Bănuţul de pe trotuar

Ce faci atunci când vezi un bănuţ pe jos?

Te apleci să-l ridici, sau treci indiferent(ă) mai departe?

 .

.

.

.

Bunăstarea materială, cu alte cuvinte confortul economic şi financiar, reprezintă un deziderat legitim al oricărei persoane. Un obiectiv de viaţă care, din nefericire uneori, se transformă într-un vis şi rămâne aşa.

Pentru a ajunge la acea stare de confort financiar considerată optimă, cei mai mulţi dintre oameni îşi construiesc cariere şi afaceri, se pregătesc mai mult sau mai puţin intens în vederea surprinderii şi folosirii oricărei oportunităţi pe care curgerea vieţii le-o poate scoate în cale. Fireşte că alţii îşi construiesc chiar şi aceste oportunităţi.

Banii au reprezentat dintotdeauna un magnet social şi pare că în timpurile noastre îşi exercită cu şi mai mare forţă puterea de atracţie.

Toate bune şi frumoase până aici, numai că viaţa ne arată că doar unii îşi împlinesc acest obiectiv.

S-au întrebat mulţi şi mă întreb şi eu care ar putea să fie diferenţa între cei ce ajung să-şi trăiască acest vis al bunăstării şi cei care încă îl visează.

Dincolo de toate aspectele care ar putea fi luate în considerare, deasupra tuturor, tronează ATITUDINEA.

Atitudinea faţă de valoarea materială, faţă de ban, şi, mai importantă decât aceasta, atitudinea faţă de sine în raport cu banii.

Ultimii 20 de ani au adus şi în România tone de cărţi care te învaţă cum să te îmbogăţeşti (mai mult sau mai puţin rapid) fie explicându-ţi diverse pârghii şi instrumente financiare, fie încăţându-te cum să te “aliniezi emoţional” cu scopul urmărit, astfel încât, conform unei vorbe celebre, “să vină banii pachete”.

 .

Ceea ce însă puţini te învaţă este că atitudinea ta faţă de bani este o construcţie elaborată, pe care ai ridicat-o în timp, la care ai “trudit” din greu în timp ce făceai faţă tuturor presiunilor care ţi-au punctat viaţa. O construcţie mentală în care ai introdus toate învăţăturile pe care le-ai primit de-a lungul timpului de la părinţii tăi, de la fraţi sau surori, de la şcoală, de la biserică, informaţii culese din surse respectabile deopotrivă cu superstiţii care s-au agăţat de tine în ceasurile tale de teamă şi îndoială.

O construcţie ce conţine deopotrivă cărămizi solide, concrete, formate din informaţii, cunoştinţe şi deprinderi, dar şi elemente nepalpabile, provenite din ceea ce intuieşti, din ceea ce simţi.

Şi întreaga construcţie este extrem de rapid radiografiată (şi eventual diagnosticată) în răspunsul simplu la întrebarea din preambul: “Ce faci atunci când vezi un bănuţ pe jos? Te apleci să-l ridici, sau treci indiferent(ă) mai departe?”

 .

Răspunsul pe care ţi-l dai (şi care, ca de obicei, este relevant doar pentru tine) spune totul despre atitudinea ta faţă de bani.

Arată tot ceea ce ai inclus de-a lungul vremii în această construcţie mentală personală.

Arată dacă, din punctul tău de vedere, gestul de a te apleca pentru a lua bănuţul, merită acest efort.

Arată dacă tu (şi nimeni altcineva) consideri că meriţi acel bănuţ.

Arată dacă crezi în noroc sau nu şi dacă atunci când un eveniment încadrabil conceptului de noroc se manfestă, îl poţi primi şi accepta.

Arată dacă îţi pasă sau nu că eşti văzut de alţii în timp ce faci acest gest, al ridicării bănuţului, şi cum te raportezi la această eventualitate.

Arată dacă îţi pasă sau nu de ceea ce ar putea să creadă despre tine cei ce te văd în timp ce ridici bănuţul.

Arată dacă îţi e frică sau nu. Frică de ce? te vei întreba probabil. Frică de orice, pentru că orice frică ai resimţi va ascunde în spatele său o alta, mai puţin acceptabilă decât prima, şi tot aşa mai departe.

 .

Unul dintre conceptele recent apărute în domeniul dezvoltării personale, practic una dintre “mărcile înregistrate” ale mişcării New Age, este acela al abundenţei.

Abundenţă.

Atât şi nimic mai mult.

Pentru că restul este lăsat la latitudinea (a se citi proiecţiile) fiecăruia: abundenţă materială, de sănătate, spirituală, creativă… Orice, dar din abundenţă.

Despre abundenţă s-a scris şi se mai scrie încă din greu. Există cărţi, filme, videoclipuri motivatoare, pps-uri, articole, fotografii, transe hipnotice, şi chiar şi piese muzicale, toate gata să te transporte în extatica lume a abundenţei..

Există poate milioane de gigabytes dedicaţi acestui subiect.

Ei bine, care este atitudinea ta atunci când 1 bit din această abundenţă “îţi bate la uşă” sub forma bănuţului de pe trotuar?

Un bănuţ a cărui valoare este de mii de ori mai mică decât a oricăreia dintre cărţile despre abundenţă, dar care este infinit mai concret.

Valoarea bănuţului constă în aceea că el te pune în faţa unei decizii. Iar această decizie, ca dealtfel toate deciziile pe care le iei în decursul vieţii, vorbeşte despre tine, despre CUM eşti.

Oglindă infimă şi adesea murdară şi ciobită, bănuţul îţi arată dacă îţi doreşti cu adevărat această abundenţă şi dacă eşti pregătit să o primeşti, sau dacă eşti măcinat de temeri şi superstiţii.

