La mulți ani!
.
Fericiţi cei ce nu mai au nevoie în viețile lor de nici o speranţă!
Pentru că ei sunt cei puternici, ei sunt cei ce împlinesc sau au împlinit ceea ce și-au dorit.
Pentru că speranța este un umil cerșetor, blocat undeva înaintea porților realizărilor, și care așteaptă ca ceva sau cineva să-i așeze în palma întinsă ceea ce-și dorește.
Care așteaptă ca ceva sau cineva ”să facă ceva” pentru a obține ceea ce-și dorește.
A merge prin viață fluturându-ți speranțele ca pe niște stindarde nu pare a fi vreo cruciadă victorioasă: în fapt nici nu mergi nicăieri, și nici nu câștigi nimic. Te așezi cuminte și smerit pe treptele așteptării și stai acolo pentru ca ceva sau cineva să împlinească ceva pentru tine, în locul tău.
Speranța este o palmă întinsă care doar cere și nu face.
Atunci când doar speri, în fapt, renunți voluntar la propria putere și creativitate, și o oferi altcuiva, adesea necunoscut, iluzoriu sau inexistent, pentru ca acest altcineva să facă lucrurile în locul tău.
Atunci când doar speri, de fapt nu faci nimic.
Doar aștepți.
A spera este o stare, nu o acțiune.
***
Nu știu câte speranțe ți-ai creat în 2014 și cum ai trăit cu ele, cum ți-au alimentat sau parazitat ele viața.
Iți doresc ca în 2015 să găsești energia, voința și puterea de a face ceva cu și din speranțele tale.
La mulți ani!
Bănuţul
Iţi propun un exerciţiu de imaginaţie. E simplu şi uşor, aşa cum sunt toate exerciţiile cu tine, despre tine. *** Imaginează-te aşadar pe tine. Eşti îmbrăcat(ă) exact aşa cum te vezi în acest moment. Iar undeva în interiorul hainele tale există un buzunar la care doar tu ai acces. Dintre toate fiinţele din această lume, doar tu ai acces la acest buzunar. Iar în acest buzunar, ai un bănuţ. E un bănuţ foarte preţios, din moment ce el se găseşte în acel buzunar, la care doar tu ai acces. Iar acel bănuţ este tot ceea ce îţi doreşti, este tot ceea ce te-ar împlini, este tot ceea ce ţi-ar trebui pentru a simţi plăcerea şi bucuria vieţii. Doar că tu nu mai ştii că ai acest bănuţ, în acel buzunar în care doar tu ai acces. Şi atunci, îl ceri de la alţii. Imaginează-te deci, stând aşezat(ă) pe o bancă, într-un loc public, şi cerând trecătorilor să-ţi ofere acel bănuţ pe care tu îl ai în acel buzunar. Unii vor privi uimiţi spre tine, eventual vor clătina din cap, apoi vor trece mai departe, fiecare pe drumul său. Alţii, ar putea să se oprească pentru a înţelege mai bine cererea ta, iar apoi, după ce vor înţelege mai bine, vor zâmbi într-un fel sau altul, şi vor pleca şi ei mai departe. Alţii, mişcaţi mai intens de cererea ta, ar putea băga mâna într-unul din propriile lor buzunare, şi ar scoate de acolo şi ţi-ar oferi diferiţi bănuţi, de diferite valori. Răspunde această ofertă cererii tale? Evident că nu: lucrul de care tu ai nevoie este ACEL bănuţ, situat exact în ACEL buzunar al tău. Ca atare, vei mulţumi sau nu pentru ceea ce ţi s-a oferit, dar nu vei putea folosi în nici un fel ceea ce ţi s-a dat. Nu vei simţi nici bucuria, nici împlinirea. Şi aceşti trecători vor pleca mai departe, trăgând propriile lor concluzii despre întâmplare. Vei rămâne mai departe, aşezat(ă) exact acolo unde te afli, cu aceeaşi nevoie neîmplinită şi cu aceeaşi cerere adresată trecătorilor. Aştepţi. Aştepţi să se găsească cineva care să poată să-ţi dea exact ceea ce ceri, pentru că simţi că doar acel lucru, acel bănuţ din buzunarul tău, te poate împlini. Iar în timp ce aştepţi, principalul lucru de care vei fi conştient(ă) este acea nevoie a ta, rămasă neîmplinită. Şi pe măsură ce conştientizezi lipsa ta, suferinţa generată de aceasta va deveni tot mai intensă. Cu atât rugăminţile tale, adresate trecătorilor, vor deveni mai fierbinţi… Sau mai patetice… Pe măsură ce seara se apropie, suferinţa ta devine tot mai greu de suportat, începând să fie acompaniată de refrenul zilei de ieri: „Incă o zi în care nu m-am împlinit, încă o zi în care nu am obţinut acel simplu şi singur lucru de care aş avea nevoie pentru a mă simţi împlinit(ă) în viaţă.” Imaginează-ţi că acest lucru se întâmplă repetitiv, zi după zi, aşteptare după aşteptare, suferinţă după suferinţă. .
.
***
Iţi propun acum să închei acest exerciţiu şi să ieşi din el păstrând în minte următoarea întrebare:
„Există oare acea persoană care să îmi poată oferi acel bănuţ, din acel buzunar la care doar eu am acces?”
Dacă răspunsul tău este DA, următoarea întrebare pe care logica o impune, este „cum dai de această persoană?”
Dacă răspunsul tău este NU, atunci te întreb eu: „ce e de făcut într-o astfel de situaţie?”
Pentru că dincolo de toată nevoia, şi aşteptarea, şi suferinţa, undeva profund în interiorul tău, ştii şi simţi că ai dreptul la acea împlinire, că ai dreptul şi tu ca şi ceilalţi, la plăcerea şi bucuria vieţii.
La taifas cu Radu 