Karma, what a bitch! … Really?
.
.
Uneori, ne grăbim să acţionăm.
Uneori, acţiunile noastre sunt neadecvate.
Uneori, acţiunile noastre sunt neadecvate pentru că noi am înţeles greşit ceva.
Uneori, atunci când acţionăm neadecvat, cineva sau ceva ne corectează.
Uneori, nu acceptăm corectura, neacceptând astfel nici că am greşit.
Şi-atunci…
…ne grăbim să acţionăm…
…acţiunile noastre sunt tot mai greşite…
…înţelegem greşit tot mai multe…
…corecţia e tot mai brutală…
…neacceptarea e tot mai dură…
Şi-atunci…
…ne grăbim să acţionăm…
…acţiunile noastre sunt tot mai greşite…
…înţelegem greşit tot mai multe…
…corecţia e tot mai brutală…
…neacceptarea e tot mai dură…
Şi-atunci…
…
**************************
Uneori, numim acest sens giratoriu, Karma.
.
Povestea Micului Suflet
dupa Neale Donald Walsch – The Little Soul and The Sun
.
O dată ca niciodată, a existat un Suflet Mic care i-a declarat lui Dumnezeu:– Ştiu cine sunt!
Si Dumnezeu a răspuns:
– Ce-mi spui e minunat! Si cine esti tu?
Sufletelul a strigat :
– Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zambit cu drag:
– Ai dreptate! Esti, intr-adevar, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai deslusise misterul pe care intreg Regatul dorea sa-l descopere.
– Oau ! spunea Micul Suflet, “asta e grozav!”
Dar curand, doar a sti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a inceput sa-si doreasca sa fie ceea ce tocmai descoperise ca este. Si astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufletelele care-si doresc sa fie Ceea ce Sunt cu Adevarat) si i-a spus :– Acum ca stiu ce sunt, pot sa si fiu ceea ce sunt ?
– Adica vrei sa FII Ceea ce ESTI cu Adevarat? il intreba Dumnezeu.
– Pai, raspunse Sufletelul, una este sa stiu ce sunt, si cu totul alta e sa fiu ceea ce sunt. Vreau sa simt cum e sa fiu Lumina.
– Dar tu chiar Esti Lumina! ii raspunse Dumnezeu cu un zambet larg.
– Intr-adevar! Dar eu chiar vreau sa simt cum e sa fii lumina, se tot plangea Micul Suflet.
– Asa deci ? raspunse Dumnezeu razand in barba-i, ar fi trebuit sa-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.
Atunci privirea lui Dumnezeu se schimba :
– Ar fi totusi un lucru…
– Ce? intreba Sufletelul.
– Pai, exista doar Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce esti tu, si astfel, nu exista nici o modalitate prin care tu sa experimentezi Ceea ce Esti atata vreme cat nu exista opusul a ceea ce esti.
– Adica ? intraba confuz Micul Suflet.
– Hai sa ne gandim in felul urmator, ii spuse Dumnezeu: tu esti ca o lumanare in Soare. Esti acolo impreuna cu alte milioane, miliarde de lumanari pentru a crea Soarele. Si Soarele nu ar fi el insusi fara de tine; el nu ar fi Soarele fara una din lumanarile sale… si fara tine el nu ar mai fi Soarele, pentru ca nu ar mai straluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea sa te cunosti pe tine insuti ca fiind Lumina cand tu esti in Lumina?
– Pai, ii raspunse Sufletelul, tu esti Dumnezeul, gandeste-te la o solutie…
Dumnezeu zambi din nou si-i spuse :
– Am gasit deja solutia. Pentru ca nu te poti vedea ca fiind Lumina atata vreme cat tu esti in Lumina, atunci te vom inconjura cu intuneric.
– Ce este intunericul ? intreba Micul Suflet.
– Este ceea ce tu nu esti.
– Imi va fi frica de intuneric ? intreba Micul Suflet.
– Doar daca alegi tu sa-ti fie frica. Nu are, de fapt, de ce sa-ti fie teama, decat daca tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucam ; doar ne prefacem ca e intuneric .
– Aaa ! exclama Micul Suflet, deja m-am linistit.
Apoi Dumnezeu ii explica faptul ca pentru a putea experimenta ceva anume, exact opusul starii respective va trebui sa apara :
– Si asta este un mare dar, pentru ca fara aceasta nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea sa cunosti Caldura fara ajutorul Frigului, Sus fara Jos, Rapid fara Incet, Stanga fara Dreapta, Aici fara Acolo, Acum fara Atunci. Si astfel, incheie Dumnezeu, sa nu ridici pumnul ori vocea impotriva intunericului, nici sa nu-l blestemi. In schimb fi Lumina in Intuneric, si nu te intrista din cauza lui. Atunci vei stii Cine Esti cu Adevarat si toti ceilalti vor sti asta. Lasa-ti Lumina sa straluceasca pentru a afla si ceilalti cat de special esti.
– Vrei sa spui ca e in regula sa-i las pe cei din jurul meu sa vada cat de special sunt? intreba Micul Suflet.
– Bine-nteles! raspunse Dumnezeu razand; este perfect in regula! Dar aminteste-ti, “special” nu inseamna “mai bun”. Totii sunt speciali, fiecare in felul sau. Desi multi dintre ei au uitat lucrul acesta. Isi vor da seama ca este in ordine sa se considere si ei speciali la randul lor doar atunci cand tu vei reusi sa accepti ca esti special.
– Minunat ! radea Micul Suflet sarind in sus de bucurie, pot sa fiu oricat de special imi doresc!
– Si poti sa incepi lucrul acesta chiar acum! ii mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie impreuna cu Micul Suflet. Apoi, il intreba :
– In ce mod iti doresti tu sa fii special ?
– Nu inteleg… raspunse Micul Suflet.
– Pai, a fi Lumina inseamna a fi special, si a fi special are multe aspecte. Este special sa fii bun. Este special sa fii bland. Este special sa fii creativ. Este special sa fii rabdator. Poti sa-mi spui in ce fel ai mai putea sa fii special?
Micul Suflet a ramas tacut pentru un moment :
– Ma pot gandi la multe feluri de a fi special! exclama Micul Suflet. Este special sa fii de ajutor. Este special sa fii darnic. Este special sa fii prietenos. Este special sa fii bun fata de altii.
– Intr-adevar, ii raspunse Dumnezeu, iar tu poti sa fii toate acestea, sau orice parte iti doresti, oricand! Asta inseamna sa fii Lumina.
– Stiu! Stiu! Stiu ce vreau sa fiu! striga Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau sa fiu special fiind iertator. E special sa fii iertator?
– O da! e foarte special.
– Ce bine! Asta vreau sa fiu! Vreau sa fiu iertator! Vreau sa experimentez ce inseamna sa fii iertator.
– Bun, spuse Dumnezeu, dar inainte ar trebui sa stii ceva.
Micul Suflet devenea putin nerabdator. Parea ca mereu apar unele complicatii.
– Ce anume ar trebui sa stiu ? ofta Micul Suflet.
– Nu ai pe cine sa ierti…
– Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
– Nimeni! raspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu exista nici macar un suflet in toata creatia care sa fie mai putin decat perfect. Uita-te in jurul tau!
Abia atunci observa Micul Suflet marea multime ce se adunase in jur. O multime de suflete venisera din toata imparatia, pentru ca se raspandise vorba cum ca Micul Suflet purta aceasta conversatie cu Dumnezeu si cu totii erau curiosi sa o auda. Privind in jurul lui, Micul Suflet a trebuit sa-i dea dreptate: nu exista nimeni mai putin minunat, mai putin magnific, mai putin perfect decat el insusi.Atat de minunata si stralucitoare era multimea din jur incat Micul Suflet abia o putea privi.
– Atunci pe cine ai putea ierta ? intreba Dumnezeu.
– Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se imbufna Micul Suflet. Imi doream sa experimentez iertarea. Doream sa aflu cat e de special sa fii iertator.
Si astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e sa fii trist.
Dar chiar atunci un Suflet Prietenos iesi din multime si se apropie.
– Nu te intrista Suflet Micut, ii spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.
– Da ?!? se lumina Micul Suflet, dar cum?
– Iti voi aduce pe cineva pe care sa ierti.
– Poti face tu acest lucru ?
– Cu siguranta! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot sa apar in viata ta urmatoare si sa ma comport in asa fel incat tu sa ai pe cine ierta.
– Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta? intreba Micul Suflet. Tu, care esti o fiinta perfecta! Tu, care vibrezi atat de puternic incat abia te pot privi. Ce te-ar putea face sa vrei sa-ti incetinesti vibratia atat de mult incat Lumina ce-o radiezi acum sa se transforme intr-un Intuneric dens ?
Ce te-ar putea face, pe tine – care esti atat de usor incat dansezi deaspura stelelor si te misti prin imparatie cu viteza gandului – sa apari in viata mea si sa comiti astfel de lucruri ?