***

Imi amintesc acum de un banc destul de popular într-o vreme, care vorbea despre un bătrân foarte credincios, care în timpul unor inundaţii s-a refugiat din calea apelor urcându-se pe acoperişul casei sale. In timp ce apele creşteau mereu, a refuzat ajutorul vecinilor, al jandarmilor şi al unui elicopter de intervenţie, replicând tuturor că pe el îl va salva Dumnezeu. Inevitabilul s-a produs atunci când apele, umflate peste măsură, au măturat cu totul casa, cu tot cu bătrânul urcat pe ea.

Ajuns în faţa lui Dumnezeu, bătrânul s-a lamentat şi a reproşat că după o viaţă petrecută în credinţă, în curăţenie şi rugăciune, a fost uitat.

Dumnezeu a consultat acel Registru al tuturor registrelor, şi urmărind cu degetul o linie de text, i-a replicat:

- Imi pare rău moş Petre, dar ţi-am trimis întâi vecinii, apoi jandarmii, şi în cele din urmă ţi-am trimis şi un elicopter.

 ***

Deci, ce o să faci cu bănuţul?

O să-l laşi acolo, gândindu-te cu teamă că este blestemat, sau că este al altcuiva (deşi cel care l-a pierdut e imposibil de identificat), sau că nu-l meriţi, sau că poate ar fi mai folositor altuia, sau că pur şi simplu “nu e bine” să aduni bani găsiţi?

Sau îl vei ridica zâmbind, gândindu-te la felul năstruşnic în care abundenţa mult chemată găseşte de cuviinţă să-şi facă apariţia în viaţa ta, şi spunând în gând un simplu dar plin de recunoştinţă “Mulţumesc”?

.

Foamea cocoşului (sau victoria boabei de orez)

Plimbându-se mândru prin grădina sa, cocoşul văzu o perlă strălucitoare, ascunsă în pământ.

Fericit nevoie mare de norocul care căzuse peste el, se aruncă lacom asupra ei, săpă după ea şi încercă să şi-o vâre pe gât.

Când băgă de seamă că obiectul strălucitor nu era chiar regina boabelor de orez, scuipă perla afară. Cercetase pe îndelete perla, dar nu găsise nimic din ceea ce îl interesa.

Aruncată şi părăsită, Perla îl chemă pe cocoş şi îi spuse:

- Sunt o perlă strălucitoare, lustruită şi preţioasă. Am căzut din greşeală dintr-un colier minunat şi am aterizat în această grădină. Nu mai există nicăieri perle ca mine! Nu orice ocean are perle atât de minunate ca mine! Numai norocul m-a aruncat la picioarele tale. Nu pot fi găsită peste tot, la fel ca nisipul mării. Dacă te-ai uita la mine cu ochii raţiunii, ai vedea mii de minuni şi frumuseţi.

Dar cocoşul cârâi cu o voce mândră:

- Te-aş da la schimb oricând, dacă cineva mi-ar da chiar şi numai o boabă de orez.

.
(după P.Etessami – poet persan)

.

Timpul tău în 2012

Ziarele de peste ocean scriau prin anii ’20 despre un foarte cunoscut spărgător, Arthur Berry, descriindu-l ca fiind unul dintre cei mai faimoşi hoţi de bijuterii din toate timpurile. El a comis mai mult de 150 de furturi şi a furat bijuterii evaluate între 5 şi 10 milioane de dolari (la valoarea de atunci a dolarului). El a jefuit în special oameni foarte bogaţi şi avea straniul obicei de a fi îmbrăcat într-un smoching în timpul spargerilor pe care le dădea. In unele situaţii, când a fost surprins în flagrant de către victimele furturilor sale, le-a fermecat pur şi simplu cu stilul său de adresare şi cu abilităţile sale de comunicare, reuşind de fiecare dată să-şi creeze o cale de ieşire din situaţie.

.
In cele din urmă el a fost prins, judecat şi condamnat la 25 de ani de închisoare pentru infracţiunile sale, pedeapsă pe care a îndeplinit-o până la ultima zi. 

După eliberarea sa, a lucrat ca barman într-un restaurant de la marginea drumului, pe Coasta de Est a Statelor Unite, pentru un salariu de 50 de dolari pe săptămână.

.
Un ziarist l-a găsit şi l-a intervievat, întrebându-l despre momentele picante din viaţa lui.După ce a povestit despre acestea, el a concluzionat spunând: “Eu nu sunt un om foarte moral. Dar mai demult în viaţa mea, am fost deştept şi inteligent, şi m-am înţeles foarte bine cu oamenii. Cred că aş fi putut face ceva cu viaţa mea, dar nu am făcut-o. Aşa că atunci când scrieţi povestea vieţii mele, atunci când le veţi povesti oamenilor despre toate acele spargeri faimoase pe care le-am dat, nu lăsaţi deoparte cea mai mare spargere dintre toate. Nu le spuneţi doar că i-am jefuit pe Jesse Livermore, pe baronii de pe Wall Street sau pe un văr al regelui Angliei. Spuneţi-le că Arthur Berry l-a jefuit pe Arthur Berry. I-am jefuit timpul şi viaţa.“
***
Probabil că te vei întreba ce mi-a venit să scriu despre un spărgător, despre un hoţ. Ei bine, am scris acest articol pentru a nu ajunge tu însuţi în situaţia de a te jefui singur de timpul şi de viaţa ta.

.

Şi pentru aceasta, ai putea lua în considerare 6 adevăruri teribile despre timp.
.
In primul rând:

Nimeni nu poate administra timpul.

Dar ai posibilitatea să gestionezi toate acele lucruri care cer timp şi care consumă din timpul tău până când vor fi îndeplinite.
.
În al doilea rând:

Timpul este scump.

Principiul Pareto demonstrează că 80% din timpul nostru  este cheltuit pe acele lucruri sau acele persoane care ne aduc doar 20% din rezultatele sau beneficiile noastre. Ca atare, pentru a nu pierde atât de mult pentru atât de puţin, ceea ce ai de făcut este să identifici acele 20% dintre obiectivele tale care, odată îndeplinite, îţi vor aduce 80% din beneficiile aşteptate.
.
În al treilea rând:

Timpul este perisabil.

