Triunghiul iubirii

Doar iubesc. Ştiu că undeva, cumva, îţi face bine.

A.S.

 .

Da… Eventualele zâmbete care se înfiripează uşor în colţul gurii sunt justificate, pentru că singura asociere pe care ne-o oferă societatea în mijlocul căreia trăim, este aceea a unui clasic şi cumva banal triunghi amoros: El, Ea plus „al treilea”, adică un alt El sau o altă Ea.

Şi nu că acest subiect nu ar merita şi el să fie comentat, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum. Nu ăsta este subiectul acestui articol.

Triunghiul iubirii la care am să mă refer este un model, deopotrivă descriptiv şi explicativ, al iubirii, al formelor pe care acest sentiment le poate lua în vieţile noastre. Este vorba despre modelul propus de psihologul Robert Sternberg. Acesta nu s-a lăsat impresionat de multitudinea de definiţii şi de descrieri ale iubirii pe care ni le oferă literatura sau cinematografia şi a căutat să lămurească tendinţele emoţionale, comportamentale şi cognitive ale stării de a iubi.

 .

De ce iubim? De ce ne dorim să fim iubiţi?

Pentru că avem nevoie de iubire. Pur şi simplu. Cea dintâi dintre nevoile psihologice fundamentale ale unei fiinţe umane este aceea de a iubi şi de a fi iubită. Cu alte cuvinte toate iubirile noastre, laolaltă cu toate căutările noastre, mai mult sau mai puţin reuşite, în căutarea iubirii, nu fac altceva decât să răspundă acestei nevoi fundamentale.

De ce avem această nevoie? Greu de dat un răspuns. Sau cel puţin eu nu găsesc un răspuns care să stea în picioare în faţa tuturor criticilor. Dar aş face o încercare: avem această nevoie ca să ne amintească de faptul că suntem cu toţii parte a ceva mai mare, mai complex, mai înalt, mai frumos şi mai bun.

Aproape toate vechile civilizaţii terestre au avut undeva în centrul credinţelor lor ideea că toate lucrurile şi fiinţele sunt legate între ele, formând un tot complex. Legătura cu natura şi cu divinitatea nu era văzută ca ceva distinct de viaţa de zi cu zi, ci ca o legătură firească, prezentă în fiecare clipă şi în fiecare gest.

In Lak’ech A Lak’in! spuneau vechii tolteci, şi mai apoi mayaşii şi aztecii. Adică: „Eu sunt un alt Tu!”. Iubindu-te pe tine, mă iubesc de fapt pe mine; iar pentru a mă iubi deplin pe mine, este necesar să te iubesc pe tine!… şi pe tine!… şi pe tine! Cu alte cuvinte, pentru ca Eu să fiu împlinit din punct de vedere emoţional (să mă iubesc pe mine), am nevoie să te iubesc pe tine.

De gândit, nu-i aşa?

 .

Lăsându-i acum pe tolteci şi pe mayaşi acolo unde i-a aşezat istoria, am să revin la teoria iubirii a lui Robert Sternberg.

Acesta a identificat ca principale coordonate sau componente ale relaţiilor interumane etichetate ca „iubiri”, următoarele: intimitatea, pasiunea şi angajamentul. Haideţi să vedem ce înseamnă fiecare dintre acestea şi care este contribuţie fiecăreia la relaţia de iubire, cum modifică fiecare dintre ele legătura dintre doi oameni.

Intimitatea este acea componentă a iubirii care se referă la sentimentul de apropiere, de deschidere şi de încredere existent între două persoane, la legătura profundă care se realizează între ele, la comunicarea existentă în cadrul unei relaţii. Intimitatea este legătura emoţională prin care oferi celui de lângă tine informaţii personale fără nici o rezervă şi fără nici o teamă. Intimitatea se referă şi la capacitatea de acceptare reciprocă a două persoane. Intimitatea se referă la încredere şi la cunoaşterea profundă a celuilalt. 

Pasiunea este acea componentă a iubirii care are în vedere dorinţa emoţională şi sexuală, care materializează cât de puternic cele două persoane se doresc una pe cealaltă. Pasiunea este involuntară şi motivaţională şi poate domina gândurile şi comportamentul. Pasiunea înseamnă a-ţi dori intimitatea sexuală cu persoana iubită, incluzând astfel în structura sa şi atracţia sexuală. Pasiunea cunoaşte atât aspecte pozitive (starea de fericire, de bună-dispoziţie, senzaţia de plutire şi mai ales faimoşii “fluturaşi în stomac”), dar şi negative (pasiunea poate conduce către disperare şi gânduri negative) şi este modificată de trecerea timpului. Pasiunea poate fi adusă la viaţă foarte uşor, dar poate fi la fel de repede stinsă. Pasiunea este cea care produce tot ceea ce poate fi descris sub numele de romantism.

Angajamentul reprezinta componenta cognitivă, logică şi decisivă a unei iubiri. In cadrul unei iubiri pot fi identificate două tipuri de angajament: pe termen scurt şi pe termen lung. Persoana în cauză decide dacă este îndrăgostită. Persoana în cauză decinde dacă merge sau nu mai departe, continuând relaţia, încercând să menţină iubirea sau dacă doreşte să se oprească din a se mai apropia de cealaltă persoană.

 .

Ca orice trei puncte diferite, oricum le-am aşeza în spaţiu ele descriu un triunghi. Acesta este triunghiul iubirii la care m-am referit de la bun început.

Fiecare punct, fiecare latură a acestui triunghi are în acest context propria sa semnificaţie, descriind formele în care noi toţi trăim şi experimentăm iubirea.

 .

 .

Examinând acest triunghi în toate combinaţiile posibile, de câte unul, două sau trei elemente, Robert Sternberg a descris cele 8 niveluri posibile ale iubirii.

 .

Non-iubirea: este acea relaţie în care nu există nici intimitate, nici pasiune şi nici angajament. Nu putem vorbi aşadar de iubire la acest nivel. O formă de manifestare a acestui tip de relaţie, non-iubirea, este reprezentată de legăturile care se stabilesc atunci când elevul se “îndrăgosteşte” de profesorul său, sau când pacientul se “îndrăgosteşte” de medicul său, situaţii în care este evident vorba despre transfer.

 .

Urmează iubirile “punctuale” reprezentate pe diagramă printr-un singur punct respectiv prin câte unul dintre vârfurile triunghiului:

 .

Iubirea-prietenie: reprezintă acea relaţie caracterizată doar de intimitate, dar fără pasiune sau angajament. Există aici foarte multă deschidere, căldură sufletească, înţelegere şi acceptare. Dar nu există atracţie sexuală şi nici decizii referitoare la durata de viaţă a acestei relaţii. Atunci când circumstanţele îi îndepărtează fizic-geografic sau profesional pe cei doi, relaţia se stinge treptat.

 .

Iubirea-nebună (sau infatuată): caracterizează acea relaţie în care singurul pilon pe care aceasta se sprijină este reprezentat de pasiune. Fără intimitate, fără angajament. Exemplul cel mai bun (tipic aş putea spune) al unei astfel de iubiri este iubirea la prima vedere. O atracţie fizică sălbatică, fără putinţă de a fi stăpânită şi care cere să fie stinsă prin eliberarea impulsului sexual. Cele două persoane nu au nimic altceva în comun decât timpul petrecut împreună în actul dragostei; nu ştiu aproape nimic una despre cealaltă, şi, la acest nivel, în lipsa angajamentului, adică a unei decizii despre viitorul lor, asta nici nu contează. Sunt aventurile de-o noapte, iubirile de-o vară. Se sting la fel de brusc precum au început.

