Mi-e dor de Bau-Bau
Eu am crescut cu Bau-Bau.
O fi bine, o fi rău, habar nu am. Cert e că într-un fel sau altul s-a infiltrat în copilăria mea și mi-a atins multe dintre clipele de singurătate și, din câte îmi mai amintesc, mi-a pus pe jar multe dintre minutele ce precedau alunecarea în somn, după amiaza sau seara.
Cine știe câte sute sau mii de întrebări mi-oi fi formulat și câte îngrijorări oi fi trăit, gândindu-mă la posibilele locuri în care s-ar fi putut ascunde, sau la ce ar fi putut să-mi facă dacă m-ar fi prins de vreo mână sau picior.
Cu toate astea, nu era doar teamă și îngrijorare. Mai era și o anume curiozitate de a pătrunde misterul ce învăluia această tainică făptură, mai era și provocarea de a-l vedea, de a-l întâlni și de a-l învinge. Cumva, știam sau simțeam că întreaga lui putere stă în faptul că deși era aproape omniprezent, el nu apărea realmente niciodată… Dacă l-aș fi văzut, l-aș fi învins! Sigur!
Și apoi, în timp, acest mic nemernic a dispărut. Așa cum nu știu cum a apărut, tot așa nu știu nici cum a dispărut. Poate că a plecat el, de capul lui, sau poate că am început eu să-l ignor pe motiv că apăreau alte subiecte mai interesante: vreo carte, vreo bicicletă, vreo colegă de clasă sau cine știe ce altceva.
Și fiică-mea a crescut cu Bau-Bau.
Da, știu, probabil că merit orice comentariu critic pe tema asta. Dar așa eram atunci, povestea asta o știam, povestea asta i-am spus-o. Oricum, nu a durat prea mult până să ne dăm seama că revenirea în actualitate a acestui mic dar insidios tâlhar crea serioase probleme. Așa că prima dată l-am expediat în concediu, la mare. Văzând că povestea are succes, am dorit să permanentizez soluția, așa că „l-am emigrat” în Germania. For ever! Cred că și-acum bântuie tot pe acolo și sper doar că nu el produce toată vânzoleala aia socială pe care o văd uneori la televizor. Nu de alta dar m-aș simți atât de vinovat că le-am trimis pe cap nemților așa o problemă.
Te întrebi probabil de ce îți povestesc asta și de ce îmi e tare dor de Bau-Bau…
Nu de mult, mergând pe stradă, aud o mămică „educându-și” fetița, și pentru a obține probabil din partea ei mai multă ascultare și supunere, îi povestea despre pedofilii care vin să le facă rău copiilor. Am rămas literalmente cu gura căscată! Mă gândesc acum, oare ce reprezentare ar putea oferi o fetiță de 5-6 ani, noțiunii de pedofil?! Cum arată acesta în mintea ei și mai ales ce trăiri generează iminenta lui venire, „dacă n-o asculți pe mama”?
Ieri, cam în aceleași circumstanțe, o altă mămică își conducea cei 3 copii pe o alee între blocuri, probabil spre casă, și pentru a-i grăbi și a-i ajuta să atingă viteza ei, le spunea ceva despre „vânzătorii de organe” care-i prind pe copii, evident pentru a le goli trupurile și a le vinde organele unor bătrâni urâți și răi.
***
Ințelegi acum de ce îți povestesc despre Bau-Bau? De ce îmi e dor de el?
Dragă Bau-Baule, oriunde ai fi, vino înapoi!
Copiii sunt în mare pericol și doar tu îi mai poți ajuta.
Psyche – călătoria sufletului prin viaţă si simbolul iubirii veşnice
Psyche în limba greacă înseamnă suflul vieţii sau sufletul şi este un simbol al iubirii veşnice aceasta reprezentand călătoria sufletului prin viaţă; asemeni sufletului, Psyche este prezentată uneori ca fluture. De asemenea, ea este simbolul eponimic al personalităţii umane. În termenii psihanalitici moderni ai lui Jung, psihicul uman (întreaga personalitate) este constituit din trei nivele: egoul (conştientul), inconştientul personal (conţinând experienţele individuale şi dorinţele), şi inconştientul colectiv (compus din amintirile umane împărtăşite). Psihicul are patru funcţii: intuiţia, senzaţia, gândirea şi sentimentul. Cu cât acestea sunt mai echilibrate, cu atât personalitatea este mai integrată. .
În mitologia greacă se spune că Psyche, o frumoasă muritoare a stârnit invidia Afroditei (zeiţa frumuseţii). Aceasta pentru a se răzbuna l-ar fi rugat pe fiul său Eros (zeul dragostei) să o străpungă cu una dintre săgeţile lui pentru ca aceasta să se îndrăgostească de cel mai urât om de pe pământ. Eros îşi dă acordul dar când se pregătea să o săgeteze pe frumoasa Psyche, se înţeapă el însuşi în vârful unei săgeţi din tolba sa, îndrăgostindu-se pe loc de frumoasa muritoare.
Părinţii lui Psyche, văzând că deşi frumuseţea fiicei lor este apreciată dar nimeni nu o dorea de soţie, au consultat oracolul, care le-a prezis că fetei îi este menit un soţ nepământean şi nu un muritor şi le-a recomandat să o ducă pe vârful unui munte.
Zeul Zefir a luat-o de pe munte şi a dus-o într-o minunată vale unde Eros avea un castel. Aici Psyche a devenit sotia lui Eros fiindu-i însă interzis sa vadă chipul sotului ei, căci se întâlneau doar noaptea, pentru a nu afla Afrodita.
Surorile lui Psyche, invidoase pe fericirea acesteia, au îndemnat-o să-şi încalce promisiunea făcută lui Eros de a nu încerca să-i vadă chipul, şi au pus-o să aprindă noaptea un opaiţ ca să vadă dacă nu cumva este căsătorită cu un monstru.
