2013
Imaginează-ţi te rog, un moment de la sfârşitul anului 2013, prin decembrie, cam ca şi acum. Un moment în care îţi faci, în ce fel crezi tu de cuviinţă, bilanţul realizărilor. Cu ochii închişi sau deschişi, imaginează-te pe tine, persoana care face bilanţul. Şi observă-te în timp ce mintea ta derulează toate realizările, împlinirile şi obiectivele pe care în 2013 le vei duce la bun sfârşit. Sau nu. Iar acum, după acest exerciţiu de imaginaţie, ia un creion şi scrie pe hârtie ce ai observat: descrie-te pe tine, cel sau cea care a făcut acel bilanţ, într-o singură propoziţie, într-o singură afirmaţie: . Eu sunt ……………………………………………………………………………….… . . Pentru tine, pentru fiecare dintre noi, aceasta este cea mai puternică afirmaţie din lume. Aşa că fă-o fără ezitare! Iar dacă nu ai acum la îndemână un creion, îţi dăruiesc eu unul. Este un creion nou-nouţ, care în întreaga sa existenţă de creion a scris doar aceste cinci cuvinte: La mulţi ani, prieten drag! .
.
Şiretul
Unu. Deschise ochii nedumerit şi zăpăcit de-a dreptul de sunetele aiuritoare şi puternice pe care le scotea ceasul deşteptător. In timp ce se freca la ochi simţi prima emoţie: era aproape 7,30, era al cincilea apel al ceasului, ceea ce însemna că era deja în întârziere cu aproape o jumătate de oră. Sări pur şi simplu din pat, traversă în goană camera hotelului şi se opri sub duş. Nu, nu mai avea timp să se desfete sub şuvoaiele de apă fierbinte… Se şterse rapid şi începu să se îmbrace. Intr-o jumătate de oră trebuia să fie la sediul partenerilor săi din acest oraş, pentru a încheia cel mai important contract al său de până acum. Cu siguranţă că nu mai avea timp să sune acum şi să ureze „bună dimineaţa” soţiei şi fetiţei sale. O va face fie din autobuz, fie după semnarea contractului. Sări direct în pantofi, apucă servieta cu laptopul şi documentele, şi o zbughi pur şi simplu pe uşă. Aproape că o răsturnă pe menajeră în goana sa spre uşile deschise ale liftului. Numără în gând cifrele, odată cu clipirea lor pe micul ecran din lift iar când uşile s-au deschis… ei bine, orice echipă de rugby l-ar fi dorit pentru acea străpungere prin grupul de turişti care aştepta în hol. Cele 5 trepte ale intrării au însemnat un singur pas. Zâmbetul îi apăru pe faţa contorsionată de efort când văzu autobuzul în staţia de peste drum: da, avea să reuşească! Şi chiar atunci, întreaga lume îi fugi de sub picioare… la propriu! In secunda de plutire până să ia din nou contact cu pământul, înţelese: călcase pe şiretul unuia dintre pantofi, şiret care fie rămăsese dezlegat, fie se desfăcuse între timp. Fiind luat pe nepregătite, contactul cu solul a fost dur. I-au trebuit aproape 10 secunde până când a schiţat prima mişcare. Totul îl durea! Durerea a devenit parcă şi mai intensă când a reuşit în sfârşit să se ridice în picioare. Se aplecă uşor, pentru a-şi lega la loc şiretul, ocazie minunată pentru a face cunoştinţă cu viitoarele sale vânătăi. Se ridică şi privi spre staţie: autobuzul a lăsat un camion să treacă, apoi a demarat alene, luând parcă cu el şi succesul său. Următorul autobuz venea peste… oare mai conta? Se dusese, ce nu înţelegea?! Şi meetingul, şi contractul, şi banii, şi succesul… toate plecaseră, târâte alene de autobuzul cât un pachebot.. Oftă prelung şi se întoarse. . Doi. Oftă prelung şi se întoarse. Cu o singură mişcare, precisă şi îndelung exersată în numeroasele dimineţi petrecute prin hoteluri, apăsă butonul ceasului şi sunetul