Micul Suflet fu suprins de raspuns.
– Nu fi atat de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, si tu ai facut acelasi lucru pentru mine. Nu-ti amintesti? Ohooo, am dansat de multe ori impreuna, NOI DOI. Am dansat impreuna de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat impreuna de multe ori si in multe locuri. Tu doar nu-ti amintesti. Am fost amandoi un TOT (SFERA PRIMORDIALA). Impreuna am fost Sus-ul si Jos-ul, Stanga si Dreapta, Aici si Acolo, Acum si Atunci. Am fost FEMEIA si BARBATUL, Bunul si Raul, am fost amandoi si Victima si Asupritorul.
Astfel ne-am intalnit de nenumarate ori, noi doi, fiecare aducandu-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea experimenta Ceea ce Suntem cu Adevarat.
Sufletul cel Prietenos explica mai departe : Voi veni in viata ta urmatoare si voi fi «cel rau» de data asta. Iti voi face niste lucruri groaznice, si abia atunci tu vei putea experimenta cum e sa fii Cel care Iarta.
– Dar ce anume imi vei face de va fi atat de inspaimantator? intreba Micul Suflet putin speriat.
– Pai, ne vom gândi noi împreuna la ceva, răspunse Sufletul cel Prietenos făcându-i un semn cu ochiul.
Sufletul cel Prietenos devenise deodată SERIOS si spuse cu o voce slaba :
– Ai avut dreptate înainte, sa ştii.
– La ce te referi ?
– Va trebui sa-mi încetinesc vibraţiile si sa devin violent pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea plăcute… Va trebui sa mă prefac ca sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt.
As avea O FAVOARE sa-ti cer.
– Cere-mi orice! striga Micul Suflet, incepand sa danseze si sa cante: Voi putea fi Iertator! Voi putea fi Iertator! Tzup , Tzup !
Atunci Micul Suflet observa ca Sufletul cel Prietenos ramase foarte tacut.
– Ce anume doresti sa-mi ceri? Ce as putea sa fac pentru tine? Esti un inger sa faci toate acestea pentru mine…
– Bine-nteles ca Sufletul cel Prietenos este un inger, interveni Dumnezeu. Toti sunt ingeri. Aminteste-ti asta mereu: Eu va trimit doar ingeri.
Si atunci Micul Suflet nu-si dori nimic mai mult decat sa indeplineasca dorinta prietenului sau:
– CE POT SA FAC EU PENTRU TINE?
Sufletul cel Prietenos raspunse:
– Atunci cand te voi lovi si te voi izbi… in momentele in care iti voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea sa ti le imaginezi, in chiar acel moment… AMINTESTE-TI, TE ROOOOG, Cine Sunt cu ADEVARAT.– Oooo, imi voi aminti! plangea Micul Suflet, ITI PROMIT! Mi te voi aminti exact asa cum esti acum, aici.
– Bine, raspunse Prietenul sau, pentru ca, vezi tu, eu ma voi preface atat de bine, incat voi uita si eu la randul meu. Si daca nu iti vei aminti tu cine Sunt cu Adevarat, s-ar putea sa nu mai fiu in stare sa-mi reamintesc pentru o perioada lunga de timp. Si daca uit Cine Sunt, s-ar putea ca si tu sa uiti Cine Esti. Si astfel vom fi amandoi pierduti. Va fi nevoie ca un ALT SUFLET sa vina si sa ne aminteasca amandurora Cine Suntem. – Nu, nu vom uita, ii promise Micul Suflet, iti voi reaminti eu. Si iti voi multumi ca mi-ai adus acest dar – sansa de a experimenta Cine Sunt cu Adevarat.
Si astfel cei doi cazusera de acord.
Micul Suflet isi incepuse noua viata, emotionat sa fie Lumina, ceea ce era foarte special, si entuziasmat sa faca parte din acel ceva foarte special numit Iertare.
Micul Suflet astepta cu nerabdare sa fie in stare sa traiasca experienta Iertarii, si sa multumeasca oricarui suflet care facea acest lucru posibil. Si ori de cate ori un nou suflet aparea in preajma lui, chiar daca acel nou suflet ii aducea bucurie ori tristete – dar mai ales daca ii aducea tristete – Micul Suflet isi amintea ce-i spusese Dumnezeu :
– Adu-ti aminte, EU VA TRIMIT DOAR INGERI !
********************************************
Probabil ca ai mai citit aceasta poveste si atunci te rog sa consideri aceasta postare un simplu remember. Sau poate ca acum ai citit-o pentru prima data. Ei bine, si in aceasta situatie e tot un remember. .Terapii transpersonale
Termenul de ”transpersonal” a fost lansat de Abraham Maslow in psihologie si desemneaza acele domenii ale psihicului omenesc aflate dincolo de ceea ce percepem in mod obisnuit drept o ”persoana”.
Acest termen este echivalent cu acela de ”spiritual” si a fost folosit pentru a introduce in limbajul academic notiuni pana atunci refuzate de cercetarea stiintifica, ca apartinand misticismului.
Domeniile transpersonale ale psihicului sunt accesibile in stari de constiita largita. Ele sunt cunoscute de toate traditiile mistice si metafizice. Constituie subiectul a ceea ce Aldous Huxley a numit ”filosofia perena”, care a traversat mileniile de la inceputurile umanitatii si pe care in zilele noastre suntem pe care sa o redescoperim.
.Termenul de ”terapii transpersonale” desemneaza toate acele mijloace, tehnici, sisteme de credinte cu aplicatii practice, „tehnologii ale sacrului” cum le numea Mircea Eliade, care exploateaza dimensiunea terapeutica a reconectarii fiintei omenesti la adevaratele sale origini si dimensiuni. Psihologia si medicina secolului XX a depasit cu greutate viziunea mecanicista asupra fiintei omenesti. Progresele stiintei, mai ales in domeniile fizicii cuantice, biologiei si biochimiei au confirmat insa viziunea holistica a stravechilor sisteme de credinta, astfel incat o noua viziune asupra Universului si a Fiintei isi face loc astazi, configurand ceea ce este cunoscut sub numele de ”noua paradigma”. Adica un nou concept asupra lumii, in care toate lucrurile din Univers sunt interconectate. Experimentarea, constientizarea si integrarea acestei unitati a tot ceea ce exista, in sistemul de convigeri ale unei persoane are caracter terapeutic in sensul de vindecare holistica, la toate nivelurile: fizic, mental, emotional, energetic, spiritual. In acest sens, terapiile transpersonale depasesc cu mult cadrul psihologiei clasice, referindu-se la fiinta omeneasca in integralitatea sa. Nu este vorba deci despre o terapie in sensul clasic al cuvantului, ci despre efectul terapeutic al relationarii noastre cu diferitele niveluri ale fiintei noastre si cu cele ale Universului.
Trairea unei experiente transpersonale are efecte terapeutice intrinseci.
In centrul conceptului de ”terapie transpersonala” se afla asadar reasezarea relatiei pe care o avem cu noi insine – intelegand prin aceasta toate nivelurile energetice ale Fiintei noastre – si cu intregul Univers, din perspectiva viziunii integrale si integrate asupra a tot ceea ce exista. Din aceasta perspectiva, terapiile transpersonale sunt o aplicatie practica la nivelul fiintei omenesti a viziunii cuantice asupra Universului.
Celebrul medic american de origine indiana Deepak Chopra, intr-una dintre scrierile sale despre noile abordari in medicina, formula astfel viziunea asupra umanitatii: ”suntem mai curand fiinte spirituale care experimenteaza materia, decat fiinte materiale care experimenteaza spiritualitatea.”
.
Unul dintre instrumentele de lucru cele mai importante si in acelasi timp cele mai puternice ale terapiilor transpersonale este reprezentat de starea de constiinta extinsa.
.
Stari de constiinta extinsa
Starile de constiinta extinsa (sau starile non-ordinare de constiinta) sunt acele stari in care nu mai suntem identificati exclusiv cu aspectele corporale si mentale ale fiintei noastre. Sunt stari de expansiune in care putem percepe dimensiunile spirituale ale propriei noastre fiinte. Experimentara unor asemenea stari ale constiintei are un efect profund transformator si vindecator la toate nivelurile, caci reveleaza straturile inconstientului personal si colectiv si le aduce in constienta.
.
Respiratia Holotropica
Respiratia holotropica este o tehnica eficienta de a accesa stari de constiinta extinsa. Ea fost pusa la punct in forma in care exista astazi de catre psihiatrul american de origine ceha Stanislav Grof, unul dintre fondatorii psihologiei transpersonale. De altfel, respiratia holotropica s-ar putea spune ca este tehnica ce a stat la baza tuturor cercetarilor in psihologia transpersonala, dupa ce studiile cu substante psihedelice precum LSD au fost sistate, cel putin oficial.