Psyche le-a ascultat si a văzut ca sotul ei e frumosul zeu Eros. Însă o picătură de ulei l-a trezit pe Eros care, supărat că aceasta şi-a încălcat promisiunea făcută, a părăsit-o. Disperată, Psyche a cerut ajutorul mamei acestuia, Afrodita, care o supune unor grele încercări, pe care aceasta le îndeplineşte cu ajutorul unor fiinţe din lumea animalelor.
În final Afrodita o însărcinează să se ducă în lumea subpământeană a lui Hades şi să-i ceară Persefonei (soţia lui Hades zeul morţii) puţin din frumuseţea sa. Afrodita a avertizat-o să nu deschidă sipetul, însă Psyche, dorind sa devină mai frumoasă pentru soţul ei, a cedat din nou tentaţiei şi i-a ridicat capacul. De aici, în loc de frumusete, s-a abătut asupra ei un somn de moarte.
Aflând toate acestea, Eros a dus-o pe muntele Olimp acolo unde, impresionat de dragostea dintre cei doi, Zeus i-a acordat lui Psyche nemurirea.
.
de psih. Mara Priceputu
..
Sursa: http://www.irpi.ro/ro/page.psyche-cltoria-sufletului-prin-via-si-simbolul-iubirii-venice.html
Despre hipnoterapie (1)
Sunt lucruri pe care le ştiţi, dar nu ştiţi că le ştiţi. Când veţi ştii lucrurile pe care nu ştiţi că le ştiţi, vă veţi vindeca. (Milton Erickson) .
*********
– Adică să cotrobăi prin mintea mea? Să mă faci să spun orice despre mine? O să mă pui să fac lucruri nostime, pe care nu le-aş face dacă aş fi treaz? – Nu, niciuna dintre toate astea. – Dar o să mă adormi, nu-i aşa? – Cu riscul să te dezamăgesc, nici asta nu o să se întâmple. Vei rămâne treaz şi în deplin control al persoanei tale. – Adică dacă nu mai vreau, pot să mă rdic şi să spun „Stop!”? – Bineînţeles. La fel ca şi în cazul altor tehnici pe care le-am utilizat împreună, totul se desfăşoară doar dacă vrei şi atât timp cât vrei. – Dar am văzut la televizor că… – Ceea ce ai văzut a fost un show. Noi vom face hipnoterapie. Sunt convins că există în mintea ta o sumedenie de întrebări legate de hipnoză. Fii liniştit, înainte de a începe o să răspund la ele şi o să-ţi dau toate explicaţiile pe care le doreşti. *********
. Un dialog real, din cabinet, înainte de începerea hipnoterapiei. Imi imaginez că şi tu, cel sau cea care mă vizitezi pe blog, ai propriile întrebări legate de acest instrument terapeutic, hipnoza. Aşa că în cele ce urmează am să încerc să răspund acestora. .
De ce hipnoterapie?
Dacă viaţa pe care o trăieşti acum nu este chiar cea pe care ai visat-o şi pe care ţi-ai dorit-o, asta se întâmplă pentru că propriile tale gânduri te împiedică să-ţi atingi visele.
Mintea noastră inconştientă este un minunat dar al personalităţii noastre, capabilă să îndeplinească simultan mai multe sarcini. Ea este locul în care sunt stocate, ca într-o arhivă virtuală, toate amintirile noastre, toate emoţiile şi trăirile refulate, precum şi credinţele noastre, despre noi înşine şi despre lume şi viaţă.
Acestea includ credinţele autolimitative, fobiile şi tot ansamblul de frici care acompaniază de regulă o disfuncţie psihică. Credinţele noastre autolimitative pur şi simplu sabotează eforturile noastre de a ne clădi o viaţă conformă cu idealurile noastre, interferând cu acestea. Imaginează-ţi că ele acţionează ca nişte softuri pirat, care deturnează şi blochează programele sănătoase. Ne sună în urechi ca nişte voci din interior, schimbându-ne direcţia şi sensul eforturilor creative.
Hipnoterapia poate face ca aceste voci interioare să se transforme în suporteri înfocaţi ai tăi şi să te sprijine în atingerea idealurilor tale. Mintea ta inconştientă va crea gânduri noi şi idei care să te sprijine în aceste demersuri ale tale.
Mai multe tehnici ne stau la dispoziţie pentru a face ca astea să se întâmple. Tehnici care includ folosirea imaginaţiei tale şi realizarea unui contact între tine şi tine, accesând resurse interioare pe care nici măcar nu ai visat că le ai. Sau, întoarcerea în timp, regresarea la momentele cheie ale vieţii tale, acolo unde viaţa ta a luat-o într-o direcţie nedorită, şi exprimarea şi eliberarea a ceea ce te apasă.
Dacă tu poţi să-ţi imaginezi ceva, dacă poţi să te imaginezi pe tine într-o ipostază dorită, dacă poţi să crezi în asta, atunci vei deveni exact ceea ce-ţi imaginezi.
Şi poţi să faci aşa ceva! Folosind toate acele minunatele daruri pe care mintea ta inconştientă le deţine, şi care vor deschide un Univers întreg pentru tine.
Şi ştiu că ştii că poţi!
Impreună, putem crea toate acele schimbări pe care ţi le doreşti.
.
Cum putem face aceasta? Hai să luăm lucrurile pe rând.
.
Ce este hipnoterapia?
Hipnoterapia este una dintre multele abordări psihoterapeutice actuale, care, pentru a obţine schimbarea solicitată şi dorită de pacient sau pentru rezolvarea problemelor psihice reclamate de acesta, utilizează intervenţii asupra subconştientului pacientului, uzând de procedee specifice, respectiv de hipnoză, procedeul prin care se induce starea de transă.
