Arhive etichetă: moarte

Viața și Moartea pe înțelesul unei fetițe de 7 ani


Seung Sahn Soen-Sa (1 august 1927 – 30 noiembrie 2004) a fost un maestru Zen de origine coreeană, unul dintre puținii care au lăsat în scris prețioasele lor învățături spirituale.
Zen Master & girl
Printre multele dialoguri cu studenții Zen occidentali, Soen-Sa povestește și conversația sa cu Gita, o fetiță în vârstă de șapte ani, fiica unuia dintre elevii săi de la Zen Center din Cambridge, discuție purtată după moartea pisicii centrului, inteligent botezată Katz. („KATZ!” este transcrierea celebrului strigăt budist din burtă, folosit ca modalitate de concentrare a energiei și a intenției în timpul practicii Zen.).
Katz a murit după o boală lungă și a fost înmormântată după tradiția budistă, iar fetița a rămas foarte tulburată de moartea sa.
Într-o zi după antrenament, ea a venit la marele profesor Zen pentru o explicație.
Iată dialogul dintre ei:
„Ce sa întâmplat cu Katzie? Unde a plecat?”
Soen-Sa spus: „Tu de unde vii?”
„Din burta mamei mele.”
„Și de unde vine mama ta?”
Acum Gita a rămas tăcută.
Soen-Sa a spus:
„Totul în lume vine din același singur lucru. Este ca într-o fabrică de cookies (prăjiturele). Multe tipuri diferite de cookies sunt realizate: lei, tigri, elefanți, case, oameni. Acestea toate au diferite forme și nume diferite, dar ele sunt toate făcute din același aluat și toate au același gust. Astfel, toate lucrurile diferite pe care le vezi – o pisică, o persoană, un copac, soarele, acest etaj – toate aceste lucruri sunt într-adevăr la fel „.
„Ce sunt toate acestea de fapt?”
„Oamenii le dau mai multe nume diferite. Dar, în sine, nu au nici un nume. Atunci când te gândești, toate lucrurile au diferite nume si forme diferite. Dar, atunci când nu te gândești, toate lucrurile sunt la fel.
Nu există cuvinte pentru ele. Oamenii fac cuvintele.
O pisica nu spune: „Eu sunt o pisică.” Oamenii sunt cei care spun: „Aceasta este o pisică.”
Soarele nu spune: „Numele meu este soare.” Oamenii spun: „Acesta este soarele.”
Așa că, atunci când cineva te întreabă: „Ce e asta?”, cum ar trebui să răspunzi? ”
„Nu ar trebui să folosesc cuvinte.”
Soen-Sa a spus: „Foarte bine! Nu ar trebui să folosești cuvinte. Așa că, dacă cineva te întreabă: „Ce este Buddha?”, cum anume ar suna un răspuns bun? ”
Gita a rămas tăcută.
Soen-Sa a spus: „Acum mă întrebi pe mine.”
„Ce este Buddha?”
Soen-Sa a lovit podeaua.
Gita a râs.
Soen-Sa a spus: „Acum te întreb eu: Ce este Buddha?”
Gita a lovit podeaua.
„Ce este Dumnezeu?”
Gita a lovit podeaua.
„Ce este mama ta?”
Gita a lovit podeaua.
„Ce ești tu?”
Gita a lovit podeaua.
„Foarte bine! Aceasta este ceea ce toate lucrurile din lume sunt. Tu și cu Buddha și Dumnezeu și mama ta și întreaga lume sunteți la fel. ”
Gita zâmbi.
Soen-Sa a spus: „Mai ai și alte întrebări?”
„Încă nu mi-ai spus unde a plecat Katz.”
Soen-Sa s-a aplecat înainte, s-a uitat în ochii ei și a spus: „Eu cred că ai înțeles deja.”
Gita a spus, „Oh!” Și a lovit podeaua foarte puternic. Apoi ea a râs.
***
Soen-Sa își încheie anecdota cu un dialog destinat să fie amuzant, dar de fapt, acesta e un testament tragic pentru educația occidentală contemporană, ca o forță de specializare industrializată ce fragmentează în mod deliberat unitatea tuturor lucrurilor și sparge în mod la fel de deliberat integritatea noastră interioară:
***
Gita s-a îndreptat spre ieșire, și în timp ce deschidea ușa, se întoarse spre Soen-Sa și spuse:
„Dar eu nu am de gând să răspund în acest fel atunci când sunt la școală. O să dau răspunsuri obișnuite!”
Soen-Sa a râs.

