Dragoste și psihanaliză
„Toate poveștile de dragoste sunt povești despre frustrare…
A te îndrăgosti, înseamnă a-ți aminti de o frustrare pe care nu știai că o ai. Ai dorit pe cineva, te-ai simțit lipsit de ceva, iar apoi, dintr-odată, aceasta pare a fi prezentă, acolo.
Iar ceea ce este nou în această experiență este intensitatea; atât cea a frustrării cât și cea a satisfacției. Este ca și cum ai fi așteptat pe cineva, fără însă a ști cine este. Știi asta abia în momentul în care apare.
Indiferent dacă ai știut sau nu că ceva lipsea în viața ta, vei conștientiza asta în momentul în care te întâlnești cu persoana pe care o dorești.
Ceea ce psihanaliza aduce în plus acestei povești de dragoste este faptul că persoana de care te îndrăgostești este cu adevărat bărbatul sau femeia visurilor tale, că l-ai visat, sau ai visat-o, încă cu mult timp înainte de a-l sau a o întâlni. Persoana aceasta nu a apărut în visele tale din neant, din nimic (nimic nu se naște din nimic), ci a apărut din experiențe anterioare, reale și dorite.
Vei recunoaște cu destulă siguranță această persoană atunci când apare, pentru că, într-un anume sens, o cunoșteai deja; și pentru că realmente o așteptai, atunci când va veni, vei simți ca și cum o cunoști dintotdeauna, deși o percepi că este totuși străină de tine. Paradoxal cumva, o vei percepe ca pe o foarte familiară persoană străină.
Oricât de mult ai așteptat, ai visat și ai sperat să întâlnești persoana visurilor tale, doar din momentul întâlnirii ei vei percepe absența sa din viața ta.
Pare că doar prezența cuiva poate face perceptibilă absența sa.
Poate că o anumită formă de dor sau dorință a precedat întâlnirea cu persoana iubită, dar e nevoie să o întâlnești pentru a putea simți întreaga forță și intensitate a frustrării tale în absența ei.
A te îndrăgosti, este mereu o încercare de a căuta, de a localiza, de a acorda o formă și o imagine acelui ceva ce inconștient te frustra înainte.”
(Adam Phillips, psihanalist – Missing out; In praise of the unlived life)
Despre invidie
„văgăuna murdară şi dezgustătoare
în care locuieşte invidia,
e o gaură înfricoşătoare şi întunecată,
invadată de frig care-ţi împietreşte inima,
fără a fi vreodată încălzită de focul vesel,
veşnic învăluită în amărăciune.”
Ovidius – Metamorfoze
Câteva cuvinte despre ceea ce este invidia:
– dorinţa incontrolabilă şi intens manifestată pentru ceea ce nu poţi să ai, nu poţi să fi sau să devii. O dorinţă manifestată în exces atât de mult, încât consumă şi alterează, energia lui „a face”;
– discrepanţa, conştientizată şi transpusă emoţional, dintre poziţia ta şi a celui care a reuşit. Invidia poate apărea când urmăreşti rezultatul şi nu calea . Când nu accepţi faptul că tu eşti cel care trebuie să te schimbi, să acţionezi;
– o oglindă a ceea ce crezi că sunt neputinţele sau defectele tale;
– incapacitatea de a te putea bucura pentru altcineva. Relevă o fractură emoţională manifestată prin neputinţa iubirii aproapelui şi incapacitatea de a înţelege interdependenţele ce leagă fiinţele umane între ele (starea ta de bine mă face şi pe mine să fiu bine, şi invers).
Invidia ascunde de fapt, dorinţa de a te apropia de cel care a reuşit, dar relevă incapacitatea de a înţelege că sensul natural, evolutiv, al acestei apropieri, este de la tine către el şi nu invers. Cu alte cuvinte, cel situat pe un nivel inferior, indiferent despre ce fel de nivel vorbim, dar invidios pe cel de pe un nivel superior şi doritor să fie egalul lui, îl „trage” pe acesta în jos, în loc să urce el.
Invidia este o emoţie puternică, extrem de dureroasă, care se manifestă intens la nivel somatic: simţi o strângere în zona pieptului, respiraţia devine şuierătoare, iar sângele parcă nu mai reuşeşte să-ţi irige faţa, care devine palidă.
Invidia se alimentează în principal din ego, din frustrările acumulate în timp, din sentimentul de insecuritate şi din neacceptarea de sine în condiţiile momentului (aici, acum şi aşa). Invidiosul interpretează viaţa ca fiind nedreaptă, considerând că aceasta îi neagă sau fură accesul la ceea ce el consideră că are dreptul. In egală măsură consideră că cei care au acces la obiective identice sau similare, sunt norocoşi, favorizaţi de soartă sau că, într-un fel sau altul, l-au dat deoparte pe el.
Invidiosul ignoră faptul că poate atinge obiectivele ce au declanşat invidia, că acestea nu sunt limitate la cei ce le-au atins deja, şi nici nu este dispus să parcurgă drumul spre obţinerea lor, sau să plătească preţul lor, indiferent de natura acestuia. Nu, el doreşte doar obiectivul în sine, posesia, fie ea materială, afectivă, profesională sau de orice altă natură.
Doreşte să fie ca ceilalţi, care l-au atins. Doreşte să fie în locul lor. Atât. Pentru el nu contează dacă acele obiective îi sunt utile sau nu. Pur şi simplu le doreşte şi este convins că nu le poate obţine sau atinge.
Invidia denotă o stimă de sine scăzută în toate componentele sale: imaginea de sine, idealul de sine şi încrederea în sine.
Invidiosul nu este împăcat cu imaginea sa, nu o acceptă şi încearcă prin orice mijloace să o înlocuiască cu o altă imagine, a celui invidiat.
Invidiosul nu are un ideal propriu, pentru că nu este dispus să urmeze căi naturale sau normale de evoluţie. Idealurile sale sunt cele împrumutate de la cei invidiaţi şi în final se suprapun într-unul singur: să fie altfel sau altceva.
Invidiosul nu are încredere în propriile sale forţe care i-ar putea ghida şi susţine evoluţia. Cheia întregului complex emoţional este faptul că el invidiază ceva ce crede că nu poate atinge. Cu cât este mai convins de neputinţa sa cu atât invidia va fi mai intensă. Invidiosul demolează complet ceea ce nu poate construi, fiind incapabil să rezoneze cu starea şi emoţiile succesului, ale reuşitei.
Singura valenţă pozitivă a invidiei este că, în condiţiile în care reuşeşti să conştientizezi această stare, ea îţi va indica exact cum stai, situaţia ta şi nivelul atins la acel moment. Renunţarea la ego şi conştientizarea invidiei îţi realimentează potenţialul de acţiune, permiţându-ţi să parcurgi în mod natural necesarul drum spre atingerea obiectivelor. Acceptarea imperfecţiunilor tale îţi va permite să te apreciezi la adevărata ta valoare, să apreciezi autenticitatea şi unicitatea ta. Să trăieşti mai bine cu tine însuţi.
Cu siguranţă poţi aceasta!
La taifas cu Radu 