Oricât ai încerca să economiseşti timp, nu vei reuşi niciodată să pui deoparte nici măcar o secundă pentru o utilizare ulterioară.
.
În al patrulea rând:

Timpul este acelaşi pentru toţi.

Curgerea timpului este identică pentru toată lumea. Rege sau cerşetor, o secundă sau o zi sau un an vor avea aceeaşi întindere. Cu toţii avem aceeaşi cantitate de timp. Diferenţele dintre oameni apar deci nu datorită diferenţelor de timp pe care le avem la dispoziţie, ci doar în cele ce privesc felul în care acest timp este utilizat.
.
A al cincilea rând:

Timpul este de neînlocuit.

O secundă, sau o zi sau o lună care a trecut nu pot fi readuse înapoi în prezent pentru a fi trăite din nou. Timpul consumat, util sau inutil, cu sau fără rezultate, rămâne aşa: consumat, dus, trecut.
.
In al şaselea rând:

Percepţia despre timpul tău este de fapt percepţia despre ce este prioritar în viaţa ta.

Niciodată nu vom avea suficient timp pentru toate, dar oricare dintre noi are timp suficient pentru orice, atât timp cât acest orice se situează pe o poziţie suficient de înaltă în lista priorităţilor.

*

***

*****

Şi pentru a nu pleca de aici doar cu sfaturi, iată şi un instrument util şi foarte eficient în administrarea propriului tău timp. Urmează cei 5 paşi pe care ți-i voi spune şi vei avea o perspectivă cu totul nouă asupra a ceea ce ai de făcut precum şi a ordinii în care vei face lucrurile.

.

Pasul 1:

Intocmeşte o listă cu toate sarcinile pe care le ai de îndeplinit, cu toate obiectivele pe care doreşti să le realizezi. Cu cât mai completă va fi această listă, cu atât mai bine.

.

Pasul 2:

Imparte o coală de hârtie în două coloane: Important / Neimportant.

Rescrie lista de sarcini și obiective, împărțită de această dată între cele două coloane, în funcție de gradul de importanță pe care îl atribui fiecărui item.

.

Pasul 3:

Ia o nouă coală de hârtie și împarte-o și pe aceasta în două coloane: Urgent / Non Urgent. Rescrie din nou lista de sarcini și obiective, împărțită de această dată între cele două coloane, în funcție de gradul de urgență pe care îl atribui fiecărui item.

.

Pasul 4:

Ia o nouă coală de hârtie și compune un tabel rezultat din combinarea celor două criterii folosite până acum: importanță și urgență. Acest tabel ar trebui să arate ca o fereastră cu 4 cadrane, fiecare dintre ele definite de un atribut al importanței și de unul al urgenței:

- stânga sus: urgent și important;

- dreapta sus: urgent și neimportant;

- stânga jos: non urgent și important;

- dreapta jos: non urgent și neimportant.

 

.

Pasul 5:

Umple acum fiecare dintre cele 4 cadrane cu acele sarcini și obiective corespunzătoare, conform celor două liste realizate anterior.

.

Privește cum arată acum lista ta de sarcini și obiective!

Cu siguranță că vei știi acum cu ce să începi și unde să aloci mai multă atenție și mai multe resurse. Inclusiv timp.

.

Succes!

.

La început de drum

In fiecare clipă a vieţii tale te poţi regăsi într-un punct situat undeva între idealul tău de viaţă şi ceea ce uneori îţi arată cele mai negre vise ale tale, temerile tale cele mai profunde.

In fiecare clipă, două forţe opuse, ambele generate în interiorul tău, sunt gata să tragă de tine în ambele direcţii.

Intregul drum pe care l-ai parcurs până acum a avut ca principal scop acela de a te învăţa că tu decizi ce forţă o să amplifici.

Că tu decizi în ce direcţie o să mergi.

.

Iţi doresc să ai un 2012 cu claritate în gândire şi inspiraţie în alegerile pe care le faci.

La mulţi ani!

2012 – Anul diamantului din tine

In viaţa oricărui diamant a existat o vreme când nimeni nu-l dorea. Nici să-l aibe, şi poate că nici măcar să-l privească.

A fost o vreme în care orice diamant era doar o mână de pământ. Ingropată sub multe alte mii de tone de pământ.

Şi a suferit şi a suportat această presiune imensă. A suferit şi a suportat temperaturi de mii de grade.

Dacă ar fi putut gândi, această mână de pământ ar fi gândit cu siguranţă că va fi distrusă de toate aceste intemperii care păreau insuportabile.

Dar s-a folosit de aceste condiţii pentru a se schimba, pentru a se transforma.

Pentru a deveni un diamant.

Acum, nu a mai rămas nimic din mâna de pământ care a fost odată.

Acum sunt doar faţete lustruite, muchii perfecte, sclipiri magice şi culori stranii şi noi pentru care nu există încă nici o denumire.

Acum, toată lumea îl doreşte, vrea să-l aibe, sau măcar să-l privească!

Pentru că e un DIAMANT!

 .

Iţi doresc, prieten(ă) drag(ă), să te bucuri de toate oportunităţile noului an, şi mai ales să te foloseşti de toate intemperiile sale pentru a scoate la iveală diamantul din tine.

 .

La Mulţi Ani!

.

.

Terapia de grup

GENERALITĂŢI  PRIVIND  TERAPIA  DE  GRUP (pagina 7)

.

Prin terapie de grup se intelege procesul de interactiune dintr-un grup, interactiune care este privita ca factor terapeutic.

Terapia de grup porneste de la premiza ca grupul este mai mult decat suma partilor. Pentru Irvin Yalom, terapia de grup se bazeaza pe o relatie interpersonala in care membrii grupului si terapeutul sunt vazuti ca tovarasi ai unei calatorii care are ca scop eliminarea progresiva a obstacolelor in calea dezvoltarii personale.