 .

Iubirea-vidă (goală): este iubirea ce caracterizează relaţia între doi parteneri care îşi asumă angajamentul, şi deci decizia asupra viitorului, ducând relaţia mai departe, însă în absenţa intimităţii sau a pasiunii. Nu există deschidere şi schimb de informaţii, nu există nici atracţie sexuală între cei doi, doar o viaţă în comun, liber consimţită şi asumată de ambii. Acest nivel al iubirii se manifestă în cazurile în care două persoane sunt de mult timp împreună dar în timp pasiunea s-a stins şi care nu mai experimentează nici măcar deschiderea şi intimitatea celuilalt. Apare în acele relaţii în care, la un moment dat, s-a produs un blocaj neremediat al comunicării, care a închis în timp şi calea pasiunii. Este vizibilă o astfel de relaţie în cadrul unora dintre “căsătoriile aranjate” sau al relaţiilor “consumate complet”. Motivaţiile pentru care două persoane ar accepta să convieţuiască în acest mod sunt multiple, cele mai importante fiind teama de schimbare, teama de singurătate, sentimentul existenţei unei obligaţii, sentimentul “datoriei” şi al unui “spirit de sacrificiu” prost înţeles.

 .

Iubirile duale, conţinând fiecare câte două dintre cele trei componente şi reprezentate pe diagramă prin câte una dintre laturile triunghiului:

 .

Iubirea romantică: intimitate + pasiune.

Imbină foarte armonios (şi foarte plăcut spun unii) intimitatea şi pasiunea. Cele două persoane sunt foarte deschise una spre cealaltă, împărtăşesc fără reţineri multe lucruri şi informaţii, sunt foarte atrase fizic şi sexual una de cealaltă, dar nu-şi asumă vreun angajament cu privire la viitorul relaţiei, ceea ce într-un mod subliminal arată că nici nu şi-o imaginează ca fiind pe termen lung. Intr-o astfel de relaţie, cei doi se idealizează reciproc, cunoaşterea reciprocă este distorsionată de proiecţii şi de efectul de halou, care elimină complet orice defect al celuilalt. In fapt, cei doi trăiesc cu impresia că sunt îndrăgostiţi şi că se iubesc. Dacă s-ar iubi cu adevărat, angajamentul ar face parte din relaţia lor, asigurând acesteia un viitor.

 .

Iubirea prietenească (sau de companion): intimitate + angajament.

Apare de regulă în cazul şi în cadrul cuplurilor cu o oarecare vechime, care conduce la un nivel ridicat de apropiere şi de intimitate. Cei doi au împărtăşit aceeaşi viaţă, au interese şi preferinţe în majoritate comune, dar pasiunea erotică, atracţia fizică a pălit şi s-a şters. Ceea ce a rezistat timpului şi circumstanţelor sunt intimitatea, legătura emoţională profundă, şi angajamentul, adică decizia de a merge mai departe în doi. Ei doi.

 .

Iubirea fără sens ( sau, cum îi mai spunea Sternberg, stupidă): pasiune + angajament.

Intre cele două persoane există şi se manifestă o puternică atracţie fizică, pasiunea, pe baza căreia ei decid să meargă mai departe în această relaţie. Atât cât pot, pentru că în absenţa intimităţii, legătura emoţională care să cimenteze relaţia, mai devreme sau mai târziu aceasta colapsează. Neavând practic nimic în comun în afara sexului, cei doi nu se pot sprijini reciproc în cadrul relaţiei. Este cazul multora dintre relaţiile “de iubire” de tip Hollywood, constituite sub imboldul momentului: s-au văzut, s-au plăcut şi s-au luat. Explicaţia populară cea mai plauzibilă este aceea că relaţia s-a constituit când cei doi se aflau în “săptămâna oarbă”.

 .

Şi în fine, întregul:

Iubirea desăvârşită: intimitate + pasiune + angajament.

Este nivelul de iubire către care tindem cu toţii, este cea mai înaltă expresie a unei relaţii ce poate exista între două fiinţe umane. Este completă şi complexă. Existenţa şi împletirea tuturor celor trei componente fac ca această iubire să fie mai trainică decât oricare dintre celelalte iar cei implicaţi în ea să se simtă profund şi deplin împliniţi. Uneori, când timpul şi poate instalarea rutinei determină erodarea şi dispariţia pasiunii, această iubire se transformă în iubire prietenească (companion).

Sternberg emite un avertisment, valabil pentru toate nivelurile de iubire, inclusiv pentru aceasta, desăvârşită: iubirea trebuie exprimată, arătată, pentru a putea fi trăită. Fără comunicare, totul se reduce la o fantasmă, la o trăire interioară, iluzorie şi neîmplinitoare.

*****

In fapt, fiecare persoană are în orice moment două triunghiuri ale iubirii: unul al relaţiei actuale, în care fiecare trăieşte, şi unul care descrie relaţia şi iubirea ideală, aşa cum acesta/aceasta o vede. Relaţiile cele mai reuşite şi mai trainice au loc între persoane ale căror triunghiuri personale sunt cât mai compatibile.

*****

Am postat mai sus şi o diagramă, o reprezentare grafică a triunghiului iubirii în acord cu teoria lui Robert Sternberg.

Ai putea privi această diagramă ca pe o hartă, o hartă a iubirii tale, a relaţiei pe care o trăieşti în prezent. Şi ca de fiecare dată când priveşti o hartă, ai putea să te întrebi:

- unde mă aflu eu acum, pe această hartă? (în ce fel de relaţie mă aflu: există în această relaţie intimitate? dar pasiune? dar angajament?)

- unde aş dori să ajung? de ce?

- care este drumul de urmat pentru a ajunge acolo unde îmi doresc?

Iar apoi ai putea să reflectezi:

- care sunt factorii care m-ar putea ajuta?

- care sunt factorii care m-ar putea împiedica?

- ce anume depinde de mine şi ce nu?

In final, adoptă singura atitudine sănătoasă posibilă: fă tot ceea ce depinde de tine, foloseşte tot ceea ce te-ar putea ajuta, ocoleşte tot ceea ce te-ar putea bloca sau îndepărta de iubire.

Iubeşte!

 .

Să fii iubit(ă)!

.

Terapii transpersonale

Termenul de ”transpersonal” a fost lansat de Abraham Maslow in psihologie si desemneaza acele domenii ale psihicului omenesc aflate dincolo de ceea ce percepem in mod obisnuit drept o ”persoana”.

Acest termen este echivalent cu acela de ”spiritual” si a fost folosit pentru a introduce in limbajul academic notiuni pana atunci refuzate de cercetarea stiintifica, ca apartinand misticismului.

Domeniile transpersonale ale psihicului sunt accesibile in stari de constiita largita. Ele sunt cunoscute de toate traditiile mistice si metafizice. Constituie subiectul a ceea ce Aldous Huxley a numit ”filosofia perena”, care a traversat mileniile de la inceputurile umanitatii si pe care in zilele noastre suntem pe care sa o redescoperim.

.
Termenul de ”terapii transpersonale” desemneaza toate acele mijloace, tehnici, sisteme de credinte cu aplicatii practice, „tehnologii ale sacrului” cum le numea Mircea Eliade, care exploateaza dimensiunea terapeutica a reconectarii fiintei omenesti la adevaratele sale origini si dimensiuni.