.
Respiratia Holotropica in sine este o respiratie accelerata, combinata cu muzica sugestiva, in asa fel incat sa conduca subiectul la un nivel calitativ diferit al constiintei. Aceasta calitate diferita a constiintei face posibila intrarea in conexiune nu numai cu niveluri neobisnuite a ceea ce consideram ”propria noastra constiinta”, ci cu niveluri universale ale acesteia. Astfel, metoda respiratiei holotropice este un instrument extraordinar de auto-explorare ale carui atribute vindecatoare izvorasc din reconectarea noastra la sursele fiintei. Este de asemenea un mijloc de investigare a Constiintei in ansamblu, caci respiratia holotropica ne conduce intr-un spatiu in care realitatea isi reveleaza esenta ultima, cea despre care vorbesc toti misticii lumii, din toate traditiile spirituale. Din acest punct de vedere, practica respiratiei holotropice poate fi privita ca o cale spirituala si de auto-dezvoltare.
.
Textual, ”holotropic” provine din limba greaca si inseamna ”indreptare catre intreg”. Este vorba despre intregirea propriei noastre constiinte, despre recuperarea calitatii sale universale, despre integrarea unor aspecte ale sale de care, in mod normal, nu suntem constienti.
.
Radacini
In multe traditii spirituale exista tehnici de respiratie folosite pentru a intra in stari de constiinta extinsa. Acest tip de tehnica, sau de ”tehnologie a sacrului” – cum numeste Mircea Eliade procedeele de activare a nivelurilor constiintei extinse – poate fi regasita sub diverse forme in traditii de pe tot cuprinsul planetei: in traditiile samanice siberiene, in tehnicile antice chinezesti, in meditatile yogine, in ritualurile indienilor nativi nord –americani, in culturile precolumbiene ale Americii de Sud, in insulele Pacificului si in traditiile africane. Practic in toate exista tehnici de respiratie folosite pentru accesul la o constiinta non-ordinara. Respiratia si legatura ei cu energia universala face parte din cunostintele ancestrale care au traversat istoria umanitatii.
.
Experientele care pot fi traite in timpul unei sesiuni de Respiratie Holotropica au fost impartite generic in cateva categorii.
Experiente corporal-senzoriale in care apar constientizari neobisnuite la nivel corporal si energetic. In multe cazuri se experimenteaza dilatarea corpului, pierderea granitelor corporale, senzatii de expansiune, decorporalizare, sau dimpotriva, senzatia de ingreunare, de unificare cu pamantul. Corpul isi reveleaza adevarata natura, se pot simti blocajele energetice in corp, curgerea energiei sale.
Experiente biografice. Pot fi retraite cu mare intensitate episoade biografice post-natale, inclusiv unele de la o varsta foarte mica. Retrairea acestor episoade biografice pot arunca o lumina noua asupra evenimentului si a contextului respectiv. Pot aparea episoade reprimate, traumatice, insotite de revelatia unor semnificatii majore. Acest tip de experienta are de multe ori un efect vindecator remarcabil pentru ca reaseaza experienta respectiva intr-un context in care poate fi integrata.
Experiente perinatale. Sunt o categorie fundamentala de experiente. Perinatal inseamna ”din preajma nasterii”. Poate fi retrait momentul nasterii si etapele premergatoare, secvente din viata intrauterina, emotii si sentimente care au fost ingropate in inconstient. Stanislav Grof considera nasterea cea mai grava trauma din viata unui om. Felul in care ne-am nascut ne influenteaza intreaga viata. In cursul experientelor perinatale apar amintiri si intelesuri care ne pot reconstrui intregul mod de a vedea realitatea vietii noastre. Sunt experiente extrem de vindecatoare ce pot fi asimilate cu o renastere la un nou nivel.
Experiente transpersonale. Sunt experiente in care transcendem identificarea cu corpul, mintea, emotiile si convingerile noastre constiente. Sunt experiente in care ne putem identifica cu orice lucru sau fiinta din univers, in care putem accesa teritorii necunoscute ale psihicului si constiintei noastre. Putem trai experiente mistice fundamentale, identificari cu personaje mitologice sau apartinand unor mari traditii mistice. Putem trai experiente ale unor vieti anterioare, putem accesa intreaga ”baza de date” a inconstientului colectiv despre care vorbea C.G.Jung. In experientele transpersonale orice este posibil, caci cele mai elevate niveluri ale constiintei devin accesibile prin experimentare directa. Sunt printre cele mai transformatoare experiente.
.
Forta vindecatoare a starilor de Constiinta extinsa
Totul este Constiinta.
Incepand cu nivelurile cele mai subtile ale Fiintei noastre, acolo unde de fapt putem simti intregul Univers, si terminand cu densitatea corpului fizic, totul este Constiinta.
Identificarea cu starea de constiinta obisnuita, limitata la nivelul mental, ne impiedica sa percepem integralitatea Fiintei. Expansiunea permite insa experimentarea oricarui nivel al Constiintei, a oricaror continuturi ale acesteia, fie ele ”interioare” sau ”exterioare” si are un caracter terapeutic intrinsec la toate nivelurile. In stari de Constiinta extinsa putem percepe mecanismele care transforma de pilda o convingere sau un mod de gandi realitatea intr-o suferinta emotionala si in cele din urma fizica. Putem demonta realitatea interioara si constientiza mecanismele acesteia. ”Nodurile” mentale, energetice sau emotionale isi dezvaluie originile si modurile de functionare. Simpla constientizare a unor continuturi traumatice reprimate poate conduce la vindecari psihologice importante.
La nivel mental, devenim constienti de mecanisme de gandire intepenite, mostenite, care ne blocheaza. La nivel emotional, retrairea unor episoade traumatice la adevarata lor intensitate poate debloca continuturi osificate, foarte vechi care afecteaza calitatea vietii de fiecare zi. Deblocarile la nivelurile superioare aduc de foarte multe ori modificari ale fiintei la nivel fizic.
Un important aspect terapeutic il are trairea unor stari mistice si de uniune cu universul. Este ceea ce misticii numesc Starea lui Unu. Reconectarea cu dimensiunea spirituala si numinoasa a Fiintei poate schimba in intregime modul in care ne raportam la intreaga realitate. Intreaga ierarhizare a valorilor umane se schimba.
Respiratia Holotropica este un instrument puternic de acordare cu schimbarile fundamentale prin care trece Constiinta in ansamblul sau si prin care trecem cu totii. Noua Constiinta care se instaleaza acum este un nivel al constiintei care integreaza dimensiunea umana si cea divina a fiintei omenesti. Aceasta integrare este un proces dificil si presupune transformari majore la toate nivelurile, iar starile de constiinta extinsa sunt pentru moment singura cale prin care putem sonda direct natura acestor transformari.
.
Sursa: www.transpersonal.ro
Zgomotul din mintea noastra
Trecutul nu-mi foloseşte prea mult şi rareori mă gândesc la el; cu toate acestea, aş vrea să vă spun pe scurt cum am ajuns să fiu învăţător spiritual.
Pana la varsta de 13 ani, am trait intr-o stare aproape continua de anxietate, intrerupta de perioade de depresie suicidala. Acum am sentimentul ca vorbesc despre o viata anterioara sau despre viata altei persoane.
Intr-o noapte, la putin timp dupa ce implinisem 29 de ani, m-am trezit spre dimineata cuprins de un sentiment de panica totala. Ma mai trezisem de nenumarate ori inainte cu acest sentiment, dar de data asta era mai intens ca niciodata. Linistea noptii, contururile vagi ale mobilei in camera intunecata, zgomotul indepartat al trenului care trecea pe langa casa mea – totul parea atat de strain, de ostil si de lipsit de orice sens, incat mi-a produs o aversiune profunda fata de lume. Cel mai odios lucru era, totusi, propria mea existenta.
