au fost în van: orice a spus, orice a făcut, orice a explicat, nimeni nu a vrut să-l creadă.
In final l-au declarat nebun și l-au marginalizat.
***
Mă gândesc că asemenea locuitorilor acestei minunate povești, și noi, oamenii acestei lumi, trăim și ne simțim adesea precum în Flatland: facem ceea ce vrem să facem, ne atingem cele mai variate obiective sau ne împlinim cele mai arzătoare vise, dar… parcă uneori lipsește ceva, ca o a treia dimensiune, invizibilă, necunoscută și tocmai de aceea, paradoxal intangibilă. Avem totul, dar… parcă mai lipsește ceva.
Imi imaginez că cele două dimensiuni ale Flatlandului nostru personal sunt reprezentate de verbele ”a avea” și ”a face”, și că o mare parte din eforturile noastre se materializează în acest plan, definit de cele două verbe.
Acumulăm cât de mult putem: casă și mașină (adesea ambele la plural), terenuri, gadgeturi și alte obiecte, și firește, cât mai mulți bani, în tentativa noastră de a ne plasa cât mai departe pe axa lui ”a avea”.
Și de asemenea, facem cât de multe putem: relații, reale sau virtuale, școli, proiecte, titluri didactice și profesionale, într-o tentativă de aceeași natură, ca pe axa lui ”a face” să ne situăm la o valoare cât mai mare.
Și nu e nimic rău în asta: o valoare mare pe axa lui ”a avea” și o valoare mare pe axa lui ”a face” îți asigură o poziție confortabilă… în lumea plană descrisă de aceste două axe.
Uneori, sau pentru unii, asta este destul.
Dar nu pentru toți, și nu întotdeauna.
Deși realizările în acest plan sunt de-a dreptul mulțumitoare, ce răspunde perfect noțiunii ”de succes”, uneori parcă mai lipsește ceva. Ceva ce nu pare a veni prin ”a avea mai mult” sau prin ”a face mai mult”.
Ceva pentru care trebuie să vedem lucrurile altfel, pentru care trebuie să ne inventăm o a treia dimensiune proprie, aceea lui ”a fi”.
Ar fi ceva foarte asemănător cu acea călătorie fantastică de la Flatland, la Spaceland.
.
Spaceland
.
La prima vedere asta poate părea paradoxal: adică cum, dacă am (multe) lucruri, nu și exist în același timp? Dacă fac (multe) lucruri, asta nu înseamnă că și exist?
Ba da, exiști. Toate astea certifică existența ta fizică. Dovedesc că ai un corp material care se mișcă, și o minte care îl pune în mișcare pentru a împlini anumite nevoi sau obiective. Și ai și gânduri și emoții.
Și totuși, de ce uneori parcă mai lipsește ceva?
Mă gândesc că nu există un răspuns universal la această întrebare, care poate fi în același timp și foarte ușoară și foarte dificilă. Fiecare persoană ar putea răspunde în felul său.
Dacă întrebarea ți se pare dificilă, te-ai putea apropia de înțelegerea ei, și implicit și de răspunsul tău la ea, printr-o altă întrebare: ce anume te definește în viața ta? Cu ce anume te identifici? Cu ceea ce ai, sau cu ceea ce faci? Sau cu ambele? (Da, au fost mai multe întrebări, dar cine le mai numără?!)
Cine (mai) ești tu, dacă nu o să mai ai toate lucrurile pe care le ai?
Cine (mai) ești tu, dacă nu o să mai poți face toate lucrurile pe care le faci?
Cum ar arăta Flatland-ul tău personal, atunci când cele două dimensiuni ale sale se reduc din ce în ce mai mult?
Accesarea unei a treia dimensiuni, aceea a lui ”a fi”, pare a da volum și consistență existenței fiecăruia. Ar fi o dimensiune pur și profund interioară, care nu te mai ține ancorat de ceea ce se întâmplă (sau nu) în lumea exterioară ție.
Ar fi o dimensiune a sensului vieții tale.
Accesarea acestei dimensiuni interioare, a Spaceland-ului personal, ar putea fi exact acel ”ceva a cărui lipsă se resimțea anterior. E un subiect bun, pentru un articol viitor.
Oricum, până atunci, succes în drumul tău spre Spaceland!
.
http://www.eldritchpress.org/eaa/FL.HTM
.
http://www.youtube.com/watch?v=C8oiwnNlyE4.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: