Arhive etichetă: maestru

Viața și Moartea pe înțelesul unei fetițe de 7 ani


Seung Sahn Soen-Sa (1 august 1927 – 30 noiembrie 2004) a fost un maestru Zen de origine coreeană, unul dintre puținii care au lăsat în scris prețioasele lor învățături spirituale.
Zen Master & girl
Printre multele dialoguri cu studenții Zen occidentali, Soen-Sa povestește și conversația sa cu Gita, o fetiță în vârstă de șapte ani, fiica unuia dintre elevii săi de la Zen Center din Cambridge, discuție purtată după moartea pisicii centrului, inteligent botezată Katz. („KATZ!” este transcrierea celebrului strigăt budist din burtă, folosit ca modalitate de concentrare a energiei și a intenției în timpul practicii Zen.).
Katz a murit după o boală lungă și a fost înmormântată după tradiția budistă, iar fetița a rămas foarte tulburată de moartea sa.
Într-o zi după antrenament, ea a venit la marele profesor Zen pentru o explicație.
Iată dialogul dintre ei:
„Ce sa întâmplat cu Katzie? Unde a plecat?”
Soen-Sa spus: „Tu de unde vii?”
„Din burta mamei mele.”
„Și de unde vine mama ta?”
Acum Gita a rămas tăcută.
Soen-Sa a spus:
„Totul în lume vine din același singur lucru. Este ca într-o fabrică de cookies (prăjiturele). Multe tipuri diferite de cookies sunt realizate: lei, tigri, elefanți, case, oameni. Acestea toate au diferite forme și nume diferite, dar ele sunt toate făcute din același aluat și toate au același gust. Astfel, toate lucrurile diferite pe care le vezi – o pisică, o persoană, un copac, soarele, acest etaj – toate aceste lucruri sunt într-adevăr la fel „.
„Ce sunt toate acestea de fapt?”
„Oamenii le dau mai multe nume diferite. Dar, în sine, nu au nici un nume. Atunci când te gândești, toate lucrurile au diferite nume si forme diferite. Dar, atunci când nu te gândești, toate lucrurile sunt la fel.
Nu există cuvinte pentru ele. Oamenii fac cuvintele.
O pisica nu spune: „Eu sunt o pisică.” Oamenii sunt cei care spun: „Aceasta este o pisică.”
Soarele nu spune: „Numele meu este soare.” Oamenii spun: „Acesta este soarele.”
Așa că, atunci când cineva te întreabă: „Ce e asta?”, cum ar trebui să răspunzi? ”
„Nu ar trebui să folosesc cuvinte.”
Soen-Sa a spus: „Foarte bine! Nu ar trebui să folosești cuvinte. Așa că, dacă cineva te întreabă: „Ce este Buddha?”, cum anume ar suna un răspuns bun? ”
Gita a rămas tăcută.
Soen-Sa a spus: „Acum mă întrebi pe mine.”
„Ce este Buddha?”
Soen-Sa a lovit podeaua.
Gita a râs.
Soen-Sa a spus: „Acum te întreb eu: Ce este Buddha?”
Gita a lovit podeaua.
„Ce este Dumnezeu?”
Gita a lovit podeaua.
„Ce este mama ta?”
Gita a lovit podeaua.
„Ce ești tu?”
Gita a lovit podeaua.
„Foarte bine! Aceasta este ceea ce toate lucrurile din lume sunt. Tu și cu Buddha și Dumnezeu și mama ta și întreaga lume sunteți la fel. ”
Gita zâmbi.
Soen-Sa a spus: „Mai ai și alte întrebări?”
„Încă nu mi-ai spus unde a plecat Katz.”
Soen-Sa s-a aplecat înainte, s-a uitat în ochii ei și a spus: „Eu cred că ai înțeles deja.”
Gita a spus, „Oh!” Și a lovit podeaua foarte puternic. Apoi ea a râs.
***
Soen-Sa își încheie anecdota cu un dialog destinat să fie amuzant, dar de fapt, acesta e un testament tragic pentru educația occidentală contemporană, ca o forță de specializare industrializată ce fragmentează în mod deliberat unitatea tuturor lucrurilor și sparge în mod la fel de deliberat integritatea noastră interioară:
***
Gita s-a îndreptat spre ieșire, și în timp ce deschidea ușa, se întoarse spre Soen-Sa și spuse:
„Dar eu nu am de gând să răspund în acest fel atunci când sunt la școală. O să dau răspunsuri obișnuite!”
Soen-Sa a râs.

articol tradus și adaptat după brainpickings.org

Lecţia


.
„Nu încerca să foloseşti ceea ce ai învăţat de la buddhism pentru a deveni un bun buddhist.
Foloseşte toate aceste învăţături pentru a deveni mai bun, fiind orice eşti tu în acest moment.”
Al 14-lea Dalai Lama
 .
Buddhism
.
Atunci când ucenicul începe să se exprime folosind cuvintele maestrului, înseamnă că amândoi au pierdut timpul petrecut împreună.
Ucenicul a memorat totul şi a învăţat să repete.
Nu a devenit altceva decât un imitator, o maimuţă perfectă.
Va şti oricând să spună ceea ce ar spune maestrul său.
Dar nu va şti să spună ceea ce ar spune el însuşi.
A deprins forma maestrului, fără a-şi crea un conţinut propriu pentru aceasta.
In opinia mea, a ratat lecţia.
Adică exact scopul pentru care cei doi s-au întâlnit.
***
Un profesor mediocru îţi va spune ce să faci.
Un profesor bun îţi va explica ce să faci şi de ce.
Un profesor excelent îţi va demonstra cum şi când să faci ceea ce vrei să faci.
Un maestru desăvârşit te va inspira să faci tu însuţi ceea ce ai de făcut, atunci când simţi că e momentul şi în felul tău propriu.
***
Şi încă ceva: dacă pe un costum ultimul răcnet vei pune un petec de kimono budist, ceea ce vei obţine nu va fi un kimono ultimul răcnet.
Va fi un costum peticit.
.

Trăind în iad


.
Living in hell
.
Iadul nu este un loc mitic, cu o locaţie neprecizată, în care ajung cei ce încalcă legi şi reguli, reale sau imaginare.
Iadul nu este un loc.
Iadul este într-o mulţime de locuri, răsfirate pe întreg pământul. Pentru că iadul nu este un loc colectiv, ci unul foarte personal.
Fiecare om abuzat şi persecutat, al cărui corp a fost mutilat sau al cărui suflet a fost zdrobit prin suferinţă, fiecare femeie violată sau umilită, fiecare copil a cărui inocenţă a fost călcată în picioare, au experimentat viaţa în iad aici, pe pământ.
Fiecare persoană nevoită să suporte discriminarea sau denigrarea, fiecare persoană silită, prin ignoranţă, răutate sau nepăsare, să se retragă într-o realitate proprie alterată sau chiar imaginară, din cauza unei neputinţe fizice sau mentale, toţi aceştia, au fost deja în iad.
Fiecare dintre ei locuieşte deja într-o bucăţică de iad.
Pentru fiecare dintre ei, iadul înseamnă a-şi aminti fără putinţa de a schimba ceva. Inseamnă a vieţui fără a trăi.
Nu te mira, dragă prietene, dacă vei găsi locuri de iad şi în vile somptuoase, în penthouse-uri sau apartamente de lux, în care îşi duc viaţa oameni ce poartă masca fericirii. Nu te mira să găseşti în aceste iaduri figuri angelice, cu obraji rozalii şi bucle blonde, sau vindecători ce au găsit panaceul, maeştri care au găsit „calea”, preoţi sau predicatori care te ameninţă pe tine cu propriul lor iad.
Pentru fiecare dintre ei, iadul înseamnă a desena cu propria mimică o faţă fericită, aşezată peste goliciunea dinlăuntru. Inseamnă teama de a ieşi din rânduri, teama de a nu fi aliniat la cerinţele de moment ale „sistemului”. Inseamnă neputinţa de a ieşi dintr-o viaţă asemenea unei capcane de lux, care nu îi va omorî niciodată dar care nu le va permite niciodată să zboare pentru a se simţi pe ei înşişi.
In genialitatea sa, Dante a intuit că toţi cei ce locuiesc în iadul lor personal au lăsat afară până şi cea din urmă resursă: speranţa.
Aşadar, dragă prietene, pentru mulţi dintre semenii noştri, iadul este un loc real.
Aici, în această viaţă, pe acest pământ.
***
Ce crezi, cine sau ce îi păzeşte pe aceşti oameni pentru ca să nu poată ieşi de acolo?