strident al soneriei încetă imediat. In timp ce se freca la ochi simţi prima emoţie: era aproape 7,30, era al cincilea apel al ceasului, ceea ce însemna că era deja în întârziere cu aproape o jumătate de oră. Sări pur şi simplu din pat, traversă în goană camera hotelului şi se opri sub duş. Nu, nu mai avea timp să se desfete sub şuvoaiele de apă fierbinte… Se şterse rapid şi începu să se îmbrace. Intr-o jumătate de oră trebuia să fie la sediul partenerilor săi din acest oraş, pentru a încheia cel mai important contract al său de până acum. Cu siguranţă că nu mai avea timp să sune acum şi să ureze „bună dimineaţa” soţiei şi fetiţei sale. O va face fie din autobuz, fie după semnarea contractului. Sări direct în pantofi, apucă servieta cu laptopul şi documentele, şi o zbughi pur şi simplu pe uşă. Aproape că o răsturnă pe menajeră în goana sa spre uşile deschise ale liftului. Numără în gând cifrele, odată cu clipirea lor pe micul ecran din lift iar când uşile s-au deschis… ei bine, orice echipă de rugby l-ar fi dorit pentru acea străpungere prin grupul de turişti care aştepta în hol. Cele 5 trepte ale intrării au însemnat un singur pas. Zâmbetul îi apăru pe faţa contorsionată de efort când văzu autobuzul în staţia de peste drum: da, avea să reuşească! Din câţiva paşi urma să fie pe cealaltă parte a drumului şi va putea urca în autobuz. … Dacă l-ar fi văzut, l-ar fi evitat. Dar nu l-a văzut! Camionul venise destul de lent, dar accelerase pentru a depăşi staţia înainte ca autobuzul să o părăsească şi să se plaseze în faţa sa. Nu a simţit nimic. De fapt chiar acest nimic îl înspăimântă: oare nu trebuia să simţi ceva, să te doară ceva atunci când eşti izbit în plin de ditamai camionul? Şi de ce nu putea să vadă nimic? ..
.
Zero.
Oare de ce nu putea să vadă nimic?
Scoase alene o mână de sub pernă, pipăi suprafaţa rece a noptierei şi găsi butonul: Fiat Lux!
Clipi de câteva ori des şi privi ceasul: era 5 şi ceva. Era destul de răcoare, dar el era ud leoarcă. Işi şterse cu dosul palmei fruntea plină de broboane şi oftă prelung.
Doamne ce vis!
Se pipăi şi chiar se ciupi uşor, cumva neîncrezător în trezirea sa, dorind să se convingă că era întreg şi treaz. Da, era.
Respiră de câteva ori prelung şi profund, rememorând clişee din vis.
Se întinse spre noptieră şi luă telefonul. Un efort minim, apelare rapidă 1, şi auzi în receptor sunetul de apel.
A durat ceva până să răspundă, şi zâmbi cu gura până la urechi auzind foşnetele de la celălalt capăt al firului.
– Bună dimineaţa, iubito!
– Neaţa! S-a întâmplat ceva, e abia 5?
– Da, s-a întâmplat că trebuia să-ţi spun că te iubesc şi că mi-am amintit cuvintele tale.
– Şi eu te iubesc, nesuferitule! Ce cuvinte ţi.ai amintit?
– Că lucrurile mici creează diferenţe mari!
Savură cele câteva clipe de linişte, în timp ce privirea îi alunecă prin camera luminată discret de veioză.
– Şi care ar fi lucrurile alea mici, care la ora asta creează diferenţe mari?
Lângă uşă, stăteau cuminţi pantofii lustruiţi impecabil, lucind cumva sfidător în lumina caldă. Şireturile atârnau molatic, de-o parte şi de alta.
– Acest telefon micuţ, care îmi permite să te trezesc cu noaptea-n cap, pentru a-ţi spune „te iubesc”.
.
Despre tine, în lumina Sărbătorilor!
.
Indiferent dacă îţi este deja evident sau dacă încă te lupţi cu incertitudinea, adevăratul motiv al oricărei sărbători eşti tu.
Chiar tu!
Un copil perfect al Universului, purtând undeva, profund în interior, scânteia divină a vieţii.