Starea de transă este o stare în care atât corpul cât şi mintea conştientă sunt într-o relaxare mai mult sau mai puţin profundă, în timp ce mintea inconştientă se află într-o stare de alertă şi activitate intensă. Este o stare naturală a minţii noastre. Te afli în permanenţă în control, pentru că orice stare de transă implică acceptul tău şi conlucrarea ta. Nimeni nu te poate hipnotiza fără acceptul tău.
Hipnoterapia este un instrument extraordinar pentru a explora noi modalităţi de a gândi şi a simţi. Este un instrument de comunicare directă cu mintea inconştientă, utilizat terapeutic în scopul producerii de schimbări relevante şi dorite de tine.
Nu seamănă cu nimic din ceea ce face un hipnotizator de scenă, într-un show regizat.
Prin hipnoză se obţine o stare de relaxare a corpului şi a minţii, comfortabilă şi plăcută, o stare în care gândurile şi imaginile pozitive pot fi şi sunt amplificate, o stare prielnică producerii schimbărilor.
Mintea ta inconştientă poate fi asemănată cu un computer care învaţă. Dar spre deosebire de computer, care stochează şi procesează doar cantitativ datele introduse, mintea ta procesează deopotrivă informaţii şi emoţii. Cunoscând efectele stării de transă asupra minţii inconştiente, poţi să-ţi îmbunătăţeşti în mod semnificativ modul de gândire ca şi atitudinea asupra evenimentelor din viaţa ta, într-o manieră transformatoare, optimizantă.
.
Istoric
Sugestia şi hipnoza au fost folosite încă din vremuri îndepărtate, atât în scopuri magico-religioase, cât şi curative.
Preoţii şi vrăjitorii induceau stări alterate de conştienţă pentru a ajuta vindecarea prin ritualuri spirituale. Incă cu 3000 de ani înainte de Isus, egiptenii antici aveau Templul Somnului, iar grecii Altarele Vindecării, locuri în care, ca urmare a unui ritual dramatizat de către preoţi şi iniţiaţi, pacienţilor li se dădeau sugestii curative în timpul unui somn indus iar apoi, visele avute în timpul acestui somn erau interpretate ce către Preoţi.
Există mărturii arheologice care se referă la utilizarea unor procedee sugestive, cu un caracter ritual şi/sau terapeutic în templele Romei antice.Herodot aminteşte că babilonienii îi aduceau pe bolnavi într-o stare specială pentru tratarea unor boli prin sugestie. Intre sistemele de meditaţie yoga, cu o vechime de mii de ani, şi hipnoză există multe similitudini. In concepţia tuturor anticilor, sufletul capabil de viziune se ridică peste condiţia timpului şi a spaţiului. Atât Vechiul cât şi Noul Testament cuprind descrieri ale unor tehnici de vindecare care ar putea fi asemănate hipnoterapiei. Prin sunetele ritmate şi sacadate ale tobelor, acompaniind o incantaţie monotonă şi greu inteligibilă neiniţiaţilor, şi printr-o impresionantă fixaţie a privirii, Shamanii de azi, pot determina inducerea unei stări de transă auditoriului lor, mergând până la o stare cataleptică, la fel cum au făcut-o predecesorii lor, sute de ani la rând. Shamanul apare astfel ca deţinător al unor puteri magice care, combinate cu abilitatea sa de a vindeca diverse boli, îl transformă în figura centrală şi cea mai importantă a tribului sau regiunii. Starea de transă astfel indusă este ceal mai bun vehicul pentru sugestiile pozitive, de şi despre vindecare, pe care apoi shamanul le transmite bolnavului. Fără nici o urmă de îndoială că, dacă cea mai importantă şi credibilă persoană din viaţa ta ar veni la tine atunci când eşti bolnav/ă şi ţi-ar spune că te vei face bine, cea mai probabilă evoluţie a stării tale va fi spre însănătoşire. Cu toate aceste date, sursele privind utilizarea tehnicilor sugestive şi hipnotice din vremurile îndepărtate sunt mai mult decât lacunare. .
Istoria modernă a hipnotismului începe cu medicul vienez Franz Anton Mesmer. Acesta a fost influenţat de teoriile şi practicile magiei, medicinei, magnetismului şi ale teoriei fluidismului, precum şi de contemporanii săi care se ocupau cu magnetizarea bolnavilor. Mesmer credea că starea de transă era rezultatul transmiterii de către hipnotizator, graţie „forţei” cu care acesta era înzestrat, către pacient, a unui „fluid magnetic” ce acţionează asupra sistemului nervos al acestuia. Meritul acestui medic constă în principal în perseverenţa cu care a aplicat, începând cu 1765, un sistem terapeutic nou, pentru lumea imediată, sistem care ducea la unele vindecări efective.
.
Sărind peste alţi câţiva pionieri în ale hipnozei vreau să fac o menţiune specială pentru cel care şi-a adus probabil cea mai importantă contribuţie atât la dezvoltarea cât şi la acceptarea hipnoterapiei ca artă şi ca ştiinţă – dr. Milton Erickson. Psihiatru şi hipnoterapeut de renume şi cu un solid background ştiinţific, Erickson a pus bazele hipnoterapiei moderne şi a terapiei care îi poartă numele. Figură şi nume de legendă, Erickson a lăsat în urmă cazuri clinice rezolvate care uimesc şi acum specialiştii, precum şi numeroase întrebări şi teme de reflecţie pentru toţi terapeuţii, de la cei din vremea sa şi până la cei contemporani nouă.
.
De ce ne adresăm minţii inconştiente?