Psihologia si medicina  secolului XX a depasit cu greutate viziunea mecanicista asupra fiintei omenesti. Progresele stiintei, mai ales in domeniile fizicii cuantice, biologiei si biochimiei au confirmat insa viziunea holistica a stravechilor sisteme de credinta, astfel incat o noua viziune asupra Universului si a Fiintei isi face loc astazi, configurand ceea ce este cunoscut sub numele de ”noua paradigma”. Adica un nou concept asupra lumii, in care toate lucrurile din Univers sunt interconectate.

Experimentarea, constientizarea si integrarea acestei unitati a tot ceea ce exista, in sistemul de convigeri ale unei persoane are caracter terapeutic in sensul de vindecare holistica, la toate nivelurile: fizic, mental, emotional, energetic, spiritual.

In acest sens, terapiile transpersonale depasesc cu mult cadrul psihologiei clasice, referindu-se la fiinta omeneasca in integralitatea sa. Nu este vorba deci despre o terapie in sensul clasic al cuvantului, ci despre efectul terapeutic al relationarii noastre cu diferitele niveluri ale fiintei noastre si cu cele ale Universului.

Trairea unei experiente transpersonale are efecte terapeutice intrinseci.

In centrul conceptului de ”terapie transpersonala” se afla asadar reasezarea relatiei pe care o avem cu noi insine – intelegand prin aceasta toate nivelurile energetice ale Fiintei noastre – si cu intregul Univers, din perspectiva viziunii integrale si integrate asupra a tot ceea ce exista. Din aceasta perspectiva, terapiile transpersonale sunt o aplicatie practica la nivelul fiintei omenesti a viziunii cuantice asupra Universului.

Celebrul medic american de origine indiana Deepak Chopra, intr-una dintre scrierile sale despre noile abordari in medicina, formula astfel viziunea asupra umanitatii: ”suntem mai curand fiinte spirituale care experimenteaza materia, decat fiinte materiale care experimenteaza spiritualitatea.”

.

Unul dintre instrumentele de lucru cele mai importante si in acelasi timp cele mai puternice ale terapiilor transpersonale este reprezentat de starea de constiinta extinsa.

.

Stari de constiinta extinsa

Starile de constiinta extinsa (sau starile non-ordinare de constiinta) sunt acele stari in care nu mai suntem identificati exclusiv cu aspectele corporale si mentale ale fiintei noastre. Sunt stari de expansiune in care putem percepe dimensiunile spirituale ale propriei noastre fiinte. Experimentara unor asemenea stari ale constiintei are un efect profund transformator si vindecator la toate nivelurile, caci reveleaza straturile inconstientului personal si colectiv si le aduce in constienta.

 .

Respiratia Holotropica

Respiratia holotropica este o tehnica eficienta de a accesa stari de constiinta extinsa. Ea fost pusa la punct in forma in care exista astazi de catre psihiatrul american de origine ceha Stanislav Grof, unul dintre fondatorii psihologiei transpersonale. De altfel, respiratia holotropica s-ar putea spune ca este tehnica ce a stat la baza tuturor cercetarilor in psihologia transpersonala, dupa ce studiile cu substante psihedelice precum LSD au fost sistate, cel putin oficial.

.

Respiratia Holotropica in sine este o respiratie accelerata, combinata cu muzica sugestiva, in asa fel incat sa conduca subiectul la un nivel calitativ diferit al constiintei. Aceasta calitate diferita a constiintei face posibila intrarea in conexiune nu numai cu niveluri neobisnuite a ceea ce consideram ”propria noastra constiinta”, ci cu niveluri universale ale acesteia. Astfel, metoda respiratiei holotropice este un instrument extraordinar de auto-explorare ale carui atribute vindecatoare izvorasc din reconectarea noastra la sursele fiintei. Este de asemenea un mijloc de investigare a Constiintei in ansamblu, caci respiratia holotropica ne conduce intr-un spatiu in care realitatea isi reveleaza esenta ultima, cea despre care vorbesc toti misticii lumii, din toate traditiile spirituale. Din acest punct de vedere, practica respiratiei holotropice poate fi privita ca o cale spirituala si de auto-dezvoltare.

.

Textual, ”holotropic” provine din limba greaca si inseamna ”indreptare catre intreg”. Este vorba despre intregirea propriei noastre constiinte, despre recuperarea calitatii sale universale, despre integrarea unor aspecte ale sale de care, in mod normal, nu suntem constienti.

.

Radacini

In multe traditii spirituale exista tehnici de respiratie  folosite pentru a intra in stari de constiinta extinsa. Acest tip de tehnica, sau de ”tehnologie a sacrului” – cum numeste Mircea Eliade procedeele de activare a nivelurilor constiintei extinse – poate fi regasita sub diverse forme in traditii de pe tot cuprinsul planetei: in traditiile samanice siberiene, in tehnicile antice chinezesti, in meditatile yogine, in ritualurile indienilor nativi nord –americani, in culturile precolumbiene ale Americii de Sud, in insulele Pacificului si in traditiile africane. Practic in toate exista tehnici de respiratie folosite pentru accesul la o constiinta non-ordinara. Respiratia si legatura ei cu energia universala face parte din cunostintele ancestrale care au traversat istoria umanitatii.

.

Experientele care pot fi traite in timpul unei sesiuni de Respiratie Holotropica au fost impartite generic in cateva categorii.

Experiente corporal-senzoriale in care apar constientizari neobisnuite la nivel corporal si energetic. In multe cazuri se experimenteaza dilatarea corpului, pierderea granitelor corporale, senzatii de expansiune, decorporalizare, sau dimpotriva, senzatia de ingreunare, de unificare cu pamantul. Corpul isi reveleaza adevarata natura, se pot simti blocajele energetice in corp, curgerea energiei sale.

Experiente biografice. Pot fi retraite cu mare intensitate episoade biografice post-natale, inclusiv unele de la o varsta foarte mica. Retrairea acestor episoade biografice pot arunca o lumina noua asupra evenimentului si a contextului respectiv. Pot aparea episoade reprimate, traumatice, insotite de revelatia unor semnificatii majore. Acest tip de experienta are de multe ori un efect vindecator remarcabil pentru ca reaseaza experienta respectiva intr-un context in care poate fi integrata.

Experiente perinatale. Sunt o categorie fundamentala de experiente. Perinatal inseamna ”din preajma nasterii”. Poate fi retrait momentul nasterii si etapele premergatoare, secvente din viata intrauterina, emotii si sentimente care au fost ingropate in inconstient. Stanislav Grof considera nasterea cea mai grava trauma din viata unui om. Felul in care ne-am nascut ne influenteaza intreaga viata. In cursul experientelor perinatale apar amintiri si intelesuri care ne pot reconstrui intregul mod de a vedea realitatea vietii noastre. Sunt experiente extrem de vindecatoare ce pot fi asimilate cu o renastere la un nou nivel.

Experiente transpersonale. Sunt experiente in care transcendem identificarea cu corpul, mintea, emotiile si convingerile noastre constiente. Sunt experiente in care ne putem identifica cu orice lucru sau fiinta din univers, in care putem accesa teritorii necunoscute ale psihicului si constiintei noastre. Putem trai experiente mistice fundamentale, identificari cu personaje mitologice sau apartinand unor mari traditii mistice. Putem trai experiente ale unor vieti anterioare, putem accesa intreaga ”baza de date” a inconstientului colectiv despre care vorbea C.G.Jung. In experientele transpersonale orice este posibil, caci cele mai elevate niveluri ale constiintei devin accesibile prin experimentare directa. Sunt printre cele mai transformatoare experiente.