Impartasindu-si experientele, trairile si interactionand unul cu altul, invatand sa asculte si sa vorbeasca, membrii isi articuleaza sentimentele lor, mania, tristetea, bucuria, resentimentul sau linistea de trairilor altora din grup si astfel grupul isi creeaza propria dinamica.

Pentru aceasta grupul trebuie sa aibe un anume format. Astfel, numarul participantilor nu trebuie sa fie nici prea mic si nici sa depaseasca 8-12 membrui.

Recrutarea membrilor este bine sa se faca printr-un interviu preliminar cu fiecare membru in parte pentru a se vedea capacitatile cognitive si motivatia membruului, abilitatea de a interactiona in grup, disponibilitatea de a se conforma programului grupului, etc. Trebuie avut in vedere ca clientii care apar potriviti pentru terapia de grup la interviul preliminar pot avea o rata mare de absente ulterioare pentru ca in grup ei se relationareaza altfel decat intr-o relatie diadica. In general se considera ca rata obisnuita de absenteism este in jur de 35%.

Prezenta membruilor la grup trebuie sa fie suficient de constanta pentru a se creea legaturile care sa duca la fluidizarea discutiei si sa creeze dinamica proprie. Nu este dezirabila fluctuatia participantilor si cei noi veniti trebuie sa fie destul de putini fata de cei vechi astfel incat sa existe pacienti in diferite stadii de reabilitare, lucru care conduce la o dinamica echilibrata, membrii aproape de sfarsitul programului reprezentand modelele sau provocarile pentru cei mai noi. Pe de alta parte, se stie ca participantii la terapia de grup sunt mai dispusi sa dezvaluie problemele lor intr-un grup constant decat atunci cand exista fluctuatie si mereu sunt figuri noi in grup.

In general nimeni nu poate prezice cum se vor influenta reciproc membrii grupului, sau longevitatea grupului, ea depinzand de factori variati precum structura grupului (care este de multe ori o variabila care scapa moderatorului), variabile demografice, prezenta personalitatilor accentuate sau a trasaturilor psihopatologice. Analiza factoriala a variabilelor gasite ca influenteaza prezenta in grup contureaza patru factori: trasaturi accentuate de dependenta interpersonala (frica de singuratate, frica de separare, sentiment de izolare si de neajutorare, etc), ostilitate-manie (persoane argumentative, lisa de control, agresivitate verbala, etc.), inhibitie sau fobie sociala (timiditate, retractibilitate, lipsa de curaj, dificultati de socializare, sentiment de esec, etc.), slabiciune a eului (nevoie crescuta de aprobare, sensibilitate la critica, incapacitate de decizie, probleme de identitate, etc.).

Grupul terapeutic trebuie sa aibe unul sau doi facilitatori. Prezenta facilitatorilor aduce mai multe avantaje: creste obiectivitatea si autenticitatea discutiei, asigura continuitatea grupului, controleaza situatiile de criza (conflict, confruntare, manie, tacere), asigura pastrarea scopului si mentine constant transferul afectelor.

In functie de formatul terapeutic, grupul poate fi de doua feluri: grup terapeutic directiv, orientat spre un anume membru sau tehnica si grupul nondirectiv orientat mai mult spre discutie deschisa.

Grupul terapeutic nondirectiv este ghidat in principal de catre participanti, iar facilitatorul joaca un rol activ doar atunci cand discutia tinde sa lancezeasca sau devine lipsita de semnificatie terapeutica. Facilitatorul controleaza grupul, porneste discutia, antreneaza membrii pasivi sau noi, mentine o dinamica adecvata, previne confruntarea sau sentimentele negative. Astfel, facilitatorul determina ca fiecare participant sa vorbeasca despre starile lui emotionale, sa-si spuna opiniile, preocuparile, temerile sau esecurile. Facilitatorul trebuie sa incurajeze disputa membrilor, dezbaterea si chiar confruntarea bazata pe argumente contribuind astfel la evidentierea mecanismelor de aparare a comportamentului de consum precum negarea, minimalizarea, externalizarea, proiectia, etc. Facilitatorul poate conduce discutia conform orientarii lui doctrinare (de exemplu, psihanalitic, existential, comportamental, etc.).

Grupul terapeutic directiv este orientat permanent spre o anume tematica a discutiei si facilitatorul nu numai ca urmareaste si asculta discutia ci joaca un rol mult mai activ conducand grupul si ghidand dinamica lui. Facilitatorul se comporta ca un participant activ si exercita controlul asupra continutului discutiei mentinand permanent focusul discutiei. Si aici abordarea doctrinara a facilitatorului poate juca un rol dar abordarea comprehensiva si orientarea pedagogica este recomandata.

Cele mai raspandite grupuri directive sunt cele care abordeaza modelele cognitive de modificare a expectantelor si schemelor ce intretin consumul de alcool si cele comportamentale de evidentiere a situatiilor de risc si eviare a lor prin cresterea competentei de coping. Grupul terapeutic directiv cel mai utilizat este cel destinat alcoolicilor care sunt incapabili de a mentine mai mult timp motivatia terapeutica.

.

In ambele formate terapeutice, facilitatorii pot utiliza diferite alte tehnici pentru a aduce valente terapeutice dinamicii grupului. Astfel se poate redacta o agenda a grupului privind temele abordate, se pot folosi tehnicile de “play-role”, abordari specifice grupurilor de dezbatere sau imprumutate din psihodrama. Facilitatorul trebuie sa foloseasca acele tehnici care sa permita eliberarea sentimentelor, gandurilor sau opiniilor autentice ale membruilor ceea ce conduce la construirea unui stereotip al exprimarii oneste in grup si demotiveaza pe cei care ar dori sa ramana la o conversatie

superficiala ca expresie a defenselor lor preformate. Prin dinamica care se construieste pe baza liberei exprimari, grupul sfarseste prin a avea propriile atitudini, comentarii, pareri, optiuni fata de metodele de tratament care uneori pot fi chiar diferite de cele ale terapeutului. Aceasta nu constituie o amenintare fata de destinul terapeutic ale grupului, cel mai mare pericol ce pandeste grupul fiind maximalizarea fortelor negative, nonterapeutice, ce pot aparea la un moment dat precum ipocrizia, negarea sau lipsa de onestitate.