Aproape toate modelele teoretice ale curentelor psihoterapeutice contemporane descriu existenţa minţii inconştiente (sau a subconştientului) ca parte componentă a psihicului uman. Subconştientul este depozitarul sau arhiva virtuală a tuturor emoţiilor şi afectelor experimentate de-a lungul vieţii şi refulate, al conflictelor şi traumelor suferite dar refuzate de mintea conştientă.
Pentru a se apăra de toate aceste percepţii inacceptabile, „Eul” (mintea conştientă) dezvoltă strategii sub forma unor mecanisme de protecţie, cum ar fi refulările (excluderea impulsurilor din percepţia conştientă), proiecţiile (atribuirea propriilor dorinţe inconştiente altor persoane), adoptarea unui comportament în totală contradicţie cu puternicul impuls inconştient. Categorisirea unui impuls ca inacceptabil rezultă de regulă în urma unor interziceri, a unor norme morale sau a unei cenzuri exercitate de „Supra-Eu” (acea parte a psihismului, structurată pe totalitatea normelor şi regulilor pe care familia şi societatea ne obligă să le învăţăm şi să le respectăm, acele „aşa trebuie” sau „aşa se face asta” pe care le auzim încă din fragedă pruncie). Când exigenţele „Supra-Eului” nu se îndeplinesc, acesta blocând exercitarea unor comportamente conforme cu impulsurile provenite din inconştient, persoana respectivă poate dezvolta un conflict intrapsihic (cel mai adesea un sentiment de ruşine sau culpabilitate) manifestat prin tabloul clinic al uneia dintre numeroasele suferinţe psihice de care se ocupă psihoterapia.
Hipnoterapia consideră că originea problemei psihice actuale este acel eveniment traumatic sau acea emoţie refulată, iar sediul acesteia este în inconştient. Ca atare, hipnoterapeuţii uzează de unealta lor de lucru, hipnoza, pentru a accesa mintea inconştientă, pentru a identifica originea problemei psihice şi a o rezolva în acest fel.
Pentru a obţine o schimbare semnificativă şi persistentă sunt necesare trei componente: dorinţa de schimbare, convingerea că eşti capabil(ă) să te schimbi şi aşteptările privitoare la schimbare.
Atunci când rezultatul dorit nu apare, se identifică ce componentă lipseşte şi se lucrează asupra acesteia.
.
Cum funcţionează mintea inconştientă
Prima sarcină a minţii inconştiente este aceea de a te păstra sănătos şi în siguranţă. Şi aceasta este şi cea mai importantă sarcină a sa. La fel ca un computer, va rula simultan un mare număr de programe: emoţii, creativitate, credinţe mai mult sau mai puţin limitative. Mintea inconştientă va procesa exact ceea ce tu crezi, fără chiar a ştii ce crezi. Iar rezultatul va fi în consecinţă.
Mintea inconştientă nu face nici o diferenţă între realitate şi imaginaţie iar singura bază de date pe care o are la dispoziţie este cea creată prin stocarea informaţiilor din trecutul tău, din experienţele prin care ai trecut în viaţă. Pe baza lor, într-o situaţie de alertă, reală sau imaginară, mintea inconştientă devine extrem de creativă în găsirea unor căi de supravieţuire, respectiv de a face faţă acelei situaţii.
Hipnoterapia intervine chiar aici, substituind o realitate denaturată, împănată cu gânduri patologice, cu acele imagini, sugestii pozitive şi gânduri care îţi pot schimba comportamentul.
Pentru a înţelege puterea minţii inconştiente, imaginează-ţi că ea ocupă 90-95% din psihicul tău, în timp ce mintea conştientă ocupă celelalte 5-10 procente. Iar puterea minţii conştiente este redusă şi de incapacitatea acesteia de a procesa simultan informaţii ce depăşesc 7-10 biţi. Documentându-mă pentru acest articol, am găsit următoarea descriere: dacă examinăm un ecran de televizor care are 4 miliarde de pixeli, a 2000-a parte dintr-un pixel reprezintă cantitatea de informaţie pe care o procesează mintea conştientă la un moment dat. Restul de 3.999.999.999,9995 pixeli se află în imperiul inconştientului.
Mintea inconştientă este creativă, intuitivă şi imaginativă.
Mintea inconştientă va accepta însă doar acele sugestii care corespund cu normele tale morale şi etice. Cu alte cuvinte, în stare de transă, mintea ta inconştientă va accepta doar acele sugestii cu care tu eşti de acord. Iată de ce în starea de transă nimeni nu se va putea folosi de tine împotriva voinţei tale.
.
Credinţele autolimitative
Ne-am născut, am crescut şi trăim într-o societate caracterizată de o anumită cultură şi de anumite credinţe. Părinţii şi profesorii noştri, liderii spirituali precum şi cei politici, ca şi multe alte persoane cu influenţă marcantă asupra societăţii, cu toţii au convingeri şi credinţe pe care le exprimă şi le folosesc pentru a ne forma personalitatea şi pentru a ne insufla anumite valori. Nu întotdeauna toate aceste credinţe, ca forme de educaţie şi dezvoltare sunt valide. Din fericire ele pot fi actualizate şi chiar se întâmplă aceasta.
Credinţele pe care le preluăm de la societate sunt verificate şi validate prin propria experienţă, ajungând în final propriile noastre credinţe. Dar unele dintre ele ne limitează dezvoltarea, ne blochează evoluţia şi ne împiedică să ne atingem scopurile în viaţă, ne împiedică să ducem viaţa pe care dorim să o trăim.