Ce rost avea sa continui aceasta lupta permanenta?Simteam cum o profunda dorinta de autodistrugere, de nonexistenta devine mult mai puternica decat dorinta, instinctiva, de a continua sa traiesc. „Eu nu ma mai pot suporta pe mine insumi”. Acesta era gandul care contiunua sa se deruleze in mintea mea. Apoi, dintr-o data, am sesizat ciudatenia lui. „Sunt eu o Fiinta sau doua? Daca eu nu ma mai pot suporta pe mine insumi, atunci trebuie sa existe doua fiinte in mine: «eu» si «mine insumi», cu care «eu» nu mai pot trai”. „Poate ca”, m-am gandit eu, „numai una dintre ele este reala”. Am fost atat de uimit de aceasta stranie descoperire, incat mintea mea s-a oprit in loc. Eram perfect constient, dar nu mai aveam ganduri. Apoi m-am simtit atras in ceea ce semana cu un vartej de energie. La inceput a fost o miscare lenta, care apoi s-a accelerat. Am fost cuprins de o frica intensa, si corpul meu a inceput sa tremure. Am auzit cuvintele „nu te impotrivi” ca si cum ar fi venit de undeva din pieptul meu. Simteam ca sunt tras intr-un gol. Ma simteam ca si cum golul se afla mai degraba in mine decat in afara mea. Dintr-o data, nu a mai existat nici urma de frica si m-am lasat sa alunec in acel gol. Nu imi amintesc ce s-a intamplat dupa aceea. Am fost trezit de ciripitul unei pasari din fata geamului meu. Nu mai auzisem pana atunci un asa sunet. Aveam inca ochii inchisi si am avut imaginea unui diamant pretios. Da, daca un diamant ar putea scoate un sunet, asa ar suna. Am deschis ochii. Primele raze ale soarelui treceau prin draperii. Fara sa ma gandesc, am simtit, am stiut ca este infinit mai multa lumina decat ne dam noi seama. Acea lumina blanda filtrata de draperii era iubirea insasi. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. M-am ridicat si m-am plimbat prin camera. Am recunoscut camera si mi-am dat seama ca niciodata nu o vazusem cu adevarat pana atunci. Totul era proaspat si pur, ca si cum tocmai ar fi fost creat. Am luat in maini diferite lucruri, un creion, o sticla goala, minunandu-ma de frumusetea si viata care izvorau din ele. In ziua aceea m-am plimbat prin oras cuprins de o uimire profunda fata de miracolul vietii pe Pamant, ca si cum tocmai as fi venit pe lume. In urmatoarele cinci luni, am trait intr-o stare de pace si fericire profunde si neintrerupte. Dupa aceea, ea s-a diminuat intrucatva in intensitate sau poate ca asa mi s-a parut mie, pentru ca a devenit starea mea naturala. Puteam sa functionez normal in lume, desi mi-am dat seama ca, orice as fi facut, nu as mai fi putut adauga nimic la ceea ce aveam deja. Stiam, desigur, ca mi se intamplase un lucru extrem de important, dar nu il intelegeam complet. Abia peste cativa ani, dupa ce am citit texte de spiritualitate si am petrecut mai mult timp cu o serie de maestri spirituali, am realizat ca toti cautau ceea ce mie mi se intamplase deja. Am inteles faptul ca presiunea intensa a suferintei din noaptea aceea trebuie sa fi fortat constiinta mea sa se retraga din identificarea cu sinele nefericit si extrem de anxios, care este, in ultima instanta, o fictiune a mintii. Aceasta retragere trebuie sa fi fost atat de completa, incat acel sine fals, plin de suferinta, s-a prabusit imediat, ca atunci cand scoatem un dop dintr-o jucarie gonflabila. Ceea ce a ramas a fost natura mea adevarata ca existenta continua: constiinta in starea ei cea mai pura, inainte de identificarea cu forma. Mai tarziu am invatat sa ma cufund in acea lume interioara atemporala si fara de moarte, pe care o percepusem initial ca pe un gol, si sa raman complet constient. Am trecut prin stari de o indescriptibila fericire si sfintenie, fata de care chiar si experienta initiala pe care tocmai am descris-o, paleste. A venit un moment cand, pentru o vreme, am ramas fara nimic in plan fizic. Nu aveam relatii sociale, casa, loc de munca, identitate sociala definita. Am petrecut aproape doi ani stand in parc pe banci, in betia celei mai intense fericiri.
Dar chiar si cele mai frumoase experiente vin si pleaca. Prin comparatie cu orice experienta, probabil ca fundamental este sentimentul pacii, care nu m-a mai parasit de atunci. Uneori este foarte puternic, aproape palpabil, incat il pot simti si altii. Alteori este undeva in fundal, ca o melodie indepartata. Mai tarziu, oamenii veneau din cand in cand la mine si imi spuneau: „Vreau si eu ceea ce ai tu. Poti sa-mi dai si mie sau sa-mi arati cum sa-l obtin si eu?”. Iar eu raspundeam: „Ai deja acest lucru. Dar nu-l poti simti pentru ca mintea ta face prea mult zgomot”. . (Eckhart Tolle – Puterea prezentului) . .
Adevăratul EU
– Maestre, de ce părem cu toţii la fel? De ce suntem îmbrăcaţi la fel? De ce suntem cu toţii raşi în cap? De ce nu avem voie să avem ceva diferit unul faţă de altul? întrebă discipolul pe Maestrul său.– Pentru că noi aici dorim să ne cunoaştem între noi de la suflet la suflet. Pentru că adevăratul EU al fiecăruia dintre noi este sufletul, atât şi nimic altceva. Fiind cu toţii la fel, percepţia noastră despre ceilalţi nu este distorsionată de nici o formă exterioară. Şi aşa, avem şansa ca atunci când vorbim cuiva, să ne adresăm cu adevărat acelui suflet cu care dorim să vorbim.
– Păi cum ar putea să distorsioneze ceea ce eu cred despre un alt discipol, dacă el ar fi îmbrăcat altfel?
– Uite, am să îţi dau un exemplu care sper să te facă să înţelegi mai bine ceea ce vreau să îţi spun.
Mai întâi de toate trebuie să confecţionezi câteva perechi de ochelari cu lentilele colorate, fiecare lentilă fiind de altă culoare. Să nu ştergi lentilele, să nu le cureţi. Să le laşi aşa cum ies din mâna ta.
Timp de 2 zile discipolul confecţionă cu migală 5 perechi de ochelari. Fiecare lentilă era colorată în altă culoare şi avusese grijă să nu le şteargă, aşa cum îi spuse Maestrul.
– Maestre, am adus ochelarii, spuse el când termină această treabă.
– Bun. Uită-te acum la această orhidee, îi spuse Maestrul, arătându-i o frumoasă orhidee albă.
– Uită-te atent la ea. Este albă şi frumoasă, aşa este?
– Da Maestre! Este cu adevărat o orhidee frumoasă.
– Acum pune-ţi o pereche de ochelari.Discipolul îl ascultă şi luă prima pereche de ochelari, o aşeză pe ochi, şi dintr-o dată, orhideea cea frumoasă deveni mai urâtă. Cu o lentilă roşie şi una verde şi cu petele lăsate de degete pe lentile, imaginea era departe de ceea ce văzuse fără ochelari.
– Ei, tocmai ţi-ai pus ochelarii care reprezintă îmbrăcămintea diferită a fiecărui discipol. Asta dacă fiecare ar purta alt fel de haine. Mai pune o pereche de ochelari!Discipolul ascultă şi mai puse o pereche de ochelari. De data aceasta orhideea era strâmbă şi parcă mai mică. Iar culorile erau de-a dreptul ciudate. Urâtă chiar!
– Acum ţi-ai pus ochelarii care reprezintă corpul celuilalt discipol, gras sau slab. Mai pune o pereche de ochelari!
– Acum ţi-ai pus ochelarii corespunzători meseriei. Dacă e medic sau avocat, învăţător sau pantofar, ai pune alţi ochelari, cu alte culori, dar tot ar trebui să-i pui.
Au continuat aşa, până când discipolul purta toate cele cinci perechi de ochelari.
Imaginea orhideei era acum atât de diferită faţă de ce a văzut fără toţi aceşti ochelari, încât dacă nu ar fi ştiut că se uita la o orhidee, nu ar fi putut nici măcar să ghicească ce ar putea fi.
– Iţi multumesc Maestre! Am înţeles. Dacă doresc să cunosc pe cineva cu adevărat, trebuie să îmi dau jos toţi aceşti ochelari! Să nu mă mai gândesc la celălalt că este gras sau slab, că este doctor sau pantofar, că este de la oraş sau de la sat , tânăr sau bătrân, cu facultate sau fără…. Numai aşa pot cunoaşte celălat EU cu care stau de vorbă!”
.
**************************************
.
Tu când ţi-ai „şters” ultima oară ochelarii?
. . Autor: Alin Bălăşoiu Poveşti cu tâlc
Huna – Povestea din spatele Ho’oponopono
Aceasta este o poveste străveche… Atât de veche încât originea ei s-a pierdut undeva, de-a lungul meandrelor timpului. O poveste ca multe altele, despre originile noastre ca specie, ca civilizaţie. Importanţa ei constă în faptul că, pe lângă păstrarea sa în memoria colectivă a unor culturi, a dat naştere practicii Ho’oponopono, un străvechi ritual Hawaiian de vindecare, pe care l-am descris într-un articol anterior. Huna reprezintă acel sistem de cunoştinţe care stă la baza Ho’oponopono, şi ale cărui principii ghidează şi astăzi viaţa unor comunităţi şi culturi din insulele Pacificului. Iată deci povestea… ******************
Cu mult timp înaintea gloriei Atlantisului, o rasă de oameni au venit în sistemul nostru solar dintr-un grup de stele acum cunoscut ca „Pleiadele”. Ei se auto-intitulau Oamenii de pe Mu, dar era deasemenea cunoscuţi ca Manahuna sau Menehue, „oamenii puterilor secrete” datorită tehnologiei şi puterilor psihice avansate. Ei erau oameni mici de înălţime ce aveau o filozofie proprie asupra vieţii.O dată ce s-au stabilit pe pământ, au început să-şi împărtăşească cunoaşterea către omenire. Limba lor era similară cu Polineziana, urme găsindu-se peste tot în lume, iar cunoaşterea lor era Huna.