.

Forta vindecatoare a starilor de Constiinta extinsa

Totul este Constiinta.

Incepand cu nivelurile cele mai subtile ale Fiintei noastre, acolo unde de fapt putem simti intregul Univers, si terminand cu densitatea corpului fizic, totul este Constiinta.

Identificarea cu starea de constiinta obisnuita, limitata la nivelul mental, ne impiedica sa percepem integralitatea Fiintei. Expansiunea permite insa experimentarea oricarui nivel al Constiintei, a oricaror continuturi ale acesteia, fie ele ”interioare” sau ”exterioare” si are un caracter terapeutic intrinsec la toate nivelurile. In stari de Constiinta extinsa putem percepe mecanismele care transforma de pilda o convingere sau un mod de gandi realitatea intr-o suferinta emotionala si in cele din urma fizica. Putem demonta realitatea interioara si constientiza mecanismele acesteia. ”Nodurile” mentale, energetice sau emotionale isi dezvaluie originile si modurile de functionare. Simpla constientizare a unor continuturi traumatice reprimate poate conduce la vindecari psihologice importante.

La nivel mental, devenim constienti de mecanisme de gandire intepenite, mostenite, care ne blocheaza. La nivel emotional, retrairea unor episoade traumatice la adevarata lor intensitate poate debloca continuturi osificate, foarte vechi care afecteaza calitatea vietii de fiecare zi. Deblocarile la nivelurile superioare aduc de foarte multe ori modificari ale fiintei la nivel fizic.

Un important aspect terapeutic il are trairea unor stari mistice si de uniune cu universul. Este ceea ce misticii numesc Starea lui Unu. Reconectarea cu dimensiunea spirituala si numinoasa a Fiintei poate schimba in intregime modul in care ne raportam la intreaga realitate. Intreaga ierarhizare a valorilor umane se schimba.

Respiratia Holotropica este un instrument puternic de acordare cu schimbarile fundamentale prin care trece Constiinta in ansamblul sau si prin care trecem cu totii. Noua Constiinta care se instaleaza acum este un nivel al constiintei care integreaza dimensiunea umana si cea divina a fiintei omenesti. Aceasta integrare este un proces dificil si presupune transformari majore la toate nivelurile, iar starile de constiinta extinsa sunt pentru moment singura cale prin care putem sonda direct natura acestor transformari.

.

Sursa: www.transpersonal.ro

 

Psyche – călătoria sufletului prin viaţă si simbolul iubirii veşnice

Psyche  în limba greacă înseamnă suflul vieţii sau sufletul şi este un simbol al iubirii veşnice aceasta  reprezentand călătoria sufletului prin viaţă; asemeni sufletului, Psyche este prezentată uneori ca fluture. De asemenea, ea este simbolul eponimic al personalităţii umane.

În termenii psihanalitici moderni ai lui Jung, psihicul uman (întreaga personalitate) este constituit din trei nivele: egoul (conştientul), inconştientul personal (conţinând experienţele individuale şi dorinţele), şi inconştientul colectiv (compus din amintirile umane împărtăşite).

Psihicul are patru funcţii: intuiţia, senzaţia, gândirea şi sentimentul.

Cu cât acestea sunt mai echilibrate, cu atât personalitatea este mai integrată.

.

În mitologia greacă se spune că Psyche, o frumoasă muritoare a stârnit invidia Afroditei (zeiţa frumuseţii). Aceasta pentru a se răzbuna l-ar fi rugat pe fiul său Eros (zeul dragostei) să o străpungă cu una dintre săgeţile lui pentru ca aceasta să se îndrăgostească de cel mai urât om de pe pământ. Eros îşi dă acordul dar când se pregătea să o săgeteze pe frumoasa Psyche, se înţeapă el însuşi în vârful unei săgeţi din tolba sa, îndrăgostindu-se pe loc de frumoasa muritoare.

Părinţii lui Psyche, văzând că deşi frumuseţea fiicei lor este apreciată dar nimeni nu o dorea de soţie, au consultat oracolul, care le-a prezis că fetei îi este menit un soţ nepământean şi nu un muritor şi le-a recomandat să o ducă pe vârful unui munte.

Zeul Zefir a luat-o de pe munte şi a dus-o într-o minunată vale unde Eros avea un castel. Aici  Psyche a devenit sotia lui Eros fiindu-i însă interzis sa vadă chipul sotului ei, căci se întâlneau doar noaptea, pentru a nu afla Afrodita.

Surorile lui Psyche, invidoase pe fericirea acesteia, au îndemnat-o să-şi încalce promisiunea făcută lui Eros de a nu încerca să-i vadă chipul, şi au pus-o să aprindă noaptea un opaiţ ca să vadă dacă nu cumva este căsătorită cu un monstru.

Psyche le-a ascultat si a văzut ca sotul ei e frumosul  zeu Eros. Însă o picătură de ulei  l-a trezit pe Eros care, supărat că aceasta şi-a încălcat promisiunea făcută, a părăsit-o. Disperată, Psyche a cerut ajutorul mamei acestuia, Afrodita, care o supune unor grele încercări, pe care aceasta le îndeplineşte cu ajutorul unor fiinţe din lumea animalelor.

În final Afrodita o însărcinează să se ducă în lumea subpământeană a lui Hades şi să-i ceară Persefonei (soţia lui Hades zeul morţii) puţin din frumuseţea sa. Afrodita a avertizat-o să nu deschidă sipetul, însă Psyche, dorind sa devină mai frumoasă pentru soţul ei, a cedat din nou tentaţiei şi i-a ridicat capacul. De aici, în loc de frumusete, s-a abătut asupra ei un somn de moarte.

Aflând toate acestea, Eros a dus-o pe muntele Olimp acolo unde, impresionat de dragostea dintre cei doi, Zeus i-a acordat lui Psyche nemurirea.

.

de psih. Mara Priceputu

..

Sursa: http://www.irpi.ro/ro/page.psyche-cltoria-sufletului-prin-via-si-simbolul-iubirii-venice.html

Bănuţul de pe trotuar

Ce faci atunci când vezi un bănuţ pe jos?

Te apleci să-l ridici, sau treci indiferent(ă) mai departe?

 .

.

.

.

Bunăstarea materială, cu alte cuvinte confortul economic şi financiar, reprezintă un deziderat legitim al oricărei persoane. Un obiectiv de viaţă care, din nefericire uneori, se transformă într-un vis şi rămâne aşa.

Pentru a ajunge la acea stare de confort financiar considerată optimă, cei mai mulţi dintre oameni îşi construiesc cariere şi afaceri, se pregătesc mai mult sau mai puţin intens în vederea surprinderii şi folosirii oricărei oportunităţi pe care curgerea vieţii le-o poate scoate în cale. Fireşte că alţii îşi construiesc chiar şi aceste oportunităţi.

Banii au reprezentat dintotdeauna un magnet social şi pare că în timpurile noastre îşi exercită cu şi mai mare forţă puterea de atracţie.

Toate bune şi frumoase până aici, numai că viaţa ne arată că doar unii îşi împlinesc acest obiectiv.

S-au întrebat mulţi şi mă întreb şi eu care ar putea să fie diferenţa între cei ce ajung să-şi trăiască acest vis al bunăstării şi cei care încă îl visează.