Spre exemplu: un copil este lipsit de talent sau de dorinţa de a excela în cadrul unui joc sportiv, sau pur şi simplu are o zi proastă şi joacă sub aşteptări. Părinţii ar putea fi tentaţi să-l consoleze spunându-i că “nici noi nu am fost prea buni la sport, niciodată”. Şi această credinţă a eşecului moştenit este întărită de fiecare dată când copilul suferă o înfrângere sau un eşec. Copilul şi-ar putea pierde interesul în a descoperi şi scoate din el tot ce are mai bun pentru că mintea lui a preluat deja o credinţă limitativă a altora şi a transformat-o într-una proprie, astfel încât acum el ştie că “noi niciodată nu am fost prea buni la sport”. Ceea ce va face mintea lui inconştientă de-acum înainte, va fi să transfere această credinţă autolimitativă către orice altă provocare care ar putea veni şi către orice competiţie în care copilul ar putea fi angajat. Motivarea va fi din ce în ce mai diminuată, la fel ca şi stima de sine, dar va exista întotdeauna această scuză, că “noi nu suntem buni la …; noi nu facem asta…; pe noi nu ne priveşte …; “ etc.
În opoziţie cu această atitudine, părinţii ar putea să-şi susţină copiii încurajându-i să continue, tocmai pentru a descoperi şi a da tot ce au mai bun în ei. Când copilul nu reuşeşte, părinţii ar putea să-i întărească încrederea în sine: “sunt mândru/ă de felul în care ai jucat, chiar dacă ai pierdut; sunt convins/ă că data viitoare vei juca şi mai bine”. Întărirea unei astfel de credinţe va spori motivaţia copilului, încrederea sa în sine şi îi va modela atitudinea competitivă în faţa provocărilor vieţii.
Credinţele autolimitative pot deveni atât de puternice încât conştientizarea lor, ca şi noile cunoştinţe acumulate ce vin în contradicţie cu ele să fie adesea rejectate, punându-ne în acest fel mari probleme de adaptare în viaţă.
Cele mai nocive credinţe autolimitative sunt cele referitoare la noi înşine, pentru că acestea ne amputează personalitatea şi ne sabotează evoluţia. Oricum, atât persoanele care cred despre ele că pot cât şi cele care cred că nu pot, au dreptate. Pentru că ei se vor comporta în conformitate cu aceste credinţe, astfel încât viaţa nu va face altceva decât să le confirme.
Frica de necunoscut, frica de succes sau de eşec, frica de a fi judecat/ă sau de a fi îndepărtat/ă, frica de a nu fi iubit/ă sau frica de a fi părăsit/ă sunt cele mai comune şi mai întâlnite credinţe autolimitative. Mintea noastră este setată şi programată să acţioneze în concordanţă cu ceea ce credem, chiar dacă aceste credinţe sunt în contradicţie cu ceea ce exprimăm în mod conştient.
Hipnoterapia poate modifica aceste credinţe transformându-le pe cele autolimitative într-unele pozitive, de susţinere şi de progresare în viaţă. Nu contează care ar putea fi obiectivele; schimbarea este acolo, în mintea noastră inconştientă, pentru toţi cei care o caută.
.
Regresia
Pe lângă sugestiile pozitive transmise minţii tale inconştiente, hipnoterapia mai poate fi utilizată, aşa cum am mai menţionat, pentru a descoperi amintiri traumatice, refuzate, refulate şi îngropate adânc în inconştient. Istoria hipnoterapiei menţionează succese deosebite în ajutarea pacienţilor în găsirea momentului şi circumstanţelor din viaţa lor în care cursul normal al acesteia a fost deturnat, sau în identificarea, expunerea şi retrăirea acelor amintiri reprimate din copilărie care pot sta la originea problemelor psihice, emoţionale sau comportamentale de care suferă în prezent.
Intrarea în stare de transă va readuce în faţa ochilor minţii tale toate acele informaţii din trecut care au o relevanţă actuală şi sunt legate de problema sau suferinţa pe care o trăieşti.Această călătorie în timp a pacientului, de-a lungul propriei sale vieţi, este deopotrivă fascinantă şi utilă. Este fascinantă pentru că-ţi permite accesul la propriul trecut, un acces viu, credibil şi nealterat de trecerea timpului. Este unica modalitate prin care poţi retrăi ceva. Chiar dacă e vorba de amintiri dureroase, care cel mai adesea au fost traumatizante atunci când reprezentau prezentul, modalitatea în care hipnoterapeutul te însoţeşte în acest drum în timp, face ca evenimentele să fie abordate în condiţii de deplină siguranţă şi privite cu înţelegerea pe care adultul care eşti acum o poate oferi. Şi cum ar putea fi altfel decât fascinantă atâta vreme cât călătoria în timp, una dintre cele mai arzătoare dorinţe ale omului, a rămas încă un ideal? Hipnoza îţi oferă atingerea acestui ideal, dându-ţi posibilitatea călătoriei în propriul tău timp. Nu în scop turistic, ci pentru a te vindeca de trecutul care te afectează. .
O chestiune destul de controversată o reprezintă regresia în timp chiar înaintea acestei vieţi, denumită regresia în vieţi anterioare. Neacceptată de comunitatea ştiinţifică academică din multe ţări, printre care şi a noastră, regresia în vieţi anterioare face, în Occident, obiectul practicii şi studierii (inclusiv cu mijloace şi abordări academice) încă de prin anii 1950. S-a scris destul de mult pe această temă dar cele mai multe volume reprezintă de fapt abordări paralele cu subiectul, respectiv puncte de vedere pro şi contra, exprimate din cele mai variate perspective, de la cele religioase şi până la cele ştiinţifice.
Practic, întregul subiect începe cu o singură întrebare: avem sau nu un suflet nemuritor?
