Arhive etichetă: eros

Psyche – călătoria sufletului prin viaţă si simbolul iubirii veşnice


Psyche  în limba greacă înseamnă suflul vieţii sau sufletul şi este un simbol al iubirii veşnice aceasta  reprezentand călătoria sufletului prin viaţă; asemeni sufletului, Psyche este prezentată uneori ca fluture. De asemenea, ea este simbolul eponimic al personalităţii umane.
În termenii psihanalitici moderni ai lui Jung, psihicul uman (întreaga personalitate) este constituit din trei nivele: egoul (conştientul), inconştientul personal (conţinând experienţele individuale şi dorinţele), şi inconştientul colectiv (compus din amintirile umane împărtăşite).
Psihicul are patru funcţii: intuiţiasenzaţiagândirea şi sentimentul.
Cu cât acestea sunt mai echilibrate, cu atât personalitatea este mai integrată.
.
În mitologia greacă se spune că Psyche, o frumoasă muritoare a stârnit invidia Afroditei (zeiţa frumuseţii). Aceasta pentru a se răzbuna l-ar fi rugat pe fiul său Eros (zeul dragostei) să o străpungă cu una dintre săgeţile lui pentru ca aceasta să se îndrăgostească de cel mai urât om de pe pământ. Eros îşi dă acordul dar când se pregătea să o săgeteze pe frumoasa Psyche, se înţeapă el însuşi în vârful unei săgeţi din tolba sa, îndrăgostindu-se pe loc de frumoasa muritoare.
Părinţii lui Psyche, văzând că deşi frumuseţea fiicei lor este apreciată dar nimeni nu o dorea de soţie, au consultat oracolul, care le-a prezis că fetei îi este menit un soţ nepământean şi nu un muritor şi le-a recomandat să o ducă pe vârful unui munte.
Zeul Zefir a luat-o de pe munte şi a dus-o într-o minunată vale unde Eros avea un castel. Aici  Psyche a devenit sotia lui Eros fiindu-i însă interzis sa vadă chipul sotului ei, căci se întâlneau doar noaptea, pentru a nu afla Afrodita.
Surorile lui Psyche, invidoase pe fericirea acesteia, au îndemnat-o să-şi încalce promisiunea făcută lui Eros de a nu încerca să-i vadă chipul, şi au pus-o să aprindă noaptea un opaiţ ca să vadă dacă nu cumva este căsătorită cu un monstru.
Psyche le-a ascultat si a văzut ca sotul ei e frumosul  zeu Eros. Însă o picătură de ulei  l-a trezit pe Eros care, supărat că aceasta şi-a încălcat promisiunea făcută, a părăsit-o. Disperată, Psyche a cerut ajutorul mamei acestuia, Afrodita, care o supune unor grele încercări, pe care aceasta le îndeplineşte cu ajutorul unor fiinţe din lumea animalelor.
În final Afrodita o însărcinează să se ducă în lumea subpământeană a lui Hades şi să-i ceară Persefonei (soţia lui Hades zeul morţii) puţin din frumuseţea sa. Afrodita a avertizat-o să nu deschidă sipetul, însă Psyche, dorind sa devină mai frumoasă pentru soţul ei, a cedat din nou tentaţiei şi i-a ridicat capacul. De aici, în loc de frumusete, s-a abătut asupra ei un somn de moarte.
Aflând toate acestea, Eros a dus-o pe muntele Olimp acolo unde, impresionat de dragostea dintre cei doi, Zeus i-a acordat lui Psyche nemurirea.
.
de psih. Mara Priceputu
..
Sursa: http://www.irpi.ro/ro/page.psyche-cltoria-sufletului-prin-via-si-simbolul-iubirii-venice.html