.
Huna este o filozofie de viaţă despre care se crede că este rădăcina tuturor culturilor şi căilor spirituale străvechi. Liberă de dogmă, este simplu spus „ştiinţa secretă din spatele miracolelor” sau cunoaşterea ascunsă din adâncul sufletelor noastre, despre cine suntem noi de fapt şi despre cum să ne facem viaţa să funcţioneze cu adevărat. În filozofia Huna există şapte principii spirituale ale vieţii care explică modul in care funcţionează lumea. Aceste principii care sunt universale şi atotcuprinzătoare, merg dincolo de percepţia noastră a realităţii, cu o însemnătate mult mai adîncă decât aparenţele. Cele şapte principii ale Huna (ce înseamnă cunoaştere secretă/ascunsă) sunt simple, dar foarte puternice şi pot servi ca meditaţie sau cântece pentru a îmbogăţi viaţa de zi cu zi.
.
1. IKE (i-che) – Lumea este ceea ce crezi că este.
2. KALA – Nu există limitări
3. MAKIA (ma-chi-a) – Energia curge unde o direcţionează atenţia
4. MANAWA (ma-na-ua) – În ACUM rezidă toată puterea
5. ALOHA – A iubi înseamnă a fi fericit cu (cineva sau ceva)
6. MANA – Puterea vine întotdeauna dinăuntru.
7. PONO – Eficacitatea este măsura adevărului.
.
.
Cele 7 principii Huna
.
1. IKE (i-che) – Lumea este ceea ce crezi că este
Gândurile pozitive atrag oameni şi evenimente pozitive; gândurile negative atrag oameni şi evenimente negative.
Corolar: Totul este un vis
Visele sunt reale iar realitatea este un vis. Singurul test pe care îl folosim pentru a verifica dacă ceva este real este dacă altcineva trăieşte sau nu ce trăim noi. Halucinaţia înseamnă „visul tău nu se potriveşte cu al meu”. „Realitatea” pentru un şaman este o halucinaţie în masă, sau un vis comun. Dacă această viaţă e un vis şi dacă ne putem trezi plenar în ea, atunci putem schimba visul schimbându-ne felul de a visa.
Corolar: Toate sistemele sunt arbitrare
Toate înţelesurile sunt inventate, iar Adevărul Absolut este orice decizi tu că e. Ceea ce contează este cât de bine se potriveşte sistemul pentru tine, nu cât de adevărat este (ceea ce e doar un concept arbitrar).
.
.
2. KALA – Nu există limitări
Experimentăm două tipuri de limitări: creative şi filtrate.
Limitările creative au folositoarea funcţie de a impune anumite graniţe într-un univers infinit pentru a creea astfel experienţe bine definite; aceste limitări vin de la Dumnezeu sau de la Sinele nostru individual. Ele ne dau posibilitatea de a ne trăi viaţa ca oameni pe Pământ (de a juca după acel set definit de reguli – a încălca regulile înseamnă a schimba jocul). Limitările filtrate sunt impuse de idei sau credinţe care inhibă creativitatea mai degrabă decât să o sporească, cum ar fi idei şi credinţe care conduc la sentimente de neputinţă, răzbunare şi cruzime. Acestea antrenează atenţia fără a avea însă potenţial pentru acţiuni pozitive.
Corolar: Totul este interconectat
Metafora cea mai des folosită pentru asta este o reţea de interdependenţe.
Corolar: Totul e posibil
Tot ceea ce trebuie să faci e să crezi. Însă, cum nu eşti singur în Univers, măsura în care ceva poate fi trăit în comun depinde de credinţa celor din jurul tău.
Corolar: Separarea este o iluzie folositoare
Empatia goală te face la fel de neajutorat ca cel care suferă. Frica te face să îţi uiţi rolul de ţesător de vise.
.
.
3. MAKIA (ma-chi-a) – Energia curge unde o direcţionează atenţia
Meditaţia şi hipnoza sunt pur şi simplu alte tehnici pentru a face acelaşi lucru – a-ţi redirecţiona atenţia către credinţe şi aşteptări pozitive. Ambele sunt stări identice de menţinere a focus-ului atenţiei. Acele aspecte ale vieţii tale prezente care par habituale şi trainice sunt efectul menţinerii permanente a focus-ului atenţiei realizată de Subconştient.
Corolar: Atenţia merge unde o direcţionează energia
Atenţia este atrasă către tot soiul de energii elevate intense.
Corolar: Totul este energie
Gândurile sunt energie, iar un anumit tip de energie poate fi schimbată cu un alt tip de energie.
.
.
4. MANAWA (ma-na-ua) – În ACUM rezidă întreaga putere.
Karma există şi operează numai în momentul prezent. Credinţele, deciziile şi acţiunile tale de azi legate de propria ta persoană şi de cei din jurul tău sunt cele care îţi dau ceea ce ai şi care te fac ceea ce eşti.
Datorită memoriei, putem purta cu noi obiceiuri şi obişnuinţe ale trupului şi minţii de la o zi la alta, însă fiecare zi este o nouă creaţie, şi orice obicei poate fi schimbat în orice moment alegem să o facem – chiar dacă nu e uşor.
Din imensa cantitate de resurse a băncii genetice, alegi acele caracteristici care reflectă credinţele şi intenţiile tale prezente. Părinţii tăi şi fundalul social nu au nimic de-a face cu prezentul tău, însă ceea ce crezi despre ele acum şi felul în care reacţionezi la acele credinţe contează.
Corolar: Totul este relativ.
Definiţia lui „acum” e direct dependentă de gradul tău de conştienţă (secundă, oră, an, o viaţă)
Corolar: Puterea creşte odată cu atenţia senzorială
Mulţi dintre oamenii care trăiesc azi nici măcar nu se află aici – atenţia lor este focusată fie în trecut, fie în viitor. Direct proporţional cu gradul în care îşi scad conştientizarea momentului prezent, le scade şi eficienţa şi puterea din prezent.
.
.
5. ALOHA – A iubi înseamnă a fi fericit cu (cineva sau ceva)
Existenţa iubirii este direct dependentă de măsura în care eşti fericit cu obiectul iubirii tale. Partea de nefericire vine din teamă, furie şi îndoială. A fi profund îndrăgostit înseamnă a fi conectat profund, iar profunzimea şi claritatea conexiunii cresc pe măsură ce teama, furia şi îndoiala sunt îndepărtate.
Corolar: Iubirea creşte pe măsură ce încetăm să mai judecăm
Critica ucide relaţiile, lauda le construieşte şi re-construieşte. Când lauzi, susţii binele, iar acesta creşte. Când critici, susţii răul, iar acesta creşte.
Corolar: Totul este viu, conştient şi receptiv
Subconştientul tău receptează şi înmagazinează orice laudă sau critică pe care le aude, chiar dacă ele nu sunt direcţionate către el, chiar dacă rosteşti laudele sau criticile cu voce tare. Fiecare critică te separă de şi îţi scade nivelul de conştientizare a obiectului criticii tale, până când ajungi să răspunzi la o creaţie secundară de-a ta, care se poate să nu mai semene cu originalul. Când cineva te critică pe tine, găseşte-ţi motive să te lauzi, pentru a contracara critica.
.
.
6. MANA – Toată puterea vine dinăuntru.
Fiecare eveniment pe care îl trăieşti este atras în mod creativ către tine de propriile tale credinţe, dorinţe, temeri şi aşteptări, după care tu poţi reacţiona la evenimentul respectiv fie în mod instinctiv fie în mod conştient. Aceasta nu înseamnă că tu eşti de vină pentru un abuz pe care îl trăieşti, pentru că tu nu erai probabil conştient atunci de credinţele, atitudinile şi aşteptările tale negative.
Corolar: Totul are putere
Tu nu deţii TOATĂ puterea din lume – toţi au aceeaşi putere. Vestea bună este că poţi lucra cu această putere.
Corolar: Puterea vine din autoritate
Autoritatea încrezătoare este cheia creaţiei conştiente.
.
.
7. PONO – Eficacitatea este măsura adevărului.
Mijloacele determină scopul, nu scopul scuză mijloacele. Ceea ce contează sunt lucrurile care merg, care se potrivesc, care funţionează.