Dacă răspunsul este da, şi dacă acest suflet pe care îl avem trăieşte mai mult decât o singură viaţă aşa cum o percepem noi, atunci el memorează şi păstrează în memoria inconştientului toate experienţele şi trăirile din această viaţă ca şi pe cele ale vieţilor anterioare. Asta ar însemna că aceste memorii, legate de vieţile anterioare, pot fi accesate la fel ca şi memoriile din viaţa prezentă. Singura diferenţă ar fi aceea de profunzime a minţii inconştiente la care ar trebui să ajungi pentru a le accesa.
Dacă răspunsul este nu, atunci lucrurile sunt foarte clare, tot ceea ce vezi, simţi şi trăieşti într-o astfel de incursiune hipnotică, nu sunt altceva decât producţii ale minţii tale, propria ta imaginaţie care interferă cu dorinţele tale sau cu problemele cu care te confrunţi.
Ar mai fi ceva: uneori, persoane care au experimentat regresia în vieţi anterioare şi au dorit ulterior să verifice dacă ceea ce au văzut sau trăit în acele transe este real, au fost mai mult sau mai puţin uimite să constate congruenţa unora dintre experienţele din transă cu izvoarele şi consemnările istorice. Ceea ce e mai greu de explicat, nu?
Oricum, problema rămâne controversată la nivel social, ştiinţific şi chiar religios, dar dincolo de sentinţele provenite dintr-o parte sau cealaltă, soluţia este la tine şi în tine: e răspunsul la întrebarea formulată mai sus. Restul sunt detalii.
Un ultim avertisment: nu toată lumea a fost Cleopatra sau Ludovic al XIV-lea, iar uneori s-ar putea să fi murit chiar de plictiseală!
.
Crăciun fericit!
Marea sărbătoare a Crăciunului bate la uşă, prieten drag, aducând cu ea, ca în fiecare an, bucuria şi veselia în inimile, familiile şi casele noastre. Efervescenţa spirituală a acestei perioade a anului se manifestă pregnant în fiecare dintre noi, iar sufletele noastre sunt poate mai deschise decât oricând pentru a lăsa să intre pacea şi armonia de care avem atât de multă nevoie. Este un minunat prilej pentru a ne apropia mai mult unii de alţii dar şi de a te apropia de tine însuţi, pentru a te înţelege mai bine pe tine şi pe cei cărora le-ai făcut un loc în viaţa ta, pentru a te împăca cu tine şi cu ei. Este timpul potrivit pentru a te ierta pe tine şi pe ei de toate lucrurile şi faptele, reale sau imaginare, de care te-ai sau i-ai acuzat până acum. Este momentul oportun pentru a schimba întunecarea supărărilor cu lumina iubirii şi a respectului. Iubirea şi respectul de tine însuţi ca şi pentru orice altă persoană. Sunt sentimente şi stări de care avem nevoie pentru a ne putea simţi împliniţi şi împăcaţi cu noi înşine. Şi le poţi atinge şi trăi pentru că nu există cineva care să nu-şi dorească să fie iubit şi respectat. Priveşte în tine, în sufletul tău, şi vei găsi acolo resurse de iubire pe care poate nici nu ai crezut că le ai. Şi poţi dărui mai departe, celor de lângă tine, iubire, iertare şi înţelegere, le poţi dărui din bucuria de a fi tu şi vei putea simţi cum sufletul tău se umple de lumină şi de bucurie, vei putea simţi cum fericirea lor te face fericit. Mă folosesc la rândul meu de acest prilej pentru a-ţi mulţumi că m-ai căutat şi pentru că ai ales să mă vizitezi, pentru că mi-ai oferit posibilitatea de a mă întâlni cu tine în paginile mele. Virtual sau nu, gândurile noastre s-au împletit şi sufletele noastre au rezonat. Ne-am pus întrebări şi ne-am dat răspunsuri, am căutat împreună drumuri şi direcţii şi soluţii. Ţi-am sprijinit faţa pe umărul meu atunci când era udă de lacrimi şi am râs şi ne-am bucurat împreună pentru fiecare pas înainte pe care l-ai făcut pe drumul care duce la tine, am savurat împreună fiecare succes care te apropie de înţelegerea a ceea ce eşti cu adevărat: cea mai importantă persoană din viaţa ta. Îmi doresc ca reperele pe care le-ai găsit în gândurile mele să-ţi fi fost şi să-ţi fie şi pe mai departe puncte de sprijin în toate provocările pe care viaţa le-a scos şi le va scoate în faţa ta. Te aştept şi îmi doresc să te am alături de mine şi în anul ce urmează, pentru a explora şi descoperi împreună tot mai mult din această comoară infinită care este sufletul. Să ai un Crăciun fericit şi luminos, plin de înţelegere, armonie şi iubire, alături de cei pe care îi iubeşti. Chiar dacă ei nu sunt fizic lângă tine, pentru că ştii deja că gândurile şi sentimentele noastre transced orice distanţă. . Îţi doresc să-ţi fie bine! .
Cu drag, Radu
. .
Gânduri scurte, dar… (5)
Iubirea nu este o relaţie între două persoane. Ea este un stadiu al conştiinţei tale. (Osho)
*
Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El. (Michelangelo)
*
Iubirea este credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Inseamnă să-ţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi. (Ch. Dickens)
Orasul Bucuriei
Un călugăr călătorea în căutarea Oraşului Bucuriei. La un moment dat, drumul se oprea într-o intersecţie din care porneau alte două drumuri.
Cei mai mulţi dintre călători, o luau pe drumul din stânga, îndrumaţi de nişte învăţaţi care stăteau în intersecţie, dar urmând şi tăbliţa ce indica acel drum ca Drumul Banilor.
Călugărul i-a întrebat pe învăţaţi:
-Acesta este drumul spre Oraşul Bucuriei? Văd că aproape toţi călătorii pornesc pe el!
Iar învăţaţii i-au răspuns:
-Acesta este drumul pe care poţi face câţi bani vrei. Şi banii aceştia îţi vor procura toată bucuria pe care ţi-o doreşti.
