Arhive categorie: Diverse

Pacea de Crăciun

De Radu Albota pe | Lasă un comentariu

Poate că s-a întâmplat de mai multe ori în istorie, ca la o scară foarte largă, omenirea să îşi ofere sieşi drept cadou, însăşi capacitatea oamenilor de a fi umani, de a-şi recunoaşte şi exprima sensibilitatea şi empatia, şi implicit de a recunoaşte toate acestea în alţi oameni şi de a le accepta de la aceştia…
Evenimentul descris mai jos pe scurt este real, consemnat ca atare de istorie, şi aniversăm acum exact 100 de ani de la producerea sa.
Este vorba de Crăciunul anului 1914, primul an al primului război mondial.
…

După invadarea Ţărilor de Jos, trupele germane au intrat pe teritoriul Franţei, fiind oprite de către trupele aliate anglo-franceze pe o linie situată undeva în nordul Franţei. Cele două tabere au săpat tranşee, separate între ele de un „no man’s land” care în unele locuri era de doar câteva zeci de metri.
In ajunul Crăciunului, soldaţii britanici au auzit cântece dinspre tranşeele germane şi destul de repede au înţeles că germanii cântau „Stille Nacht”, varianta în limba germană a colindei „Silent Night”. Au început să cânte împreună cu ei, iar mai apoi, privind peste săculeţii de protecţie, au observat că germanii îşi împodobiseră tranşeele cu brăduţi şi cu lumânări.
La început a ieşit din tranşee un soldat, apoi unul din cealaltă tabără.
Ceea ce a urmat a fost ceva ce nimeni nu şi-a putut imagina: soldaţii, gradaţii şi chiar ofiţerii din zona frontului, au stabilit între ei un armistiţiu ad-hoc care a intrat în istorie.
Nu s-a tras nici un glonţ pe perioada Crăciunului, s-au realizat schimburi de prizonieri, s-au organizat ceremonii funerare comune.
Soldaţii din cele două tabere s-au cunoscut între ei, şi-au arătat unul altuia fotografii de familie, şi au schimbat mici obiecte cadou.
Intr-un sector al frontului s-a desfăşurat chiar şi un meci amical de fotbal, câştigat de germani cu scorul de 3-2.
A fost nevoie ca şefii celor două armate să ordone bombardamente pentru a pune capăt acestor manifestări de fraternizare dintre soldaţi.
A fost nevoie să comande mai multă moarte pentru a înăbuşi manifestarea vieţii.
Din fericire, a rămas suficientă viaţă pentru ca noi să ştim ceea ce s-a întâmplat atunci.
…
Oricând poți să faci pace. Cu ceilalți, dar și cu tine.
Sărbători fericite, în pace şi linişte, tuturor!

Publicat în: Diverse, Metafore terapeutice | Etichetat: , , , ,

Momente de pace

De Radu Albota pe | 2 comentarii

Meloterapie, cromoterapie…

In rest, este suficient să fii prezent(ă)

Publicat în: Diverse | Etichetat: , , , , ,

O dilemă modernă

De Radu Albota pe | Lasă un comentariu

Pornind de la un caz real (un pacient al unui psihoterapeut american a avut o tentativă de suicid după ce a scris despre asta pe un site şi pe un blog), ediţia on-line a ziarului The Washington Post din 30.03.2010, publică un articol incitant referitor la o interesantă dilemă etică: dacă psihoterapeuţii pot sau nu pot să participe la reţelele virtuale de socializare (Facebook, My Space, blogosferă, etc) sau să-şi „caute” pacienţii pe internet.

Problema care se pune în discuţie este aceea a eticii „întâlnirii” cu pacienţii în această lume virtuală, în care nu mai există graniţa distinctă, solidă şi materială a uşii cabinetului, care în lumea reală separă ceea ce este profesional de ceea ce este personal, sau a căutării intenţionate de date şi informaţii despre aceştia.

Noi, psihoterapeuţii, nu ne facem nici un fel de iluzii: pacienţii noştri ne caută pe internet, adună date şi informaţii despre noi, pe care apoi le evaluează, ceea ce poate modifica uneori substanţial atât „ratingul” unora dintre noi (motiv pentru care ne convine să fim vizibili pe internet) cât şi maniera în care se formează şi decurge relaţia terapeutică.

Pe internet există în momentul de faţă o cantitate variabilă dar de regulă destul de mare de informaţie despre fiecare terapeut. Informaţie ce ilustrează cariera de psihoterapeut, dar şi informaţie anterioară acesteia. Informaţii favorabile, dar şi informaţii nefavorabile.

Pe undeva, acest acces al pacientului la informaţii despre noi, dincolo de faptul că se constituie ca un drept al său, ca şi consumator de servicii, îi poate crea acestuia o stare de echilibru: doar şi noi culegem informaţii (şi cât mai multe) despre el, despre viaţa şi relaţiile sale. Bineînţeles, în mod direct, într-un cadru şi în scop profesional.

Revin acum la subiectul articolului: poate, în sensul de „este etic” ca psihoterapeutul să facă acelaşi lucru? Să citească blogul clientului său? Să-i acceseze conturile din diverse reţele? Poate socializa cu clientul său în mediul virtual? Poate terapeutul să caute on-line informaţii prin care să verifice sinceritatea şi congruenţa dintre clientul din cabinet şi cel din viaţa reală?

Două mari asociaţii americane de profil s-au grăbit să răapundă: American Psychiatric Association şi American Psychological Association.

În cele ce privesc căutările de informaţii despre clienţi, au dat un răspuns a la Pilat din Pont: sigur că se poate, dacă asta este în interesul clientului şi nu ca urmare a curiozităţii terapeutului.

In cele ce privesc însă socializarea în mediile virtuale cu clienţii, răspunsul a fost cvasiunanim: No way! Au existat chiar păreri care să afirme necesitatea „abstinenţei” de la consumul de socializare virtuală.

Care este părerea ta?

Publicat în: Diverse