Dincolo de toate aspectele care ar putea fi luate în considerare, deasupra tuturor, tronează ATITUDINEA.

Atitudinea faţă de valoarea materială, faţă de ban, şi, mai importantă decât aceasta, atitudinea faţă de sine în raport cu banii.

Ultimii 20 de ani au adus şi în România tone de cărţi care te învaţă cum să te îmbogăţeşti (mai mult sau mai puţin rapid) fie explicându-ţi diverse pârghii şi instrumente financiare, fie încăţându-te cum să te “aliniezi emoţional” cu scopul urmărit, astfel încât, conform unei vorbe celebre, “să vină banii pachete”.

 .

Ceea ce însă puţini te învaţă este că atitudinea ta faţă de bani este o construcţie elaborată, pe care ai ridicat-o în timp, la care ai “trudit” din greu în timp ce făceai faţă tuturor presiunilor care ţi-au punctat viaţa. O construcţie mentală în care ai introdus toate învăţăturile pe care le-ai primit de-a lungul timpului de la părinţii tăi, de la fraţi sau surori, de la şcoală, de la biserică, informaţii culese din surse respectabile deopotrivă cu superstiţii care s-au agăţat de tine în ceasurile tale de teamă şi îndoială.

O construcţie ce conţine deopotrivă cărămizi solide, concrete, formate din informaţii, cunoştinţe şi deprinderi, dar şi elemente nepalpabile, provenite din ceea ce intuieşti, din ceea ce simţi.

Şi întreaga construcţie este extrem de rapid radiografiată (şi eventual diagnosticată) în răspunsul simplu la întrebarea din preambul: “Ce faci atunci când vezi un bănuţ pe jos? Te apleci să-l ridici, sau treci indiferent(ă) mai departe?”

 .

Răspunsul pe care ţi-l dai (şi care, ca de obicei, este relevant doar pentru tine) spune totul despre atitudinea ta faţă de bani.

Arată tot ceea ce ai inclus de-a lungul vremii în această construcţie mentală personală.

Arată dacă, din punctul tău de vedere, gestul de a te apleca pentru a lua bănuţul, merită acest efort.

Arată dacă tu (şi nimeni altcineva) consideri că meriţi acel bănuţ.

Arată dacă crezi în noroc sau nu şi dacă atunci când un eveniment încadrabil conceptului de noroc se manfestă, îl poţi primi şi accepta.

Arată dacă îţi pasă sau nu că eşti văzut de alţii în timp ce faci acest gest, al ridicării bănuţului, şi cum te raportezi la această eventualitate.

Arată dacă îţi pasă sau nu de ceea ce ar putea să creadă despre tine cei ce te văd în timp ce ridici bănuţul.

Arată dacă îţi e frică sau nu. Frică de ce? te vei întreba probabil. Frică de orice, pentru că orice frică ai resimţi va ascunde în spatele său o alta, mai puţin acceptabilă decât prima, şi tot aşa mai departe.

 .

Unul dintre conceptele recent apărute în domeniul dezvoltării personale, practic una dintre “mărcile înregistrate” ale mişcării New Age, este acela al abundenţei.

Abundenţă.

Atât şi nimic mai mult.

Pentru că restul este lăsat la latitudinea (a se citi proiecţiile) fiecăruia: abundenţă materială, de sănătate, spirituală, creativă… Orice, dar din abundenţă.

Despre abundenţă s-a scris şi se mai scrie încă din greu. Există cărţi, filme, videoclipuri motivatoare, pps-uri, articole, fotografii, transe hipnotice, şi chiar şi piese muzicale, toate gata să te transporte în extatica lume a abundenţei..

Există poate milioane de gigabytes dedicaţi acestui subiect.

Ei bine, care este atitudinea ta atunci când 1 bit din această abundenţă “îţi bate la uşă” sub forma bănuţului de pe trotuar?

Un bănuţ a cărui valoare este de mii de ori mai mică decât a oricăreia dintre cărţile despre abundenţă, dar care este infinit mai concret.

Valoarea bănuţului constă în aceea că el te pune în faţa unei decizii. Iar această decizie, ca dealtfel toate deciziile pe care le iei în decursul vieţii, vorbeşte despre tine, despre CUM eşti.

Oglindă infimă şi adesea murdară şi ciobită, bănuţul îţi arată dacă îţi doreşti cu adevărat această abundenţă şi dacă eşti pregătit să o primeşti, sau dacă eşti măcinat de temeri şi superstiţii.

***

Imi amintesc acum de un banc destul de popular într-o vreme, care vorbea despre un bătrân foarte credincios, care în timpul unor inundaţii s-a refugiat din calea apelor urcându-se pe acoperişul casei sale. In timp ce apele creşteau mereu, a refuzat ajutorul vecinilor, al jandarmilor şi al unui elicopter de intervenţie, replicând tuturor că pe el îl va salva Dumnezeu. Inevitabilul s-a produs atunci când apele, umflate peste măsură, au măturat cu totul casa, cu tot cu bătrânul urcat pe ea.

Ajuns în faţa lui Dumnezeu, bătrânul s-a lamentat şi a reproşat că după o viaţă petrecută în credinţă, în curăţenie şi rugăciune, a fost uitat.

Dumnezeu a consultat acel Registru al tuturor registrelor, şi urmărind cu degetul o linie de text, i-a replicat:

- Imi pare rău moş Petre, dar ţi-am trimis întâi vecinii, apoi jandarmii, şi în cele din urmă ţi-am trimis şi un elicopter.

 ***

Deci, ce o să faci cu bănuţul?

O să-l laşi acolo, gândindu-te cu teamă că este blestemat, sau că este al altcuiva (deşi cel care l-a pierdut e imposibil de identificat), sau că nu-l meriţi, sau că poate ar fi mai folositor altuia, sau că pur şi simplu “nu e bine” să aduni bani găsiţi?

Sau îl vei ridica zâmbind, gândindu-te la felul năstruşnic în care abundenţa mult chemată găseşte de cuviinţă să-şi facă apariţia în viaţa ta, şi spunând în gând un simplu dar plin de recunoştinţă “Mulţumesc”?

.

Foamea cocoşului (sau victoria boabei de orez)

Plimbându-se mândru prin grădina sa, cocoşul văzu o perlă strălucitoare, ascunsă în pământ.

Fericit nevoie mare de norocul care căzuse peste el, se aruncă lacom asupra ei, săpă după ea şi încercă să şi-o vâre pe gât.

Când băgă de seamă că obiectul strălucitor nu era chiar regina boabelor de orez, scuipă perla afară. Cercetase pe îndelete perla, dar nu găsise nimic din ceea ce îl interesa.

Aruncată şi părăsită, Perla îl chemă pe cocoş şi îi spuse:

- Sunt o perlă strălucitoare, lustruită şi preţioasă. Am căzut din greşeală dintr-un colier minunat şi am aterizat în această grădină. Nu mai există nicăieri perle ca mine! Nu orice ocean are perle atât de minunate ca mine! Numai norocul m-a aruncat la picioarele tale. Nu pot fi găsită peste tot, la fel ca nisipul mării. Dacă te-ai uita la mine cu ochii raţiunii, ai vedea mii de minuni şi frumuseţi.

Dar cocoşul cârâi cu o voce mândră:

- Te-aş da la schimb oricând, dacă cineva mi-ar da chiar şi numai o boabă de orez.