In final se poate spune ca un grup este terapeutic in masura in care permite unui membru sa-si exprime emotiile si trairile si ii furnizeaza un feedback fata de acestea dandu-i astfel sentimentul ca nu este singur, ca trairile lui nu sunt unice si ca este acceptat, ceea ce creeaza premizele cresterii stimei de sine si speranta in recuperare si imbunatatire a vietii lui emotionale.

Dupa initierea unui grup terapeutic, facilitatorul trebuie sa tina cont de ritmul intrarilor si iesirilor participantilor astfel incat balanta sa incline intotdeauna catre cei care sunt mai “vechi” fara ca acestia sa devina persoane stagnante. Desigur ca cel mai adecvat grup este cel care porneste si sfarseste cu aceiasi participanti. Aceasta precautie este legata in special de continuitatea dinamicii terapeutice a grupului. Este bine de reamintit ca la debutul grupului terapeutic exista o faza de constituire caracterizata de o participare ezitanta sau chiar opozanta la crearea normelor grupului.

Participantii incearca sa urmareasca facilitatorul, sa caute indrumarile lui, sa fie dirijati de el fara sa dezvolte initiativa sau sa creieze relatii autentice intre ei. Ulterior participantii trec printr-o faza caracterizata de conflicte, criticism, atacuri verbale, cautarea dominantei, constituirea unor ierarhii. In final grupul isi stabileste coeziunea si valentele terapeutice. Participantii gasesc acum aici, in grup, identitatea, intimitatea, afectiunea de care au nevoie pentru siguranta si onestitatea destainuirilor, sfaramarii defenselor si gasirii resurselor personale pentru reabilitare. Doar acum grupul a capatat valente terapeutice.

Castigarea dinamicii terapeutice se petrece atunci cand grupul, prin tranzactii libere sau dirijate mai mult sau mai putin de facilitator, ajunge sa-si dobandeasca un scop comun pentru membrii grupului, o cale pentru dobandirea acestui scop. Multi autori au studiat dinamica grupurilor terapeutice si se considera ca grupul strabate un drum care s-ar putea descrie ca o calatorie de la haos la ordine, pentru ca in final sa se dobandeasca o

structura.

Tuckman si Jensen descriu patru faze pe care grupul le parcurge in dobandirea maturitatii si structurii:

1)    stadiul de formare caracterizat prin orientare, testare si dependenta;

2)    stadiul de turbulenta caracterizat prin conflict si emotionalitate;

3)    stadiul normativ cand se dezvolta coeziunea grupului si apar primele reguli si roluri; si

4)    stadiul de performanta in care apare o noua structura a grupului care ii permite sa atinga scopurile propuse.

Scopurile grupului terapeutic se creioneaza aluziv la inceput, se neaga sau se resping ca treptat ele sa apara ca unica modalitate de rezolvare a problemei pentru care  participantii au acceptat sa intre in program.

.

Confruntarea cu altii care experimenteaza acelasi probleme, care trec prin aceleasi vicisitudini, fac ca membrul sa nu mai considere ca problemele lui sau situatia lui este unica, particulara si ca nu merita infatisata pentru ca ceilalti nu au capacitatea de a-l intelege. Astfel ei inteleg ca exista un numitor comun al problemelor lor.

Intr-un grup de terapie sunt împărtăşite sentimente, experienţe, gânduri. Cineva ar putea povesti despre evenimentele prin care a trecut cu o săptămână în urmă, cum a făcut faţă, care au fost reacţiile sale faţă de aceste evenimente, poate spune ce simte şi ce gândeşte în legătură cu ultima şedinţă de terapie de grup, în legătură cu ceea ce au spus alţii sau terapeutul în acea şedinţă. Alţi participanţi pot avea diverse reacţii faţă de ceea ce s-a spus, pot oferi un feedback, pot fi suportivi sau critici şi îşi pot împărtăşi şi ei gândurile şi sentimentele.

Persoanele care formează un grup de terapie vor simţi că nu sunt singurele care au o “problemă” sau mai multe, ci că şi alţii trec prin situaţii similare şi astfel grupul devine o sursă de sprijin într-o perioadă mai dificilă.

.

Dacă te decizi să începi această terapie de grup, este bine să ştii că nu vei fi presat(ă) să vorbeşti despre tine sau să dezvălui anumite lucruri pe care le consideri prea personale, dacă nu doreşti să faci acest lucru, dar pot să-ţi spun că cu cât vei participa mai mult, cu cât vei vorbi mai mult despre tine, despre ceea ce simţi şi gândeşti, cu atât vei avea mai mult de câştigat din această experienţă.

Despre tine, în lumina Sărbătorilor!

.

Indiferent dacă îţi este deja evident sau dacă încă te lupţi cu incertitudinea, adevăratul motiv al oricărei sărbători eşti tu.

Chiar tu!

Un copil perfect al Universului, purtând undeva, profund în interior, scânteia divină a vieţii.

Valoarea ta este inestimabilă! Nu există altceva cu care să fie comparată, pentru că eşti un unicat. Niciodată nu a mai trăit, şi niciodată nu va mai trăi cineva exact aşa cum eşti tu acum. Şi nici acum nu mai există cineva ca tine. Iar simpla existenţă a unui unicat în Univers, demonstrează că acesta are nevoie de tine.

Universul are nevoie de tine!

Universul ar fi imperfect fără tine!

.

Singurul motiv pentru care există sărbătorile este acela de a-ţi oferi prilejul să îţi aminteşti cine eşti şi ce eşti tu cu adevărat. Să-ţi aminteşti de întreaga moştenire divină pe care o porţi în tine.

Odată cu Naşterea lui Isus, an de an se naşte ceva şi în tine. Ceva vechi, ancestral, şi totuşi nou de fiecare dată.