Valoarea ta este inestimabilă! Nu există altceva cu care să fie comparată, pentru că eşti un unicat. Niciodată nu a mai trăit, şi niciodată nu va mai trăi cineva exact aşa cum eşti tu acum. Şi nici acum nu mai există cineva ca tine. Iar simpla existenţă a unui unicat în Univers, demonstrează că acesta are nevoie de tine.
Universul are nevoie de tine!
Universul ar fi imperfect fără tine!
.
Singurul motiv pentru care există sărbătorile este acela de a-ţi oferi prilejul să îţi aminteşti cine eşti şi ce eşti tu cu adevărat. Să-ţi aminteşti de întreaga moştenire divină pe care o porţi în tine.
Odată cu Naşterea lui Isus, an de an se naşte ceva şi în tine. Ceva vechi, ancestral, şi totuşi nou de fiecare dată.
Pentru că tu eşti însuşi răspunsul la rugăciunea Vieţii de a exista.
Lumina pe care o porţi în tine şi care devine mult mai sesizabilă şi mai vizibilă acum, de Crăciun, vine de Acolo de unde a venit şi lumina lui Isus.
Lumina ta a deschis necunoscutele cărări ale vieţii pe care ai umblat până acum şi a făcut să strălucească ochii oamenilor care au întâlnit-o.
Şi asta înseamnă că poţi şi tu să dăruieşti dincolo de orice raţiune, să iubeşti dincolo de orice limite, să visezi dincolo de orice temeri, să te avânţi dincolo de orice speranţă.
Şi făcând toate acestea, vei da măsura divinităţii pe care o porţi în tine, cel mai onorabil blazon pe care l-ai putea afişa vreodată. Poartă-l cu demnitate şi cu mândrie!
.
Nu există altă cale mai bună de a-l iubi pe Isus, de a-ţi exprima recunoştinţa pentru darurile sale şi harul revărsat asupra lumii, decât aceea de a-ţi trăi viaţa în pace şi iubire cu tine şi cu ceilalţi.
Şi ştii că poţi să faci asta!
.
Să ai un Crăciun scăldat în lumină, pace şi iubire!
.
.
2010 in review (from wordpress)
The stats helper monkeys at WordPress.com mulled over how this blog did in 2010, and here’s a high level summary of its overall blog health:
The Blog-Health-o-Meter™ reads Wow!
Crunchy numbers
The average container ship can carry about 4,500 containers. This blog was viewed about 17,000 times in 2010. If each view were a shipping container, your blog would have filled about 4 fully loaded ships.
In 2010, there were 78 new posts, not bad for the first year! There were 243 pictures uploaded, taking up a total of 107mb. That’s about 5 pictures per week.
The busiest day of the year was November 8th with 241 views. The most popular post that day was Ţi-ar plăcea să fii iubit(ă) aşa?.
Where did they come from?
The top referring sites in 2010 were networkedblogs.com, facebook.com, mail.yahoo.com, drumuricatretine.wordpress.com, and ursula-sandner.com.
Some visitors came searching, mostly for la taifas cu radu, radu albota, mastile noastre, masca, and lataifascuradu.
Attractions in 2010
These are the posts and pages that got the most views in 2010.
1
Ţi-ar plăcea să fii iubit(ă) aşa? November 2010
5 comments
2
6. Galerie foto March 2010
1 comment
3
2. Despre mine March 2010
7 comments
4
3. Ce-ţi ofer în cabinetul meu March 2010
1 comment
5
Măştile noastre September 2010
7 comments
Crăciun fericit!