Călugărul a pornit pe acel drum şi după o vreme a văzut că pe marginile drumului, din ce în ce mai des, apăreau maşini lăsate în paragină. Din ce în ce mai multe, până când, dintr-un anumit punct, nici nu mai putea înainta.
S-a intors asadar in intersectie si s-a uitat cu atentie si pe celalalt drum, a carui tablita spunea Drumul Pasiunii, si pe care cativa oameni tocmai porneau.
L-a intrebat pe unul dintre acestia:
-Acesta este drumul spre Orasul Bucuriei?
-Nu stiu daca drumul acesta duce spre Orasul Bucuriei, a raspuns calatorul, dar pot sa-ti spun ca pe acest drum ma cheama inima. De ce nu vii mai bine cu mine impreuna pe acest drum si ne vom bucura de calatoria noastra si vom vedea si unde duce.
Calugarul s-a bucurat ca are cu cine calatori si a pornit pe acel drum. Si au mers impreuna, cale destul de lunga, si s-au bucurat de calatoria lor, pana cand au ajuns intr-un loc in care oamenii parca se invarteau pe loc, nehotarati incotro sa o apuce: sa continue drumul sau sa se intoarca. Dar unii dintre ei pareau ca stiu cu adevarat in ce directie vor sa mearga, si anume sa continue drumul.
Acesti oameni radiau pur si simplu. Fetele lor erau stralucitoare, ochii sclipitori , parca o flacara ardea in interiorul lor.
Calugarul a intrebat pe unul dintre acesti oameni, o femeie, mai precis, de ce toti stateau si incercau sa se hotarasca ce sa faca, si de ce, daca acest drum duce spre Orasul Bucuriei, nu alearga cu totii intr-acolo.
Cea intrebata a ras din suflet si i-a raspuns:
-Orasul Bucuriei este un mit!
Acum, calugarul nostru era complet confuz. Scopul sau suprem era sa gaseasca Orasul Bucuriei, si acum aceasta femeie ii spunea ca asa ceva nu exista.
-Dar cum poti fi atat de bucuroasa si fericita, intreba el din nou, daca nu ai fost in Orasul Bucuriei?
-Orasul Bucuriei nu este un loc, i-a raspuns femeia. Bucuria si fericirea apar spontan, oriunde si oricand, atunci cand calatoresti conectat la ceea ce iubesti si pretuiesti. Am strabatut acest drum de atatea ori si de fiecare data m-am umplut de bucuria pe care acest drum mi-a adus-o.
-Si cum as putea sa fac si eu acelasi lucru? intreba calugarul.
-Asta nu depinde decat de tine, ii raspunse femeia.
-Cum adica depinde doar de mine? intreba, tot mai nedumerit, calugarul.
Cu sclipiri de veselie in ochi, femeia i-a raspuns:
-Este nevoie de hotarare si determinare din partea celor care apuca pe Drumul Pasiunii.
-Dar noi suntem foarte hotarati! a raspuns calugarul si pentru companionul sau.
Femeia a zambit si a spus:
-Vom vedea asta.
Si apoi a continuat:
-Exista un secret care iti garanteaza ca vei ramane mereu pe Drumul Pasiunii si ca nu te vei rataci si vei fi ferit de orice amenintare. Cunoasterea acestui secret te va face sa experimentezi o bucurie fara de sfarsit.
-Grozav! au spus intr-un glas calugarul si tovarasul sau de drum.
-Pentru a depasi orice pericole ar putea sa apara in fata voastra pe Drumul Pasiunii, trebuie ca de fiecare data cand va aflati in fata unei alegeri, sa alegeti cu sufletul, in favoarea a ceea ce iubiti cu adevarat.
-Ok, minunat, raspunse calugarul. Cand pornim?
-Hai sa mergem putin impreuna, zise femeia, si sa vedem ce se intampla pe acest drum.
Si in timp ce mergeau, calugarul isi zari un vechi prieten. Il saluta, iar acesta raspunse:
-Probabil ca Providenta ne-a adus impreuna, in acest moment.
-Cum asa? intreba calugarul.
-Pentru ca tocmai derulez un proiect care ne va permite sa o luam pe Drumul Banilor pe o scurtatura, evitand in acest fel toate rablele care au blocat drumul. Iar eu cred ca esti cel mai potrivit sa conduci un asemenea proiect.
Calugarul si companionul sau au stat putin de vorba, din ce in ce mai entuziasmati de potentialul de castig al noului proiect, si erau gata sa porneasca pe un nou drum, cand, vazand-o pe femeia intalnita pe drum, tacand si privindu-i, o intreba:
-Fac ceea ce trebuie?
Ea zambi bland, si raspunse:
-Acest proiect te va face sa-ti traiesti pasiunile vietii tale mai deplin?
-Nu stiu, nu mi-e foarte clar care sunt acestea.
-Atunci, a clarifica acest aspect, ar fi un foarte bun punct de plecare.
Femeia l-a invatat pe calugar un mecanism simplu prin care acesta si-a clarificat obiectivele si pasiunile si apoi l-a intrebat din nou:
-Acest proiect te va face sa-ti traiesti pasiunile vietii tale mai deplin?
-Sunt sigur ca da, a raspuns calugarul, pentru ca voi face o gramada de bani, iar cu acestia, voi putea face orice doresc.
Femeia de pe Drumul Pasiunii a zambit atunci si i-a spus:
-Tocmai ai pus piciorul pe o mina ingropata pe drum. Aminteste-ti, Orasul Bucuriei nu este un loc, o destinatie, ci o calatorie. Intrebarea cheie este daca iti va face placere ceea ce faci, chiar daca nu produci bani de loc.