Corolar: Există întotdeauna o cale alternativă de a face orice
Orice problemă are mai mult de o singură soluţie. Dacă ţelul este important, nu ar trebui să renunţi niciodată, ci doar să îţi schimbi abordarea. . ****************** Sunt convins că şi fără invitaţia mea vei realiza o comparaţie între aceste principii, expuse pe scurt aici, şi principiile care ne (mai?) guvernează astăzi viaţa şi societatea. Ca întotdeauna, singurele concluzii valabile sunt cele pe care tu le vei trage. Pentru că realitatea este ceea ce tu percepi.
.
.
Sursa: http://www.corasand.comHo’oponopono – Iertarea care vindecă
Pentru o foarte lungă perioadă de timp, în Hawaii nu au existat boli mentale sau fizice majore, înainte de afluxul de vestici în insule. In vremurile moderne şi contemporane cu noi însă, populaţia hawaiiană a fost expusă şi contaminată de tot ceea ce a adus cu sine civilizaţia occidentală şi ca atare manifestă exact aceleaşi atingeri patologice, somatice şi psihice, ca orice ţarăcivilizată. In acest context care a impus utilizarea lor pe scară largă, puternicele tehnici ancestrale de vindecare, cum este Ho’oponopono şi întreaga cunoaştere pe care o cuprinde, ies acum la lumină, fiind predate sub numele de Huna, sau Secretele.
Preoţii vindecători (Kahuna) din Hawaii au descoperit că relaţia dintre vinovăţia percepută sau asumată şi pedeapsa autoimpusă (ambele la nivel emoţional), reprezintă cauza numărul unu a apariţiei unei afecţiuni psihice sau a bolii în corpul fizic. Ei au creat un ritual de vindecare, Ho’oponopono, menit să repună lucrurile în ordine.
Ho’oponopono înseamnă continuitatea firească a relaţiilor. Este o tehnică extrem de eficientă în cazul traumelor sufleteşti (atât pentru subiectul acestora cât şi pentru cel considerat responsabil de provocarea lor) şi al eliberarii de sentimentele de vinovatie. Uneori suferim pentru despărţirea de o persoană dragă, chiar şi după mulţi ani de zile. Ne este foarte greu sa trecem peste iubirea care s-a sfârşit, sau peste moartea cuiva drag. Uneori chiar ne învinuim pentru felul în care s-au derulat lucrurile, pentru ceea ce am făcut sau pentru ceea ce puteam face dar nu am făcut.
Ho’oponopono pune capăt acestor stări şi ne ajută sa mergem mai departe, să depăşim perioada de suferinţă. Durerea este naturală şi, spun unii, chiar necesară. Insă învinuirea de sine, răzbunarea sau depresia generată de suferinţă – nu sunt. Şi, în mod cert, furia şi vinovăţia nu fac decât să ne rănească şi mai mult, atât pe noi cât şi pe cei din jurul nostru.
.
Huna
Huna este sistemul de cunoaştere care cuprinde străvechile arte hawaiiene de vindecare, principiile spiritualităţii şi codul vieţii corecte. Huna este echivalentul străvechilor învăţături ale multor alte popoare indigene. In mod obişnuit, Huna era numită Ho`omana, sau crearea energiei, folosirea Forţei Vieţii pentru vindecare şi evoluţie. Huna a fost considerată un sistem de cunoaştere psiho-spirituală, care este aplicată pentru vindecarea minţii, a trupului şi a sufletului, şi pentru conectarea cu spiritul.
Un Kahuna este Cel care detine Măiestria Secretelor tuturor lucrurilor (echivalentul titlului de Doctor în diverse ştiinţe). In mod obişnuit, ne gândim la Kahuna ca la un fel de preot sau vindecător spiritual, care cunoaşte misterele celor trei minţi ale fiinţei umane: Mintea Subconştientă, Mintea Conştientă şi Sinele cel mai Inalt – cu o conştiinţă elevată, orientată spre dimensiunea spirituală a vieţii.
Practicanţii Kahuna ştiu cum să folosească eficient diferite tipuri de energie (a se citi atenţie şi intenţie) pentru atingerea echilibrului şi a vindecării. Şi poate că merită menţionat faptul că ei ştiau aceasta cu mii de ani înainte ca ştiinţele care studiază mintea umană să “descopere” aceasta.
.
Ho’oponopono
Inţelegerea modului în care acţionează “cele trei minţi” (care compun modelul Kahuna al psihicului) a determinat, probabil, iniţierea ritualului Ho’oponopono, cheia oricărei vindecări. Ho’oponopono înseamnă, de fapt, să faci lucrurile aşa cum trebuie, just, corect, din punct de vedere moral şi social. Procesul de vindecare Ho’oponopono implică iertare, armonizare, bunăvoinţă şi eliberarea urii şi a vinovăţiei şi eliberarea de trecut. Kahuna consideră că vinovăţia generează cele mai multe îmbolnăviri şi face ca lucrurile să meargă anapoda în viaţa noastră. Vestea bună este că majoritatea vinovăţiilor noastre nu este întemeiată.
.
Greşeală şi păcat
In Hawaii, se consideră că există trei feluri de greşeli şi că nu toate sunt păcate, deşi noi avem tendinţa de a le considera ca atare. Uneori avem tăria de a ne recunoaşte greşelile, ceea ce înseamnă şi că ne asumăm răspunderea pentru ele. Cu ceea ce etichetăm ca păcat, însă, lucrurile stau cumva altfel: le împingem în jos, le respingem, le refulăm în adâncul fiinţei noastre şi în întunecimile inconştientului, de unde ele ne fac să resimţim nenumărate vinovăţii. Şi nu numai că le resimţim astfel, ne comportăm ca şi cum ne dorim pedepsirea vinovatului şi a păcătosului. Şi asta facem: ne pedepsim! Şi o facem uneori în moduri atât de subtile încât nu suntem în stare să înţelegem de ce vieţile noastre devin adesea un calvar.
.
***
Mecanismul funcţionează fără greş: odată ce acea instanţă a minţii tale ţi-a dat verdictul “vinovat”, începi imediat să ispăşeşti.
Şi ghici cine este gardianul tău, torţionarul tău, sau uneori, chiar călăul tău? Tu însuţi! Iar gândurile tale devin instrumentele unei torturi rafinate care încep să-ţi contorsioneze viaţa şi viitorul. “Nu merit să…” sau “nu mi se cuvine…” sau “nu am dreptul să…” sau “nu sunt demn…” depăşesc cu brio pe oricare dintre instrumentele (oricum, foarte ingenioase) pe care ai să le găseşti în oricare din temniţele lumii sau donjoanele groazei, transformate sau nu în muzee.
***
.
Primul tip de greşeală este Hala: să te abaţi de la cale, să comiţi erori, să faci o greşeală sau să eviţi adevărul. Făcând astfel, poţi, în mod necugetat, să răneşti pe cineva, dar aceasta nu este un păcat.
Al doilea tip de greşeală este Hewa: excesul şi lăcomia, greşeală care de asemenea nu este un păcat, deşi este considerată mai rea decât Hala şi, cel mai adesea, ne răneşte şi pe noi, dar, într-un anume fel, şi pe ceilalţi. Hewa include şi situaţiile în care, având nevoie, luăm de la alţii mai multă energie decât doresc ei să ne ofere.
Cel de-al treilea tip de greşeală şi singurul care este cu adevărat un păcat este Ino, rănirea intenţionată a altei persoane şi acţiunile desfăşurate cu violenţă şi ură.
(Putem constata din cele de mai sus că sexul nu este considerat în niciun fel un păcat, dacă nu are caracteristicile care să îl încadreze la Ino. Fac această remarcă spre a observa una dintre diferenţele majore între acest sistem de cunoaştere şi de credinţe şi sistemele lumii aşa-zis civilizate, în care sexul fiind unul dintre păcate, apare o categorie întreagă de noi vinovăţii şi implicit de autopedepsiri).
Mai există un alt fel de vinovăţie neîntemeiată: părăsirea, abandonarea unei relaţii, faptul că nu acţionezi din iubire, sau că nu eşti perfect. Ne auto-judecăm cu asprime, şi aceasta trimite un mesaj subconştientului nostru, că nu suntem suficient de buni şi că nu merităm prea multe. De aceea, nu ne iubim pe deplin; iar pierderea iubirii este asociată, în mod frecvent, cu probleme de sănătate, îmbolnăvire şi declinul calităţii vieţii.
.
Păcat – Vinovăţie – Iertare
Iertarea este necesară în toate cazurile. Trebuie să îi iertăm pe ceilalţi, şi în acelaşi timp, este imperativ pentru sănătatea şi starea noastră de bine, să ne iertăm pe noi înşine. Acesta este secretul vindecării depline. Poate uneori să mai fie nevoie de şi altceva, dar cel mai adesea, ritualul iertării, Ho’oponopono, este suficient şi are grijă de rezolvarea tuturor problemelor.
Ino este, în mod cert, singurul tip de păcat care necesită iertare.