Pentru că tu eşti însuşi răspunsul la rugăciunea Vieţii de a exista.

Lumina pe care o porţi în tine şi care devine mult mai sesizabilă şi mai vizibilă acum, de Crăciun, vine de Acolo de unde a venit şi lumina lui Isus.

Lumina ta a deschis necunoscutele cărări ale vieţii pe care ai umblat până acum şi a făcut să strălucească ochii oamenilor care au întâlnit-o.

Şi asta înseamnă că poţi şi tu să dăruieşti dincolo de orice raţiune, să iubeşti dincolo de orice limite, să visezi dincolo de orice temeri, să te avânţi dincolo de orice speranţă.

Şi făcând toate acestea, vei da măsura divinităţii pe care o porţi în tine, cel mai onorabil blazon pe care l-ai putea afişa vreodată. Poartă-l cu demnitate şi cu mândrie!

.

Nu există altă cale mai bună de a-l iubi pe Isus, de a-ţi exprima recunoştinţa pentru darurile sale şi harul revărsat asupra lumii, decât aceea de a-ţi trăi viaţa în pace şi iubire cu tine şi cu ceilalţi.

Şi ştii că poţi să faci asta!

.

Să ai un Crăciun scăldat în lumină, pace şi iubire!

.

.

Zgomotul din mintea noastra

Trecutul nu-mi foloseşte prea mult şi rareori mă gândesc la el; cu toate acestea, aş vrea să vă spun pe scurt cum am ajuns să fiu învăţător spiritual.

Pana la varsta de 13 ani, am trait intr-o stare aproape continua de anxietate, intrerupta de perioade de depresie suicidala. Acum am sentimentul ca vorbesc despre o viata anterioara sau despre viata altei persoane.

Intr-o noapte, la putin timp dupa ce implinisem 29 de ani, m-am trezit spre dimineata cuprins de un sentiment de panica totala. Ma mai trezisem de nenumarate ori inainte cu acest sentiment, dar de data asta era mai intens ca niciodata. Linistea noptii, contururile vagi ale mobilei in camera intunecata, zgomotul indepartat al trenului care trecea pe langa casa mea – totul parea atat de strain, de ostil si de lipsit de orice sens, incat mi-a produs o aversiune profunda fata de lume. Cel mai odios lucru era, totusi, propria mea existenta.

Ce rost avea sa continui aceasta lupta permanenta?
Simteam cum o profunda dorinta de autodistrugere, de nonexistenta devine mult mai puternica decat dorinta, instinctiva, de a continua sa traiesc.

„Eu nu ma mai pot suporta pe mine insumi”. Acesta era gandul care contiunua sa se deruleze in mintea mea. Apoi, dintr-o data, am sesizat ciudatenia lui. „Sunt eu o Fiinta sau doua? Daca eu nu ma mai pot suporta pe mine insumi, atunci trebuie sa existe doua fiinte in mine: «eu» si «mine insumi», cu care «eu» nu mai pot trai”. „Poate ca”, m-am gandit eu, „numai una dintre ele este reala”.

Am fost atat de uimit de aceasta stranie descoperire, incat mintea mea s-a oprit in loc. Eram perfect constient, dar nu mai aveam ganduri. Apoi m-am simtit atras in ceea ce semana cu un vartej de energie. La inceput a fost o miscare lenta, care apoi s-a accelerat. Am fost cuprins de o frica intensa, si corpul meu a inceput sa tremure.

Am auzit cuvintele „nu te impotrivi” ca si cum ar fi venit de undeva din pieptul meu. Simteam ca sunt tras intr-un gol. Ma simteam ca si cum golul se afla mai degraba in mine decat in afara mea. Dintr-o data, nu a mai existat nici urma de frica si m-am lasat sa alunec in acel gol. Nu imi amintesc ce s-a intamplat dupa aceea.

Am fost trezit de ciripitul unei pasari din fata geamului meu. Nu mai auzisem pana atunci un asa sunet. Aveam inca ochii inchisi si am avut imaginea unui diamant pretios. Da, daca un diamant ar putea scoate un sunet, asa ar suna. Am deschis ochii. Primele raze ale soarelui treceau prin draperii. Fara sa ma gandesc, am simtit, am stiut ca este infinit mai multa lumina decat ne dam noi seama.

Acea lumina blanda filtrata de draperii era iubirea insasi. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. M-am ridicat si m-am plimbat prin camera. Am recunoscut camera si mi-am dat seama ca niciodata nu o vazusem cu adevarat pana atunci. Totul era proaspat si pur, ca si cum tocmai ar fi fost creat. Am luat in maini diferite lucruri, un creion, o sticla goala, minunandu-ma de frumusetea si viata care izvorau din ele.

In ziua aceea m-am plimbat prin oras cuprins de o uimire profunda fata de miracolul vietii pe Pamant, ca si cum tocmai as fi venit pe lume. In urmatoarele cinci luni, am trait intr-o stare de pace si fericire profunde si neintrerupte. Dupa aceea, ea s-a diminuat intrucatva in intensitate sau poate ca asa mi s-a parut mie, pentru ca a devenit starea mea naturala. Puteam sa functionez normal in lume, desi mi-am dat seama ca, orice as fi facut, nu as mai fi putut adauga nimic la ceea ce aveam deja.

Stiam, desigur, ca mi se intamplase un lucru extrem de important, dar nu il intelegeam complet. Abia peste cativa ani, dupa ce am citit texte de spiritualitate si am petrecut mai mult timp cu o serie de maestri spirituali, am realizat ca toti cautau ceea ce mie mi se intamplase deja.

Am inteles faptul ca presiunea intensa a suferintei din noaptea aceea trebuie sa fi fortat constiinta mea sa se retraga din identificarea cu sinele nefericit si extrem de anxios, care este, in ultima instanta, o fictiune a mintii. Aceasta retragere trebuie sa fi fost atat de completa, incat acel sine fals, plin de suferinta, s-a prabusit imediat, ca atunci cand scoatem un dop dintr-o jucarie gonflabila.