Calugarul a realizat atunci ca, chiar daca ar fi fost intr-adevar, cel mai bun manager pentru proiectul prietenului sau, nu asta era ceea ce inima sa il indemna sa faca. Astfel incat, ii multumi prietenului sau pentru propunere dar isi continua drumul alaturi de companionul sau si de femeia intalnita pe Drumul Pasiunii.
La un moment dat, se intalnira pe drum cu sora sa.
-Doamne, ce bine ca te-am intalnit, spuse aceasta.
-De ce? intreba calugarul.
– Mama noastra a fost diagnosticata cu cancer si doctorii au spus ca mai are doar 6 luni de trait.
Coplesit de tristete, calugarul se intoarse catre femeia cu care calatorea si o intreba:
-Cum as mai putea continua calatoria, cand mama mea e pe moarte?
Femeia ii raspunse cu blandete:
-Hai sa vedem daca te putem ajuta.
Femeia de pe Drumul Pasiunii il invata atunci o formula magica cu ajutorul careia calugarul indeparta toata tristetea care il coplesea.
-Vezi tu, ii spuse femeia, aceasta este o alta capcana amplasata pe Drumul Pasiunii. Indiferent cat de pasionat esti, viata pur si simplu isi urmeaza cursul. Cateodata pot apare situatii si circumstante in care sa fi coplesit, iar cand se intampla asta, traseul drumului nu mai este atat de clar si evident. Formula aceasta te va ajuta sa astepti pana cand drumul va fi din nou clar, astfel incat sa poti face o alegere corecta, in cunostinta de cauza.
Pasiunile tale sunt ca firimiturile de paine. Te vor conduce pana cand iti vei fi indeplinit scopul in viata. Pasiunile tale, lucrurile pe care le iubesti si pe care le apreciezi mai mult, se pot schimba in cursul vietii, dar daca vei alege mereu in favoarea lor, vei ramane mereu conectat cu bucuria vietii.
Calugarul privi de-a lungul drumului mai atent si fu cuprins de o mare bucurie: drumul aparea din nou foarte clar, si conducea acum direct spre casa mamei sale. O porni grabit la drum si astfel petrecu ultimele zile ale mamei sale, alaturi de aceasta.
Surpriza sa fu ca, la iesirea din casa, femeia si companionul sau de drum il asteptau.
-Esti ok acum?
-Da, raspunse calugarul, sunt ok si gata de drum. Am petrecut cea mai frumoasa, mai profunda si mai calda perioada de timp pe care am petrecut-o vreodata cu mama mea. Mi-a spus cat este de fericita ca am apucat pe Drumul Pasiunii. De asemenea, nu am stiut ca ea are bani pusi deoparte, astfel incat mi-a lasat suficienti bani cat sa-mi urmez pasiunile. Ma gandesc acum ca nu mi-ar fi fost de nici un folos sa fi apucat pe Drumul Banilor.
Femeia a zambit:
-Ceea ce pare a fi magie sau miracole, se intampla mereu pe Drumul Pasiunii. Este nevoie insa de timp pentru a-ti cladi increderea ca atunci cand vei pasi in necunoscut pe Drumul Pasiunii, intotdeauna va fi un pas bun. Ceea ce te-a impiedicat pana acum sa-ti urmezi pasiunile sunt gandurile tale, credintele tale, falsele idei.
Este acum momentul sa inveti sa nu-ti mai asculti gandurile, ci inima.
Calugarul si companionul sau au fost de-a dreptul uimiti de ceea ce s-a intamplat cand au reusit sa se dezbare de acele ganduri.
-Nu mi-am dat seama pana acum de cat de multe idei am luat de-a gata, si cum acestea m-au impiedicat sa-mi implinesc viata si sa-mi urmez pasiunile.
-Acesta e numai inceputul, dragul meu, a continuat femeia.
In lunile urmatoare, calugarul si companionul sau si-au continuat drumul si au depasit o multime de obstacole. Uneori, acestea nu erau foarte evidente, si atunci femeia le reamintea lucrurile deja invatate si instrumentele pe care le aveau acum la dispozitie pentru depasirea acestora.
De cate ori ramaneau descurajati, femeia ii intreba:
-Ce iubiti in viata?
Revenind mereu la lucrurile pe care le iubeau cu adevarat in viata, cei doi calatori erau din nou pregatiti sa faca fata calatoriei lor.
De cate ori drumul se bifurca sau erau pusi in fata unor alegeri dificile, femeia le amintea:
-Alegeti cu sufletul, in favoarea lucrurilor pe care le iubiti si in care credeti.
Apoi, intr-o zi, femeia s-a oprit si a spus:
-De aici inainte, o sa mergeti singuri.
-Dar de ce? Noua ne place sa calatorim cu tine! au raspuns intr-un glas cei doi.
-Si mie imi place sa calatoresc cu voi, si chiar as dori sa mentinem legatura, dar nu ati observat ca de o buna bucata de vreme, in calatoria noastra, voi conduceti?
Calugarul s-a scarpinat in cap si a raspuns:
-Cred ca ai dreptate, a fost atata bucurie de-a lungul drumului, incat nici nu mi-am dat seama.
-Asa-i, a raspuns femeia. Si pentru ca ati invatat cum sa calatoriti pe Drumul Bucuriei, de-acum nu mai aveti nevoie de mine. Va fi randul vostru sa-i calauziti pe altii de-a lungul acestui drum, ajutandu-i sa-i evite capcanele. O sa ne mai vedem oricum, undeva pe drum.
Cu asta, femeia i-a imbratisat pe rand apoi s-a facut nevazuta.
Acesta este sfarsitul calatoriei facute de calugarul nostru si companionul sau.
Dar ar putea fi inceputul calatoriei tale!
La taifas cu Radu 