Dar cât de des ne ocupăm de Ino?
Dacă stăm să ne gândim la asta, am putea avea surpriza să constatăm că poate că nu am mai iertat pe nimeni, nici pe noi înşine, de foarte multă vreme. Poate că din vremurile inocente şi naive ale copilăriei.
Aşadar, cam câtă vinovăţie, a noastră în faţa altora şi a altora în faţa noastră purtăm cu noi?
Demult, cel mai faimos Huna din Vest scria:
„Practicanţii Kahuna ştiau ceea ce psihanaliştii au cercetat până la disperare. Este vorba de faptul că, atunci când un om a „păcătuit”, iar Sinele inferior (Mintea subconştientă) şi Sinele mijlociu (Mintea conştientă) sunt de acord că el a păcătuit, Sinele inferior poate avea ideea fixă că păcatul trebuie pedepsit. In acest caz, Sinele inferior setează comanda de pedeapsă, prin boală sau accidente”.
Ideile fixe devin obsesii, iar vinovăţia creează obsesii subtile, înşelătoare, întrucât Sinele inferior nu are capacitatea de a raţiona. Dacă Mintea conştientă preia ideea că persoana respectivă păcătuieşte şi o plantează în Subconştient, şi chiar şi dacă mai târziu se produc schimbări în Mintea conştientă, Subconştientul poate încă să creadă că a fost un păcat. Aceasta poate da naştere bolii.
Examinaţi-vă credinţele şi observaţi dacă puteţi înceta să vă mai învinovăţiţi singuri. Folosiţi-vă conştiinţa drept călăuză şi nu ca pe un gardian! Dacă aveţi mustrări de conştiinţă, acestea poartă un mesaj conform căruia mai aveţi posibilităţi de evoluţie. Consideraţi că aţi acţionat în cel mai bun mod pe care îl aveaţi atunci la îndemână, într-un scop bun şi doar nu puteaţi vedea posibilitatea ca toată lumea să câştige din acea situaţie. Pe parcursul acţiunilor voastre, dacă intenţia nu a fost să răniţi pe cineva, era, probabil, cea mai bună abordare pentru toţi cei implicaţi. Cu toate acestea, chiar dacă schimbarea credinţelor adânc înrădăcinate nu se realizează bătând din palme, soluţia există: iertarea.
(Există destul de multe ritualuri, tehnici, meditaţii şi procedee prin care putem obţine şi/sau acorda iertarea. In acest material am prezentat viziunea asupra vinovăţiei şi iertării din perspectiva Huna-ei hawaiiene).
.
Iertarea de sine
Actul de a cere iertare şi a repara nedreptăţile face parte şi din cultura vestică şi din majoritatea religiilor. Il regăsim în Ortodoxism (spovedania), în Catolicism (confesiunea şi penitenţa), la Alcoolicii anonimi (unul dintre cei 12 paşi) şi în familia noastră – orice mamă îşi învaţă copiii să ceară scuze. Judecătorii cei mai înţelepţi joacă, uneori, un rol de Kahuna, prin stabilirea unor îndatoriri reparatorii, care nu numai că răsplătesc victima, dar constituie un fel de vindecare şi pentru cel care a greşit.
Dacă nu vă puteţi convinge Subconştientul că nu aţi păcătuit, trebuie, şi puteţi, să calmaţi lucrurile prin căinţă: cerând iertare şi făcând un sacrificiu (probabil că înţelegerea greşită asupra sacrificiului uman în Hawaii vine din această practică). Când spunem sacrificiu, ne referim la a renunţa la ceva, la timp şi energie pentru a îndrepta lucrurile faţă de cineva pe care l-aţi rănit. De altfel, hawaiienii sunt învăţaţi încă din copilărie să ierte necondiţionat pe oricine şi să îşi ceară scuze.
Emoţiile reprimate, cum sunt vinovăţia şi furia, dorinţa de răzbunare, creează adevărate toxine în corpul nostru. Practicanţii Kahuna spuneau că deşi noi nu vrem să avem de a face cu ele, totuşi punem vechile emoţii negative în adevăraţi săculeţi negri, pe care îi inghesuim în corpul nostru (metafizic sau eteric). Ele blochează căile neuronale şi energetice, astfel încât corpul nu se mai poate auto-vindeca, rezultând boala şi depresia.
Iertarea de sine te poate vindeca. Iertarea altcuiva nu scuză acţiunile acestuia şi nici nu îţi diminuează puterea, ci te eliberează. De ce? Pentru că, de fapt, te ierţi tot pe tine: tu eşti ceilalţi.
La nivel spiritual, toţi suntem Unul.
Şi iată şi vestea bună. Din punct de vedere spiritual, Mintea Subconştientă este cea care comunică cu Sinele nostru Superior, cu Creatorul şi cu Universul. Mintea ta Subconştientă (Sinele inferior) nu poate face niciun rău Spiritului. In consecinţă, tu nu poţi păcătui faţă de Dumnezeu. Mintea ta Subconştientă este prea mică pentru a putea face asta.
.
.
„Nimic nu este păcat, atâta vreme cât nu răneşte pe nimeni”.
.
.
Omul schimbării
Omenirea, atât ca specie cât şi prin fiecare individ în parte, trece printr-o tranziţie majoră în acest moment. Acest lucru duce la multiple schimbări, individuale sau colective, atât în planul fizic, cât şi în cel emoţional şi în cel spiritual.
Deseori, atunci când trecem prin aceste schimbări, ne putem simţi confuzi, rătăciţi, pierduţi în acel vid dintre „ceea ce a fost” şi „ceea ce urmează”. Chiar dacă ne simţim în acest fel, nu ar trebui să devenim disperaţi. Am putea în schimb să conştientizăm că sentimentul de rătăcire, de confuzie, provine din confruntarea directă şi abruptă cu necunoscutul. Tocmai ieşim din ceva ce cunoaştem şi suntem pe cale să intrăm sau să creăm ceva nou. Dar cum spuneam, nu ar trebui să disperăm. Nimeni nu cunoaşte dinainte ce urmează să fie.
Ei bine, în aceste etape de tranziţie se întâmplă cu regularitate ceva ce vine în ajutorul nostru, facilitând trecerea, schimbarea prin care tocmai lunecăm în derivă: apare o persoană aparte. Şi această persoană aparte vine spre a îndeplini, de regulă, acest unic rol al său în viaţa noastră: să ne ghideze în perioada de tranziţie de la o stare la alta, în mutarea dintr-un loc în altul.Atât. Apoi pleacă.De obicei, această persoană nu rămâne în viaţa noastră, nici definitiv, şi nici măcar pe termen lung, neajungând să facă parte din proiecţiile şi fanteziile pe care le-am putea creea despre ea. Doar îşi îndeplineşte menirea de a ne ajuta să mergem mai departe în spaţiu şi în noi.
Am putea numi această persoană specială, omul schimbării.
Dar cine este această persoană, cine este omul schimbării?
Poate fi un prieten sau iubit, poate fi un fost coleg sau o cunoştinţă mai veche dar nu foarte apropiată, răsărită parcă din neant în drumul vieţii noastre. Uneori poate fi o persoană necunoscută până atunci, un „total stranger” a cărui apariţie providenţială pare să reaşeze din nou punctele cardinale ale tranziţiei noastre la locurile lor.
.
Hello!
Tocmai ai făcut cunoştinţă cu omul schimbării prin care treci.
Această persoană este cineva pe care tu l-ai atras (sau ai atras-o) în viaţa ta, prin gândurile tale, prin tot ceea ce ai emis în timpul chinuitoarelor căutări ale direcţiei, sensului şi finalităţii schimbării tale. Ai atras-o ca să te ajute să găseşti aceste repere şi apoi să le urmezi. Să le urmezi tu! Nu el sau ea.
In acest moment apare o etapă şi o stare aparte, deopotrivă stranie şi delicată. Poţi simţi sentimentul că tocmai ai atras în viaţa ta ceea ce foarte mulţi oameni numesc sufletul pereche.
Unii folosesc acest termen acordându-i un sens romantic, pentru a desemna o persoană alături de care le-ar plăcea să trăiască încă mulţi ani de acum înainte, poate toată viaţa.
Alţii folosesc acest termen într-un sens metafizic, pentru a desemna acel suflet cu care îşi imaginează că împărtăşesc puternice legături karmice, care transced timpului şi vieţilor succesive, şi care se reîntâlnesc periodic tocmai pentru a se ajuta şi sprijini reciproc în depăşirea obstacolelor şi greutăţilor întâmpinate în parcurgerea acestor meandre nesfârşite ale vieţii. Nu doresc să comentez acum asupra acestor considerente, din cel puţin două motive. Intâi că nimeni, şi ca atare nici eu, nu ţi le poate confirma sau infirma. Apoi, pentru că oricum, convingerile mele nu au nici o relevanţă pentru viaţa ta, singura lor valabilitate fiind în interiorul vieţii mele. Şi-apoi, cu ce drept aş putea chiar şi doar încerca să-ţi insuflu lucruri în care eu aş putea să cred sau să demolez lucruri în care tu ai putea să crezi?