Ceea ce a ramas a fost natura mea adevarata ca existenta continua: constiinta in starea ei cea mai pura, inainte de identificarea cu forma. Mai tarziu am invatat sa ma cufund in acea lume interioara atemporala si fara de moarte, pe care o percepusem initial ca pe un gol, si sa raman complet constient. Am trecut prin stari de o indescriptibila fericire si sfintenie, fata de care chiar si experienta initiala pe care tocmai am descris-o, paleste.

A venit un moment cand, pentru o vreme, am ramas fara nimic in plan fizic. Nu aveam relatii sociale, casa, loc de munca, identitate sociala definita. Am petrecut aproape doi ani stand in parc pe banci, in betia celei mai intense fericiri.
Dar chiar si cele mai frumoase experiente vin si pleaca. Prin comparatie cu orice experienta, probabil ca fundamental este sentimentul pacii, care nu m-a mai parasit de atunci. Uneori este foarte puternic, aproape palpabil, incat il pot simti si altii. Alteori este undeva in fundal, ca o melodie indepartata.

Mai tarziu, oamenii veneau din cand in cand la mine si imi spuneau: „Vreau si eu ceea ce ai tu. Poti sa-mi dai si mie sau sa-mi arati cum sa-l obtin si eu?”.

Iar eu raspundeam: 

„Ai deja acest lucru. Dar nu-l poti simti pentru ca mintea ta face prea mult zgomot”.

 .

(Eckhart Tolle – Puterea prezentului)

.

.

Fericirea este o alegere

Eşti îngrijorat(ă) sau stresat(ă) în legătură cu ceea ce se petrece azi în lume? Te întrebi dacă e corect să încerci să fii fericit(ă) din moment ce alţii îşi pierd slujbele, casele sau chiar sunt ucişi în alte părţi ale lumii?
Dacă da, nu eşti singurul (singura).
Mulţi oameni spun că este foarte greu să menţină o atitudine pozitivă, optimistă despre viaţa lor pentru simplul motiv că sunt bombardaţi constant cu ştiri şi informaţii negative care accentuează cât de mltă suferinţă este azi în lume. Unii chiar ajung să se simtă vinovaţi pentru că reuşesc să-şi îmbunătăţească calitatea propriei lor vieţi gândindu-se că alţii suferă pierderi mari şi se confruntă cu sărăcia cruntă.
.
Aceste dificultăţi pare că îşi au izvorul într-o lipsă a speranţei de a îmbunătăţi viaţa celor care se află atât de departe de noi. Deşi suntem profund mişcaţi de compasiunea faţă de ceilalţi, exagerarea în “suferinţa empatică” ne face mai mult rău decât bine.
.

.
Calea fericirii
.
Realitatea este că această capacitate de a menţine propria fericire deşi în jurul tău pare că întreaga lume se scufundă şi se dezumanizează, este o importantă calitate prin care poţi acţiona spre binele comun. Iată de ce:
.
1. Pentru că “suferinţa empatică” face mai mult rău decât bine
Atunci când citeşti sau afli ştiri proaste, cum te simţi?
Atunci când te focalizezi pe ideea că întreaga lume se prăbuşeşte, că există multă suferinţă şi tristeţe în lume, este foarte greu să nu fii îngijorat, trist sau chiar deprimat. Şi chiar, ce poţi face tu din moment ce eşti aşa de trist? Nu prea multe, asta e sigur. Este mult mai bine (şi pentru ceilalţi) ca să fii fericit şi optimist!
.
2. Pentru că suferinţa ta nu ajută pe nimeni (nici măcar pe tine)
Dacă ai înceta să respiri, oare ar fi mai mult aer pentru ceilalţi? Acelaşi lucru este valabil şi pentru propria ta fericire şi pace a minţii. Poţi să găseşti măcar o ocazie în care atunci când erai trist, supărat sau furios, ai ajutat astfel (prin starea ta negativă) pe cineva în a-şi dobândi fericirea? Totdeauna dăruieşti celorlalţi doar ceea ce tu însuţi ai deja din plin. De aceea este foarte bine să fii fericit!
.
3. Pentru că fericirea şi pacea ta ajută cu adevărat pe ceilalţi
Menţinerea unui cadru mental pozitiv şi fericit îţi permite să fii mult mai eficient în a obţine ceea ce este important pentru tine în viaţă. Te ajută să ai capacitatea de a servi pe ceilalţi, şi astfel ajuţi în a face lumea mai bună, pentru toţi. De aceea este foarte bine să fii fericit!
.
4. Pentru că fericirea ia naştere din fericire
Împărtăşirea tristeţii nu diminueaza tristeţea celuilalt, dar împartăşirea fericirii îl poate face pe celălalt fericit. Gândeşte-te puţin. Aminteşte-ţi ultima dată când fiind cu cineva erai fericit. Cu siguranţă a fost un moment frumos pentru tine, aşa-i? Fericirea era atunci pretutindeni, aşa-i? Pînă la urmă, fiecare dintre noi dorim să fim fericiţi, şi suntem atraşi în mod natural către acele condiţii si conjuncturi de viaţă care ne permit să fim fericiţi. De aceea este foarte bine să fii fericit!
.
5. Pentru că atenţia ta hrăneşte
Atunci când, în mod conştient şi consecvent, îţi focalizezi atenţia spre a fi fericit, cu siguranţă vei găsi mai multă fericire, şi mai repede! Aici nu e vorba de cine ştie ce “magie”. Pur şi simplu aşa funcţionează mintea. Ea ne aduce mai aproape aspectul pe care ne focalizăm atenţia. Şi din moment ce vrem să fim fericiţi, atunci este esenţial să ne concentrăm atenţia asupra activităţilor şi mai ales a gândurilor care contribuie la fericirea noastră.
.
6. Pentru că obţinem o stare de bine
La prima vedere ăsta nu pare un motiv suficient de bun pentru a căuta fericirea, dar gândeşte-te. Oare când obţii cel mai uşor un lucru? Oare cum poţi să acţionezi cât mai eficient pentru a-ţi face viaţa mai fericită, şi a face şi viaţa celorlalţi mai fericită? Este atunci când ai o stare de bine, atunci când ai o stare pozitivă, atunci când ai energie, atunci când eşti fericit. Aşa-i? Atunci dă-ţi voie să fii fericit!
.
7. Pentru că atunci când nu acţionezi, eşti distras (adică pierzi timpul)
Cu atât de multe evenimente care au loc azi în întreaga lume, este foarte uşor să fii distras, să uiţi de adevăratele scopuri. Fiind distras, uiţi să acţionezi pentru atingerea scopurilor, şi te trezeşti că ai pierdut timpul fără să obţii nimic.
Cel mai rapid mod de a-ţi transforma viaţa în bine este să acţionezi aşa încât să te simţi mai bine. Ne simţim cel mai bine atunci când trăim în armonie cu ceilalţi, când suntem fericiţi, când îi ajutăm. Aşa că descoperă chiar azi ceea ce te face fericit, şi acţioneaza în consecinţă!
.
8. Pentru că ai dreptate
“Dacă crezi că poţi, sau dacă crezi că NU poţi, în ambele cazuri ai dreptate“.
Acest faimos citat din Henry Ford o spune direct.
Gândirea nostră poate fi una dintre cele mai fundamentale limitări ale capacitătii noastre de a fi fericiţi. Aşa că spune-o tare şi cu convingere: este foarte bine să fiu fericit!
.
9. Pentru că asta eşti
Suntem făcuţi din esenţa celei mai pure fericiri, este deci natural să fim fericiţi. Dar, undeva pe lungul drum al vieţii, am fost păcăliţi să credem că trebuie să ne câştigăm dreptul la fericire, trebuie să merităm această fericire.
“Fiecare dintre noi, indiferent de avere, poziţie socială, vârstă sau religie, avem tot ceea ce ne trebuie pentru a fi fericiţi şi împliniţi. Cea mai mare minciună din civilizaţia noastră este cea care spune că eşti incomplet, şi că îţi trebuie ceva din afara ta (ceva ce nu ai) pentru a fi fericit“. Gurucharan Singh Khalsa
Fericirea este dreptul nostru dat prin nastere, este natura noastră, este ceea ce noi suntem cu adevărat.
.
10. Pentru că poţi
Dacă poţi învăţa să-ţi menţii propria fericire, indiferent de ceea ce se petrece în jurul tău, atunci poţi într-adevăr să îi ajuţi pe ceilalţi, poţi să devii un izvor de fericire.
Renunţă la ideea complet greşită că tu nu poţi să faci mai nimic. Această idee te blochează înca înainte de a face primul pas, aşa că nu îţi este de niciun folos.
Conectează-te la ceea ce valorează cel mai mult pentru tine, descoperă-ţi aceste preferinţe naturale. Găseşte moduri de a te împlini în aceste direcţii. Astfel, te vei simţi împlinit şi îi vei putea ajuta şi pe alţii.
.
A fi fericit este cea mai bună cale de a trăi şi de a ajuta acestă lume.