Marea sărbătoare a Crăciunului bate la uşă, prieten drag, aducând cu ea, ca în fiecare an, bucuria şi veselia în inimile, familiile şi casele noastre. Efervescenţa spirituală a acestei perioade a anului se manifestă pregnant în fiecare dintre noi, iar sufletele noastre sunt poate mai deschise decât oricând pentru a lăsa să intre pacea şi armonia de care avem atât de multă nevoie. Este un minunat prilej pentru a ne apropia mai mult unii de alţii dar şi de a te apropia de tine însuţi, pentru a te înţelege mai bine pe tine şi pe cei cărora le-ai făcut un loc în viaţa ta, pentru a te împăca cu tine şi cu ei. Este timpul potrivit pentru a te ierta pe tine şi pe ei de toate lucrurile şi faptele, reale sau imaginare, de care te-ai sau i-ai acuzat până acum. Este momentul oportun pentru a schimba întunecarea supărărilor cu lumina iubirii şi a respectului. Iubirea şi respectul de tine însuţi ca şi pentru orice altă persoană. Sunt sentimente şi stări de care avem nevoie pentru a ne putea simţi împliniţi şi împăcaţi cu noi înşine. Şi le poţi atinge şi trăi pentru că nu există cineva care să nu-şi dorească să fie iubit şi respectat. Priveşte în tine, în sufletul tău, şi vei găsi acolo resurse de iubire pe care poate nici nu ai crezut că le ai. Şi poţi dărui mai departe, celor de lângă tine, iubire, iertare şi înţelegere, le poţi dărui din bucuria de a fi tu şi vei putea simţi cum sufletul tău se umple de lumină şi de bucurie, vei putea simţi cum fericirea lor te face fericit. Mă folosesc la rândul meu de acest prilej pentru a-ţi mulţumi că m-ai căutat şi pentru că ai ales să mă vizitezi, pentru că mi-ai oferit posibilitatea de a mă întâlni cu tine în paginile mele. Virtual sau nu, gândurile noastre s-au împletit şi sufletele noastre au rezonat. Ne-am pus întrebări şi ne-am dat răspunsuri, am căutat împreună drumuri şi direcţii şi soluţii. Ţi-am sprijinit faţa pe umărul meu atunci când era udă de lacrimi şi am râs şi ne-am bucurat împreună pentru fiecare pas înainte pe care l-ai făcut pe drumul care duce la tine, am savurat împreună fiecare succes care te apropie de înţelegerea a ceea ce eşti cu adevărat: cea mai importantă persoană din viaţa ta. Îmi doresc ca reperele pe care le-ai găsit în gândurile mele să-ţi fi fost şi să-ţi fie şi pe mai departe puncte de sprijin în toate provocările pe care viaţa le-a scos şi le va scoate în faţa ta. Te aştept şi îmi doresc să te am alături de mine şi în anul ce urmează, pentru a explora şi descoperi împreună tot mai mult din această comoară infinită care este sufletul. Să ai un Crăciun fericit şi luminos, plin de înţelegere, armonie şi iubire, alături de cei pe care îi iubeşti. Chiar dacă ei nu sunt fizic lângă tine, pentru că ştii deja că gândurile şi sentimentele noastre transced orice distanţă. . Îţi doresc să-ţi fie bine! .
Cu drag, Radu
. .
Cum?
Bineînţeles că nu ştim cum.
Este chiar în regulă să nu ştim cum.
Nici măcar nu se presupune că ar trebui să ştim CUM.
Şi, sinceri fiind cu noi înşine, tocmai faptul că nu ştim cum, ne presează şi ne împinge spre a învăţa, şi mai ales spre a face.
Fără să ştim cum.
***In aramaica veche, limbă antică vorbită în Orientul Mijlociu încă dinaintea naşterii lui Isus, cuvântul „cuvânt” este reprezentat printr-o combinaţie fonetică ce semnifică simultaneitatea lui „a gândi” şi „a face”. Pentru noi, europenii, a răspunde cu „ştiu” semnifică în general faptul că am memorat aspectele cunoscute despre acel ceva despre care suntem întrebaţi dacă ştim sau nu. Şi răspundem „ştiu cum„, siguri pe noi, fără să fi făcut acel ceva vreodată. Dar chiar ştim? ***
Concluzia, a mea fireşte, este că dincolo de teorie, nu o să ştim niciodată CUM să facem ceva, până când nu începem să facem acel ceva. Astfel că dacă ai ceva de făcut şi nu ştii cum, orice moment este foarte bun pentru a face respectivul lucru. Astfel că, dacă vrei să faci ceva şi nu ştii cum, există o singură cale să afli. Fă ceea ce doreşti să faci. Şi, întrucât oricum nu ştii cum să faci acea dorinţă a ta să devină realitate, poţi să începi foarte bine oricând. Poţi să o faci chiar acum. Doar fă-o! .
Şi vei afla CUM. .
La taifas cu Radu 