Din nou despre tine
Nu ma intereseaza ce faci tu pentru a-ti castiga existenta.
Vreau sa stiu ce foc arde in tine si daca ai cutezanta sa visezi la realizarea a ceea ce porti in inima ta.
Nu ma intereseaza cati ani ai,
Vreau sa stiu daca iti asumi riscul sa pari nebun in numele iubirii tale, viselor tale si aventurii care este viata ta.
Nu ma intereseaza care planeta este in careu cu luna ta,
Vreau sa stiu daca ai atins cerul propriei tale tristeti, daca te-ai deschis datorita tradarilor vietii, sau daca te-ai asprit si daca te-ai inchis de teama unui necaz viitor.
Vreau sa stiu daca poti sa te asezi cu durerea, a mea, sau a ta, fara sa incerci sa o ascunzi, sa o micsorezi sau sa o opresti.
Vreau sa stiu daca poti sa simti fericirea, a mea, sau a ta, daca poti dansa cu fervoare si te poti lasa complet cuprins de extaz pana in varful degetelor de la maini si de la picioare, fara sa spui ca trebuie sa fim atenti si realisti ca sa nu cumva sa uitam care sunt limitele fiintelor umane.
Nu ma intereseaza daca ceea ce-mi spui este adevarat,
Vreau sa stiu daca esti gata sa-i deceptionezi pe ceilalti ca sa ramai sincer cu tine insuti si daca poti suporta sa fi acuzat de tradare, dar sa nu-ti tradezi propriul suflet.
Vreau sa stiu daca poti sa fi fidel si deci demn de incredere.
Vreau sa stiu daca poti vedea frumosul chiar daca nu-i tocmai dragut in fiecare zi si daca tu poti simti ca sursa vietii tale rezida in prezenta Sa.
Vreau sa stiu daca poti trai esecurile, ale mele, sau ale tale, si totusi sa continui sa stai drept pe marginea lacului si sa strigi catre argintata luna plina: “Da!”
Nu ma intereseaza unde locuiesti si cat castigi,
Vreau sa stiu daca te poti trezi dupa o noapte de tristete si de disperare, de indoiala sau durere si sa faci ceea ce trebuie facut pentru copii.
Nu ma intereseaza cine esti si cum ai ajuns pana aici,
Vreau sa stiu daca poti sa stai in mijlocul focului alaturi de mine si sa nu renunti.
Nu ma intereaza ce ai invatat sau unde ai invatat si cine te-a invatat ceea ce stii,
Vreau sa stiu ce te hraneste din interior cand totul se prabuseste in jurul tau.
Vreau sa stiu daca poti sa ramai singur cu tine insuti si daca esti fericit intr-adevar in propria ta companie in aceste momente de vid.
Visătorul din Oriah
In the name of the game
“Cred că paralizia indivizilor e cea mai mare tară a capitalismului. Întregul nostru sistem educaţional suferă din cauza acestei tare. Elevului îi este insuflată o atitudine competitivă exagerată, el e învăţat, ca pregătire pentru viitoarea carieră, să glorifice reuşita materială.”
~ Albert Einstein ~
Bunica mea a fost o persoană minunată, ea m-a învăţat să joc Monopoly . Ea a înţeles că esenţa jocului este de a dobândi, de a aduna, de a avea. Şi în timp ce juca, ea aduna într-adevăr tot ce putea, ne zdrobea literalmente, pe ceilalţi. Şi a continuat în acest fel până când, în cele din urmă, a devenit o adevărată maestră a tablei de Monopoly. Iar la sfârşit, după ce cumpăra tot ceea ce era pe tablă, după ce ne lua până şi ultimul dolar, întotdeauna mă privea zâmbind şi-mi spunea: – Intr-o zi vei învăţa cum să joci acest joc. Mult mai târziu, într-o vară, am jucat Monopoly cu ea şi cu vecinii ei. Am jucat întreaga zi şi am simţit cum sunt pătruns de spiritul acestui joc. Am înţeles că singura cale pentru a câştiga acest joc este aceea de a lua totul: toate proprietăţile, toate firmele şi hotelurile, băncile, toţi banii. TOTUL! Trebuia să-i las pe ceilalţi parteneri de joc fără nimic. Să le iau totul. Şi după ce am înţeles asta, m-am aruncat în joc cu atâta motivaţie, cu atâta determinare încât mintea mea nici nu mai vedea alt final decât acela în care eu câştigam, terminându-i pe ceilalţi. Am jucat ore în şir şi am fost extrem de îndârjit. Eram gata să încalc orice regulă dacă asta îmi mai aducea o proprietate sau nişte bani din ai celorlalţi. Am fost nemilos şi în cele din urmă, la sfârşitul zilei, i-am terminat pe ceilalţi parteneri de joc. I-am zdrobit financiar şi psihic. Am zâmbit extrem de satisfăcut când am luat ultimul dolar pe care îl mai avea bunica mea: eram de-acum cel mai bun, cel mai tare. Eu eram acum maestrul tablei de Monopoly! Stăpânul tuturor proprietăţilor, deţinătorul tuturor fondurilor ! .
.
Ei bine, în acel moment, bunica mea mi-a zâmbit înapoi şi mi-a spus cu blândeţe :
– Ok, acum cred că a venit timpul să mai înveţi ceva.
Respectul faţă de ea m-a împiedicat să izbucnesc în râs, în timp ce-i arătam că totul, TOTUL, era în proprietatea mea.
– Eşti mulţumit de toate lucrurile pe care le-ai dobândit? a continuat ea. De toate casele, şi hotelurile, şi băncile, şi firmele de utilităţi pe care le-ai strâns? De toţi banii pe care i-ai adunat?
– Evident! am răspuns foarte mândru.
– Ei bine, dragul meu, acum toate merg înapoi în cutie.
Doamne, ar fi trebui să fii acolo să-mi vezi faţa. NU VOIAM ca toate să meargă înapoi în cutie. M-a cuprins o confuzie ciudată amestecată cu furie şi cu neputinţă în timp ce în urechile mele răsuna ecoul cuvintelor ei… “înapoi în cutie”… “înapoi în cutie”…
Şi, ca pentru a-mi demonstra implacabila realitate, a luat tabla de joc şi a răsturnat întregul ei conţinut (adunat în faţa mea) înapoi în cutie.
Am reuşit cu greu să mai spun un singur lucru:
– Şi acum eu ce mă fac?
.
La taifas cu Radu 