.
(după P.Etessami – poet persan)

.

Timpul tău în 2012

Ziarele de peste ocean scriau prin anii ’20 despre un foarte cunoscut spărgător, Arthur Berry, descriindu-l ca fiind unul dintre cei mai faimoşi hoţi de bijuterii din toate timpurile. El a comis mai mult de 150 de furturi şi a furat bijuterii evaluate între 5 şi 10 milioane de dolari (la valoarea de atunci a dolarului). El a jefuit în special oameni foarte bogaţi şi avea straniul obicei de a fi îmbrăcat într-un smoching în timpul spargerilor pe care le dădea. In unele situaţii, când a fost surprins în flagrant de către victimele furturilor sale, le-a fermecat pur şi simplu cu stilul său de adresare şi cu abilităţile sale de comunicare, reuşind de fiecare dată să-şi creeze o cale de ieşire din situaţie.

.
In cele din urmă el a fost prins, judecat şi condamnat la 25 de ani de închisoare pentru infracţiunile sale, pedeapsă pe care a îndeplinit-o până la ultima zi. 

După eliberarea sa, a lucrat ca barman într-un restaurant de la marginea drumului, pe Coasta de Est a Statelor Unite, pentru un salariu de 50 de dolari pe săptămână.

.
Un ziarist l-a găsit şi l-a intervievat, întrebându-l despre momentele picante din viaţa lui.După ce a povestit despre acestea, el a concluzionat spunând: “Eu nu sunt un om foarte moral. Dar mai demult în viaţa mea, am fost deştept şi inteligent, şi m-am înţeles foarte bine cu oamenii. Cred că aş fi putut face ceva cu viaţa mea, dar nu am făcut-o. Aşa că atunci când scrieţi povestea vieţii mele, atunci când le veţi povesti oamenilor despre toate acele spargeri faimoase pe care le-am dat, nu lăsaţi deoparte cea mai mare spargere dintre toate. Nu le spuneţi doar că i-am jefuit pe Jesse Livermore, pe baronii de pe Wall Street sau pe un văr al regelui Angliei. Spuneţi-le că Arthur Berry l-a jefuit pe Arthur Berry. I-am jefuit timpul şi viaţa.“
***
Probabil că te vei întreba ce mi-a venit să scriu despre un spărgător, despre un hoţ. Ei bine, am scris acest articol pentru a nu ajunge tu însuţi în situaţia de a te jefui singur de timpul şi de viaţa ta.

.

Şi pentru aceasta, ai putea lua în considerare 6 adevăruri teribile despre timp.
.
In primul rând:

Nimeni nu poate administra timpul.

Dar ai posibilitatea să gestionezi toate acele lucruri care cer timp şi care consumă din timpul tău până când vor fi îndeplinite.
.
În al doilea rând:

Timpul este scump.

Principiul Pareto demonstrează că 80% din timpul nostru  este cheltuit pe acele lucruri sau acele persoane care ne aduc doar 20% din rezultatele sau beneficiile noastre. Ca atare, pentru a nu pierde atât de mult pentru atât de puţin, ceea ce ai de făcut este să identifici acele 20% dintre obiectivele tale care, odată îndeplinite, îţi vor aduce 80% din beneficiile aşteptate.
.
În al treilea rând:

Timpul este perisabil.

Oricât ai încerca să economiseşti timp, nu vei reuşi niciodată să pui deoparte nici măcar o secundă pentru o utilizare ulterioară.
.
În al patrulea rând:

Timpul este acelaşi pentru toţi.

Curgerea timpului este identică pentru toată lumea. Rege sau cerşetor, o secundă sau o zi sau un an vor avea aceeaşi întindere. Cu toţii avem aceeaşi cantitate de timp. Diferenţele dintre oameni apar deci nu datorită diferenţelor de timp pe care le avem la dispoziţie, ci doar în cele ce privesc felul în care acest timp este utilizat.
.
A al cincilea rând:

Timpul este de neînlocuit.

O secundă, sau o zi sau o lună care a trecut nu pot fi readuse înapoi în prezent pentru a fi trăite din nou. Timpul consumat, util sau inutil, cu sau fără rezultate, rămâne aşa: consumat, dus, trecut.
.
In al şaselea rând:

Percepţia despre timpul tău este de fapt percepţia despre ce este prioritar în viaţa ta.

Niciodată nu vom avea suficient timp pentru toate, dar oricare dintre noi are timp suficient pentru orice, atât timp cât acest orice se situează pe o poziţie suficient de înaltă în lista priorităţilor.

*

***

*****

Şi pentru a nu pleca de aici doar cu sfaturi, iată şi un instrument util şi foarte eficient în administrarea propriului tău timp. Urmează cei 5 paşi pe care ți-i voi spune şi vei avea o perspectivă cu totul nouă asupra a ceea ce ai de făcut precum şi a ordinii în care vei face lucrurile.

.

Pasul 1:

Intocmeşte o listă cu toate sarcinile pe care le ai de îndeplinit, cu toate obiectivele pe care doreşti să le realizezi. Cu cât mai completă va fi această listă, cu atât mai bine.

.

Pasul 2:

Imparte o coală de hârtie în două coloane: Important / Neimportant.

Rescrie lista de sarcini și obiective, împărțită de această dată între cele două coloane, în funcție de gradul de importanță pe care îl atribui fiecărui item.

.

Pasul 3:

Ia o nouă coală de hârtie și împarte-o și pe aceasta în două coloane: Urgent / Non Urgent. Rescrie din nou lista de sarcini și obiective, împărțită de această dată între cele două coloane, în funcție de gradul de urgență pe care îl atribui fiecărui item.

.

Pasul 4:

Ia o nouă coală de hârtie și compune un tabel rezultat din combinarea celor două criterii folosite până acum: importanță și urgență. Acest tabel ar trebui să arate ca o fereastră cu 4 cadrane, fiecare dintre ele definite de un atribut al importanței și de unul al urgenței:

- stânga sus: urgent și important;

- dreapta sus: urgent și neimportant;

- stânga jos: non urgent și important;

- dreapta jos: non urgent și neimportant.

 

.

Pasul 5:

Umple acum fiecare dintre cele 4 cadrane cu acele sarcini și obiective corespunzătoare, conform celor două liste realizate anterior.

.

Privește cum arată acum lista ta de sarcini și obiective!

Cu siguranță că vei știi acum cu ce să începi și unde să aloci mai multă atenție și mai multe resurse. Inclusiv timp.

.

Succes!

.

La început de drum

In fiecare clipă a vieţii tale te poţi regăsi într-un punct situat undeva între idealul tău de viaţă şi ceea ce uneori îţi arată cele mai negre vise ale tale, temerile tale cele mai profunde.

In fiecare clipă, două forţe opuse, ambele generate în interiorul tău, sunt gata să tragă de tine în ambele direcţii.

Intregul drum pe care l-ai parcurs până acum a avut ca principal scop acela de a te învăţa că tu decizi ce forţă o să amplifici.

Că tu decizi în ce direcţie o să mergi.

.

Iţi doresc să ai un 2012 cu claritate în gândire şi inspiraţie în alegerile pe care le faci.

La mulţi ani!

2012 – Anul diamantului din tine

In viaţa oricărui diamant a existat o vreme când nimeni nu-l dorea. Nici să-l aibe, şi poate că nici măcar să-l privească.

A fost o vreme în care orice diamant era doar o mână de pământ. Ingropată sub multe alte mii de tone de pământ.