Ceea ce vreau să-ţi subliniez este faptul că şi într-o situaţie şi în alta, convingerea se formează în mintea ta într-un moment în care eşti confuz(ă). Nu uita că până ieri, când ai cunoscut omul schimbării din viaţa ta, nu ştiai nici măcar încotro te vei îndrepta azi. Cu alte cuvinte, lasă lucrurile să evolueze şi amână puţin momentul concluziilor.
Iar atunci când o vei face, fă-o cu precauţie, pentru a evita fixarea unor aşteptări ce nu se vor împlini, pentru a evita să te simţi rănit(ă).
Incearcă să înţelegi rolul acelei persoane în viaţa ta şi să-l accepţi. Acea persoană îşi trăieşte propria viaţă, indiferent şi independent de rolul şi de karma pe care tu i le atribui în convingerile tale. Îşi îndeplineşte rolul faţă de tine, apoi pleacă.
Prezenţa sa în viaţa ta şi/sau asocierea episodică cu tine nu are nici o legătură cu dragostea aşa cum o percepem în general. Prezenţa sa are de-a face cu „trezirea” şi deschiderea ta spre o realitate mai mare, o realitate „de deasupra” a ceea ce ai văzut până acum. Şi face acest lucru, apoi pleacă.
Uneori pleacă pentru a-ţi oferi timp pentru ca sufletul tău să se vindece de toate acele probleme care au făcut necesară schimbarea din viaţa ta.
Uneori, poate că da, între tine şi omul schimbării se leagă o relaţie. Cel mai bun lucru pe care ai putea să-l faci în legătură cu aceasta este să o laşi să evolueze de la sine. Nu ai de ce să forţezi lucrurile în nici un fel. De altfel, dacă ai face-o, practic ţi-ai contrazice propriile convingeri: dacă el este destinat să fie în viaţa ta, dacă el este sufletul tău pereche într-o viziune romantică, va fi acolo, lângă tine, indiferent de circumstanţe, chiar dacă nu întotdeauna în rolul pe care tu i-l atribui. Iar dacă nu este aşa, el sau ea nu vor fi acolo, lângă tine, indiferent cât de mult îţi doreşti sau forţezi lucrurile.
Lucrurile funcţionează şi în această situaţie ca în orice relaţie: fie amândoi îşi doresc relaţia, fie relaţia nu există.
Revenind la paradigma schimbării, recapitulez pe scurt: în vieţile noastre apar circumstanţe şi condiţii ce determină necesitatea unei schimbări. Gândurile, emoţiile şi nevoile noastre determină, graţie faimoasei legi a atracţiei, apariţia unei persoane cu un rol important în realizarea schimbării. Această persoană are rol de orientare sau chiar de ghidare a direcţiei şi sensului schimbării, şi uneori, creează un cap de pod menit să favorizeze implementarea şi susţinerea schimbării. Un cap de pod pe cuprinsul căruia să învăţăm să acceptăm şi să permanentizăm absenţa a ceea ce am scos din vieţile noastre, un cap de pod în cuprinsul căruia să ne identificăm nevoile încă neconştientizate, să identificăm ceea ce dorim să aducem şi să păstrăm de acum înainte în viaţă.
După ce se întâmplă toate aceste lucruri, rolul determinant al omului schimbării se termină. Ne-a orientat, ne-a îndrumat sau ne-a ghidat… şi gata. Această persoană pleacă. Sau cel puţin, e liberă să plece .
Fireşte că în această perioadă a schimbării, o mare parte din interesul, respectul sau afecţiunea noastră este direcţionată faţă de această persoană. O investim cu tot ce este mai bun în noi şi cu tot ceea ce ne dorim. Pe toate le vedem în ea, rezultat al proiecţiilor noastre. Este ceea ce în psihanaliză poartă denumirea de transfer. Iar dacă acest transfer este motorul schimbării, în final el devine frâna desprinderii.
Ca să mă fac şi mai bine înţeles, o să apelez la o metaforă uşor exagerată dar care exprimă pregnant sensul cuvintelor mele.
Pentru a lansa o rachetă ai nevoie de o rampă. Aceasta îi asigură rachetei orientarea în direcţia dorită, îi oferă înclinaţia necesară, îi asigură impulsul iniţial, startul, precum şi parcurgerea ghidată a primilor metri. Odată ajunsă la capătul rampei, racheta se lansează şi devine autonomă faţă de rampă.
Ei bine, ce s-ar întâmpla dacă racheta nu mai „vrea” să se desprindă de rampă? La ce bun toate cele de mai sus?
Desprinderea de omul schimbării prin care treci înseamnă mai mult decât semnalul că aceasta s-a terminat. Inseamnă că ai înţeles că fiecare dintre noi suntem pe cont propriu în evoluţia noastră interioară.
Inseamnă că ai înţeles că însuşi sensul schimbărilor pe care alegem (sau nu) să le operăm în vieţile noastre, este reprezentat de propria evoluţie interioară.
Dacă simţi că o schimbare este fie necesară, fie pe cale să se petreacă în viaţa ta, priveşte spre omul schimbării care nu va întârzia să apară, pentru că gândurile tale îl cheamă deja. El poate „bate la uşă” oricând. Trebuie doar să fii acolo şi să deschizi.
Bucură-te de tot ceea ce trăieşti alături de această persoană, de tot ceea ce înveţi, de tot timpul pe care îl petreceţi împreună. Nu uita nici o clipă că sensul schimbării este construcţia unui nou „eu” al tău, este dezvoltarea ta, că finalitatea acesteia este ca tu să ieşi din schimbare autonom(ă) şi nu dependent(ă), stăpân(ă) pe propria viaţă şi evoluţie ulterioară.
Preţuieşte tot ceea ce împarţi sau împărtăşeşti cu omul schimbării prin care treci.
Apoi fii gata să mergi mai departe!
.Un Paşte Fericit
Taina şi minunea Învierii Mântuitorului Isus Hristos reprezintă elementul central al întregii credinţe creştine. O enigmatică, magică, minunată, venerată şi dorită piatră aşezată de Creator pentru desăvârşirea creaţiei Sale. O cheie de boltă a întregului Univers creştin, fără de care acesta nu ar fi decât o formă fără fond şi fără conţinut. Ziduri goale, reci şi sterpe, biciuite de vântul deşertăciunii.
Unii îi caută şi acum explicaţii mai mult sau mai puţin ştiinţifice, într-o încercare (lipsită de orice şanse, aş spune eu) de a se convinge de fapt pe ei înşişi de validitatea şi soliditatea propriului lor adevăr. Nici o paradigmă nu a fost lăsată pe dinafară în aceste încercări şi nici una dintre ele, după cum era de aşteptat, nu a oferit acel adevăr măsurabil şi cuantificabil, pe care să pui mână şi să-l crezi.
Alţii, nu au nevoie de nici o explicaţie, şi pentru aceştia minunea Învierii este un eveniment pe cât de luminos, pe-atât de normal în viaţa lor. Nici un fel de adevăr, al nici unui savant, nu ar putea să le zdruncine credinţa. Chiar îi privesc cumva cu milă, ca pe nişte rătăcitori în deşert, pe cei care încă se străduie să pipăie, să măsoare, să cântărească.
.
În orice parte te-ai situa, prieten drag, poţi admite că dincolo de orice fel de conotaţie sau interpretare, Învierea Mântuitorului reprezintă un mesaj de dincolo de imaginaţia sau înţelegerea noastră.
Un mesaj de dincolo de viaţă şi de moarte.
Un mesaj al Eternităţii, despre eternitate.
Un mesaj care îţi spune că ea îţi aparţine.
În grandioasa sa înţelepciune, mesajul îţi spune de fapt că poţi avea Eternitatea de-acum, din timpul vieţii tale. Nu trebuie să mori mai întâi.
Este a ta din momentul în care o accepţi.
Şi pentru a fi primit în Eternitate, în Timpul tuturor Timpurilor, tot ceea ce ai de făcut este să-ţi învingi Frica tuturor Fricilor – frica de moarte.
Victoria supremă şi ultimă asupra ta şi a materialităţii tale.
.Iar Mântuitorul, prin cuvintele şi faptele Sale păstrate în Evanghelii, îţi oferă singura armă cu care ai putea să duci şi să câştigi o astfel de luptă: Iubirea.
.
.
Umpleţi viaţa de iubire, de iubirea de tine şi de alţii, şi vei găsi Calea, Adevărul şi Viaţa!
.
Sărbători liniştite, pline de Lumină şi de Iubire!
.
Un Paşte fericit tuturor!
.
La taifas cu Radu 