.

.

Sursa: roaim.net

Despre Minte, Corp şi Suferinţă

La început, a fost o emoţie…
Apoi alta. Apoi un gând, apoi un cuvânt sau un gest.
Generate zilnic cu miile, gândurile, cuvintele şi gesturile tale, dorite sau nevoite, sunt cele care aparent îţi modelează viaţa, împingând-o în tipare şi scenarii pe care singur le-ai construit de-a lungul timpului.
De la scenariile asemănătoare unor călătorii frumoase şi plăcute, până la chinuitoare labirinturi ce par să nu se mai temine niciodată.
Scenarii pe care nu le vei vedea pe nici unul dintre ecranele lumii, dar pe care le vei interpreta în cel mai autentic mod posibil, pentru că aceste scenarii îţi descriu viaţa.
Sunt scenarii la finalul cărora vei zâmbi senin spre zenit iar liniştea din tine nu poate fi egalată de nici o recompensă umană. Şi sunt scenarii la finalul cărora nu există nici un Oscar, nici o cupă de şampanie, ci doar cupa amară a dezamăgirilor, a neîmplinirii şi uneori, chiar a disperării.
Deşi sună paradoxal, între mintea ta şi lumea din jurul tău se află ceva ce-ţi aparţine: corpul tău. Un paratrăznet involuntar şi inconştient al tuturor emoţiilor şi gândurilor tale negative. La fel de paradoxal, cele mai multe dintre suferinţele corpului tău sunt generate de mintea ta. Şi am să-ţi explic de ce: scopul final al unei emoţii este să fie exprimată, să fie eliberată, iar existenţa sa efemeră să conducă la eliberare. Dar dacă Eu-ul pe care ţi l-ai construit în timp nu ştie, nu poate sau nu vrea să se exprime, emoţiile vor rămâne prizoniere în tine, continuând însă căutarea unei breşe salvatoare. Această breşă va fi, în ultimă instanţă, corpul tău, prin ceea ce se numeşte somatizare.
De la omniprezenta şi banala durere de cap şi până la cele mai grave sau dramatice afecţiuni şi boli, toate au o importantă determinare psihică, care fie generează boala, fie determină evoluţia sau agravarea acesteia.
Până şi kilogramele în plus sunt programate să fie acumulate cu mult timp înainte ca vreun cântar să le măsoare, datorită unui tipar decizional emoţional, mental şi comportamental.
…
Şi toate astea de ce?
Pentru că undeva, cândva, a fost o emoţie…
.
Psihoterapia îţi permite să rescrii scenariul care nu te mulţumeşte, să îţi reconstruieşti viaţa şi să-ţi optimizezi deopotrivă mintea şi corpul.
Iţi permite să te regăseşti pe tine în forma ta iniţială: liber(ă).

…

.