Şi a suferit şi a suportat această presiune imensă. A suferit şi a suportat temperaturi de mii de grade.

Dacă ar fi putut gândi, această mână de pământ ar fi gândit cu siguranţă că va fi distrusă de toate aceste intemperii care păreau insuportabile.

Dar s-a folosit de aceste condiţii pentru a se schimba, pentru a se transforma.

Pentru a deveni un diamant.

Acum, nu a mai rămas nimic din mâna de pământ care a fost odată.

Acum sunt doar faţete lustruite, muchii perfecte, sclipiri magice şi culori stranii şi noi pentru care nu există încă nici o denumire.

Acum, toată lumea îl doreşte, vrea să-l aibe, sau măcar să-l privească!

Pentru că e un DIAMANT!

 .

Iţi doresc, prieten(ă) drag(ă), să te bucuri de toate oportunităţile noului an, şi mai ales să te foloseşti de toate intemperiile sale pentru a scoate la iveală diamantul din tine.

 .

La Mulţi Ani!

.

.

Terapia de grup

GENERALITĂŢI  PRIVIND  TERAPIA  DE  GRUP (pagina 7)

.

Prin terapie de grup se intelege procesul de interactiune dintr-un grup, interactiune care este privita ca factor terapeutic.

Terapia de grup porneste de la premiza ca grupul este mai mult decat suma partilor. Pentru Irvin Yalom, terapia de grup se bazeaza pe o relatie interpersonala in care membrii grupului si terapeutul sunt vazuti ca tovarasi ai unei calatorii care are ca scop eliminarea progresiva a obstacolelor in calea dezvoltarii personale.

Impartasindu-si experientele, trairile si interactionand unul cu altul, invatand sa asculte si sa vorbeasca, membrii isi articuleaza sentimentele lor, mania, tristetea, bucuria, resentimentul sau linistea de trairilor altora din grup si astfel grupul isi creeaza propria dinamica.

Pentru aceasta grupul trebuie sa aibe un anume format. Astfel, numarul participantilor nu trebuie sa fie nici prea mic si nici sa depaseasca 8-12 membrui.

Recrutarea membrilor este bine sa se faca printr-un interviu preliminar cu fiecare membru in parte pentru a se vedea capacitatile cognitive si motivatia membruului, abilitatea de a interactiona in grup, disponibilitatea de a se conforma programului grupului, etc. Trebuie avut in vedere ca clientii care apar potriviti pentru terapia de grup la interviul preliminar pot avea o rata mare de absente ulterioare pentru ca in grup ei se relationareaza altfel decat intr-o relatie diadica. In general se considera ca rata obisnuita de absenteism este in jur de 35%.

Prezenta membruilor la grup trebuie sa fie suficient de constanta pentru a se creea legaturile care sa duca la fluidizarea discutiei si sa creeze dinamica proprie. Nu este dezirabila fluctuatia participantilor si cei noi veniti trebuie sa fie destul de putini fata de cei vechi astfel incat sa existe pacienti in diferite stadii de reabilitare, lucru care conduce la o dinamica echilibrata, membrii aproape de sfarsitul programului reprezentand modelele sau provocarile pentru cei mai noi. Pe de alta parte, se stie ca participantii la terapia de grup sunt mai dispusi sa dezvaluie problemele lor intr-un grup constant decat atunci cand exista fluctuatie si mereu sunt figuri noi in grup.

In general nimeni nu poate prezice cum se vor influenta reciproc membrii grupului, sau longevitatea grupului, ea depinzand de factori variati precum structura grupului (care este de multe ori o variabila care scapa moderatorului), variabile demografice, prezenta personalitatilor accentuate sau a trasaturilor psihopatologice. Analiza factoriala a variabilelor gasite ca influenteaza prezenta in grup contureaza patru factori: trasaturi accentuate de dependenta interpersonala (frica de singuratate, frica de separare, sentiment de izolare si de neajutorare, etc), ostilitate-manie (persoane argumentative, lisa de control, agresivitate verbala, etc.), inhibitie sau fobie sociala (timiditate, retractibilitate, lipsa de curaj, dificultati de socializare, sentiment de esec, etc.), slabiciune a eului (nevoie crescuta de aprobare, sensibilitate la critica, incapacitate de decizie, probleme de identitate, etc.).

Grupul terapeutic trebuie sa aibe unul sau doi facilitatori. Prezenta facilitatorilor aduce mai multe avantaje: creste obiectivitatea si autenticitatea discutiei, asigura continuitatea grupului, controleaza situatiile de criza (conflict, confruntare, manie, tacere), asigura pastrarea scopului si mentine constant transferul afectelor.

In functie de formatul terapeutic, grupul poate fi de doua feluri: grup terapeutic directiv, orientat spre un anume membru sau tehnica si grupul nondirectiv orientat mai mult spre discutie deschisa.

Grupul terapeutic nondirectiv este ghidat in principal de catre participanti, iar facilitatorul joaca un rol activ doar atunci cand discutia tinde sa lancezeasca sau devine lipsita de semnificatie terapeutica. Facilitatorul controleaza grupul, porneste discutia, antreneaza membrii pasivi sau noi, mentine o dinamica adecvata, previne confruntarea sau sentimentele negative. Astfel, facilitatorul determina ca fiecare participant sa vorbeasca despre starile lui emotionale, sa-si spuna opiniile, preocuparile, temerile sau esecurile. Facilitatorul trebuie sa incurajeze disputa membrilor, dezbaterea si chiar confruntarea bazata pe argumente contribuind astfel la evidentierea mecanismelor de aparare a comportamentului de consum precum negarea, minimalizarea, externalizarea, proiectia, etc. Facilitatorul poate conduce discutia conform orientarii lui doctrinare (de exemplu, psihanalitic, existential, comportamental, etc.).

Grupul terapeutic directiv este orientat permanent spre o anume tematica a discutiei si facilitatorul nu numai ca urmareaste si asculta discutia ci joaca un rol mult mai activ conducand grupul si ghidand dinamica lui. Facilitatorul se comporta ca un participant activ si exercita controlul asupra continutului discutiei mentinand permanent focusul discutiei. Si aici abordarea doctrinara a facilitatorului poate juca un rol dar abordarea comprehensiva si orientarea pedagogica este recomandata.

Cele mai raspandite grupuri directive sunt cele care abordeaza modelele cognitive de modificare a expectantelor si schemelor ce intretin consumul de alcool si cele comportamentale de evidentiere a situatiilor de risc si eviare a lor prin cresterea competentei de coping. Grupul terapeutic directiv cel mai utilizat este cel destinat alcoolicilor care sunt incapabili de a mentine mai mult timp motivatia terapeutica.

.

In ambele formate terapeutice, facilitatorii pot utiliza diferite alte tehnici pentru a aduce valente terapeutice dinamicii grupului. Astfel se poate redacta o agenda a grupului privind temele abordate, se pot folosi tehnicile de “play-role”, abordari specifice grupurilor de dezbatere sau imprumutate din psihodrama. Facilitatorul trebuie sa foloseasca acele tehnici care sa permita eliberarea sentimentelor, gandurilor sau opiniilor autentice ale membruilor ceea ce conduce la construirea unui stereotip al exprimarii oneste in grup si demotiveaza pe cei care ar dori sa ramana la o conversatie

superficiala ca expresie a defenselor lor preformate. Prin dinamica care se construieste pe baza liberei exprimari, grupul sfarseste prin a avea propriile atitudini, comentarii, pareri, optiuni fata de metodele de tratament care uneori pot fi chiar diferite de cele ale terapeutului. Aceasta nu constituie o amenintare fata de destinul terapeutic ale grupului, cel mai mare pericol ce pandeste grupul fiind maximalizarea fortelor negative, nonterapeutice, ce pot aparea la un moment dat precum ipocrizia, negarea sau lipsa de onestitate.