articol tradus și adaptat după brainpickings.org

Pur şi simplu despre a fi


Există două moduri fundamentale de a exista în lume şi în viaţă:
  1. Starea de uitare a fiinţei;
  2. Starea de asumare a fiinţei.
.
Atunci când o persoană trăieşte într-o stare de uitare a fiinţei, aceasta vieţuieşte într-o lume a obiectelor şi se cufundă în distracţiile (venind de la distragere, nu neapărat de la ceea ce generează plăcerea) cotidiene ale vieţii. Aceşti oameni sunt omogenizaţi, absorbiţi de zgomotul de fond al societăţii, de vorbăria inutilă care parazitează comunicarea reală şi în impersonalul se.
Aceste persoane capitulează zilnic în faţa lumii de fiecare zi.
Preocuparea lor fundamentală este reprezentată de grija pentru cum sunt lucrurile.
.
In cealaltă stare, cea de asumare a fiinţei, preocuparea fundamentală nu este legată de cum sunt lucrurile ci de faptul că sunt. Şi această preocupare este reprezentată pe de-o parte de o mirare şi curiozitate continuă a faptului că ele, lucrurile, sunt, iar pe de altă parte de o bucurie autentică a faptului că respectiva persoană este martoră la existenţa şi manifestarea a ceea ce este.
A exista în acest fel înseamnă a ţine seama în permanenţă de fiinţă. Şi asta înseamnă să fii atent(ă) nu numai la fragilitatea ta ci şi la responsabilităţile pe care le ai faţă de tine. Această modalitate ontologică este unica ce ne oferă contactul cu EU-ul nostru autentic, cu propria autocreaţie.
Această modalitate de a exista este singurul loc în care putem găsi puterea de a ne schimba. Atunci când simţim nevoia, dacă vrem, şi aşa cum vrem.
.
În mod obişnuit şi din păcate într-o proporţie covârşitoare, atât a numărului cât şi a timpului, oamenii trăiesc în prima stare. Uitarea de sine este modul cotidian de existenţă.
Heidegger numeşte acest mod de viaţă inautentic, un mod în care persoana nu conştientizează cine este autorul lumii şi vieţii sale, un mod de viaţă în care persoana cade şi din care evadează, în care e tranchilizată, în care evită alegerile şi în care, prin raportarea perpetuă la exterior şi la lucruri, se simte confiscată de ceilalţi, un ceilalţi atât de impersonal de fapt încât într-un târziu, persoana îşi simte viaţa confiscată de nimeni.
Atunci când cineva intră în al doilea mod de a fi, acela de asumare a fiinţei, atunci acea persoană există în mod autentic. In această stare, persoana ajunge să-şi dea seama cine este: un EU transcendental, care creează şi construieşte, dar şi un EU empiric, creat şi construit.
In acest mod de existenţă persoana îşi acceptă şi îşi îmbrăţişează posibilităţile şi limitele. Se confruntă cu propria libertate dar şi cu libertăţile celorlalţi.
In această stare, persoana înţelege şi se confruntă cu infinitatea de posibilităţi ale secundei dar şi cu imprevizibilitatea şi neantul secundei morţii. Este cuprinsă de angoasă în faţa lor, iar această angoasă determină deschiderea uşilor spre sine.
Găsirea şi experimentarea echilibrului între prezent şi neant reprezintă condiţia ce face posibilă viaţa autentică.
.
comentariu după Martin Heidegger şi Irvin Yalom
.

Moare câte puţin…


Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.
Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.
Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe „i”
în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să stălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează
sentimentele inimii.
Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile  „responsabile”.
Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.
Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea;
cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă
şi detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs şi
cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.
Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că
„a fi viu” cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim…
Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale
Dacă va fi să furi, fură o sărutare
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire
Dacă va fi să-ţi doreşti să fii fericit, doreşte-ţi asta în fiecare zi!
.