In final se poate spune ca un grup este terapeutic in masura in care permite unui membru sa-si exprime emotiile si trairile si ii furnizeaza un feedback fata de acestea dandu-i astfel sentimentul ca nu este singur, ca trairile lui nu sunt unice si ca este acceptat, ceea ce creeaza premizele cresterii stimei de sine si speranta in recuperare si imbunatatire a vietii lui emotionale.

Dupa initierea unui grup terapeutic, facilitatorul trebuie sa tina cont de ritmul intrarilor si iesirilor participantilor astfel incat balanta sa incline intotdeauna catre cei care sunt mai “vechi” fara ca acestia sa devina persoane stagnante. Desigur ca cel mai adecvat grup este cel care porneste si sfarseste cu aceiasi participanti. Aceasta precautie este legata in special de continuitatea dinamicii terapeutice a grupului. Este bine de reamintit ca la debutul grupului terapeutic exista o faza de constituire caracterizata de o participare ezitanta sau chiar opozanta la crearea normelor grupului.

Participantii incearca sa urmareasca facilitatorul, sa caute indrumarile lui, sa fie dirijati de el fara sa dezvolte initiativa sau sa creieze relatii autentice intre ei. Ulterior participantii trec printr-o faza caracterizata de conflicte, criticism, atacuri verbale, cautarea dominantei, constituirea unor ierarhii. In final grupul isi stabileste coeziunea si valentele terapeutice. Participantii gasesc acum aici, in grup, identitatea, intimitatea, afectiunea de care au nevoie pentru siguranta si onestitatea destainuirilor, sfaramarii defenselor si gasirii resurselor personale pentru reabilitare. Doar acum grupul a capatat valente terapeutice.

Castigarea dinamicii terapeutice se petrece atunci cand grupul, prin tranzactii libere sau dirijate mai mult sau mai putin de facilitator, ajunge sa-si dobandeasca un scop comun pentru membrii grupului, o cale pentru dobandirea acestui scop. Multi autori au studiat dinamica grupurilor terapeutice si se considera ca grupul strabate un drum care s-ar putea descrie ca o calatorie de la haos la ordine, pentru ca in final sa se dobandeasca o

structura.

Tuckman si Jensen descriu patru faze pe care grupul le parcurge in dobandirea maturitatii si structurii:

1)    stadiul de formare caracterizat prin orientare, testare si dependenta;

2)    stadiul de turbulenta caracterizat prin conflict si emotionalitate;

3)    stadiul normativ cand se dezvolta coeziunea grupului si apar primele reguli si roluri; si

4)    stadiul de performanta in care apare o noua structura a grupului care ii permite sa atinga scopurile propuse.

Scopurile grupului terapeutic se creioneaza aluziv la inceput, se neaga sau se resping ca treptat ele sa apara ca unica modalitate de rezolvare a problemei pentru care  participantii au acceptat sa intre in program.

.

Confruntarea cu altii care experimenteaza acelasi probleme, care trec prin aceleasi vicisitudini, fac ca membrul sa nu mai considere ca problemele lui sau situatia lui este unica, particulara si ca nu merita infatisata pentru ca ceilalti nu au capacitatea de a-l intelege. Astfel ei inteleg ca exista un numitor comun al problemelor lor.

Intr-un grup de terapie sunt împărtăşite sentimente, experienţe, gânduri. Cineva ar putea povesti despre evenimentele prin care a trecut cu o săptămână în urmă, cum a făcut faţă, care au fost reacţiile sale faţă de aceste evenimente, poate spune ce simte şi ce gândeşte în legătură cu ultima şedinţă de terapie de grup, în legătură cu ceea ce au spus alţii sau terapeutul în acea şedinţă. Alţi participanţi pot avea diverse reacţii faţă de ceea ce s-a spus, pot oferi un feedback, pot fi suportivi sau critici şi îşi pot împărtăşi şi ei gândurile şi sentimentele.

Persoanele care formează un grup de terapie vor simţi că nu sunt singurele care au o “problemă” sau mai multe, ci că şi alţii trec prin situaţii similare şi astfel grupul devine o sursă de sprijin într-o perioadă mai dificilă.

.

Dacă te decizi să începi această terapie de grup, este bine să ştii că nu vei fi presat(ă) să vorbeşti despre tine sau să dezvălui anumite lucruri pe care le consideri prea personale, dacă nu doreşti să faci acest lucru, dar pot să-ţi spun că cu cât vei participa mai mult, cu cât vei vorbi mai mult despre tine, despre ceea ce simţi şi gândeşti, cu atât vei avea mai mult de câştigat din această experienţă.

Despre tine, în lumina Sărbătorilor!

.

Indiferent dacă îţi este deja evident sau dacă încă te lupţi cu incertitudinea, adevăratul motiv al oricărei sărbători eşti tu.

Chiar tu!

Un copil perfect al Universului, purtând undeva, profund în interior, scânteia divină a vieţii.

Valoarea ta este inestimabilă! Nu există altceva cu care să fie comparată, pentru că eşti un unicat. Niciodată nu a mai trăit, şi niciodată nu va mai trăi cineva exact aşa cum eşti tu acum. Şi nici acum nu mai există cineva ca tine. Iar simpla existenţă a unui unicat în Univers, demonstrează că acesta are nevoie de tine.

Universul are nevoie de tine!

Universul ar fi imperfect fără tine!

.

Singurul motiv pentru care există sărbătorile este acela de a-ţi oferi prilejul să îţi aminteşti cine eşti şi ce eşti tu cu adevărat. Să-ţi aminteşti de întreaga moştenire divină pe care o porţi în tine.

Odată cu Naşterea lui Isus, an de an se naşte ceva şi în tine. Ceva vechi, ancestral, şi totuşi nou de fiecare dată.

Pentru că tu eşti însuşi răspunsul la rugăciunea Vieţii de a exista.

Lumina pe care o porţi în tine şi care devine mult mai sesizabilă şi mai vizibilă acum, de Crăciun, vine de Acolo de unde a venit şi lumina lui Isus.

Lumina ta a deschis necunoscutele cărări ale vieţii pe care ai umblat până acum şi a făcut să strălucească ochii oamenilor care au întâlnit-o.

Şi asta înseamnă că poţi şi tu să dăruieşti dincolo de orice raţiune, să iubeşti dincolo de orice limite, să visezi dincolo de orice temeri, să te avânţi dincolo de orice speranţă.

Şi făcând toate acestea, vei da măsura divinităţii pe care o porţi în tine, cel mai onorabil blazon pe care l-ai putea afişa vreodată. Poartă-l cu demnitate şi cu mândrie!

.

Nu există altă cale mai bună de a-l iubi pe Isus, de a-ţi exprima recunoştinţa pentru darurile sale şi harul revărsat asupra lumii, decât aceea de a-ţi trăi viaţa în pace şi iubire cu tine şi cu ceilalţi.

Şi ştii că poţi să faci asta!

.

Să ai un Crăciun scăldat în lumină, pace şi iubire!

.

.